invitat

Klaus Iohannis s-a întâlnit de două ori cu Joe Biden şi l-a invitat la Bucureşti

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, luni, după discuţiile din cadrul Summit-ului NATO, că l-a invitat pe preşedintele SUA, Joe Biden, la Bucureşti. „Am avut două discuţii scurte cu preşedintele Biden. Prima a fost chiar la început, unde, împreună cu preşedintele Duda, am ţinut să-l salutăm pe preşedintele Biden, să ne exprimăm mulţumirea faţă de […]

Cum ar trebui să aleagă părinţii grădiniţa pentru copii? Specialistul spune care sunt criteriile esenţiale

Sunt criterii importante după care să se ghideze părinţii, înainte de a-şi înscrie copilul la grădiniţă.   Mădălina Ionel, educatoare la grădiniţa privată Excellence din Iaşi, oferă sfaturi părinţilor pentru alegerea programului şi organizează activităţi interactive pentru cei mici. Printre ele se numără vizitarea muzeelor, a laboratoarelor de cofetărie sau chiar a sălilor de fitness.  […]

Mărturiile unui spion: Nu este ce se vede la televizor. La televizor îl vedem pe James Bond

Spionajul nu este ca în filme sau ca în romanele poliţiste. Ţi-o spune Silviu Predoiu, fostul şef adjunct al Serviciului de Informaţii Externe. Dacă te întrebi ce pregătire trebuie să aibă cineva ca să fie şeful spionului, vei afla cu surprindere că este absolvent de geologie. În 1990 şi-a început cariera în SIE, după ce […]

Jack White cântă la Saturday Night Live pe chitara proiectată de Eddie Van Halen

Rockerul Jack White a fost chemat pe ultima sută de metri să cânte la Saturday Night Live, după ce invitatul programat pentru săptămâna asta, cântăreţul de country Morgan Wallen, a fost surprins în timp ce petrecea iresponsabil fără mască. Pe Tik-Tok au apărut imagini cu el într-un spaţiu foarte aglomerat, în timp ce bea shot-uri […]

Dominic Samuel Fritz, la „Ochii pe mine! Vlad Craioveanu”: Voi reforma primăria în sine, avem de-a face cu un aparat care funcţionează după nişte principii de acum câteva secole

    Vlad Craioveanu: Veţi face autoban sau doar ban? Dominic Fritz: O să primeze omul, dar avem nevoie de bani. Vlad Craioveanu: Mă gândeam că Merkel ar putea fi primar la Iaşi. Aţi cunoscut-o? Dominic Friz: O ştiu pe Merkel, are agenda plină. Agenda ei nu este Timişoara, pentru că sunt unii care cred […]

Experiment în platoul unei televiziuni, la o emisiune unde era invitat Raed Arafat. În cât timp a răspuns la telefon un reprezentant DSP

Angajaţii DSP Bucureşti nu au răspuns la un apel telefonic decât după o jumătate de oră, într-un experiment live, într-o emisiune Digi24 unde invitat era Raed Arafat.

Andreea Ionescu la ”Marius Tucă Show”: Ne-am dat seama cât de mult ne lipseşte conexiunea fizică

Ediţie specială ”Marius Tucă Show”, miercuri, 6 mai, de la ora 18.00. Invitat a fost psihoterapeutul Andreea Ionescu.

Valentin Stan: Va creşte abandonul şcolar. Copiii au pierdut atât de mult, încat nu vor mai recupera niciodată

Redăm dialogul dintre Marius Tucă şi Valentin Stan în emisiunea Marius Tucă Show: Marius Tucă: Am înţeles că am avut o săptămână grea, am înţeles că ai dat Ardealul. Valentin Stan: Se apropia un moment important pe care trebuia să îl marcăm în felul ăsta. Traăim într-un moment de tumult în care schemele clasice se […]

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii: Muzeele şi librăriile s-ar putea deschide pe 15 mai. Teatrele, după 1 iulie

Marius Tucă: Ce măsuri se iau pe fondul crizei, pentru artişti? Bogdan Gheorghiu: Am iniţiat un dialog cu Ministerul Muncii şi am obţinut un venit de 75% din venitul mediu pentru artişti. Marius Tucă: Totodată, cine are un proiect cultural îl poate depune şi poate obţine maximum 50.000 de lei. Şi proiectele trebuie să fie […]

„Marius Tucă Show”. Raed Arafat explică în ce constă „relaxarea” restricţiilor şi cum vor fi implementate măsurile

Redăm principalele declaraţii:  Despre discursul presedintelui Klaus Iohannis. Raed Arafat: Cred ca au fost clare lucrurile. Vor incepe masurile de relaxare de la 15 mai, dar vor fi treptate. Vor fi unele recomandari de sanatate publica in ceea ce priveste industria HORECA. Faptul ca incep masurile de relaxare asta nu inseamna ca nu trebuie sa fim […]

Jean Valvis, la ”Marius Tucă Show”. Ieşirea din pandemie nu va fi un sprint, ci un maraton / Se generează un model de sărăcie

Ediţie specială ”Marius Tucă Show”, miercuri, 15 aprilie. Invitat este omul de afaceri Jean Valvis.

Emil Hurezeanu, la Marius Tucă SHOW: Cred ca niciodata viaţa în Germania nu a semănat atât de mult cu viaţa din România/ Europa nu prea mai există, globalizarea cu atat mai puţin

O ediţie specială a emisiunii ”Marius Tucă Show” are loc luni, 30 martie, de la ora 18.00. Invitat este ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu.

„Marius Tucă Show” | Adrian Streinu-Cercel: Cu siguranţă România nu va rămâne la 2-3 cazuri de coronavirus / Este puţin probabil ca virusul să dispară odată cu venirea sezonului cald | VIDEO

Ediţie specială „Marius Tucă Show”, în scurt timp, cu privire la cele trei cazuri confirmate de coronavirus din România. Invitat special este doctorul Adrian Streinu-Cercel.

„Gândurile lui Cristoiu” | Traian Băsescu: Avem o Constituţie care a făcut din Parlament o instituţie de neatins / Iohannis a câştigat cu 60% în faţa unui nevinovat politic, doamna Dăncilă / Green Deal va face ca două-trei ţări să părăsească UE

Traian Băsescu a fost faţă în faţă cu analistul politic Ion Cristoiu, într-o ediţie specială a emisiunii „Gândurile lui Cristoiu". Fostul preşedinte a vorbit despre pregătirile liberalilor pentru anticipate, dar şi despre ce înseamnă criza politică declanşată de căderea Guvernului Orban.

Un bărbat şi-a strangulat soţia după o partidă de amor în trei la care au invitat încă o femeie

Un bărbat şi-a strangulat soţia şi apoi a închis-o în baie, după o partidă de sex în trei la care a participat încă o femeie, potrivit Abcnews4.com.

„Gândurile lui Cristoiu” | Nicuşor Dan: Dacă nu voi fi eu candidatul unic al dreptei, mă voi retrage din cursă. Nu doresc încă patru ani cu Firea | Cele patru probleme urgente ale Capitalei | VIDEO

Nicuşor Dan faţa în faţă cu analistul politic Ion Cristoiu într-o ediţie specială a emisiunii „Gândurile lui Cristoiu”. Discuţiile se vor axa pe alegerile locale şi proiectul lui Nicuşor Dan pentru Bucureşti.

Emisiunea în care Tudor Gheorghe vorbeşte despre spectacolul „30 degeaba”, care a născut recent un imens scandal

Artistul Tudor Gheorghe a afirmat vineri, în emisiunea Marius Tucă Show, că spectacolul “Degeaba” este ecoul generaţiei de 30-40 de ani, căreia perioada de după decembrie 1989 i-a luat speranţa şi a lasat-o fără perspectivă, fără demnitate şi mândria de a fi român. Tudor Gheorghe admite însă că în ultimii 30 de ani, România s-a schimbat mult şi mult în bine.

INTERVIUL INTEGRAL „Marius Tucă Show”. Gelu Voican Voiculescu: N-am participat la execuţia Ceauşeştilor fiind pro-legionar, ci fiind anticomunist radical (Partea I). VIDEO

Fostul vicepremier şi membru CFSN, Gelu Voican Voiculescu, a povestit la emisiunea Marius Tucă Show cum a trăit primele zile ale Revoluţiei, implicarea în procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu, dar şi despre arestările şi relaţia pe care a avut-o regimul comunist.

INTERVIUL INTEGRAL. Gândurile lui Cristoiu: Nu cred că va fi premier Ludovic Orban. Va fi nevoie de o soluţie de tip Stolojan din 1991, un premier neutru (Partea I)

Analistul politic Ion Cristoiu afirmă că viitorul Guvern va fi format din două partide, PNL şi PMP, iar premierul nu va fi Ludovic Orban, invocându-se faptul că Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu şi chiar Eugen Tomac nu vor să sprijine un guvern condus de liderul PNL.

Interviul integral. Gândurile lui Cristoiu. Dan Barna: Ideea că am susţine orice guvern, în orice condiţii, nu e pe masă. Chiar dacă este PNL

Dan Barna, candidatul USR-PLUS la prezidenţiale a declarat duminică, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că una dintre variantele posibile după adoptarea moţiunii de cenzură este instalarea unui guvern minoritar PNL.

INTERVIU INTEGRAL Gândurile lui Cristoiu: Dacă o desemnează procuror-şef european pe Kovesi, s-ar putea ca ea să se înmormânteze mai mult decât în România

Ion Cristoiu afirmă că desemnarea Laurei Codruţa Kovesi procuror-şef european ţine mai mult de batălia externă, iar şansele fostei şefe DNA de a ocupa acest post depind de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Istoricul olandez Ian Buruma este invitat special la festivalul One World Romania 12

Istoricul Ian Buruma este unul dintre invitaţii speciali ai festivalului One World Romania 12, cunoscutul scriitor olandez stabilit la New York venind la Bucureşti cu o selecţie proprie de filme documentare ce vor fi prezentate între 16 şi 22 martie, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Primul român care a zburat în Cosmos se întâlneşte sâmbătă cu publicul

Primul român care a zburat în Cosmos, Dumitru Prunariu se întâlneşte sâmbătă, de la ora 18.00, cu publicul craiovean în cadrul întâlnirilor SpectActor de la sala „Amza Pellea”, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, arată un comunicat remis MEDIAFAX

Actorul Adam Brown, din „Hobbitul” şi „Piraţii din Caraibe”, vine la Comic Con la Bucureşti

Actorul Adam Brown, cunoscut pentru rolurile din „Hobbitul/ The Hobbit" şi „Piraţii din Caraibe/ Pirates of the Caribbean", vine la cea de-a şaptea ediţie a East European Comic Con, la Bucureşti, în perioada 24 - 26 mai, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

O vedetă din serialele „Stargate” şi „Star Trek Voyager” vine la Bucureşti pentru East European Comic Con

Actorul Robert Picardo este primul invitat anunţat la East European Comic Con 2019, cel mai mare eveniment din estul Europei dedicat pasionaţilor de filme, seriale, jocuri video, cosplay şi nu numai, a cărui a şaptea ediţie va avea loc în perioada 24 - 26 mai, la Romexpo, în Bucureşti.

Schimbare în distribuţia East European Comic Con

Organizatorii East European Comic Con, evenimentul care debutează vineri, 18 mai, la Romexpo, au anunţat că David Gillies, cunoscut din serialul „The Originals” îl înlocuieşte pe actorul Giancarlo Esposito la întâlnirea cu fanii români.

INTERVIU | Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a fost invitat la MEDIAFAX Live

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a fost prezent, vineri, în studioul MEDIAFAX Live, pentru o discuţie pe larg despre România faţă cu angoasele Europei şi ale lumii, alături de redactorul-şef al Mediafax, Indira Crasnea.

Adevăratul star de la Wimbledon | O câştigătoare de Grand Slam l-a forţat pe un fan să poarte fustă şi să se confrunte cu ea pe teren după ce bărbatul i-a oferit sfaturi din tribună – VIDEO

O dată cu bucuria unui meci live de tenis vine şi dorinţa unor spectatori de a le arăta profesioniştilor unde greşesc, ţipând în gura mare sfaturi gratuite. Cu toate acestea, nici sportivii nu se lasă mai prejos şi găsesc mereu moduri de a le arăta fanilor ce înseamnă cu adevărat truda şi perfecţionism, spre încântarea spectatorilor, scrie Independent.

Regizorul Stere Gulea, invitat special la Festivalul Making Waves, la New York

Regizorul Stere Gulea este invitatul special al celei de-a noua ediţii a Festivalului de Film Românesc de la New York - Making Waves: New Romanian Cinema, o proiecţie specială din timpul evenimentului fiind cea a lungmetrajului "Moromeţii", din 1987.

Polonia, invitată de onoare a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2014

Ediţia din 2014 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest se va desfăşura în perioada 28 mai - 1 iunie, la Bucureşti, Polonia fiind ţara invitată de onoare a târgului, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Cineastul Aleksei Gherman Jr., în vizită în Bucureşti între 11 şi 14 februarie

Cineastul Aleksei Gherman Junior, reprezentant al noului val al cinematografiei ruse, va fi prezent la Bucureşti, între 11 şi 14 februarie, pentru a-şi prezenta filmele.

Ben Saunders, câştigător al ediţiei olandeze „The Voice”, invitat special la „Vocea României”

Ben Saunders, câştigător al emisiunii "Vocea Olandei", este invitatul special al ediţiei de marţi a super show-ului "Vocea României", difuzată live, de la ora 20.15, la Pro TV.

Băsescu, despre afirmaţiile privindu-l pe Regele Mihai: Nu am ce retracta. Un şef de stat nu-şi abandonează poporul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la 10 TV, că nu retractează ce a spus legat de Regele Mihai, el explicându-şi poziţia printr-o paralelă între un şef de stat şi un comandant de navă şi menţionând că acestea sunt "meserii" în care nu se abandonează echipajul. VEZI DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Regizorul Fernando Léon de Aranoa, invitat special la Festivalul Internaţional de Film Transilvania

Fernando Léon de Aranoa, unul dintre cei trei regizori prezentaţi în cadrul tradiţionalei secţiuni 3 X 3, este invitat special la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care începe, vineri, la Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Andrei Koncealovski, invitatul special al Festivalului Internaţional de Film Bucureşti

Andrei Koncealovski a reconfirmat prezenţa la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti - Bucharest IFF, care va avea loc între 11 şi 17 aprilie, informează organizatorii.

Artistul Pär Grindvik, invitat special al Festivalului de Muzică Electronică Delahoya de la Cluj

Muzicianul Pär Grindvik, din Suedia, este invitatul special al Festivalului de Muzică Electronică Delahoya, care va avea loc, în perioada 20 - 22 mai, la Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Wim Wenders, invitat special la TIFF 2010 – VIDEO

Regizorul, scenaristul, directorul de imagine şi producătorul german Wim Wenders, una dintre cele mai influente figuri ale cinematografiei europene a ultimelor decenii, este invitat special al ediţiei din 2010 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), ce se va desfăşura la Cluj-Napoca.

Andrei Koncealovski, invitat de onoare al Festivalului de Film Bucureşti

Regizorul rus Andrei Koncealovski este invitatul de onoare al Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (B-Est IFF), care se desfăşoară între 20 şi 25 aprilie, la cinematografele Scala şi Corso din Capitală.