ins

Deficitul comercial a scăzut în primele opt luni cu 56,4%

Deficitul comercial a scăzut în primele opt luni ale anului la mai puţin de jumătate din valoarea înregistrată în perioada similară din 2008, la 24,5 miliarde de lei, în contextul unei reduceri cu 26,3% a importurilor şi cu 6,1% a exporturilor, potrivit datelor publuicate, luni, de INS.

Preţurile de consum au crescut cu 0,39% în septembrie

Preţurile de consum au crescut în septembrie cu 0,39% faţă de luna precedentă, oprind astfel declinul care a început în iulie, însă rata anuală a coborât pentru a şaptea lună consecutiv, de la 4,96% la 4,94%, atingând minimul ultimilor doi ani şi două luni, potrivit datelor publicate, luni, de INS.

Câştigul salarial mediu a scăzut în august faţă de iulie

Câştigul salarial mediu net a scăzut în august cu 3% (42 lei) faţă de iulie, la 1.348 lei, dar a crescut cu 5,6% faţă de aceeaşi lună din 2008, cele mai mari valori înregistrându-se în fabricarea produselor de cocserie şi prelucrarea ţiţeiului, iar cele mai mici în industria de îmbrăcăminte.

Femeile au câştigat mai puţin decât bărbaţii în 2008

Femeile au câştigat în medie cu 114 lei mai puţin decât bărbaţii, realizând un câştig salarial brut lunar de 1.700 lei (faţă de 1.814 lei al bărbaţilor) şi un câştig salarial net lunar de 1.264 lei (faţă de 1.348 lei al bărbaţilor), potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Numărul populaţiei a crescut, în iulie, pentru prima oară în ultimele şase luni

Numărul populaţiei a crescut, în luna iulie 2009, pentru prima oară în ultimele şase luni, ca urmare a înregistrării unui spor natural pozitiv, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Industria şi serviciile au contribuit cu 70% la scăderea PIB

Industria şi serviciile au contribuit cu 70%, respectiv 5,3 puncte procentuale din scăderea Produsului Intern Brut (PIB) din primul semestru, de 7,6%, în timp ce aportul agriculturii şi al construcţiilor a fost mai redus, de 11,8% din total, potrivit INS.

Inflaţia din România, la minimul ultimilor 2 ani

Preţurile de consum s-au redus în august cu 0,19% faţă de luna precedentă, comparativ cu declinul de 0,07% din iulie, iar rata anuală a inflaţiei a coborât pentru a şasea lună consecutiv, de la 5,06% la 4,96%, nivel care nu a mai fost atins din luna august 2007, potrivit datelor INS.

Deficitul comercial a scăzut în primele şapte luni cu 57,3%

Deficitul comercial a scăzut în primele şapte luni cu 57,3% faţă de perioada similară din 2008, la 20,58 miliarde de lei, pe fondul unei scăderi a exporturilor cu 6,7% şi a unei reduceri a importurilor cu 26,6%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Salariul mediu net a crescut în iulie cu 11 lei

Câştigul salarial mediu net a crescut în luna iulie cu 11 lei, sau 0,8%, la 1.390 de lei, cea mai mare valoare, de 3.400 lei, fiind înregistrată în activităţile de transporturi aeriene, iar cea mai redusă în industria de prelucrare a lemnului, unde indicatorul s-a plasat la 807 lei.

Peste 23.000 de locuinţe, finalizate în semestrul I 2009

Numărul locuinţelor finalizate în primul semestru a fost mai mare cu 1.248 unităţi faţă de primele şase luni din 2008, ajungând la 23.501, dintre care cele mai multe în mediul urban, a anunţat, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Economia a scăzut cu 8,7% în trimestrul doi

Economia a scăzut în trimestrul al doilea cu 8,7% faţă de perioada similară din 2008 şi cu 1,1% faţă de primele trei luni ale anului în curs, contracţii cu 0,1 puncte sub cele mai recente estimări, cel mai mare declin, de 14,2%, fiind înregistrat de sectorul construcţiilor, a anunţat marţi INS.

Industria şi construcţiile vor scădea în august-octombrie

Managerii societăţilor comerciale estimează pentru perioada august - octombrie 2009 o reducere moderată a activităţii în industria prelucrătoare, scădere în sectorul de construcţii şi o relativă stabilitate în comerţul cu amănuntul şi servicii, în raport cu cele trei luni anterioare.

Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale, tot mai puţine

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut în iulie cu 22,6%, la 4.518, faţă de aceeaşi lună din 2008 şi cu 4,8% comparativ cu iunie, în timp ce pe ansamblul primelor şapte luni declinul a fost 19,4%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Numărul căsătoriilor a scăzut

Institutul Naţional de Stastistică (INS) informează că numărul căsătoriilor a scăzut în ultimul an, în luna iunie 2009 înregistrându-se peste 11.000 de uniuni, fiind cu aproape 3.000 mai puţine faţă de anul trecut.

Deficitul comercial a scăzut în primul semestru cu 55,3%

Deficitul comercial al României a scăzut în primul semestru al anului cu 55,3% faţă de perioada similară din 2008, la 18,35 miliarde de lei, pe fondul unei scăderi a exporturilor cu 8% şi a unei reduceri a importurilor cu 26,8%, potrivit datelor Instititului Naţional de Statistică (INS).

În 2008 rata de ocupare a fost de 59%, iar cea a şomajului BIM de 5,8%

Institutul Naţional de Statistică (INS) informează că, în 2008, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 59%, iar rata şomajului BIM de 5,8%.

Mai puţin turişti, în luna iunie

Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat în iunie scăderi de 12,9% şi, respectiv, 11,1% faţă de luna similară din 2008, acelaşi trend fiind consemnat şi pe ansamblul primelor 6 luni, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Salariile au crescut în iunie

Câştigul salarial mediu net a crescut în iunie cu 1,7% (23 lei) faţă de mai, la 1.379 lei, şi cu 8,3% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele mai mari valori înregistrându-se în activităţile de intermedieri financiare, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit INS.

Scăderea numărului populaţiei a continuat şi în mai 2009

Scăderea numărului populaţiei a continuat şi în luna mai 2009, înscriindu-se în tendinţa ultimilor luni, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).

Deficitul comercial, mai mic cu 54%

Deficitul comercial al României a scăzut în primele cinci luni cu 54% faţă de perioada similară din 2008, la 15,35 miliarde de lei (3,63 miliarde euro), iar exporturile şi importurile şi-au accentuat declinul la 8,8% şi, respectiv, 26,6%, potrivit datelor INS.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 5,86%

Inflaţia a urcat cu 0,2% în iunie, faţă de mai, în contextul majorării preţurilor la mărfurile nealimentare şi servicii şi a unei reduceri uşoare a celor la alimente, în timp ce rata anuală a coborât comparativ cu luna anterioară de la 5,95% la 5,86%, potrivit datelor publicate, vineri, de INS.

Salariul mediu a scăzut în luna mai

Câştigul salarial mediu net a fost de 1.356 lei în luna mai, în scădere cu 3,7%, respectiv 52 de lei, faţă de luna anterioară, cele mai mari valori înregistrându-se în activităţile de transporturi aeriene, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit datelor INS.

Romania’s May Net Salary Dn 3.7% M-M To RON1,356

Romania's net average salary in May was at 1,356 lei (EUR1=RON4.2036), down 3.7% compared with RON1,408 in the previous month, the National Institute for Statistics, or INS, said Monday.

Mai puţini turişti în hotelurile din România în primele 5 luni

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primele cinci luni ale acestui an au însumat 2,03 milioane, în scădere cu 14,8% faţă de cele din perioada similară a anului trecut, 77,8% din total reprezentând turişti români, potrivit datelor INS.

Inflaţia lunară a scăzut în luna mai

Inflaţia lunară s-a redus în mai la 0,01%, cel mai jos nivel din acest an, iar rata anuală a coborât pentru a patra lună consecutiv, la 5,95%, în contextul scăderii preţurilor la mărfurile alimentare cu 0,05%, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Salariul mediu net a crescut în aprilie

Câştigul salarial mediu net a fost 1.408 lei în luna aprilie, în creştere cu 0,4%, respectiv 6 lei, faţă de luna anterioară, cele mai mari valori înregistrându-se în activităţile de intermediere financiară, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, potrivit datelor INS.

Economia României a intrat în recesiune tehnică

PIB-ul României s-a contractat cu 6,4% în trimestrul unu din 2009, comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi a scăzut, conform datelor ajustate sezonier, cu 2,6% faţă de trimestrul patru, potrivit INS, iar economia a intrat tehnic în recesiune.

Inflaţia a scăzut în aprilie la 0,27%

Inflaţia lunară s-a redus în aprilie la 0,27%, aproape la jumătate faţă de nivelul de 0,5% consemnat în martie, iar rata anuală a coborât de la 6,71% la 6,45%, în contextul ieftinirii preţurilor serviciilor, potrivit Institutului Naţional de Statistică, datele confirmând anticipările analiştilor.

INS: Deficitul comercial a scăzut cu 54,8% în primul trimestru

Deficitul comercial al României a scăzut în primul trimestru cu 54,8% faţă de perioada similară din 2008, la 8,479 miliarde lei (1,99 miliarde euro), în contextul în care scăderea importurilor, de 25,2%, a depăşit declinul de 6,7% consemnat de exporturi, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Câştigul salarial mediu net, mai mare în martie decât în februarie

Câştigul salarial mediu net a fost în martie de 1.402 lei, în creştere cu 3,2%, în contextul acordării de prime ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri, a negocierilor salariale şi realizării de producţii mai mari, potrivit datelor publicate, luni, de INS.

Romania’s March Net Salary Up M-M To RON1.402

Romania's net average salary in March was at 1,402 (EUR1=RON4.1638), higher compared with RON1.358 in the previous month, the National Institute for Statistics, or INS, said Thursday.

Majoritatea grupurilor de întreprinderi din România, controlate, în 2007, din Italia şi Germania

Majoritatea grupurilor de întreprinderi trunchiate din România, la nivelul anului 2007, erau controlate de companii din Italia, Germania şi Turcia, cel mai mare procent de astfel de grupuri fiind identificate în industria prelucrătoare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Bărbaţii au câştigat mai mult decât femeile, în octombrie 2008

Câştigul salarial mediu brut realizat de salariaţii care, în luna octombrie 2008, au lucrat cel puţin 23 de zile, cu program complet, a fost de 1.806 lei, femeile câştigând în medie cu 7,3% mai puţin decât bărbaţii, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Volumul afacerilor din comerţul cu amănuntul a scăzut, în februarie

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor, a scăzut în februarie, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,9% comparativ cu aceeaşi lună din 2008 şi cu 4,4% faţă de ianuarie, potrivit datelor INS.

Romania’s Feb Retail Sales Dn 7.9% On Yr

Romania’s retail sales, except for sales of vehicles and motorbikes, were down 7.9% in February, compared with the same month a year ago due to the lower sales of fuel and goods, the National Statistical Institute said Friday.

INS: Aproximativ 568.000 de persoane erau şomere în ultimul trimestru din 2008

Aproximativ 568.000 de persoane erau şomere în ultimul trimestru din 2008, iar rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost de 58,3%, situându-se la o distanţă de 11,7 puncte procentuale faţă de ţinta de 70%, stabilită pentru anul 2010 prin Strategia de la Lisabona, informează, luni, INS.

Veniturile lunare pe gospodărie, 2.319 lei în trimestrul patru

Veniturile totale medii lunare au fost, în termeni nominali, în ultimele trei luni din 2008, de 2.319 lei pe gospodărie şi 796 lei pe persoană, în timp ce cheltuielile totale s-au situat, în medie, la 2.081 lei lunar pe gospodărie, respectiv 715 lei pe persoană, potrivit datelor INS.

Salariul mediu net a crescut, în februarie

Câştigul salarial mediu net a fost în februarie de 1.358 lei, în creştere uşoară, cu 0,2%, faţă de ianuarie, deşi s-au înregistrat scăderi în majoritatea activităţilor economice, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Mai puţin turişti, în primele două luni din 2009

Sosirile şi înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din România au scăzut în primele două luni ale anului cu 15% şi, respectiv, 19,8%, comparativ cu perioada similară din 2008, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

INS: Producţia agricolă vegetală a înregistrat creşteri la majoritatea culturilor, anul trecut

Producţia agricolă vegetală a înregistrat în 2008 creşteri la majoritatea culturilor şi scăderi doar la soia şi cartofi, evoluţia fiind determinată de condiţiile climatice favorabile, a anunţat, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).