imn na ional

Ziua Imnului Naţional al României | Cele mai mari gafe şi o paternitate a „Deşteaptă-te, române!”, încă discutată

Ziua de 29 iulie a fost proclamată "Ziua Imnului naţional al României", prin Legea 99 din 26 mai 1998, dar paternitatea melodiei "Deşteaptă-te, române!" (Imn naţional din 1990) este încă discutată, iar la intonarea acestuia s-au săvârşit, de-a lungul vremii, şi oarece gafe.

Iohannis a promulgat legea privind intonarea imnului la finalul competiţiilor sportive naţionale

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind intonarea imnului pe stadioane şi la alte baze sportive, cu prilejul desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional, la finala unei competiţii sau, după caz, la turneul final.

CNA nu este de acord cu obligarea staţiilor radio/ TV private de a difuza zilnic Imnul Naţional

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a dat aviz negativ, marţi, pentru un proiect de modificarea a Legii 75/1994, iniţiat de mai mulţi deputaţi, care propune obligarea difuzării zilnice a Imnul Naţional de către toate staţiile româneşti de radio şi televiziune care emit în România.

Propunere legislativă: Imn intonat zilnic în şcoli, sancţiuni pentru nereguli la arborarea drapelului

O propunere legislativă care prevede ca imnul naţional să fie intonat zilnic în şcoli, ca drapelul României să fie arborat "în mod permanent şi obligatoriu" pe sediile instituţiilor, precum şi sancţiuni pentru nerespectarea regimului de arborare a acestuia a fost depusă de mai mulţi senatori PSD.

Christina Aguilera a uitat un vers din imnul naţional american, în timpul galei Super Bowl

Cea de-a 45-a ediţie a finalei campionatului de fotbal american, disputată duminică, a oferit un spectacol sportiv de calitate, ce a fost însă marcat de numeroase "note false" şi rateuri neobişnuite în afara terenului de sport, care au ştirbit puţin din succesul galei Super Bowl, informează AFP.

Christina Aguilera a uitat un vers din imnul naţional american, în timpul galei Super Bowl

Cea de-a 45-a ediţie a finalei campionatului de fotbal american, disputată duminică, a oferit un spectacol sportiv de calitate, ce a fost însă marcat de numeroase "note false" şi rateuri neobişnuite în afara terenului de sport, care au ştirbit puţin din succesul galei Super Bowl.