investitii

Şeful Morgan Stanley: Veniturile băncilor de investiţii s-ar putea să nu-şi revină până anul viitor

Şeful Morgan Stanley, James Gorman, a avertizat că veniturile băncilor de investiţii s-ar putea să nu-şi revină până anul viitor, după ce profitul net al grupului de pe Wall Street a scăzut cu aproape o cincime în primul trimestru, potrivit Ziarului Financiar.

Rafila, despre spitale regionale: La Iaşi urmează licitaţia pentru construcţie

Proiectul tehnic pentru Spitalul Regional Iaşi s-a încheiat şi urmează construcţia propriu-zisă, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, dr. Alexandru Rafila. Acesta speră că în 2027 va fi finalizat primul spital regional.

China surprinde din nou: PIB-ul Chinei a crescut cu 4,5% în primul trimestru, peste estimări

PIB-ul Chinei a crescut cu 4,5% în primul trimestru, în ritm anual, în condiţiile în care creşterea puternică a exporturilor şi a investiţiilor în infrastructură, precum şi o revenire a consumului cu amănuntul şi a preţurilor imobiliare au dus la o redresare a celei de-a doua economii mondiale.

Guvernul a aprobat fonduri pentru dezvoltarea sistemului naţional anti-grindină

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri obiectivele din acest an ale programului de realizare a sistemului naţional anti-grindină şi fondurile necesare pentru realizarea lor. Astfel, urmează să fie realizate investiţii la nivelul tuturor regiunilor.

Au fost încărcate cardurile pentru alimente şi mese calde de Paşte

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a virat marţi suma de 623.874.750 lei pentru alimentarea a 2.406.112 carduri cu a doua tranşă de 250 de lei din 2023 oferită prin programul „Sprijin pentru România”.

Elon Musk continuă investiţiile în China. Tesla va construi o fabrică de baterii Megapack în Shanghai

Tesla va construi o fabrică în Shanghai pentru a produce baterii Megapack, a anunţat duminică agenţia de presă de stat chineză Xinhua.

Premierul României a vorbit cu ambasadorul SUA despre investiţii şi refugiaţii ucraineni

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec. Cei doi au discutat despre investiţii şi refugiaţii ucraineni.

8 din 10 lei care s-au investit în România în 2022 au venit din mediul privat

Investiţiile nete în economia României au fost de 150 miliarde de lei. Investiţiile private din România au fost în proporţie de 79% din totalul de 150 de mld. lei investiţii nete în economia românească în 2022, arată datele publicate recent de INS, potrivit zf.ro.

Flavius Stoican a semnat cu FC Botoşani până în 2025

Conducerea clubului de fotbal FC Botoşani a anunţat joi că a prelungit până în 2025 contractul cu antrenorul Flavius Stoican. Acesta a devenit antrenor principal al grupării roş-alb-albastre în decembrie 2022.

HOROSCOP 28 martie 2023. Şansă de bani pentru mai multe zodii. Se anunţă o zi extrem de productivă

Horoscop: S-ar putea să te intersectezi astăzi cu nişte oportunităţi de suplimentare a veniturilor şi/ sau de a valorifica unele economii prin intermediul investiţiilor.

Principalele aeroporturi din România vor atrage investiţii de aproape 1 miliard de euro până în 2024

Analiză ONV LAW: Principalele aeroporturi din România şi în infrastructura critică aeriană vor atrage investiţii de aproape 1 miliard de euro până în 2024.

Mai mulţi experţi cer Agenţiei Spaţiale Europene să investească pentru o misiune pe Lună: „ar inspira o generaţie de europeni să construiască viitorul”

Agenţia Spaţială Europeană ar trebui să intensifice rapid explorarea umană şi robotică dacă vrea să ţină pasul cu rivalii globali, a declarat joi un grup de experţi, încurajând capitalele europene să se concentreze asupra unei misiuni lunare.

Fenechiu: O renunţare la reforma pensiilor speciale ar fi o glumă. E un cartof fierbinte

O renunţare la reforma pensiilor speciale ar fi o glumă, întotdeauna ne gândim la interesul ţării, spune la RFI liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu. Ministrul Investiţiilor Europene, Marcel Boloş, a avansat această ipoteză, precizând că sunt ţări care au renunţat la mari reforme din PNRR.

China ar prefera ca TikTok să fie interzis decât să cadă în mâinile SUA

Problema este cine deţine cheile algoritmilor TikTok şi a tezaurului vast de date colectate de la cele 150 de milioane de oameni din Statele Unite care folosesc aplicaţia în fiecare lună.   Guvernul chinez consideră că unele tehnologii avansate, inclusiv algoritmii de recomandare de conţinut, sunt esenţiale pentru interesul său naţional. În decembrie, oficialii chinezi […]

Boloş: rotativa guvernamentală ar trebui făcută după depunerea cererii de plată PNRR

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, susţine că rotativa guvernamentală ar trebui făcută după depunerea cererii de plată nr.3 din cadrul PNRR.

Comisia Europeană aprobă o schemă a României în valoare de 103 milioane euro

Comisia Europeană a aprobat o schemă a României în valoare de 103 milioane euro (512 milioane RON) pentru sprijinirea construirii de instalaţii de stocare a energiei electrice.

Stoltenberg cere ţărilor membre NATO să investească mai mult în apărare: Doar şapte din 30 de aliaţi au îndeplinit obiectivul privind cheltuielile militare în 2022

Şapte din 30 de aliaţi au îndeplinit obiectivul NATO privind cheltuielile militare de 2% din PIB în 2022, cu o ţară mai puţin decât în 2021, înainte de invazia Rusiei în Ucraina, a declarat marţi şeful alianţei, Jens Stoltenberg, îndemnându-i pe aliaţi să sporească mai rapid investiţiile în apărare.

Cristian Andrei, fondatorul IXFI, cea mai populară platformă de tranzacţionare cripto creată în România: „Criptomonedele sunt pentru toată lumea şi ştiu că vom aduce o contribuţie importantă la adoptarea globală în următorii ani”

De la lansarea de la finalul anului 2021, platforma IXFI.com a înregistrat deja un trafic de aproape 9 milioane de vizitatori unici şi peste 350.000 de utilizatori activi pe platforma web, iar aplicaţiile mobile ale platformei sunt în top 15 descărcări în Europa de Est, peste competitorii consacraţi din industrie ca OKX, Crypto.com, Kucoin, Gate.io, […]

Ce fonduri de investiţii au vândut în pierdere sau au făcut achiziţii neinspirate

Fondul de investiţii Bancroft a vândut recent transportatorul Dumagas, deal ce marchează exit-ul din România. Vânzarea are loc la 13 ani de la intrarea în acţionariatul companiei din Dolj şi s-a parafat în pierdere pentru Bancroft, care a încasat mai puţin decât a investit, spun sursele ZF.

Start-upurile româneşti sunt din ce în ce mai atractive. Peste 120 de investitori şi antreprenori în tehnologie şi inovaţie reuniţi la Transylvania Summit

După Bucureşti, o regiune atractivă este chiar Transilvania, despre care, în afară de Dracula, nu se cunosc prea multe la nivel global. În acest context, peste 120 de investitori şi antreprenori din 20 de ţări precum SUA, Belgia, Suedia, Germania, Elveţia, Iordania, Brazilia, Spania şi Monaco, s-au reunit, în perioada 24-26 februarie, la Târgu Mureş […]

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansează în consultare REPowerEU, care va aduce României 1,4 miliarde de euro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat în consultare publică capitolul REPowerEU, care va aduce României 1,4 miliarde de euro pentru independenţa energetică.

Pas decisiv pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră. România construieşte o conductă de transport gaze naturale pe direcţia Tuzla–Podişor

„Facem astăzi (joi – n.r.) un pas decisiv, penultimul în seria demersurilor pentru exploatarea gazelor de la Marea Neagră, în perimetrul Neptun Deep. Semnarea documentului de către Transgaz, OMV-Petrom şi Romgaz este angajamentul ferm pentru dezvoltarea gazoductului Tuzla-Podişor şi pentru decizia finală de investiţii estimată la 4 miliarde de euro, aşteptată în vara acestui an. […]

Arabia Saudită lansează o nouă companie aeriană naţională

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a anunţat oficial duminică crearea unei noi companii aeriene naţionale, Riyadh Air, cu un veteran al industriei, Tony Douglas, în calitate de director executiv, în timp ce regatul încearcă să concureze cu centrele regionale de transport şi călătorie.

MIPE anunţă un pachet de măsuri de 450 milioane de euro pentru mamele vulnerabile

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunţat miercuri că va implementa un pachet de măsuri de 450 milioane de euro pentru mamele vulnerabile.

XTB: Româncele au stabilit un nou record de investiţii la bursă

Româncele deţineau, la finalul anului trecut, cea mai mare pondere a investitorilor pe pieţele financiare, respectiv de 26%, arată o analiză a casei de brokeraj pe burse internaţionale XTB România. Astfel, femeile din România au fost urmate în clasament, la distanţă semnificativă, de cele din Marea Britanie, cu o pondere de 14%. Cel mai mic […]

Avertismentul unui miliardar rus la un Forum Economic din Siberia. Moscova ar putea rămâne fără bani în 2024 şi caută investitori din ţări „prietene”

Miliardarul Oleg Deripaska a declarat că Rusia şi-ar putea găsi visteria goală încă de anul viitor şi că are nevoie de investiţii din partea unor ţări "prietene" pentru a face faţă sancţiunilor occidentale asupra economiei.

Cseke Attila, noi contracte pentru investiţii în eficientizare energetică şi mobilitate verde

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, a semnat 111 noi contracte de finanţare, depuse prin Valul Renovării şi Fondul Local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de aproape un miliard de lei.

Analiză ZF. Cinci investitori financiari care şi-au orientat atenţia către alte zări

Enterprise Investors, Resource Partners, SigmaBleyzer, Gemisa Investments şi Advent sunt cinci fonduri de private equity care nu mai au România pe harta investiţiilor actuale, conform unei analize ZF.

Virgil Popescu: Trebuie să investim în toate sursele de energie cu emisii scăzute de carbon

„Trebuie să investim în toate sursele de energie cu emisii scăzute de carbon. Pentru că decarbonizare fără energie nucleară nu se poate”, spune ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Guvernul aprobă lista spitalelor construite sau reabilitate prin PNRR

Executivul aprobă, în şedinţa de miercuri, lista spitalelor care vor fi construite sau reabilitate prin PNRR. Este vorba despre 27 de obiective de investiţii, respectiv clădiri noi, reabilitări de clădiri, secţii şi pavilioane aparţinând unor unităţi din 17 judeţe, inclusiv Bucureşti.

Rafila, despre investiţii în spitale noi şi reabilitarea celor vechi: Vor deveni realitate în următorii 3 ani

Proiectul de investiţii în spitale noi şi reabilitarea unităţilor spitaliceşti, în valoare de aproape 2,2 miliarde euro, va deveni realitate în următorii 3 ani, anunţă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Ciucă promite investiţii în turism de la bugetul de stat: vom identifica obiectivele cu potenţial

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că statul ar putea investi în obiectivele importante din turism. Prim-ministrul a vorbit despre intenţia de a lansa programe pilot în mai multe regiuni ale ţării.

Nicolae Ciucă: Dezvoltarea infrastructurii de depozitare şi procesare pentru micii producători este o prioritate

Realizarea de investiţii publice pentru dezvoltarea infrastructurii de depozitare şi procesare pentru micii producători constituie o direcţie prioritară a României, spune premierul Nicolae Ciucă, la un eveniment despre agribusiness.

Câciu: În 2023 ne vom concentra pe susţinerea activă a dezvoltării schemelor de investiţii

„2023 va fi anul în care toate eforturile, atât ale mele ca ministru de Finanţe, cât şi ale colegilor mei cu responsabilităţi în domeniu din cadrul MF se vor concentra pe susţinerea activă a dezvoltării schemelor de investiţii cu efect de multiplicare în economie”, afirmă Adrian Câciu.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Cererea de plată numărul II din PNRR nu este blocată

Cererea II de plată nu este în niciun pericol, iar evaluarea documentaţiei transmise spre validare urmează parcursul procedural, susţine vineri Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Ciolacu: Italia rămâne pentru România un important partener comercial şi o sursă majoră de investiţii

Italia rămâne pentru România un important partener comercial şi o sursă majoră de investiţii care generează locuri de muncă pentru români, transmite Marcel Ciolacu, după întrevederea cu preşedintele Camerei Deputaţilor a Italiei, Lorenzo Fontana.

Boloş: Prin Programele Regionale vom pune la dispoziţie autorităţilor locale 8,1 miliarde de euro

Prin Programele Regionale vor fi puse la dispoziţia autorităţilor locale 8,1 miliarde de euro, a anunţat luni ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Comisia Europeană aprobă capitalizarea noii bănci de investiţii şi dezvoltare din România

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură adoptată de România în valoare de 1,6 miliarde euro pentru înfiinţarea Băncii Române de Investiţii şi Dezvoltare.

(P) 6 Sfaturi pentru a Alege Cel mai Bun Broker de Acţiuni din România în 2023

Alegerea unui broker de acţiuni este unul dintre cei mai importanţi paşi pe care trebuie să îi faci atunci când intri în lumea investiţiilor. Nu poţi începe să investeşti dacă nu ai un broker care să se alinieze cu obiectivele tale investiţionale, cu necesităţile tale în materie de educaţie şi cu stilul tău de învăţare.

Asigurătorii din România preferă investiţiile în titluri de stat

Faţă de primele nouă luni din 2021, asigurătorii şi-au dublat sumele pe care le ţineau în depozite bancare, de la 619 mil. lei la peste 1,2 mld. lei în primele nouă luni din 2022 pe zona asigurărilor generale, scrie Ziarul Financiar.