imigran i afgani

Trei imigranţi afgani, descoperiţi de poliţişti în zona unei parcări din judeţul Suceava

Trei imigranţi de origine afgană cu vârste între 18 şi 20 de ani, care aveau ca destinaţie o ţară vest-europeană, au fost descoperiţi de către poliţişti în zona unei parcări dintr-o comună din judeţul Suceava, aceştia fiind cercetaţi pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Peste 40 la sută dintre francezi se opun repatrierii imigranţilor ilegali afgani

Aproape jumătate (44 la sută) dintre francezi se declară împotriva trimiterii în ţara de origine a afganilor arestaţi în timp ce se aflau ilegal în Franţa şi 36 la sută sunt "favorabili" acestei măsuri, potrivit unui sondaj CSA publicat vineri de cotidianul Le Parisien-Aujourd'hui.