iesire

Alegeri în Grecia: conservatorii lui Mitsotakis în frunte

Alegeri în Grecia. Potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, conservatorii lui Mitsotakis sunt în frunte. Premierul ar fi obţinut între 40-36% din voturi, Syriza între 29-25%.

HOROSCOP Sâmbătă, 13 Mai. Luna intră în Peşti, iar trei zodii au o zi productivă. Vezi ce-ţi rezervă astrele

HOROSCOP 13 Mai – Berbec Se întrevede o zi numai bună de petrecut în compania celor dragi sau dacă simţi nevoia, poţi să ţi-o dedici ţie, odihnei şi relaxării după o săptămână destul de complicată. În orice caz, se arată o sâmbătă liniştită pentru tine, fără evenimente ieşite din comun. Iar uneori ştii că ai […]

Olandezii sărbătoresc astăzi Ziua Regelui

Milioane de olandezi au ieşit joi pe străzi pentru a celebra festivităţile de Ziua Regelui, îmbrăcându-se în portocaliu şi bucurându-se de pieţele în aer liber - chiar dacă încrederea în omul care se află în centrul petrecerii la nivel naţional a ajuns la un nivel scăzut.

Mersul pe jos poate stimula sănătatea fizică şi mintală – studiu

Oamenii ar trebui să se gândească la creşterea numărului de paşi zilnici pentru a ajuta la îmbunătăţirea sănătăţii lor fizice şi mintale, a spus Agenţia de Sănătate Publică (PHA)

Peste 145.000 de persoane au tranzitat miercuri frontiera

Peste 145.000 de persoane au tranzitat miercuri frontiera, dintre care jumătate pe sensul de intrare în România.

Un rezervor de combustibil a sărit în aer la ieşirea din Galaţi

O explozie puternică s-a produs miercuri, la ieşirea din oraşul Galaţi, în curtea unei societăţi care distribuie carburant. Nu au fost victime, dar pagubele sunt însemnate. La faţa locului au intervenit mai multe echipaje ale ISU Galaţi.

Mesajul Enel la o zi după anunţul privind ieşirea de pe piaţă

Enel a anunţat miercuri că toate activităţile operaţionale din România se desfăşoară şi vor continua să se desfăşoare în mod normal, fără a afecta clienţii finali care vor beneficia în continuare de toate serviciile şi produsele cu care sunt obişnuiţi.

OMS: Dozele booster nu sunt suficiente pentru ieşirea din pandemie

Dozele booster nu sunt suficiente pentru a pune capăt pandemiei, a declarat pentru BBC epidemiologul OMS Maria van Kerkhove.

Ion Cristoiu: Florin Cîţu a pierdut Guvernul. Nu va trece mult şi va pierde şi Partidul

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că prin propunerea şi susţinerea lui Nicolae Ciucă drept premier, Florin Cîţu şi-a semnat sfârşitul de lider al PNL, arătând că acesta ar fi putut să evite umilinţa şi ar fi ieşit din scenă ca un erou, nu ca un învins, dacă şi-ar fi depus mandatul de preşedinte al partidului. Redăm […]

Ion Cristoiu: Adevărata cauză a Crizei guvernamentale: Bătălia pentru cine va pune mâna pe miliardele de euro venite prin PNRR de la Uniunea Europeană

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că actuala criză guvernamentală a fost provocată dinadins de PNL pentru ca să se ocupe de administrarea banilor din PNRR, aşteptaţi în această lună,  liberalii crezând că, împreună cu preşedintele Iohannis, vor creşte partidul în sondaje astfel încât să câştige alegerile din 2024. Redăm editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „În comentariul anterior, […]

Ion Cristoiu: Şi dacă Florin Cîţu, cu acordul lui Klaus Iohannis, forţează ieşirea USRPLUS de la Guvernare?

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că artizanii conflictului creat miercuri între USRPLUS şi PNL din cauza ordonanţei de urgenţă privind programul Anghel Saligny pariază pe imposibilitatea partidului lui Cioloş şi Barna de a semna o moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Cîţu alături de PSD şi AUR în cazul în care vor decide să-şi retragă miniştrii din […]

EXCLUSIV Gândurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Astăzi, de la ora 20.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai discută despre rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova şi poziţia Moscovei faţă de acest scrutin, ofensiva de imagine a preşedintelui Iohannis prin organizarea de consultări privind viitorul Europei şi proiectul România Educată, promovat printr-o descindere la şedinţa de Guvern, eliberarea liderului PSD, Liviu […]

Ion Cristoiu: Ziua de 15 iulie 2021 a fost tratată de Liviu Dragnea în chip profesionist. Rămâne de văzut dacă a fost o întîmplare sau concretizarea unui Plan bine pus la punct

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că prestaţia fostului lider al PSD, Liviu Dragnea, la ieşirea din penitenciar a creat imaginea unui neînfricat, care a ieşit din închisoare mai puternic decât a intrat, imagine pe care, dacă vrea să o cultive, atunci trebuie să-şi dozeze apariţiile mediatice astfel încât să nu ducă la suprasaturarea şi plictisirea românilor. […]

BAC 2021. Cum au fost subiectele la proba de Limba şi Literatura Română. Ce spun liceenii, dar şi expertul în educaţie Marian Staş

Astăzi a avut loc proba la Limba şi Litaratura Română de la examenul de Bacalaureat. Mulţi elevi au ieşit cu zâmbetul pe buze şi spun că a fost mai mult decât uşor.   Au planuri mari de viitor şi vor note peste nouă.    Alexandru, absolvent: „Foarte uşor, ne-a picat Moara cu Noroc, exact ca […]

Atmosferă de carnaval la Grădina Botanică din Bucureşti, iar spectacolul continuă

Primul weekend session de la Grădina Botanică din Bucureşti s-a încheiat pe ritmuri acustice de muzică clasică, jazz, alternative şi indie. Pe cei 5000 de metri pătraţi ai grădinii botanice, oamenii şi-au întins sezlongurile, puff-urile, păturicile şi s-au bucurat de show.   Lui Victor i-a fost dor de asemenea evenimente: „Răspunsul este da, abia aşteptam […]

Argentinienii au ieşit în stradă, ca să-şi salveze afacerile lovite de pandemie

Proprietarii de restaurante din Buenos Aires au ieşit în stradă, ca să-şi salveze afacerile. Restricţiile coronavirusului sunt încă în vigoare în Argentina, iar criza economică a lovit districtele alimentare. „Gastronomia moare” sau „10 familii depind de acest venit” sunt câteva dintre mesajele cu care s-au afişat angajaţii în piaţa Serrano din districtul alimentar Palermo. La […]

Eurodeputatul Victor Negrescu, la Interviurile lui Cristoiu: Bruxelles-ul nu a cerut reforme nepopulare pentru banii din PNRR

Europarlamentarul Victor Negrescu spune că Planul de Redresare şi Rezilienţă, aşa cum a fost prezentat echipei PSD, înainte de a ajunge în Parlament, este inconsistent, neglijent pe alocuri şi lipsit de viziune în ceea ce priveşte folosirea celor 29 miliarde de euro alocaţi României. Victor Negrescu susţine că fiecare partid din coaliţie şi-a luat partea […]

Predicţia lui Silviu Predoiu despre actuala coaliţie la guvernare: Probabil, spre toamnă, iese USR şi intră PSD

Gen(r) Silviu Predoiu spune că actuala coaliţie va mai rezista cel mai probabil până în toamnă când locul USR va fi luat de PSD, din partea căruia nu are însă mari aşteptări, dovadă fiind atitudinea social-democraţilor faţă de Guvernul Cîţu în cazul PNRR. “Nu ştiu cât vor rezista. Eu sper ca lumea să se trezească. […]

Spaniolii au ieşit la plajă odată cu relaxarea restricţiilor. Ţara nu şi-a redeschis graniţele pentru turiştii britanici

Sute de turişi spanioli s-au adunat pe plaja din Costa del Sol pentru a profita de relaxarea restricţiilor. Deşi unii au călătorit din oraşe precum Córdoba pentru a ajunge la coastă, alţi spanioli sunt încă prudenţi. „Se pare că revenim la normalitate puţin câte puţin, şi chiar aşa am mult respect, pentru că s-au întâmplat […]

Inedit: Boris Johnson a sărbătorit relaxarea restricţiilor într-un pub, cu o halbă de bere

Cum altfel să sărbătoreşti relaxarea restricţiilor decât cu o halbă rece de bere? Prim-ministrul Boris Johnson a vizitat pub-ul The Mount Taven din Wolverhampton unde a sărbătorit ieşirea din restricţii cu o bere. Imaginile au făcut furori pe Twitter. “Este fantastic că ne-am putut bucura de libertate cu familia şi prietenii. Dar vă rog în […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Străzi tulburate…

Mii de oameni au ieşit în stradă. Din nou. Cei mai mulţi s-au săturat de măsurile de protecţie sanitară impuse de guvernanţi. Unele sunt chiar de neînţeles. Alţii sunt prezenţi, ori de câte ori e vorba de vreun scandal. De preferinţă în stradă şi într-o mulţime de oameni care să le asigure anonimatul. Vitejia lor […]

Proteste în Turcia după anunţul privind ieşirea din acordul care protejează drepturile femeilor

În Turcia au avut loc proteste la adresa ieşirii ţării din Tratatului de la Instambul, care se referă la protejarea femeilor, pe teritoriul Europei. Protestele vin după ce sâmbăta trecută, preşedintele turc, Tayyip Erdogan a anunţat intenţia ţării sale de a părăsi tratatul. Convenţia de la Instambul obligă autorităţile statului semnatar să ia măsuri pentru […]

Bătrânii din Marea Britanie au ocazia de a se vaccina în Catedrala Salisbury, pe acorduri de muzică clasică

1.000 de bătrâni din Marea Britanie sunt vaccinaţi în Catedrala din Salisbury. Pe lângă arcadele şi coloanele împresionante ale Catedralei vechi de 800 de ani, bătrânii sunt liniştiţi de muzică clasică. Ada Watkins, pacient: Cred cu adevărat că nu ar fi trebuit să primesc vaccinul. Cred că tinerii ar trebui să îl primească mai întâi. […]

Băsescu a încălcat regulile CNA, la ieşirea de la urne, şi a fost scos din emisie de televiziuni

„Am dat un vot pentru dreapta, care nu poate să facă o majoritate fără PMP. Am votat PMP”, a spus Băsescu.   Traian Băsescu a declarat la ieşirea de la urne că a votat pentru dreapta, dezvăluind că opţiunea sa de vot a fost PMP. Astfel, fostul preşedinte a încălcat regulile CNA, care interzic promovarea […]

VIDEO Imaginile care au făcut furori pe Instagram: un salt cu paraşuta ieşit din comun

Acrobatul cerului, Timur Fatkullin îţi arată cea mai recentă acrobaţie, un salt cu paraşuta neobişnuit. Ucraineanul este surprins în timp ce stă agăţat cu braţele de un elicopter, în zbor, ca şi cum ar fi ceva firesc. După ce se plictiseşte, Timur se desprinde de elicopter şi porneşte într-o cascadorie în gol, prin înaltul cerului. […]

Ion Cristoiu: Prezenţa de până acum se datorează activelor de partid. După-amiază, Dumnezeu cu mila!

Publicistul Ion Cristoiu analizează primele cifre oficiale ale prezenţei la vot la alegerile locale de duminică şi trage o concluzie optimistă: românii nu se mai tem de coronavirus. “Prezenţa de până acum e datorată ieşirii activelor şi a celor care s-au angajat faţă de un candidat că vor ieşi la vot. Din acest punct de […]

Sprâncenele naturale sunt tot mai căutate. Noul trend evidenţiază mai bine trăsăturile feţei

Porţi mască şi nu mai ştii cum să te aranjezi? Sprâncenele reprezintă 80% din fizionomia feţei tale. În 1980 actriţa Brooke Shields a lansat trendul sprâncene groase şi bine definite. Zece ani mai târziu Kate Moss a pozat cu sprâncene subţiri astfel că a lansat o nouă modă. Astăzi sprâncenele se poartă cât mai naturale, […]

Bărbat cu alcoolemie peste 1 mg/l a furat o maşină ca să-i dea o lecţie proprietarei care blocase o ieşire

Un bărbat din Galaţi cu o alcoolemie de 1,06 mg/l a furat o maşină parcată şi le-a spus poliţiştilor că a vrut să-i dea proprietarului o lecţie. Acesta lăsase portierele deschise şi cheile în contact.

Restaurantele rămân închise! Revoltaţi de situaţie, bucătari din toată ţara au ieşit astăzi în stradă: ”Omul vrea să mănânce, nu are unde”

Restaurantele rămân închise! Revoltaţi de situaţie, bucătari din toată ţara au ieşit astăzi în stradă. Ionuţ este chef de ani de zile, dar criza l-a împins să lucreze temporar în construcţii ca să poată să îşi întreţină familia. 90% din bucătarii din România au salariul minim pe economie, iar cei care sunt acum în şomaj […]

Centrul vechi prinde din nou viaţă în primul weekend de când s-au redeschis terasele. Clienţii aşteaptă acum să se redeschidă şi cluburile

Loredana şi Lorena sunt cele mai bune prietene şi au ieşit în oraş pentru prima dată săptămâna aceasta. În ultimele trei luni, le-a lipsit mult socializarea la terasă. Radu, patronul unui Pub, s-a pregătit cu oferte pentru clienţi: o bere plus una gratis şi shot-uri din partea casei. Desigur nu a putut lipsi nici muzica. […]

Ion Cristoiu, interviu cu Vasile Astărăstoae: În momentul de faţă, 50% dintre români s-au prins c-au fost luaţi de proşti. Pînă cînd va trece starea de alertă se ajunge la 60-70%

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că denunţarea Psihozei Coronavirus de către profesorul Vasile Astărăstoae este devastatoare pentru cei care ne-au luat drept proşti şi ne-au ţinut două luni arestaţi la domiciliu astfel încât să nu vedem că ei au furat pe rupte, s-au dedulcit la dictatură, şi au cumpărat presa cu deontologie cu tot. […]

Un videoclip în care Snoop Dog ascultă o melodie din animaţia „Frozen” a devenit viral

Ştii desenul animat ”Frozen” şi sigur îl ştii şi pe Soop Dog. Rapperul este din nou vedeta reţelelor de socializare după ce a distribuit o scurtă înregistrare video în care încearcă să savureze acordurile piesei ”Let It Go”, de pe coloana sonoră a animaţiei ”Frozen”. Ce a ieşit i-a amuzat pe internauţi, şi, mulţi dintre […]

VIDEO | Distracţie cu distanţare / Cum au profitat românii de primul weekend fără restricţii

Suntem în primul weekend în care restricţiile de deplasare s-au relaxat în România. Românii profită. ”Suntem din Ploieşti şi toată lumea a plecat la munte şi ca să evităm groaznica aglomeraţie de pe Valea Prahovei am preferat să o luăm noi spre Bucureşti că era şoseaua liberă”, a declarat Marilena Stănescu. ”Am văzut că lumea […]

Localitatea Râmnicelu din Buzău rămâne în carantină, a anunţat Raed Arafat

Măsurile de carantinare instituite în timpul stării de urgenţă, care nu au fost încă revocate, se menţin şi pe durata stării de alertă, anunţă Raed Arafat. „Se poate institui, ordin al comandantului acţiunii, măsura carantinării unor clădiri, zone, localităţi, la solicitarea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, pe baza analizelor realizate de direcţiile de sănătate […]

70 de ani de la prima cursă de Formula 1. Cine a fost primul campion

  Te pregăteşti să prinzi viteză la ieşirea din izolare, iar evenimentele sportive te pot energiza. Astfel, pe 13 mai s-au împlinit 70 de ani de la prima cursă din Campionatul Mondial de Formula 1. Evenimentul a avut loc în 1950, la Silverstone, în Marea Britanie, printre invitaţi numărându-se inclusiv Prinţesa Margret, o figură regală […]

Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, despre redeschiderea teatrelor şi conferinţelor: ”Ieşirea din această pandemie”

Preşedintele Academiei Române a fost miercuri invitatul emisiunii Marius Tucă Show. Istoricul Ioan-Aurel Pop a vorbit despre importanţa culturii percepute direct şi despre nevoia de teatru şi despre posibilităţile oferite de conferinţe pe viu care pot să inspire încredere. ”E o timiditate ciudată fiindcă prin cultura direct percepută de om, noi ne păstrăm specificul de […]

Parcurile din Sectorul 2, luate cu asalt de bucureşteni. Tensiunile dintre autorităţi confuzează, însă, cetăţenii

Primăria Sectorului 2 a decis ieri să deschidă câteva parcuri de aici şi astăzi, vedem că deja sunt părinţi cu copiii în parcuri, sunt şi foarte mulţi vârstnici. Oamenii spun că măsura este binevenită şi deşi se tem că riscurile ar putea creşte, devin şi mai precauţi. Cetăţean: Dac-am atins ceva, imediat, dezinfectant . „Nu […]

Gândurile lui Cristoiu: Presa Miluită s-a năpustit deja să pupe mâna Conaşului de la Victoria

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că Ordonanţa de Urgenţă, care dă dreptul Guvernului de a publica în mass-media informaţii privind ieşirea din criză, transfomă presa, până la alegeri, într-un instrument de propagandă electorală a Puterii, plătită din banii noştri. Ion Cristoiu spune că bilanţul făcut de Ludovic Orban luni seara, la împlinirea a şase […]

Ion Cristoiu, interviu cu Marcel Ciolacu: Scandalul legii privind autonomia Ţinutului Secuiesc a fost unul indus / Planul ieşirii din Criza de Sănătate trebuie prezentat de Guvern Parlamentului

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scandalul legii privind autonomia Ţinutului Secuiesc a fost unul indus, cu substat electoral şi coordonat de preşedintele Iohannis, care a depăşit graniţele României, şi că aşteaptă explicaţii nu numai în acest caz, dar şi în legătură cu încetarea stării de urgenţă după 15 mai.

Viorica Dăncilă atacă pe partea lui Klaus Iohannis în scandalul autonomiei Ţinutului Secuiesc. Fostul premier loveşte în şeful PSD

Fostul premier Viorica Dăncilă, care a dispărut din atenţia publică după pierderea scaunului de la Palatul Victoria, a reacţionat după apariţia informaţiei că un proiect privind autonomia Ţinutului Secuiesc a trecut de Camera Deputaţilor, a cărui preşedinte este Marcel Ciolacu.