iliescu

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, într-un interviu, că nu l-a cunoscut pe Mihail Gorbaciov în timpul studenţiei de la Moscova, dar a adăugat că a avut totuşi în facultate un coleg de grupă ajuns ulterior celebru: pe fostul premier chinez Li Peng.

Astăzi, de la ora 19.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai discută despre reaprinderea unor conflicte îngheţate din cauza unor motive banale şi analizează culisele acestor gesturi, de la vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan la operaţiunea Răzbunarea din Nagorno-Karabah. De asemenea, Ion Cristoiu şi Monica Mihai discută despre discursul lui Viktor Orban la […]

Pentru cei mai tineri, trebuie spus că acest titlu atrăgător, ”Eterna şi fascinanta Românie”, ca al unui pliant turistic, a fost acoperirea unei afaceri de corupţie, din timpul regimului Iliescu. Era vorba de un album foto de dimensiuni mari, plătit din bani publici şi destinat promovării României, în străinătate. Un fel de ”frunză” mai consistentă, a Elenei Udrea. Că aşa erau timpurile, pe atunci: conta să fie mare şi gros - regula de aur a produselor comuniste. Cu el urmau să fie înzestrate ambasadele noastre, în lipsă de altceva, inclusiv de chipurile unei alte generaţii de diplomaţi, decît ”acoperiţii” regimului comunist, ”rotiţi” între ei, în lipsă de altceva mai bun. Dar nici asta nu s-a mai făcut: sume mari de bani s-au risipit, de fapt, fiind ”sifonate” sub acest pretext al ”albumului”, pentru campania electorală a lui Ion Iliescu. E o parte din furtul a 11 miliarde de dolari: în 1990, Ceauşescu lăsase moştenire o datorie externă zero şi un excedent de 2 miliarde, în 1996 Iliescu lăsa în urmă o datorie externă de 8,7 miliarde şi o economie pusă la pămînt.

Vizita lui Bill Clinton la Bucureşti în vara anului 1997 a fost una de consolare. În schimbul aderării la NATO a României, amînată, s-a semnat Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, la 11 iulie 1997, dată de la care astăzi s-au împlinit şi sărbătorit 25 de ani. Emil Constantinescu făcuse tot ce era omeneşte posibil ca să grăbească acest proces, dar americanii nu aveau încredere în România şi în politica duplicitară a regimului politic anterior. A fost nevoie ca Emil Constantinescu să-şi sacrifice cariera politică, aprobînd survolul României de către avioanele NATO angajate în războiul din Iugoslavia, ca să şteargă ultimele reticenţe faţă de România. Fără el şi gestul său de curaj, NATO ar fi fost pentru România o ţintă îndepărtată. Poate am fi intrat în Alianţă cu cel puţin cinci ani mai tîrziu, dacă nu cu zece. Au mai fost şi alte acţiuni, din umbră, care au sporit încrederea americanilor. Cînd preşedintele Clinton vizita România, tocmai se demantelase o amplă acţiune de ”spionaj de stat” în favoarea Rusiei, prin punerea instituţiilor din România în legătură cu Moscova, printr-un ”fir roşu” secret. Era dovada supremă a duplicităţii României lui Iliescu, faţă de SUA şi NATO: noi ne declaram pro-europeni şi pro-americani, dar în secret întăream comunicaţiile cu oficialii ruşi. Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Mircea Coşea, Teodor Meleşcanu, Vasile Ionel, Gheorghe Tinca, Ioan Doru Tărăcilă, Virgil Măgureanu, Dumitru Cioflină, Ioan Talpeş, Ion Magdalena sînt cei care au semnat o hotărîre a CSAT, la şase luni de la încheierea Parteneriatului cu NATO (26 ianuarie 1994), prin care România se punea, în secret, la dispoziţia ruşilor, printr-un ”fir roşu” cu Moscova.

Un studiu arată că politicienii trăiesc mai mult decât populaţia generală, pe baza informaţiilor preluate din 11 ţări şi după studierea a peste 57.500 de politicieni. Au o speranţă de viaţă cu şapte ani mai mare.  În ultimii ani, creşterea speranţei de viaţă a stagnat în multe ţări cu venituri mari şi chiar a scăzut […]

Ceea ce s a petrecut acum 32 de ani în Bucureşti a fost un adevărat măcel, pe care însă preşedintele Iliescu l a privit de la bun început altfel. Ca pe un western. ”Aceasta le spuneam şi unor ziarişti americani, într o discuţie, pornind de la unele similitudini cu subiectele din filme western, de care am fost cu toţii suprasaturaţi. Cînd o localitate americană era obiectul unui atac al unor bandiţi – şeriful bătut, legat fedeleş, case incendiate, inclusiv localul poliţiei, victime, crime –, se organizează după aceea potera bărbaţilor din localitate, care îi descoperă pe bandiţi într o fermă ocupată samavolnic. Potera îi arestează pînă la urmă pe bandiţi, dar, inevitabil, provoacă pagube şi victime nevinovate. Îşi punea oare cineva, după aceea, problema să i tragă la răspundere pe cei care îi pedepsiseră pe bandiţi, inclusiv pentru faptul că produseseră pagube fermierului?” Acest citat este preluat dintr un interviu acordat de Ion Iliescu revistei România literară la 30 iunie 1990, cînd încă multe sute de persoane erau în continuare reţinute şi anchetate ilegal, în urma mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Mă întreb ce mai face Ion Iliescu şi la ce se gîndeşte şi nu mă pot împiedica să nu admit că, într-un fel, a cîştigat o parte a pariului său. Chiar dacă nu pe cel cu istoria. Dar a asigurat continuitatea regimlui, pe care l-a iubit. Mai mult, a reuşit să facă ceea ce nimeni nu credea posibil, prin anii 80: să facă unul şi acelaşi lucru, din Partid şi din Securitate.

Pe Cornel Nistorescu îl cunoaşte toată lumea: ca jurnalist, s-a pus de-a curmezişul neocomunismului Iliescu, l-a atacat pe Năstase, nu l-a iertat nici pe Băsescu. Are o voce sonoră şi profundă. Pe Mădălin Hodor, îl cunoaşte lumea pentru că i-a făcut ”căcaţi” (e drept, ”cu ochi”) pe deţinuţii politici care au trecut prin reeducarea de la Piteşti. Se pare că are predilecţie pentru acest cuvînt, cu care asociază şi România.

Cei care au fost în Piaţa Universităţii din 1990 n-au cum să nu-şi amintească şi acum, nu fără emoţie, momentul în care mulţimea striga, cu braţele ridicate în sus: Libertate te iubim/ Ori învingem, ori murim! La vremea respectivă, prezent seară de seară ca ziarist la Mitingul maraton, am scris şi publicat în Zig – […]

Generalul Victor Neculicioiu a condus, din 1983 şi pînă în 1989 serviciul de contraspionaj pentru ţările estice, cu indicativul UM 0110. L-am cunoscut la Braşov în decembrie 1992, cu prilejul unor festivităţi publice, organizate la unitatea locală a SRI, unde m-am numărat şi eu printre invitaţi, ca redactor-şef al unui cotidian local din opoziţie. În […]

Unul din secretele bine păzite ale Revoluţiei a fost ”ajutorul” cerut de Ion Iliescu la Moscova, în zilele Revoluţiei. Faptul a fost confirmat recent şi de colonelul Cătălin Ranco Piţu, care a spus că ”au existat convorbiri telefonice cu URSS, acestea fiind efectuate din biroul ministrului Apărării. A recunoscut-o chiar fostul preşedinte Ion Iliescu. Am mai probat, de asemenea, că s-a cerut ajutor militar URSS-ului. În acele condiţii, şi raportat la legislaţia de atunci, acea solicitare de ajutor militar reprezenta infracţiunea de trădare”. Trădarea s-a prescris, din punct de vedere juridic, de la comiterea faptei şi pînă acum. Dar ea rămîne, ca fapt istoric, care ar fi putut schimba faţa României.

Dumitru Mazilu a fost un dizident recunoscut internaţional, prin aceea că în calitatea lui de funcţionar comunist al Ministerului Afacerilor Interne, dar şi de raportor la ONU, a denunţat în 1983 politica socială dezastruoasă a lui Ceauşescu şi nivelul de sărăcie al populaţiei, riscînd totul pe o carte, deşi se afla sub controlul informativ al unui înalt ofiţer din Securitatea Municipiului Bucureşti. Ulterior, Mazilu s-a aflat ani de zile într-un terorizant arest la domiciliu, împreună cu familia. Fiind convocat la Comisia senatorială de anchetă asupra revoluţiei, în 15 noiembrie 1993, a prezentat o declaraţie scrisă, fără să vină personal, arătînd în preambul că e ”Dată în faţa Comisiei Parlamentare care cercetează problemele deosebite privind desfăşurarea Revoluţiei Române din 1989”. Documentul e important, pentru că relatează versiunea sa asupra împrejurărilor prin care a trecut, în zilele Revoluţiei.

Dumitru Mazilu a fost un personaj de prim-rang al evenimentelor din primele zile de după fuga lui Ceauşescu. De ani buni (mai precis, din 2003 cînd a fost nominalizat la ”Premiul Nobel pentru Pace”, de o asociaţie a diplomaţilor şi 2004, cînd , cînd Ilescu l-a numit membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului Revoluţiei), informaţiile […]

Revoluţia a fost un act de curaj şi de demnitate al naţiunii române, însă nu am epuizat agenda Revoluţiei, agendă schiţată de revoluţionarii din Timişoara, după 15 decembrie 1989, şi definitivată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale în seara zilei de 22 decembrie 1989, afirmă Ion Iliescu.

Chiar din primul număr al Zig-Zag-ului condus de mine, numărul datat an I, nr. 5, martie 1990 (deoarece numărul anterior e datat 20 martie 1990, iar următorul aprilie 1990, cred că am debutat ca director cu numărul din 27 martie 1990), am înfiinţat pentru pagina a doua a revistei rubrica Dreptul la apărare. Textul de […]

Discutînd cu Ludovic Orban la o oră-două, după Congres, aşezaţi pe o bancă la intrarea uneia din porţile de acces pe care se revărsau din clădirea Romexpo şiruri tot mai rare de delegaţi cu privirea aţintită în pămînt cînd îşi vedeau fostul şef, acesta mi-a spus că ştia că nu are sorţi de izbîndă, dar totuşi mai spera într-o minune: împotriva lui se coalizaseră toate ”serviciile”, la ordinul lui Iohannis. ”Poate mai puţin spionajul militar”, a adăugat el. Care, cum ştim, are altă treabă – să asigure echipamentul de schi al preşedintelui. Este cel mai recent exemplu că democraţia din România are un păcat originar: Securitatea. Nu e o teorie a conspiraţiei, ci o realitate pe care încerc să o demonstrez în continuare.

Acum, din perspectiva timpului, a devenit evident că mult-aşteptatul Congres al PNL din 25 septembrie n-a fost decît o tranzacţie, punct final al unui proces politic îndelungat, prin care pluralismul politic real dispare din România, singura ţară fostă comunistă în care au reînviat partide istorice, cu origini interbelice. După ţărănişti, urmează liberalii, iar excluderea din partid a lui Orban, fostul preşedinte care candida la Congres pentru un nou mandat cu o platformă conservatoate este începutul sfîrşitului, în acest proces.

Prin acţiunile întreprinse de regimul Iliescu – Năstase în primul an după cîştigarea alegerilor, Securitatea nu doar că a reînviat, dar a devenit principala putere economică în România. Foştii securişti au ajuns, prin reactivarea lor nu doar în conducerea serviciilor secrete, dar şi în posturi importante în executiv sau în alte structuri centrale şi locale ale puterii, să dobîndească o mare putere şi bogăţie. Pe lîngă cei implicaţi deja în afaceri ”private”, printr-o serie de ordonanţe de urgenţă din 2001 şi 2002, al căror pretext a fost ”lupta antiteroristă”, serviciile secrete, controlate de foşti ofiţeri ai Securităţii au primit dreptul să-şi înfiinţeze ”firme sub acoperire”. Astfel, fosta Securitate a ajuns ulterior, în mai puţin de un deceniu, să controleze aproape 40% din economia Românei. Nu prea mai găseai, la începutul anilor 2000, fost securist care să locuiască la bloc.

2001 era primul an de guvernare PDSR. Acum trăim după un an de guvernare PNL – parţial USR-PLUS – UDMR, legitimată prin alegeri. Sînt timpuri nu departe, dar care, în aceste vremuri ale pandemiei, în care oamenii mor lîngă noi, a sărăcirii accentuate şi a lipsei de perspectivă pe care le trăim, ne par la ani-lumină. Aveam parcă totuşi o viaţă mai bogată şi mai liniştită, faţă de cum ne este ea acum, cu un preşedinte mai degrabă din cale afară de fudul şi mărginit, decît rău intenţionat, cum a fost de pildă Ion Iliescu, care ne voia din nou supuşi ai Moscovei, cu un premier de paie, faţă de un altul, de acum două decenii, arogantul Năstase. Dar, în mod esenţial, în 2001, după un an de guvernare PDSR, România era la fel de ”eşuată” ca acum, o ţară captivă în mîinile unui clan de foşti comunişti hrăpăreţi.

Sâmbătă, 17 iulie, Constantin Boştină, fostul secretar personal al lui Nicolae Ceauşescu şi autorul volumului În ochiul ciclonului, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. Cum a ajuns secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu? De ce s-au revoltat studenţii în 1968 şi cum a reacţionat Nicolae Ceauşescu? Care a fost motivul pentru care […]

Fostul preşedinte Ion Iliescu, care împlineşte miercuri 91 de ani, a anunţat că s-a vaccinat anti-Covid, că se simte bine şi nu a avut reacţii adverse.

Îmi aduc aminte că, în 22 decembrie 1989, puţin după ora 13, cînd am sărit gardul şi am intrat în curtea sediului Securităţii din Braşov, alături de alţi tineri, printre resorturile care mă mînau şi care m-au făcut să-mi înving frica se afla şi marea curiozitate de ”a-mi vedea dosarul”.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că tărăboiul creat de programul difuzat de TVR în noaptea de Revelion prin care erau ironizate măsurile anti-Covid nu este decât un pretext pentru a schimba conducerea televiziunii publice pe principiul “să vină ai noştri”, ceea ce nu e nimic nou, ci doar o meteahnă veche, postdecembristă. Redăm integral editorialul publicat […]

Dacă nu renunţă la ”părintele fondator”, oricîţi baroni ar scoate Ciolacu de pe liste, oricîte ”mîţe” ar desprinde de pe burlan, după cum s-a exprimat el, atunci cînd în casă locuieşte tot Iliescu, ea tot Comitet Central se numeşte.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că Dosarul Revoluţiei a murit în tăcere, fără ca nimeni să reacţioneze, după ce instanţa supremă a cerut vineri procurorilor Parchetului militar să scoată în termen de cinci zile, cele mai importante probe din dosar, considerate ca nelegale. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: “Vineri, 9 octombrie 2020, întreaga presă a […]

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că probele eliminate vineri de instanţa supremă în Dosarul Revoluţiei sunt fundamentale, iar dacă la recurs nu se revine asupra deciziei, acest dosar este îngropat, un verdict în favoarea celor responsabili de uciderea a peste 1000 de oameni în decembrie 89 şi spre dezamăgirea societăţii româneşti care va vedea astfel că […]

Publicistul Ion Cristoiu prezintă un interviu pe care l-a acordat TVR2 acum 24 de ani, cu cinci zile înainte de alegerile locale din 1996, pentru a arăta că şi atunci, ca şi acum, rezultatul alegerilor locale din 27 septembrie depinde de cine va merge la vot. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Pe cristoiuTv am […]

Noi, românii, ne iubim liderii.

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că lipsa unui contracandidat împotriva lui Marcel Ciolacu la conducerea PSD creează condiţiile unui rezultat previzibil, congresul de astăzi nefiind un prilej de dezbateri privind viitorul partidului, chiar dacă social-democraţii au revenit la votul pe moţiuni. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:   „Vineri seara, la Găgeşti Deal fiind, după drumul […]

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că desfăşurarea on line a congresului PSD extraordinar de sâmbătă, 22 august, goleşte evenimentul de orice conţinut şi demonstrează acest lucru prin trecerea în revistă a altor evenimente similare din viaţa politică postdecembristă care au dus la rupturi şi naşterea unor noi partide şi noi lideri. Redăm integral editorialul publicat pe […]

Publicistul Ion Cristoiu readuce în atenţie atmosfera de după alegerile prezidenţiale din noiembrie 1996 şi atrage atenţia că istoria s-ar putea repeta la scrutinul parlamentar din acest an: noii guvernanţi vor răspunde entuziasmului popular prin repetarea păcatelor “foştilor”, iar mult dorita schimbare se va lăsa aşteptată. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „Joi, 13 august […]

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu remarcă, începând de la Caragiale, trecând prin revoluţia din decembrie 89 şi ajungând la Facebook, boala românilor de a avea convingeri ferme, pe care trebuie să le spună şi celorlalţi, fără să se întrebe vreo clipă dacă zicerile lor merită cu adevărat să fie expuse opiniei publice. Redăm integral editorialul […]

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că explicaţia transformării preşedintelui Iohannis în agentul electoral al PNL şi al Guvernului Orban, pe care nu l-a atins nici măcar cu o floare în ultimele şapte luni, stă în comoditatea şefului statului , căruia îi e teamă să se angajeze într-o eventuală confruntare cu liberalii. Redăm integral editorialul […]

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că şi în cazul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, ca şi al celor din decembrie 1989, s-au amestecat personaje şi interese pe care le numeşte umbre, iar orice investigaţie menită să facă lumină eşuează deoarece aceste umbre, şi-au făcut treaba, au şters orice urmă şi au dispărut. Prezentăm integral […]

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că pe 13 iunie 1990 nu era niciun miner la Bucureşti, ci ortacii au venit a doua zi, 14 iunie, după ce conducerea de atunci a ţării a regizat o serie de violenţe, provocându-i să vină în Capitală şi să intervină violent, pentru a descuraja orice contestare în stradă […]

Ce spun după 30 de ani personajele cheie din 14-15 iunie 1990: PETRE ROMAN, prim-ministru în 1990: „Cine le-a spus să vină nu se ştie nici astăzi… Din păcate, lucrurile au scăpat de sub control şi rezultatul a fost dramatic.” GELU VOICAN VOICULESCU, senator FSN în 1990: „E ultimul lucru la care ne-am fi gândit, […]

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că există un interes comun al PSD şi PNL ca alegerile locale şi parlamentare să aibă loc simultan pentru a se putea folosi de primari şi pentru ca liberalii să atenueze efecte erodării din perioada crizei coronavirusului. Ion Cristoiu spune că Guvernul este cel care trebuie să stabilească data […]

20 mai 1990 - 20 mai 2020. 30 de ani de la primele alegeri libere organizate în România după Al Doilea Război Mondial.

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că Ion Iliescu şi FSN au fost votaţi masiv la 20 mai 1990 datorită pomenilor electorale pe care le-au plătit din miliardele de dolari lăsate moştenire de la regimul Nicolae Ceauşescu. Istoric şi martor al scrutinului de acum 30 de ani, Ion Cristoiu analizează primele alegeri libere din România […]

Piaţa Universităţii este acum împânzită de echipajele de poliţie care verifică respectarea ordonanţelor militare în plină epidemie de coronavirus. Acum 30 de ani, însă, aici începe fenomenul cunoscut ca ”Golaniada”. Pe 22 aprilie 1990, mii de bucureşteni, nemulţumiţi de situaţia politică din ţară, se adună în faţa Universităţii Bucureşti şi declară prima ”Zonă liberă de […]