investi ii

Ialomiţianu: În primăvară ar putea fi majorate investiţiile în locul salariilor şi pensiilor

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat marţi că eventualele venituri suplimentare rezultate după execuţia bugetară din primele luni nu ar urma să fie alocate în mod cert către creşteri de pensii şi salarii, existând opţiunea majorării cheltuielilor de investiţii.

Bogaţii Europei îşi mută investiţiile din euro în alte valute, din cauza crizei datoriilor

Cei mai bogaţi investitori europeni îşi mută plasamentele în bani din euro în alte valute, ca urmare a temerilor că moneda unică s-ar putea să nu supravieţuiască crizei datoriilor suverane, iar dolarul şi yenul sunt printre ţintele preferate.

China ar putea investi o parte din rezervele valutare uriaşe în infrastructura din SUA

China ar putea investi o parte din rezervele valutare uriaşe, de 3.200 miliarde de dolari, pentru investiţii în infrastructura Statelor Unite, precum reţelele de transport, inclusiv cele feroviare, a declarat vineri ministrul Comerţului, Chen Deming.

Udrea: Ministerul Dezvoltării se ocupa în trecut de unele investiţii de-a dreptul trăznite

Elena Udrea a declarat, sâmbătă, că faptul că Centrul de conferinţe al notarilor a fost construit din fonduri private i-a dat posibilitatea de a nu merge în Guvern pentru a cere bani pentru încă o investiţie, arătând că, în trecut, ministerul se ocupa de unele investiţii "de-a dreptul trăznite".

Bucureştiul este „un sat semiîmpădurit”, fără clădiri foarte înalte şi cu mult spaţiu verde. Cine descrie astfel Capitala

Încasările din autorizaţii de construcţie cresc în acest an, după un declin de 50% în 2010, a declarat Ştefan Dumitraşcu, arhitectul-şef al sectorului 3, care consideră că România n-a avut un boom al dezvoltărilor imobiliare şi că Bucureştiul este "un sat semiîmpădurit", fără clădiri foarte înalte.

Vasilescu: Suntem o ţară foarte săracă, doar 0,6% din banii gospodăriilor sunt investiţi

România este o ţară foarte săracă şi fără cultul investiţiei, ocupând unul dintre ultimele locuri din lume în această privinţă, în condiţiile în care o gospodărie alocă anual, în medie, doar 0,6% din cheltuieli pentru investiţii, a declarat miercuri Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Guvernul taie 1,3 – 2 miliarde lei de la sumele interne alocate pentru investiţii în 2012

Resursele bugetare interne alocate pentru investiţii vor scădea anul viitor cu 1,3-2 miliarde lei faţă de sumele programate în 2011, dar Guvernul speră să compenseze printr-o absorbţie a fondurilor europene în creştere cu aproape 50%.

Guvernul alocă 6,5% din PIB pentru investiţii în 2012, uşor peste ponderea din acest an

Cheltuielile bugetare destinate investiţiilor vor creşte anul viitor cu 3,3 miliarde de lei, la 38,7 miliarde de lei, iar ponderea sumelor alocate pentru astfel de proiecte va urca de 6,4% la 6,5% din PIB, dar se va plasa sub procentajele din 2009 şi 2010, potrivit unui document guvernamental.

Băsescu, oamenilor de afaceri germani: Priviţi asupra ofertei de privatizare privind energia electrică

Preşedintele Traian Băsescu le-a prezentat, joi, oamenilor de afaceri germani oportunităţile de investiţii în România, menţionând procesele de privatizare din sectorul energetic, al transportului feroviar, potenţialul agricol, precum şi cel turistic, datorat pădurilor virgine.

Conectarea parcurilor eoliene la sistemul naţional costă 500 mil.euro. Transelectrica nu are aceşti bani – VIDEO

Conectarea parcurilor eoliene la reţeaua naţională de transport a energiei presupune investiţii de peste 500 milioane de euro, bani de care Transelectrica nu dispune, astfel că unele capacităţi de producţie vor funcţiona restricţionat dacă nu se găsesc surse de finanţare.

E.ON: România trebuie să recâştige încrederea investitorilor în sectorul energetic – VIDEO

România trebuie să recâştige încrederea investitorilor în sectorul energetic, din cauza neclarităţilor privind sistemul de preţuri reglementate la gaze şi electricitate şi a proiectelor anunţate şi ulterior abandonate de autorităţi, afirmă directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak.

Negriţoiu: Politicienii trebuie să înţeleagă că nu bisericile sau sălile de sport sunt prioritare

Clasa politică trebuie să se maturizeze şi să înţeleagă că zugrăvitul bisericilor şi construirea de săli de sport în sate foarte sărace nu reprezintă priorităţi, afirmă directorul general ING Bank, Mişu Negriţoiu, arătând că banii publici sunt folosiţi de cine are tocuri mai înalte sau voce ridicată.

Guvernul a convenit cu FMI să extindă lista proiectelor UE la 100 de investiţii, dar cu o valoare redusă

Guvernul a convenit miercuri seară cu Fondul Monetar Internaţional să extindă lista proiectelor UE prioritare, de la 60 la 100 investiţii publice, fiind preluate însă doar lucrări care necesită o finanţare modică, în valoare totală de sub 1 miliard euro, din care 586 milioane euro finanţare UE.

Deloitte: Închiderea fabricii Nokia va reduce PIB cu 0,2%. Trebuie investiţii noi, din fonduri UE

Deloitte estimează că închiderea fabricii Nokia de la Cluj s-ar putea traduce într-o scădere de 0,1-0,2% a PIB, impact care ar putea fi echilibrat rapid prin proiecte noi de construcţii, lucrări de infrastructură şi dezvoltare agricolă, susţinute de o mai bună absorbţie a fondurilor structurale UE.

Boc: Voi propune o versiune prudentă a bugetului, dar nu se are în vedere diminuarea de salarii

Premierul Emil Boc a declarat marţi că va propune în faţa Parlamentului o "versiune prudentă" a bugetului pentru 2012, care să ferească România de riscuri majore dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte în Europa, însă "niciun scenariu nu are în vedere diminuarea de salarii sau impozitarea de pensii".

Băsescu: Miniştrii care încă orbecăie cu aprobarea unor investiţii publice să dea avizul cât mai repede

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că România trebuie să-şi menţină nivelul de investiţii, afirmând că "domnii miniştri care încă orbecăie cu aprobarea unor investiţii, fie ele şi străine, trebuie să dea avizul cât mai repede pentru începerea acestor investiţii".

IT&C Huawei va investi 200 milioane euro în România

Producătorul chinez de echipamente IT&C Huawei va investi 200 milioane euro în România până în 2014, principalele proiecte fiind un centru de proiectare al companiei în zona Pipera, precum şi realizarea unei reţele de fibră optică la nivel naţional în parteneriat cu Transelectrica.

Ariton: Investiţiile chineze în România se vor realiza dacă sunt profitabile pentru ambele părţi

Ministrul chinez al Comerţului, Chen Deming, i-a spus vineri omologului său Ion Ariton că "sunt sanşe foarte mari" ca unele companii chineze să se implice în proiectele Tarniţa şi Cernavodă, iar oficialul român a afirmat că investiţiile se vor realiza dacă sunt profitabile pentru ambele părţi.

FORUM ZF DIGITAL – Moisă, Banca Transilvania: Investiţiile în IT nu au reuşit să înlocuiască hârtia

Banca Transilvania (BT) a alocat sume importante pentru investiţii în echipamente IT&C, dar nu a reuşit înlocuirea hârtiei, cu toate că acesta a fost unul dintre obiective, a declarat, miercuri, directorul pentru Clienţi Corporativi şi IMM al BT, Tiberiu Moisă.

Boc: Cel mai important lucru în 2012 este prioritizarea investiţiilor, altfel PDL îşi pierde credibilitatea

Liderul PDL, premierul Emil Boc, afirmă că "motorul de bază al ieşirii din criză sunt investiţiile", de aceea cel mai important lucru în 2012 va fi "prioritizarea" acestora şi dirijarea banilor către lucrurile care aduc "plus de valoare în economie", altfel PDL riscând să îşi piardă credibilitatea.

Boc: 20 de proiecte de investiţii au beneficiat de ajutoare de stat de 300 de milioane de euro

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Timişoara, că 20 de proiecte de investiţii, în valoare de peste 1,1 miliarde de euro, au beneficiat de ajutoare de la stat în valoare de 300 de milioane de euro, pe baza unei scheme de ajutor aprobată de Uniunea Europeană.

Nokia şi Siemens injectează un miliard de euro la Nokia Siemens Networks

Directorul general al Nokia Siemens Networks, Olli-Pekka Kallasvuo, fost CEO al grupului finlandez, va fi înlocuit de Jesper Oversen, iar Nokia şi Siemens vor injecta câte 500 milioane euro în capitalul producătorului de echipamente pentru reţele de comunicaţii.

Boc: Este risc major de delocalizare a unor multinaţionale. Trebuie atrase alte investiţii

Premierul Emil Boc le-a spus miniştrilor că există un risc major de delocalizare a unor investiţii multinaţionale din România, deoarece criza economică accentuează competiţia globală, şi că Guvernul trebuie să fie pregătit ca, într-o asemenea eventualitate, să atragă alte investiţii străine în ţară.

Serviciile medicale private vor acoperi în patru ani nevoile clasei medii din principalele oraşe

Companiile private vor putea asigura în următorii patru ani serviciile medicale pentru întreaga populaţie din clasa medie şi superioară a societăţii din principalele oraşe, dacă se continuă ritmul investiţional din ultimii patru ani, apreciază Sergiu Neguţ, director general adjunct la Regina Maria.

JPMorgan a devenit în acest an cea mai mare bancă americană de investiţii

JPMorgan Chase a urcat în acest an pe primul loc în topul băncilor americane de investiţii, de pe poziţia a cincea în 2010, depăşind semnificativ marii rivali Goldman Sachs şi Morgan Stanley după valoarea tranzacţiilor la care a participat, transmite Reuters.

44% din investiţiile străine în România sunt făcute de ţările care se opun aderării la Spaţiul Schengen

Cele patru ţări care şi-au anun­ţat până acum opoziţia faţă de aderarea României la Spaţiul Schengen reprezintă mai bine de 25% din totalul schim­burilor comerciale ale României. Mai mult, 44% din totalul investiţiilor străine directe în România (50 mld. euro) erau, la finele lui 2009, făcute de companii din cele patru ţări care se opun admiterii României în spa­ţiul intern fără frontiere al Uniunii - Olanda, Finlanda, Germania şi Franţa, informează Ziarul Financiar.

Statul a investit în acest an 17 milioane euro în infrastructura de schi

Statul a plătit în acest an aproape 73 de milioane de lei (17 milioane de euro) pentru zece proiecte de infrastructură de schi, iar în tot anul 2010 valoarea investiţiilor a depăşit 103 milioane de lei (24,5 milioane euro), potrivit datelor furnizate MEDIAFAX de către MDRT.

Volkswagen va investi 62 mld. de euro în cinci ani pentru a deveni cel mai producător auto din lume

Volkswagen va investi 62,4 miliarde de euro în următorii cinci ani pentru a-şi atinge obiectivul de a deveni cel mai mare producător auto din lume, a anunţat, vineri, grupul german, citat de Bloomberg.

Nume mari din IT&C vor să investească în România. Ministerul Comunicaţiilor pregăteşte ajutoare de stat

Nume mari din industria IT&C, precum IBM, Oracle, Dell şi Ericsson, intenţionează să aloce fonduri importante pentru dezvoltarea operaţiunilor din România, investiţiile urmând să fie susţinute şi de o schemă de ajutor de stat pe care Ministerul Comunicaţiilor o pregăteşte.

Antreprenorii englezi au găsit o „mina de aur” în staţiile dezafectate ale metroului londonez

Un fost executiv al JP Morgan Chase & Co. şi-a propus să transforme 26 de staţii de metrou dezafectate din capitala Marii Britanii în atracţii turistice, după o investiţie de 200 de milioane de lire sterline (echivalentul a 319 milioane de dolari). Fostul director speră să reuşească să strângă această sumă de la investitori interesaţi de proiect.

Băsescu propune înfiinţarea unui grup de profesionişti care să avizeze investiţiile

Preşedintele Traian Băsescu propune înfiinţarea unui grup de profesionişti care să avizeze investiţiile având în vedere că în prezent acestea trebuie aprobate de mai multe persoane, iar unele dintre ele nu semnează pentru că se tem de DNA.

Udrea: România nu va depăşi criza în lipsa investiţiilor, de la buget şi UE

România nu va putea depăşi criza economică în lipsa investiţiilor, finanţate din bugetul de stat şi de Uniunea Europeană, a declarat, joi, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Investiţii de aproximativ două milioane de euro în Complexul Sportiv Dinamo

Investiţiile făcute de Ministerul Administraţiei şi Internelor în Complexul Sportiv Dinamo, pentru lucrări de consolidare şi modernizare a sălilor şi bazinelor se ridică la 8.326.000 de lei, aproximativ două milioane de euro fără TVA, au anunţat miercuri reprezentanţii MAI într-o conferinţă de presă.

Polul de atracţie al Bucureştiului. Cum arată noua hartă a centrului vechi al Capitalei – VIDEO

Centrul Vechi al Capitalei a devenit, în ultimii ani, polul de distracţie al Bucureştiului. El atrage în fiecare seară mii de români şi nu numai. Nu există expat sau turist străin care să nu fi petrecut o măcar o seară pe străzile Lipscani, Smârdan, Blănari, Covaci ori pe Strada Franceză.

Ce investiţie îţi aduce un profit mai sigur decât metalele preţioase? Goana mondială pentru „aurul” verde

Chiar dacă preţul aurului creşte într-un ritm ameţitor, iată că tot mai mulţi analişti pariază pe terenul agricol. Iar investiţia este una de viitor ţinând cont de numărul tot mai mare al populaţiei şi, implicit, de creşterea cererii de alimente în ţări emergente precum China.

Boc cere ministerelor şi companiilor de stat să publice online investiţiile finalizate şi programate

Ministerele şi companiile din subordine trebuie să publice pe site-urile proprii, până la 31 august, investiţiile care vor fi finalizate în acest an şi proiectele din ultimii doi ani, iar până la 1 octombrie vor stabili priorităţile de investiţii pentru 2012 şi 2013, potrivit premierului Emil Boc.

Boc a cerut miniştrilor să aloce prioritar resurse către investiţiile care pot fi finalizate repede

Premierul Emil Boc a solicitat miercuri miniştrilor, în şedinţa de Guvern, să aloce fonduri cu prioritate către proiectele de investiţii care pot fi finalizate cât mai curând şi cu efect multiplicator în economie, ca o condiţie pentru creşterea PIB cu 1,5% în acest an, ţintă convenită cu FMI şi CE.

În ce afaceri investesc vedetele de la Hollywood

Câştigă milioane ce dolari din muzică sau actorie şi i-ar putea investi în orice afacere prosperă. Dar preferă să o ia de la zero şi să rişte în mici afaceri pe care le pun singuri pe picioare. De la Justin Timberlake la Lady Gaga, celebrităţile se întrec să investească în start-up-uri, iar afacerile pe internet par să fi cucerit Hollywoodul. Iată mai jos câteva vedete care şi-au riscat banii şi afacerile în care au investit.

IKEA ar putea începe anul viitor construcţia celui de-al doilea magazin din România

Retailerul suedez de mobilă IKEA ar putea începe cel mai devreme anul viitor construcţia celui de-al doilea magazin din România, în Bucureşti sau alt oraş mare din ţară, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Cornel Oprişan, retail manager Ikea România.

Companiile din Turcia sunt interesate să investească în România în 2011

Investiţiile în străinătate ale companiilor din Turcia ar putea ajunge la un miliard de dolari în acest an, fiind vizate ţări din Europa de Est, precum Grecia şi România, unde turcii sunt interesaţi de investiţii mici şi medii, de 50-150 milioane de dolari, potrivit Ernst & Young Turcia.