investitie

Bill Gates investeşte în România. Legăturile miliardarului cu ţara noastră

Unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, Bill Gates, a investit aproape 9 milioane de dolari în Fondul Proprietatea. Societatea comercială, care este înfiinţată de Guvernul României în 2005, este listată şi la Bursa de la Bucureşti, dar şi la cea de la Londra. Ce înseamnă această investiţie a miliardarului Bill Gates? Înseamnă că […]

Investitorii străini aleg să se retragă de pe piaţa din România. 38% dintre aceştia au în plan să reducă investiţiile

Criza COVID-19 îi pune pe fugă şi pe investitorii străini din România. Planurile de investiţii ale companiilor cu capital străin au fost afectate în mod considerabil de criza actuală. Aşa că percepţia acestora faţă de mediul economic de aici s-a deteriorat faţă de primăvară. Jumătate dintre participanţii la sondajul realizat de Consiliul Investitorilor Străini văd […]

Investiţie CFR de aproximativ jumătate de miliard de lei. Ce vor moderniza cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că vineri a semnat un contract cu o firmă din Austria pentru modernizarea liniei Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră. Este vorba despre lotul 1 al obiectivului care presupune „redeschiderea circulaţiei feroviare pe podul de cale ferată peste râul Argeş, între Vidra […]

Oradea, oraş occidental. Cum va arăta bulevardul de milioane de euro

Oradea nu se dezminte. Devine pe an ce trece unul dintre cele mai atractive şi dezvoltate oraşe ale ţării. Ultima reuşită a autorităţilor de acolo? Un contract de zece milioane de euro pentru reabilitarea unuia dintre cele mai mari bulevarde ale oraşului, Nufărul-Cantemir. Banii vin din fonduri europene, iar primăria a contribuit cu numai 3%. […]

Câţi bani au cheltuit, de fapt, americanii pe vaccinuri antiCovid

Imediat ce Pfizer a anunţat că vaccinul pe care îl dezvoltă cu BioNTech are rezultate bune, politicienii americani au încercat să se agaţe de succes. Mike Pence, vicepreşedintele în funcţie, s-a grăbit să pună succesul pe seama finanţării administraţiei Trump. Fals, a replicat imediat Pfizer. Banii nu au fost daţi pentru cercetare şi dezvoltare, ci […]

Sunt sau nu spaţii închise igluurile de pe terase?

Ştim ce spune legea. Orice loc care are un acoperiş şi două laturi, e considerat spaţiu închis. Ce te faci dacă ai o terasă acoperită cu igluuri? În mai multe oraşe din ţară s-au montat igluuri semicirculare, care izolează mesele, unde astăzi s-a băut şi s-a mâncat. Proprietarii cer ca situaţia să fie analizată punctual. […]

George Rotariu: De ce este Bitcoin o investiţie bună pe termen lung

George Rotariu e un antreprenor de succes. Ştie să jongleze, însă nu la circ, ci în compania sa, cu banii virtuali. Este CEO şi co-fondator Bitcoin România şi a fost invitat aseară la emisiunea Ochii pe mine cu Vlad Craioveanu şi îţi spune care sunt avantajele investiţiilor în bitcoin. „Dacă îi investeşti în bitcoin pe […]

Colliers: Perioada pandemiei, cea mai bună din ultimul deceniu pentru piaţa investiţiilor imobiliare

Peste 60 la sută din investitorii imobiliari confirmă interesul pentru achiziţii de noi proiecte în Bucureşti şi în oraşele regionale şi spun că sunt gata să cumpere în condiţii bune, având în vedere contextul economic generat de pandemia, potrivit unui sondaj Colliers.

Unde va circula primul autobuz supra-etajat alimentat cu hidrogen: 500.000 de lire sterline pentru zero emisii

Dacă-ţi spun că scoţienii din Aberdeen şi-au luat autobuze noi, de 500.000 de lire sterline bucata, o să te gândeşti imediat că primăria lui Firea a scăpat ieftin. Mai ales că toată lumea ştie cât de zgârciţi sunt scoţienii. Dar e o diferenţă. O mare diferenţă. Autobuzele scoţienilor sunt supra-etajate şi sunt alimentate cu hidrogen. […]

Antreprenorii îndrăznesc să-şi deschidă noi afaceri chiar dacă nu ştiu ce le rezervă ziua de mâine

Dacă rata de infectare cu noul Coronavirus depăşeşte pragul de 1,5 la 1000 de locuitori, restaurantele, cafenelele, teatrele şi evenimentele nu se vor mai putea desfăşura în interior. La Constanţa, Andrei Moca, barman şi barista de 15 ani, i-a propus unui prieten ideea lui. Aceea de a deschide o cafenea de specilaitate unde să le […]

Pandemia vine cu oportunităţi de afaceri: chirii în spaţii centrale şi forţă de muncă mai ieftină

Cu viziune şi un gram de nebunie, Bogdan Ciocian, antreprenorul lanţului de cafenele Meron, a mai deschis una în Braşov. La 19 ani a început cu un internet caffe, iar în 2015 a deschis prima cafenea Meron în Cluj Napoca. În 5 ani a dezvoltat 17 în total. Ultima, cea din oraşul de la poalele […]

Acord de cooperare interguvernamentală România-SUA. Anunţul lui Adrian Zuckerman despre investiţia de 8 miliarde de dolari la Cernavodă

„Mâine (vineri-n.r.), Ministrul Popescu se va întâlni cu Secretarul Departamentului de Energie Brouillette, pentru a demara un Acord de cooperare interguvernamentală pentru recondiţionarea unuia dintre cele două reactoare nucleare şi renovarea clădirii în care se află cele două reactoare noi de la centrala nucleară de la Cernavodă, din România. Acest proiect în valoare de 8 […]

Volkswagen intră în cursă cu Tesla în domeniu maşinilor electrice. Producătorul German vrea 15 modele electrice noi

Volkswagen vrea să întreacă Tesla. Grupul German, împreună cu partenerii din China, vrea să proiecteze 15 modele electrice pentru piaţa din Beijing până în 2025. Este dispus să investească 15 miliarde de euro în piaţa maşinilor electrice. Compania intenţionează să depăşească Tesla şi să devină cel mai mare constructor de maşini electrice din lume. În prezent, […]

Toaleta care a costat peste 20 de milioane de dolari şi pe care NASA a trimis-o în Spaţiu

Dacă te întrebai ce este diferit în Spaţiu faţă de Pământ, răspunsul e totul. Până şi unul dintre cele mai banale lucruri pentru noi devine mai dificil când te afli pe Staţia Spaţială Internaţională. De exemplu, mersul la toaletă.  NASA a proiectat un nou WC care a fost trimis săptămâna aceasta către ISS. Iar preţul […]

Iaşi va găzdui cea mai mare clădire de birouri. Investiţia se ridică la 120 de milioane de euro

Cea mai mare clădire de birouri din România va fi la Iaşi. Iulian Dascălu, cel care face această investiţie de 120 de milioane de euro, îţi spune ce vei găsi acolo. Lucrările pentru Palas Campus au început de câteva luni. Vor fi şi şase corpuri de clădire, conectate între ele, cu înălţimi diferite. Pe lângă […]

Echipamente de detectare a scăpărilor de gaz de 5 milioane de lei, la Delgaz Grid

Delgaz Grid anunţă încheiarea procesului de achiziţie pentru 8 autolaboratoare echipate cu tehnologie laser, valoarea acestei investiţii fiind de circa 2 milioane de lei. Alte 3 milioane de lei urmează să fie investite, până la finele acestui an, pentru achiziţionarea a 280 de aparate de detectare portabile, de ultimă generaţie, care vor ajunge în dotarea […]

Hidroelectrica, o nouă investiţie în Munţii Lotrului

Hidroelectrica a pus în funcţiune o staţie de pompe în Munţii Lotrului care captează apele provenite din afluenţii râului Latoriţa. Costul lucrărilor s-au ridicat la peste 3 milioane de lei. „Hidroelectrica a pus în funcţiune staţia de 110/6/0,4kV din cadrul obiectivului de investiţii <Modernizare staţie de 110/6/0,4kV aferentă Staţiei de Pompe Petrimanu>. Costul lucrărilor, derulate […]

Cum poţi lua 15.000 de euro de la stat pentru casa ta ?

Statul promite să te ajute cu economisirea energiei prin programul „Casa Eficientă Energetic” . Poţi primi până la 15.000 de euro dacă ai de gând să îţi izolezi casa, să montezi panouri solare sau o centrală mai eficientă. Doar 60% dintre banii cheltuiţi vor fi decontaţi de stat. 75% dintre casele din România s-ar încadra, […]

Turismul se reinventează, un antreprenor investeşte în noi locaţii hoteliere

Dragoş Anastasiu investeşte într-o nouă reţea de locaţii hoteliere despre care consideră că vor fi viitorul turismului românesc şi care vor atrage mulţi turişti în România. Locaţiile vor fi mai izolate şi vor permite mai multă intimitate şi singuranţă pentru turişti, întrucât vor avea mai puţine camere şi vor fi pro distanţarea fizică. ”E exact […]

Lucrările la tronsonul Iernut-Cheţani se apropie de final. Investiţia se ridică la 438 de milioane de lei

În aproximativ o lună de zile ar trebui să poţi circula pe Tronsonul Iernut – Cheţani, întrucât cei 17,9 kilometri parte din Autostrada A3 Transilvania ar putea fi recepţionaţi. „Se execută lucrări la giratoriile şi devierea drumului naţional 14A din nodul rutier Iernut, rigole, taluze şi alte detalii finale pe restul traseului. Stratul final de […]

(P) Investiţie de peste 1 milion de euro în parcul acvatic Magic Summer Waves

Începând cu acest sezon, parcul acvatic Magic Summer Waves a fost complet renovat, ieşind astfel din sfera clasică a ştrandurilor de cartier cu facilităţi minime. Investiţia totală se ridică la un milion de euro şi vizează modernizarea completă a piscinelor, dar şi achiziţionarea unui sistem complet nou de igienizare a apei din bazine. „Investiţia totală […]

Cum transformi pasiunea în business? Povestea celor doi tineri români care au pus bazele unui brand de bere artizanală

Cristian Dorobanţescu şi Dan Stratulat obişnuiau să-şi facă propria bere acasă cu prietenii, iar pornind de la această pasiune au decis, în urmă cu 5 ani, să pună bazele unui brand de bere artizanală. Cu o investiţie de peste 160.000 de euro şi-au construit propria fabrică de bere în Berceni. În prezent, aceştia produc patru […]

Cafea ca la Madrid sau Londra, chiar la Bucureşti. Doi barista români îşi atrag clienţii cu arome fructate

Bea o cafea ca la Madrid sau Londra chiar la Bucureşti, lângă Piaţa Muncii. Doi barista care desenează de 15 ani cu spumă de lapte în cafea au pariat pe pofta românilor şi, împreună cu un investitor, au deschis o cafenea în vreme de pandemie. Din 200.000 de asemenea localuri câte erau anul trecut în […]

Afacerea ”chiria”. De ce investesc românii în imobiliare şi nu îşi construiesc o afacere atunci când obţin venituri suplimentare

„Îmi iau un apartament pe care îl dau în chirie şi se plăteşte singur”. Aceasta este viziunea de „business” a românilor care câştigă bine şi care vor să-şi investească banii. În prezent, între 30 şi 50% dintre apartamente sunt cumpărate ca o investiţie, pentru a fi date în chirie, potrivit Ziarului Financiar. O astfel de […]

Cu 300 de lei a realizat o companie de peste 1 milion de euro după ce a citit o carte

Pentru Viorel Piperea, perspectiva unei vieţi „la indigo”, cu o traiectorie prestabilită şi influenţată de părinţi şi societate, nu a fost o opţiune. De aceea, a hotărât să îşi înceapă o carieră influenţată doar de propriile greşeli şi decizii, ca antreprenor. Astăzi, businessul său, început cu o sumă modestă, de 300 de lei, se îndreaptă […]

Alexandru, însoţitor de zbor în Abu Dhabi, investeşte cu toată încrederea în criptomonede: ”Sunt o investiţie de backup”

Alexandru are 26 de ani şi este însoţitor de zbor la o companie de lux din Abu Dhabi. Ajunge săptămânal în cele mai exotice locuri însă mai are o pasiune, investiţia în criptomonede. ”Sunt unul dintre micii investitori, am investit aproximativ 6000 de euro în criptomonede. Prima oară am investit acum 2 ani de zile. […]

Premieră în Europa de Est: Buget record de peste 100 de milioane de euro pentru gestionarea deşeurilor, într-un judeţ din România / Când va fi gata noul sistem

Contractul privind investiţia în valoare de 104 milioane de euro a fost semnat miercuri, la Galaţi. Este o investiţie a Consiliului Judeţean Galaţi, realizată cu fonduri europene, care implică toate oraşele şi comunele din judeţ. „Este o investiţie uriaşă, de peste o sută de milioane de euro, iar ceea ce se va realiza este fără […]

Un dezvoltator imobiliar deschide de la 1 iulie un resort de lux în Olimp, după o investiţie de 15 milioane de euro

Dezvoltatorul imobiliar Invest Group, deţinut de o familie de investitori români, va deschide un resort de patru stele în staţiunea turistică Olimp. Noul proiect, numit ”Novum by the Sea”, s-a realizat în urma unei investiţii de 15 milioane de euro şi se va deschide începând cu 1 iulie. ”Preţurile pentru cel mai luxos apartament încep […]

Cel mai mare angajator din industria auto şi-a făcut „facelift” la sediul din Timişoara

Grupul german Continental, cel mai mare angajator din industria auto din România, continuă investiţiile în plină criză. Compania angajează programatori care să lucreze la tehnologiiile folosite în maşinile viitorului şi a extins sediul din Timişoara cu o investiţie de 33 de milioane de euro. Grupul are 20.000 de angajaţi în România şi afaceri de 3 […]

Coronavirusul i-a umplut de bani pe acţionarii Zoom. Veniturile au înregistrat o creştere cu 169%

Zoom, cea mai folosită aplicaţie Work from home, a generat venituri de 328 de milioane de dolari în primele trei luni, în creştere cu 169% faţă de perioada similară a anului trecut. Şi tu puteai fi unul dintre cei îmbogăţiţi de aplicaţie, dacă nu-ţi ţineai banii la saltea. Sau la bancă. Anul trecut, la listare, […]

Staţie modernă de sterilizare a echipamentelor medicale, la cel mai mare spital din sud-estul României. Investiţia depăşeşte un milion de lei

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a anunţat că începând de luni spitalul din Galaţi este dotat cu o instalaţie modernă de sterilizare a instrumentarului medical. Este o măsură luată în contextul epidemiei care va uşura munca salariaţilor spitalului şi va creşte siguranţa cadrelor medicale şi a pacienţilor. Este una dintre cele mai eficiente staţii […]

Escapadă exotică într-un oraş din ţară. Lucrările la sera cu palmieri costă peste 3 milioane de euro | FOTO

Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va avea o seră pentru plante exotice. Miercuri, reprezentanţii Consiliului Judeţean Galaţi au emis ordinul de începere a lucrărilor care vor costa aproximativ 3 milioane de euro. Obiectivul va fi construit pe scheletul unei clădiri abandonate. Practic, ridicarea serei de plante exotice cu palmieri, arbori […]

Secţie de cardiologie intervenţională, în cel mai mare spital din judeţul Galaţi. Investiţia este de 1,7 milioane de euro

Reprezentanţii autorităţilor judeţene gălăţene au anunţat că au finalizat procedurile de achiziţie publică pentru proiectul de amenajare a unei secţii de cardiologie intervenţională la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. Potrivit datelor oficiale, licitaţia a fost câştigată de o asociere de firme, iar valoarea totală a investiţiei este de 8.294.681 de lei, sumă care include […]

Investiţie de peste 8 milioane de euro în cel mai mare spital din Galaţi. Unitatea se va transforma din temelii

Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei se va transforma din temelii în urma unui proiect cu fonduri europene coordonat de Consiliul Judeţean Galaţi. Marţi, reprezentanţii instituţiei au dat ordinul de începere a lucrărilor evaluate la peste 8 milioane de euro. Conform contractului, pentru prima dată de la înfiinţarea spitalului, vor fi înlocuite şi modernizate […]

Dacia dotează spitalul din Mioveni cu un aparat de testare COVID-19. Investiţia depăşeşte 500.000 de lei

Fundaţia Group Renault România, în parteneriat cu Dacia dotează spitalul suport COVID – 19 din Mioveni cu un aparat de testare în valoare de peste jumătate de milion de lei, conform unui comunicat de presă Group Renault. În plus, Dacia asigură consumabilele potrivite testării dar şi training necesar personalului medical pentru utilizarea acestuia. „Toate acţiunile […]

Culturile de sparanghel îi imbogăţesc pe fermierii nemţi. De ce nu cultivă şi românii planta supranumită „hrana regilor”

Avem climă prielnică, avem sol fertil, păcat că nu mâncăm sparanghel precum nemţii. În România cultura sparanghelului nu este aşa de răspăndită. Îi putem număra pe degete pe fermierii care au îndrăznit să cultive şi care, spre surpinderea lor se bucură de roade. La Universitatea de Ştiinţe agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, în câteva […]

ZF: O cultură de sparanghel poate aduce venituri de 100.000 de euro în patru ani

Culturile de sparanghel, considerat „hrana regilor”, generează în patru ani un profit de patru ori mai mare faţă de investiţiile iniţiale, scrie Ziarul Financiar. Producătorii de sparanghel din România şi-ar extinde culturile, însă se confruntă cu lipsa forţei de muncă. Practic, în medie, o investiţie într-o cultură de sparanghel este de 25.000 de euro, iar […]

Cât de productiv eşti când lucrezi de acasă

Până la izbucnirea epidemiei de coronavirus, poate şi tu îţi doreai să poţi lucra de acasă. Ce poate fi mai frumos să poţi lucra din confortul propriei locuinţe, fără presiunea de la birou? Ei bine, se pare că lucrând de acasă, nu suntem la fel de productivi. 8 din 10 manageri estimează scăderi drastice ale […]

Germania spune că întărirea OMS este cea mai bună investiţie după ce Trump a anunţat că suspendă fondurile către organizaţie

Consololidarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este una dintre cele mai bune investiţii, a spus ministrul de externe din Germania după ce Donald Trump a anunţat că va suspenda fondurile organizaţiei, relatează Reuters.