informatie

Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor – surse

Cristian Popescu Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Anunţul oficial urmează să fie făcut. Informaţia a apărut vineri, fiind confirmată de sursele menţionate.

Echipa Trump intenţionează să preia controlul asupra Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – surse

Imediat după preluarea celui de al doilea mandat, Donald Trump a decis să retragă SUA din OMS. Ieşirea ar trebui să se concretizeze până în ianuarie 2026. Totuşi, membrii echipei Trump au şi o altă variantă care presupune preluarea controlului asupra organizaţiei, potrivit Sky News. Citând un document şi două surse, Reuters a anunţat că […]

Surse. Premierul Serbiei va demisiona ca urmare a protestelor de amploare

Premierul sârb Milos Vucevic urmează să demisioneze marţi, a anunţat agenţia de presă Tanjug, care citează surse guvernamentale. Un oficial guvernamental a refuzat să comenteze informaţia, potrivit Reuters. Demisia ar putea fi anunţată ca urmare a protestelor de amploare din Serbia. Acestea au început în noiembrie, anul trecut, după ce acoperişul gării din Novi Sad […]

Actorul Henry Cavill a devenit tată

Henry Cavill şi iubita sa, Natalie Viscuso, au devenit părinţi. Ei au anunţat venirea pe lume a primului lor copil, scrie People.

Ucraina neagă informaţia potrivit căreia ruşii au ocupat o poziţie de la periferia oraşului Kupiansk

Armata ucraineană a anunţat joi că trupele sale deţin controlul deplin asupra oraşului Kupiansk, din nord-estul Ucrainei, potrivit Sky News. De asemenea, ucrainenii au susţinut că au oprit înaintarea Rusiei către nodul feroviar. Declaraţiile au apărut la puţin timp după ce un oficial instalat de ruşi a spus că forţele ruse au câştigat un punct […]

Netanyahu plănuieşte să-i concedieze şi pe şefii IDF şi Shin Bet – surse

Premierul vrea să-i concedieze pe şeful armatei (IDF) şi pe liderul Agenţiei de Securitate a Israelului (Shin Bet), anunţă portalul de ştiri Walla care citează surse apropiate premierului. Informaţia apare la puţin timp după ce Netanyahu l-a concediat pe ministrul Apărării, Yoav Gallant. Conform procedurilor, premierul îl poate înlocui pe şeful Shin Bet, dar şeful […]

Nicotina nu se găseşte doar în ţigări, ci şi în aceste 6 alimente

Un videoclip TikTok a devenit recent viral după ce a dezvăluit că roşiile conţin nicotină, aceeaşi substanţă care provoacă dependenţă şi se găseşte în ţigări, scrie The Focus. Această informaţie a surprins multe persoane, determinând o investigaţie mai profundă pentru a afla dacă şi alte alimente conţin nicotină.    Pentru a clarifica acest aspect, nutriţionistul […]

Răspunsul Israelului la atacul Iranului va avea loc înainte de alegerile din SUA – surse

Oficialii americani se aşteaptă ca răspunsul Israelului la atacul Iranului să aibă loc înainte de alegerile din SUA. Informaţia lansată de surse nu a fost confirmată în mod oficial. Scrutinul prezidenţial va fi pe 5 noiembrie.

Coreea de Nord se implică în războiul din Ucraina, trimiţând 10.000 de soldaţi în sprijinul Rusiei

Coreea de Nord ar fi trimis 10.000 de soldaţi în Rusia pentru a sprijini eforturile acesteia în războiul împotriva Ucrainei, potrivit unui diplomat occidental care a vorbit cu The Kyiv Independent pe 15 octombrie. Această informaţie a stârnit îngrijorări crescânde cu privire la colaborarea militară extinsă dintre Moscova şi Phenian, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski […]

Cum a creat ştiinţa un plan de rezervă pentru umanitate în caz de extincţie

O echipă de cercetători a creat un cristal de dimensiunea unei monede, capabil să stocheze întregul genom uman, oferind o soluţie pentru cazul în care umanitatea ar deveni extinctă, potrivit Smithsonian Magazine. Această inovaţie, descrisă ca o formă de „imortalitate informaţională”, ar putea ajuta specii viitoare să recreeze oamenii milioane sau chiar miliarde de ani […]

Candidatul republican JD Vance recunoaşte că a inventat informaţia cu pisicile mâncate de migranţi

Candidatul republican la vicepreşedinţia SUA, JD Vance, a spus că este dispus „să creeze poveşti” în campania electorală, apărând astfel strategia privind răspândirea zvonurilor false despre animalele de companie răpite şi mâncate într-un oraş din statul său natal Ohio, potrivit The Guardian. Explicaţiile lui Vance au apărut în timpul unei apariţii de duminică la CNN […]

Apărarea aeriană ucraineană a doborât peste noapte 44 de drone Shahed

„În noaptea de 12 septembrie 2024, trupele de inginerie radio ale Forţelor Aeriene Ucrainene au detectat şi au urmărit 69 de ţinte aeriene ruseşti (începând cu ora 9:00). Invadatorii au lovit Ucraina cu două rachete balistice Iskander-M lansate din regiunea rusă Kursk, o rachetă aeriană ghidată Kh-59/69 lansată din regiunea rusă Briansk, două rachete de […]

Separatistul catalan Carles Puigdemont a fugit din nou din Spania şi este în drum spre Belgia

Carles Puigdemont a părăsit Spania şi se întoarce în Belgia, a declarat vineri un oficial de rang înalt din partidul său. El „se întoarce la Waterloo”, a anunţat Jordi Turull, secretarul general al partidului lui Puigdemont, citat de Politico. Politicianul a dezvăluit la postul de radio RAC1 că Puigdemont a petrecut noaptea trecută în Franţa […]

Radu Miruţă: Inteligenţa artificială nu e robotul Ion

Deputatul Radu Miruţă, membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a Camerei Deputaţilor, îi cere premierului, după adoptarea strategiei pentru IA, să apeleze la specialiştii care au lucrat la cloudul guvernamental, nu să creeze o comisie din 34 de instituţii.

Casa Albă: Informaţia că Iranul ar fi vrut să eşueze este „categoric falsă”

Informaţia potrivit căreia Iranul „a vrut să eşueze” în atacul din noaptea de sâmbătă spre duminică şi că a avertizat în avans cu privire la loviturile sale, este „categoric falsă”, a spus John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, într-o conferinţă la Casa Albă.

Surse: Israelienii au decis să amâne ofensiva terestră de la Rafah

Israelul urma să facă primii paşi către o ofensivă terestră la Rafah săptămâna aceasta, dar a amânat operaţiunea deoarece experţii analizează un răspuns la atacul Iranului, au declarat sursele. O ofensivă la Rafah este complicată deoarece în oraş se adăpostesc peste un milion de oameni. Forţele aeriene israeliene plănuiau să arunce pliante în anumite părţi […]

Sursă palestiniană: trei fii ai liderului Hamas au fost ucişi în timpul unui atac aerian

Trei fii ai liderului Hamas au fost ucişi într-o lovitură aeriană. Informaţia provine dintr-o sursă palestinană. Armata israeliană nu a confirmat-o.

Propaganda rusă vine cu noi idei. Ce fals a răspândit despre Zelesnki

Canalul de YouTube în limba engleză Sam Murphy, creat în data de 5 februarie 2024, a postat pe 31 martie un videoclip în care se anunţa că Volodimir Zelenski ar fi cumpărat conacul Highgrove House, deţinut anterior de regele Carol al III-lea al Regatului Unit, pentru 20 de milioane de lire sterline. Autorul videoclipului face […]

Surse: Ucraina plănuieşte un nou atac asupra podului din Crimeea

Agenţia de spionaj ucraineană plănuieşte un al treilea atac asupra podului Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, au susţinut oficialii. Atacul ar putea fi realizat în prima jumătate a anului 2024, deoarece Kyrylo Budanov, şeful direcţiei principale de informaţii, dispune deja de „cele mai multe dintre mijloacele necesare pentru a îndeplini acest obiectiv”, au adăugat […]

Ameninţare cu bombă în parlamentul norvegian

Parlamentul norvegian a primit miercuri o informaţie despre o ameninţare cu bombă, iar poliţia a sporit securitatea în jurul clădirii.

Paris 2024 va instala flacăra olimpică lângă Luvru

Flacăra olimpică va fi instalată în Jardin des Tuileries, la o aruncătură de băţ de Luvru, după ce organizatorii au renunţat la ideea Turnului Eiffel, a declarat pentru Reuters o sursă cu cunoştinţe directe despre acest subiect.

Rafila: Nu cred că ploşniţele au informaţia până unde este Sectorul 5 şi de unde începe Sectorul 4

„Eu nu cred că ploşniţele au aşa o informaţie până unde este Sectorul 5 şi de unde începe, de exemplu, Sectorul 4”, spune Alexandru Rafila, după ce elevii din Sectorul 5 stau luni acasă pentru dezinsecţia în şcoli. Combaterea acestor insecte se face prin măsuri igienice.

Cresc tensiunile în Asia. Iordania este suspectată că a atacat sudul Siriei, omorând 10 oameni

Iordania este suspectată că a atacat sudul Siriei, omorând 10 oameni. Este vorba despre atacuri aeriene care ar fi vizat reţelele de traficanţi de droguri. Autorităţile din cele două ţări nu au confirmat informaţia, potrivit Reuters.

Ion Cristoiu: Puştile au alungat feudalismul, iar telecomunicaţiile, comunismul

Mai puţin cunoscută publicului larg, cartea celebrului scriitor H.G. Wells, „Scurtă istorie a lumii”, ne propune o viziune seducătoare asupra omenirii în mişcare. După autor, există un motor al dezvoltării social-politice universale: inteligenţa iscoditoare a omului. Nevoia de a şti, implementată în gena umană, face ca omenirea să se preocupe necontenit, de-a lungul istoriei sale, […]

Adjunctul unui comandant rus a fost ucis în Ucraina

Adjunctul unui comandant rus a fost ucis în Ucraina, iar informaţia a fost confirmată chiar de un oficial din Rusia, potrivit Sky News.

Român dispărut în Israel. MAE: verificăm informaţia

Ambasada României la Tel Aviv este în contact cu autorităţile israeliene pentru a verifica informaţia potrivit căreia un român este dispărut în Israel, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Jurnalismul românesc, în vremea neîncrederii. Bogdan Hoffbauer: Presa trebuie să moară. Şi să renască

Jurnalismul, meseria în care aperi valoarea cea mai de preţ a omului: libertatea Adrian Sârbu: Uitându-mă la sondajul acesta nu am decât un singur lucru de făcut:  să devin omul însuşi. Dacă jurnalistul nu mai e bun, hai să ne facem cetăţeni. Poate că în calitate de cetăţeni putem să fim mai buni. (…) Jurnalism […]