imagini

Revoluţia telefoanelor pliabile: HUAWEI Mate X6 redefineşte arta fotografiei – ADVERTORIAL

Să facem fotografii a devenit parte din natura noastră. De câte ori nu ţi s-a întâmplat ca, atunci când vezi un peisaj impresionant sau eşti martor la un eveniment special, la un moment surprinzător sau ieşit din comun, primul impuls avut să fie să cauţi telefonul ca să faci poze? Dar una este să imortalizezi […]

Cel puţin 41 de morţi în accidentul de autocar din Mexic

Cel puţin 41 de persoane au murit în accidentul în care a fost implicat un autocar în sudul Mexicului, potrivit autorităţilor, citate de Sky News.

Camere termice robuste pentru detectare fiabilă în orice condiţii de iluminare şi vreme

Camere termice robuste pentru detectare fiabilă în orice condiţii de iluminare şi vreme

Trupa AC/DC, onorată cu o serie de timbre pentru aniversarea a 50 de ani de la albumul High Voltage

Royal Mail, din Marea Britanie, va emite o serie de timbre dedicate trupei AC/DC, marcând 50 de ani de la lansarea albumului de debut High Voltage, ce a deschis drumul legendarei formaţii rock, scrie Sky News.

Grindeanu: Stadiul fizic pentru Lotul 2 al Autostrăzii A7 Focşani – Bacău este de 42%

Grindeanu a publicat joi imagini cu şantierul Lotului 2 al Autostrăzii A7 Focşani-Bacău. „Pentru construcţia celor 38,78 km ai acestui lot, antreprenorul este mobilizat în şantier cu 280 de muncitori şi 200 de utilaje”, spube Grindeanu despre Lotul 2. În prezent, stadiul fizic pe Lotul 2 este de 42%. „Dacă se va păstra ritmul actual […]

Vânătoare de oameni la Bruxelles după ce două persoane au deschis focul într-o staţie de metrou

Poliţia belgiană a lansat o vânătoare de oameni în Bruxelles după ce două persoane au deschis focul într-o staţie de metrou. Incidentul a avut loc miercuri. Potrivit primelor informaţii, nu au fost persoane rănite.

Ponta, despre imaginile asemănătoare cu cele ale lui Călin Georgescu: Ne-am atins scopul

Întrebat despre imaginile publicate pe reţelele de socializare în care pare că merge pe urmele lui Călin Georgescu, Victor Ponta a spus „eu doar am strâns din ceea ce mi s-a părut cel mai simpatic din pozele făcute pe internet şi le-am postat şi la mine. Nu ne aparţin, n-am avut idei atât de simpatice, […]

Zeci de persoane, arestate în estul Franţei într-un caz de pornografie infantilă

37 de persoane suspectate că „distribuie sau descarcă videoclipuri şi imagini cu pornografie infantilă” au fost arestate în ultimele zile în estul Franţei, a anunţat Jandarmeria pentru AFP. Operaţiunea a început pe 19 noiembrie, dar arestările au fost făcute recent. Anchetatorii au acţionat în 18 departamente din regiunile Bourgogne Franche-Comté şi Grand Est. În timpul […]

Poliţia din Olanda despre jaful de la muzeu în care a dispărut tezaurul dacic: intervine Interpolul

În jurul orei 03:45, poliţia a primit un raport privind o explozie la Muzeul Drents on the Brink din Assen. La faţa locului, a devenit clar că accesul în proprietate a fost obţinut prin forţarea unei uşi cu explozibili. Mai multe capodopere arheologice au fost capturate în clădire, inclusiv coiful de aur de la Coţofeneşti. […]

Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria

Imaginile din satelit demonstrează apariţia unei construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria. Este vorba despre zona tampon care separă Înălţimile Golan ocupate de Israel de Siria.

Filmul „The Brutalist” a folosit inteligenţa artificială pentru dialoguri şi imagini

Producţia cinematografică „The Brutalist” a utilizat AI pentru ajustarea pronunţiei actorilor şi crearea de imagini distincte, din motive de eficienţă bugetară, scrie Engadget.

Actorul Henry Cavill a devenit tată

Henry Cavill şi iubita sa, Natalie Viscuso, au devenit părinţi. Ei au anunţat venirea pe lume a primului lor copil, scrie People.

Riscul de accident vascular cerebral ar putea fi detectat prin examinarea ochilor

Un nou studiu arată că studiul ochiului ar putea identifica riscul de accident vascular cerebral, bazându-se pe analiza vaselor de sânge din retină folosind AI, scrie Science Alert, care citează publicaţia Heart.

Telescopul James Webb surprinde unde colosale de praf stelar care depăşesc sistemul nostru solar

Imagini noi de la JWST arată expansiunea rapidă a inelelor de praf bogat în carbon din jurul stelelor binare WR 140, depăşind toate sistemele cunoscute, scrie Science Alert, care citează Universe Today.

Lazio l-a concediat pe dresorul de şoimi al clubului pentru publicarea unor imagini explicite

Clubul italian Lazio a anunţat concedierea lui Juan Bernabe, responsabil cu îngrijirea mascotei clubului, vulturul Olimpia, după ce acesta a publicat pe reţelele sociale imagini şi videoclipuri explicite în care îşi prezenta proteza peniană, anunţă BBC.

Au apărut primele imagini video cu drona chinezească Wuzhen-9. Cu un design neobişnuit, drona are o complexitate tehnică nemaiîntâlnită

Pe reţelele sociale au apărut videoclipuri cu un zbor al dronei chinezeşti Wuzhen-9, despre care se ştiu foarte puţine detalii în acest moment, dar care cu siguranţă are un design neobişnuit, scrie The Aviationist. Drona este descrisă ca fiind o dronă tip AEW (Airborne Early Warning) şi a mai fost văzută anterior doar în imagini capturate prin satelit.

Producătorul „Blade Runner 2049” îl dă în judecată pe Elon Musk pentru că a folosit imagini din film

Producătorul filmului „Blade Runner 2049” („Vânătorul de recompense 2049”), cu Ryan Gosling în rol principal, a dat în judecată Tesla, Elon Musk şi Warner Bros. Discovery, susţinând că au folosit imagini din film fără permisiunea sa, relatează BBC.

Premierul Marcel Ciolacu s-a dus la fast-food şi a comandat dublu cheeseburger

Vizita a fost filmată, iar imaginile au fost prezentate pe reţelele de socializare. „Am răspuns afirmativ la invitaţia lui Lucian Florea de a încerca Fryday” a spus Marcel Ciolacu. „Nu am crezut că o să daţi curs invitaţiei”, i-a răspuns antreprenorul Lucian Florea. „Te-ai luat de mine pe Tik Tok”, a explicat premierul care a […]

Elon Musk, acuzat de regizorul filmului „I, Robot” că i-a furat ideile pentru noul său robot Tesla

Regizorul australian al filmului „I, Robot” („Eu, robotul”), Alex Proyas, l-a acuzat pe Elon Musk că i-a folosit ideile pentru a crea noile prototipuri de roboţi şi maşini Tesla, care se aseamănă izbitor cu cele din peliculă, relatează Variety.

Producătorul The Simpsons explică de ce serialul este atât de bun la prezicerea viitorului

Matt Selman, producătorul serialului animat The Simpsons, a explicat că predicţiile serialului se bazează pe matematică şi istorie, scrie NME.

Primele funcţii Apple Intelligence sunt aşteptate la sfârşitul lunii

Apple Intelligence ar putea fi lansat pe 28 octombrie şi va include noi funcţii precum editorul de text şi funcţia Clean Up pentru imagini, informează Engadget.

Inteligenţa artificială detectează depresia prin analizarea ochilor şi a expresiilor faciale

Se estimează că aproape 300 de milioane de oameni, adică aproximativ 4% din populaţia globală, suferă de o formă de depresie. Detectarea acestei afecţiuni poate fi dificilă, în special atunci când persoanele afectate nu îşi comunică sentimentele negative. Profesorul Sang Won Bae de la Stevens Institute of Technology, SUA, lucrează la aplicaţii şi sisteme bazate […]

Mira Murati, şeful tehnologic al OpenAI, părăseşte compania

Directorul tehnologic al OpenAI, Mira Murati - care a jucat un rol esenţial în dezvoltarea ChatGPT şi a generatorului de imagini de inteligenţă artificială Dall-E - a declarat miercuri că părăseşte compania.

Armata israeliană dezvăluie imagini şocante din tunelul unde Hamas a ucis şase ostatici

Armata israeliană a făcut publice imagini video dintr-un tunel subteran din Gaza, unde susţine că Hamas a ucis şase ostatici israelieni, transmite purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari.

Apar înregistrări verificate de Sky News după atacul rusesc din centrul Ucrainei

Înregistrări video autentificate de Sky News, distribuite pe platformele sociale, dezvăluie amploarea devastării cauzate de atacul mortal cu rachete balistice ruseşti asupra oraşului ucrainean Poltava.

Individ din Iaşi, acuzat că a cerut unei copile de 8 ani imagini indecente, după care a şantajat-o

Luni, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iaşi au reţinut un bărbat suspectat de pornografie infantilă şi şantaj. Ancheta a scos la iveală că, între iulie şi august 2024, acesta a determinat o minoră de 8 ani să-i trimită fotografii şi videoclipuri cu conţinut explicit, printr-o […]

Serverele canalelor de ştiri din Rusia, atacate. Imagini reale, din războiul cu Ucraina, în direct

Specialiştii în securitate cibernetică ai Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului Ucrainean al Apărării au lansat un atac asupra serverelor posturilor de televiziune din Rusia şi au difuzat imagini obiective despre războiul din Ucraina în emisiunile mai multor televiziuni, a declarat o sursă din serviciile secrete ucrainene pentru Ukrinform. Imaginile de la agenţia de informaţii […]

Imagini false cu Taylor Swift sugerează că vedeta îl susţine pe Trump la alegerile prezidenţiale

Donald Trump pare să fi sugerat în mod fals că are sprijinul lui Taylor Swift, postând imagini false pe reţelele de socializare cu cântăreaţa şi fanii ei care îl susţin, anunţă BBC. Candidatul republican la preşedinţie a postat mesajul „Accept!” alături de imagini, care au fost preluate de pe alte conturi de social media. Multe […]

Băluţă: Au fost făcute primele foraje pentru pasajul rutier din intersecţia de la IRA

Primarul Sectorului 4 din Capitală, Daniel Băluţă, anunţă că miercuri au fost realizate primele foraje pentru stabilitatea solului în zona pasajulul rutier care va fi construit la intersecţia Şoselei Olteniţei cu Şoseaua Vitan-Bârzeşti şi cu strada Ion Iriceanu.

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce ar fi şantajat o tânără cu imagini compromiţătoare

Un bărbat de 21 de ani a fost arestat preventiv miercuri de Judecătoria Târgu Mureş după ce ar fi şantajat o tânără de 22 de ani cu imagini compromiţătoare, folosindu-se de mai multe conturi false pe diferite reţele de socializare.

Ion Cristoiu: O întîmplare ce are legătură cu tembelismul românesc

Jucîndu-mă, ca de obicei, dimineaţa, cu laptopul, semn de scădere a forţei creatoare, am dat de varianta electronică a cărţii Imposibila întoarcere de Marin Preda. YogaBook, device-ul căruia i-a venit rîndul la concubinare cu mine, după modelul haremului şeicesc, are o structură aparte. Se poate face, pe rînd, tastatură, pagină de citit cărţi, suprafaţă de […]

Agenţia Spaţială Europeană descoperă o ”cicatrice” imensă pe Marte

O formaţiune geologică impresionantă, mai mare decât Marele Canion, a fost descoperită pe Marte, conform Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), informează Indy100. Numită Aganippe Fossa, această ”cicatrice” de 600 de kilometri este întunecată, neregulată şi traversează terenul la baza vulcanului Arsia Mons. Arsia Mons, unul dintre cei mai mari vulcani de pe Marte, măsoară 435 de […]

Dezbaterea cu Trump l-a epuizat pe Biden. Preşedintele SUA a avut nevoie de ajutor, pentru a ieşi din scenă

Declarat „învins” de specialişti, Joe Biden a părut obosit la finalul dezbaterii cu rivalul Donald Trump, fiind ajutat de soţia sa, Jill, să coboare de pe scena amplasată de CNN.

Armata israeliană ripostează şi lansează lovituri în sudul Libanului

Forţele de Apărare Israelului transmit că au lovit ţinte de infrastructură Hezbollah din sudul Libanului, în replică la atacurile cu rachete de joi dimineaţă, relatează SkyNews.

Agenţii AI redefinesc inteligenţa artificială după ChatGPT

Agenţii AI devin următoarea mare dezvoltare în inteligenţa artificială (AI), depăşind realizarea iniţială făcută de ChatGPT, scrie CNBC. Spre deosebire de chatboturile tradiţionale, concepute pentru a genera răspunsuri conversaţionale, agenţii AI sunt capabili să îndeplinească autonom sarcini complexe, în mai multe etape, luând decizii fără intervenţie umană. Evoluţia de la ChatGPT la Agenţii AI ChatGPT, […]

NASA observă mişcare sub crusta îngheţată a lunii Europa

Descoperirile recente ale navei spaţiale Juno a NASA au dezvăluit activităţi interesante sub crusta îngheţată a celei de-a patra luni ca mărime a lui Jupiter, Europa, potrivit Indy100. Juno a capturat imagini de înaltă rezoluţie care arată dovezi ale unui ocean sărat sub crusta de gheaţă de 18 km a Europei. Aceste descoperiri sugerează că […]

AI-ul Google cartografiază 1 milimetru cub de ţesut cerebral, echivalent cu 14.000 de filme 4K

Eforturile recente de a cartografia complet un milimetru cub de ţesut cerebral uman au necesitat 1,4 petabytes de stocare, echivalentul a 14.000 de filme 4K, scrie Tom`s Hardware. Colaborând cu experţii AI de la Google, cercetătorii de la Harvard au pornit acest proiect ambiţios, dezvăluind perspective fără precedent asupra cartografierii neuronale. Iniţiativa a implicat tăierea […]

Viaţa din interiorul lagărelor secrete de detenţie din Israel

În inima deşertului Negev din Israel se află o bază militară care serveşte şi ca centru de detenţie, unde scene tulburătoare de tratament abuziv bântuie amintirile celor care le-au trăit. Rânduri de bărbaţi în combinezoane gri stau pe saltele de hârtie subţiri, înconjuraţi de sârmă ghimpată. Sunt legaţi la ochi, capetele lor atârnând greu sub […]

Este AI sau nu este? Răspunsul va putea fi dat mai uşor: OpenAI dezvăluie un instrument de detectare a imaginilor din DALL-E

OpenAI, compania de inteligenţă artificială susţinută de Microsoft care se află în spatele popularului generator de imagini DALL-E, a anunţat lansarea unui nou instrument menit să depisteze imaginile digitale create de inteligenţa artificială.

OpenAI va lansa un instrument pentru a detecta imaginile create de DALL-E 3

Compania susţinută de Microsoft a declarat că instrumentul a identificat corect imaginile create de DALL-E 3 în aproximativ 98% din timp în cadrul testelor interne şi poate gestiona modificări comune, cum ar fi compresia, decuparea şi schimbările de saturaţie, cu un impact minim, scrie agenţia Reuters. Cu toate acestea, OpenAI a anunţat, în cadrul unei […]