impozit

Firmele vor putea deduce 1500 de lei din impozit pentru educaţia timpurie a copiilor angajaţilor. Proiectul merge la promulgare

Companiile vor beneficia de credit fiscal atunci când plătesc serviciile de educaţie timpurie pentru copiii angajaţilor, într-un cuantum de cel mult 1500 lei pe lună, anunţă viceliderul deputaţilor UDMR, Szabó Ödön, după ce proiectul de lege al UDMR a fost votat de deputaţi.

Ministerul Finanţelor a propus scutirea de impozit a companiilor din HoReCa pe tot anul 2020

Florin Cîţu a ieşit aseară şi a prezentat ce propunere a făcut în şedinţa de Guvern. În mare parte, a anunţat prelungiri ale termenelor de plată. Pentru HoReCa, domeniul împotmolit acum, vestea bună este că plata impozitului mai poate aştepta. „Prin această măsură, de fapt, companiile care activează în domeniul HoReCa sunt scutite de plata […]

Guvernul discută scutirea de la plata impozitului specific pentru HoReCa până la 31 decembrie

„Este o ordonanţă mai lungă. Dintre măsuri cuprinse în actul normativ – înlesniri la plată pentru obligaţiile bugetare restante după data declarării stării de urgenţă, scutirea de la plata impozitului specific pentru HoReCa până la 31 decembrie, acordarea posibilităţii autorităţilor locale de a reduce impozitul pe clădiri, prorogarea termenelor pentru depunerea notificării privind intenţia de […]

Când este ultima zi în care poţi plăti cea de-a doua tranşă a impozitelor locale

Eşti proprietarul unei maşini, al unei case sau al unui teren? Cel mai probabil ai în posesie toate aceste bunuri, aşa că îţi reamintesc ce obligaţii fiscale ai. Miercuri e ultima zi în care poţi plăti cea de-a doua tranşă din impozitul anual. O poţi face inclusiv online, pe platforma ghiseul.ro.  Impozitele locale se pot […]

Maşina electrică este viitorul. Statul încurajează achiziţiile prin tichet de 10.000 de euro şi impozit zero

Ai auzit deja că, începând cu 2035, California va interzice fabricarea maşinilor noi pe diesel sau benzină. Te întrebi poate când se va întâmpla asta şi la noi. România deja depune eforturi pentru a te încuraja să treci pe varianta eco: fie prin bonusul de 10.000 de euro, fie prin impozit zero pentru maşina electrică. […]

Statul te ţine în suspans cu amânarea taxelor şi întârzie să publice Ordonanţa în Monitorul Oficial

Guvernul a dat o Ordonanţă de Urgenţă care îţi permite să amâni plata taxelor, până pe 25 octombrie. Nu te bucura încă.Ordonanţa nu este publicată în Monitorul Oficial, aşa că nu se aplică. Astăzi, 24 iunie, este ultima zi pentru depunerea declaraţiilor. Probabil te întrebi ce faci, plăteşti sau nu? Nu te grăbi şi nu […]

Consens politic pe impozitarea cu 85% a pensiilor speciale mai mari de 7 000 lei. Proiectul a trecut de Parlament

UPDATE 14.30 Decizia deputaţilor a fost luată cu voturi 307 „pentru” şi unul „împotrivă”. Membrii Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor au decis, miercuri, cu unanimitate de voturi, impozitarea diferenţei între pensia specială şi cea realizată pe baza contributivităţii. Astfel, se va aplica un impozit de 10% pentru pensiile speciale între 2001 lei şi 7000 de […]

Veşti bune pentru industria HORECA. Plata impozitului se amână pentru încă 90 de zile

Potrivit lui Ionel Dancă, Guvernul a adoptat în domeniul HoReCa două reglementări importante. Astfel, operatorii economici precum hoteluri, restaurante şi cafenele vor fi scutiţi de la plata impozitului specific pentru o perioadă de 90 de zile, care se adaugă la perioada anterioară de 60 de zile , perioada stării de urgenţă. „Mecanismul în baza căruia […]

Hotelurile şi restaurantele ar putea să fie scutite la plata impozitului pentru 90 de zile. Ce spune un proprietar de restaurante

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a iniţiat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care prevede ca firmele din industria HoReCa, cea mai afectată de criza Covid-19, să fie scutite de la plata impozitului specific unor activităţi pentru o perioadă de 90 de zile. Acelaşi tratament se aplică şi pentru operatorii de jocuri de noroc, pentru perioada în care […]

Terasele s-au micşorat cu 75 la sută, fă-ţi rezervare din timp: ”O să servim cam 25 – 30 la sută din capacitatea obişnuită”

Ca să ajungi să guşti cel mai bun irish coffee, la o terasă cu specific irlandez, din Braşov, trebuie să îţi faci rezervare cu câteva zile înainte. Ştefan, patronul localului,  priveşte neputincios cum i-au dispărut, în pandemie, 80 de locuri pentru turişti. Vali Bărbat, proprietarul unui local dedicat montaniarzilor şi bicicliştilor, îşi mai scoate din […]

Medicii de familie, scutiţi de plata impozitului pentru cabinete

  Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat modificarea Codului Fiscal, privind exceptarea plăţii impozitului pe clădire pentru medicii de familie. Astfel, 11.000 de cabinete de medici de familie din România vor fi scutite de la plata impozitelor pe clădirea în care îşi desfăşoară activitatea, în urma modificării Codului Fiscal. Această modificare are ca obiect de reglementare […]

Guvernul vrea să te stimuleze să îţi plăteşti obligaţiile la timp

Veste bună pentru proprietarii de centre comerciale. Guvernul intenţionează să compenseze pierderile acestora, printr-o reducere a impozitelor pe clădiri şi să-i stimuleze să acorde facilităţi la plata chiriilor pentru locatarii care au activităţi suspendate şi au fost afectaţi de criză. IONEL DANCĂ, şeful Cancelariei premierului: A fost introdusă posibilitatea autorităţilor locale de a reduce impozitul […]

Eşti antreprenor? Până luni, îţi poţi plăti impozitul cu o reducere de 10%

Dacă eşti antreprenor, să ştii că statul te ajută să depăşeşti criza. Pentru o firmă mică sau mijlocie, beneficiezi de o reducere de 10% din valoarea impozitului pe venit sau pe profit. Condiţia este să-ţi plăteşti dările până luni, pe 27 aprilie.   Atenţie însă: nu te grăbi să iei discountul decât dacă eşti sigur că […]

Ce beneficii au contribuabilii care plătesc impozitul pentru trimestrul I 2020 până la 25 aprilie

Contribuabilii plătitori de impozit pe profit care plătesc impozitul datorat pentru trimestrul I 2020, respectiv pentru plata anticipată aferentă aceluiaşi trimestru, până la termenul scadent de 25 aprilie, inclusiv, beneficiază de o bonificaţie calculată asupra impozitului datorat, anunţă ANAF.

Firmele care plătesc anticipat impozitul pe profit vor primi o bonificaţie

Contribuabilii care plătesc impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020, respectiv pentru plata anticipată aferentă aceluiaşi trimestru, până la termenul de 25 aprilie 2020 inclusiv, beneficiază de o bonificaţie de 5% sau 10%, calculată asupra impozitului pe profit datorat.

Ce se întâmplă cu Untold şi celelalte mari festivaluri din România în urma pandemiei de coronavirus

Organizatorii de evenimente au pierderi foarte mari si mulţi sunt în pericol să iasă din business.

Veşti bune! Guvernul va extinde perioada pentru plata impozitelor la stat

„Vom da un puternic semnal angajaţilor şi economiei. Guvernul va interveni pentru menţinerea locurilor de muncă şi continuarea activităţii în cât mai multe sectoare economice. Pe lângă deciziile pe care le vom lua în şedinţa de mâine (miercuri – n.r.), vom continua să luăm măsuri asupra cărora ne vom consulta cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor”, […]

Gabriela Firea a redirecţionat procentul din impozitul pe venit Asociaţiei Taxiul cu bomboane

„Anul acesta am decis să redirecţionez procentul din impozitul pe venit către Asociaţia Taxiul cu bomboane. De la 2% am ajuns acum la 3,5%. Puteţi face la fel şi voi, către asociaţia sau fundaţia pe care o apreciaţi. Este o redirecţionare, nu o donaţie”, a scris Gabriela Firea, duminică, pe Facebook. Edilul a felicitat „întreaga […]

Impactul economic al scutirii de impozit pentru jurnalişti: un milion de euro pe an

Valeriu Steriu a declarat, pentru MEDIAFAX, că 8.000 de jurnalişti ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe venit de 10%, prin proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor. Social-democrat a spus că impactul bugetar estimat ar fi de un milion euro pe an, la un salariu mediu net de 3.000 lei. „Din discuţiile cu […]

Deputat PNL: A crescut la 64% procentul din impozitul pe venit care ajunge direct în bugetele locale

Deputatul PNL Angelica Fădor a afirmat că Guvernul a luat măsura de a majora, de la 60% la 64%, procentul din impozitul pe venit care se duce direct în bugetele locale, decizia fiind luată în urma propunerilor făcute de Asociaţia Municipiilor şi de către alte autorităţi locale.

Ion Ştefan, propus ministru al Dezvoltării în cabinetul Orban, somat de Primăria Focşani să-şi plătească taxele şi impozitele restante

Primaria Focşani îl somează pe deputatul Ion Ştefan, propus ministru al Dezvoltării în cabinetul Ludovic Orban, „să intre în legalitate şi să îşi achite în regim de urgenţă datoriile” pentru casa de 94 de metri pătraţi.

Persoanele cu handicap grav ar putea fi scutite de plata impozitului în cazul moştenirii. Ce partid a iniţiat proiectul

Deputatul PSD Oana Florea a depus la Senat două proiecte de lege care prevăd scutirea pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat de plata impozitului de 1% pe bunurile moştenite, deoarece întreţinerea pe cont propriu este imposibilă dacă persoana este incapabilă fizic să producă un venit.

Negoiţă îl acuză pe Teodorovici că minte referitor la returnarea banilor din impozite/ Vom protesta în faţa Guvernului. Nu vom avea bani de apă şi curent în şcoli | VIDEO

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, a declarat, miercuri, după o întâlnire la Guvern cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, că acesta din urmă nu se ţine de promisiunea făcută acum o lună, atunci când a declarat că toate administraţiile vor primi 100% din impozitul pe venit.

Ministrul Finanţelor: Administraţiile locale vor lua 100% din impozitul pe venit din primul trimestru

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri că administraţiile locale din ţară vor primi la rectificarea bugetară 100% din impozitele pe venit colectate în primele trei ale anului. Teodorovici s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanţii oraşelor şi comunelor.

Orban, despre o categorie profesională „privilegiată”: Mie nu mi se pare normal să fie scutită de plata impozitului pe venit/ Replica PSD: Să o facă, zic!

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Mediaş, că nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. „Orice venit trebuie impozitat. Nu poţi să creezi facilităţi fiscale care îmbracă forma unor privilegii”, a spus Orban.

Proiect: Firmele, obligate să aloce sume pentru sponsorizări, deductibile din 30% impozit pe profit

Mai mulţi parlamentari PSD au depus la Senat un proiect pentru modificarea Codului Fiscal prin introducerea obligativităţii pentru firme să aloce sume, deductibile din 30% din impozitul pe profit, sponsorizărilor, inclusiv asociaţiile din domeniul sportului.

Primăria Capitalei anunţă că impozitele la locuinţe vor fi indexate la rata inflaţiei. Cu cât va creşte contribuţia pentru un apartament de patru camere

Primăria Capitalei a anunţat, miercuri, că instituţia trebuie să indexeze nivelurile impozitelor din Bucureşti la rata inflaţiei, astfel că din 2020 bucureştenii vor plăti mai mult la impozite pentru locuinţe sau autoturisme.

Proiect de modificare a Codului Fiscal: O nouă categorie profesională ar putea fi scutită de la plata impozitului pe venit

O nouă categorie profesională care ar putea fi scutită, după adoptarea legii, de plata impozitului pe venit, prevede propunerea legislativă, nr B22/2019, pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Viktor Orban anunţă „NICIO taxă” pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii. Legătura cu măsurile anti-migraţie

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat că femeile din Ungaria, care au patru sau mai mulţi copii, nu vor mai plăti taxe pe venit, ca parte dintr-o strategie a Guvernului de a creşte rata natalităţii, relatează site-ul publicaţiei The Guardian.

Braşovenii care locuiesc în clădiri de patrimoniu şi nu le repară vor fi impozitaţi cu 500% în plus

Braşovenii care locuiesc în clădiri de patrimoniu şi nu repară faţadele vor fi impozitaţi cu 500 la sută în plus, de anul viitor, aceştia fiind notificaţi încă din 2018 că au obligaţia să reabiliteze imobilele ale căror faţade sunt într-o stare stare avansată de degradare.

Scutiri foarte mari la impozit pentru operatorii din Constanţa care prestează servicii turistice cel puţin şase luni pe an

Operatorii economici din Constanţa cu activitate în turism vor avea o scutire de 60% din impozitul pe clădiri şi teren, din 2019, dacă vor presta servicii turistice cel puţin şase luni pe an. Măsura este luată pentru stimularea activitatăţii economice şi în extrasezon.

(P) Până la finalul anului, companiile pot sprijini educaţia copiilor din medii vulnerabile

Până la 31 decembrie, companiile din România pot susţine direct transformarea educaţiei direcţionând până la 20% din impozitul pe profit către Asociaţia Teach for Romania.

„Taxa pe paragină”, aprobată de un oraş din România: Impozit majorat cu 500% pentru 200 de clădiri degradate, de anul viitor

Proprietarii a peste 200 de clădiri degradate, aflate în zona protejată a oraşului Arad, vor plăti un impozit cu 500% mai mare, începând de anul viitor, după ce, joi, a fost aprobată „taxa pe paragină”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oraşul din noua Alianţă a Vestului care va impune taxe şi impozite mai mari, din 2019. Taxă nouă pentru cei care se căsătoresc

Mai multe taxe şi impozite vor fi mai mari la Timişoara, începând de anul viitor, în urma unui proiect de hotărâre aprobat, miercuri, în Consiliul Local. O taxă specială va fi aplicată pentru cei care se căsătoresc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Proiect al unor aleşi din Opoziţie: Impozit de 0% pentru elevii cu vârste de peste 16 ani care muncesc cu contract part-time

Mai mulţi aleşi ai partidelor de Opoziţie au depus la Senat un proiect care modifică Legea privind Codul Fiscal şi prevede impozit de 0% pentru elevii cu vârsta de peste 16 ani care muncesc cu contract part-time şi impozit de 5% pentru absolvenţii din învăţământul profesional dual care muncesc.

Ultima zi pentru depunerea declaraţiei unice: „Sunt multe persoane care nu ştiu dacă trebuie să depună declaraţia şi cum să calculeze impozitul“

Consultanţii fiscali spun că, deşi termenul-li­mită pentru această declaraţie – care poate fi depusă şi online- a fost extins, în practică au fost întâmpinate o serie de probleme, scrie ZF. Marţi, 31 iulie 2018, este ultima zi în care se poate depune Declaraţia Unică de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

A mai rămas o zi pentru depunerea declaraţiei unice: „Sunt multe persoane care nu ştiu dacă trebuie să depună declaraţia şi cum să calculeze impozitul“

Consultanţii fiscali spun că, deşi termenul-li­mită pentru această declaraţie – care poate fi depusă şi online- a fost extins, în practică au fost întâmpinate o serie de probleme, scrie ZF.

Deputatul PNL Laurenţiu Leoreanu depune la Parlament un proiect prin care toate ONG-urile să beneficieze de cota din impozitul pe venit

Deputatul PNL, Laurenţiu Leoreanu, va depune la Parlament un proiect de lege prin care toate organizaţiile non-guvernamentale să beneficieze de cota din impozitul pe venit care le poate fi acordată şi nu doar cele din domeniul social, aşa cum prevede actualul cadru legislativ.

COMPETIŢIE dramatică pentru investiţii în Europa de Est: După Ungaria, şi Polonia vrea să reducă impozitul pe profit la 9%. În Bulgaria este de 10%

După Ungaria, şi Polonia intenţionează să reducă impozitul pe profitul companiilor la 9%, cea mai mică rată din Uniunea Europeană şi una dintre cele mai mici din lume, ceea ce va face mai intensă competiţia din regiune pentru atragerea investiţiilor străine. Bulgaria, cu un impozit de 10% aplicat companiilor, este deja un mic paradis fiscal pentru, spre exemplu, firmele greceşti.

DECLARAŢIA ZILEI| Dăncilă: cei care plătesc impozitul pe venit, CAS şi CASS vor completa o unică declaraţie

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că în şedinţa de guvern va fi aprobată ordonanţa care comasează cele şapte declaraţii într-una singură, aceasta putând fi depusă, inclusiv electronic, până pe 15 iulie, iar plata contribuţiilor urmând să fie efectuată până pe 31 martie 2019.