iohannis

Iohannis le-a spus parlamentarilor PNL că are un proiect pe zece ani în care e deplin angajat – surse

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, le-a spus marţi parlamentarilor liberali, reuniţi într-o şedinţă a grupurilor comune, că are un proiect politic pentru zece ani, în care este deplin angajat, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL.

Iohannis, despre Vonica: A fost alături de comunitatea sibiană, conştientizând apartenenţa la aceasta

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a transmis, miercuri, un mesaj de condoleanţe familiei Vonica, spunând că Ilie Vonica "a fost alături de comunitatea sibiană în cele mai importante momente, conştientizând apartenenţa la aceasta", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Predoiu: Dacă Boc ar fi câştigat competiţia internă din PDL, l-aş fi susţinut pe el, nu pe altcineva

Susţinerea pe care fostul lider al PDL Emil Boc o acordă unei candidaturi a lui Klaus Iohannis la Preşedinţie era de aşteptat, a declarat, miercuri, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, adăugând că, dacă Boc ar fi fost desemnat prezidenţiabilul PDL, el l-ar fi susţinut, "nu pe altcineva".

Boc: Iohannis pare a fi candidatul PNL şi PDL la prezidenţiale, îl susţin şi îi voi face campanie

Fostul premier Emil Boc spune că preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, "pare a fi candidatul PNL şi PDL" la prezidenţiale şi că acesta porneşte "cu prima şansă" în alegeri, el precizând că îl susţine "cu toată convingerea" şi că îi va face campanie "total".

Iohannis: Apartenenţa europarlamentarilor liberali la grupul PPE din PE este ferm stabilită. Toţi au semnat aderarea la PPE

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, precizează că apartenenţa europarlamentarilor liberali la grupul parlamentar al PPE este "ferm stabilită" şi a fost decisă în cadrul Delegaţiei Permanente a partidului, toţi eurodeputaţii PNL semnând aderarea la grupul PPE din PE.

Iohannis: Am discutat cu Antonescu şi nu mi-a reproşat că l-am trimis în surghiun

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că a avut o discuţie cu fostul lider al partidului, Crin Antonescu, iar acesta nu i-a reproşat că l-ar fi trimis în "surghiun" după ce a preluat şefia partidului până la Congresul PNL.

Mazăre despre Iohannis: Nu pot spune dacă e bun sau rău, nu l-am auzit spunând prea multe cuvinte

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, spune că nu şi-a putut forma o părere despre preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, pentru că nu l-a auzit "spunând prea multe cuvinte” sau “emiţând idei” şi, ca atare, nu poate spune dacă "e bun sau rău".

Iohannis şi Blaga discută la sediul PNL. Anterior, a avut loc o întâlnire Iohannis-Antonescu

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, şi preşedintele PDL, Vasile Blaga, discută, la ora difuzării acestei ştiri, la sediul PNL din Bulevardul Kiseleff, unde se află şi fostul preşedinte PNL, Crin Antonescu.

Ponta, întrebat dacă îi e frică de Antonescu şi Iohannis: Mi-e frică de Dumnezeu

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, marţi, dacă îi este frică de liberalii Crin Antonescu şi Klaus Iohannis, aşa cum declara fostul preşedinte al PNL, el răspunzând că îi este frică de Dumnezeu şi că astfel de atacuri politice fac parte din trecut.

Iohannis: Sunt dispus să candidez la prezidenţiale, am şanse rezonabile să-l depăşesc pe Ponta

Preşedintele interimar al PNL a declarat că este dispus să candideze la prezidenţiale şi că are şanse rezonabile să-l depăşească pe Victor Ponta într-o competiţie electorală.

Iohannis, despre candidatura la prezidenţiale: În cazul în care mi se propune, sunt dispus

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni că, în cazul în care i se va propune candidatura la alegerile prezidenţiale, este dispus să intre în competiţia electorală, menţionând însă că doreşte să existe o dezbatere pe această temă şi în organizaţiile PNL.

Iohannis este preşedinte interimar al PNL până la congresul extraordinar

Klaus Iohannis va fi preşedinte interimar al PNL până la organizarea congresului extraordinar de la sfârşitul lunii iunie, ca urmare a deciziei lui Crin Antonescu de a renunţa la poziţia de şef interimar al partidului.

Antonescu, despre demisia lui Iohannis: A fost „o pană”, m-a speriat, dar mi-am revenit repede

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL a lui Klaus Iohannis a fost "o pană", fapt care l-a speriat la momentul respectiv, dar şi-a revenit repede, precizând că ideea sa este să asigure succesiunea în partid fără tranziţie

Dragnea: Este foarte posibil scenariul în care Iohannis candidează la prezidenţiale promiţând lui Băsescu că va fi premier

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că scenariul în care Klaus Iohannis, din postura de candidat la alegerile prezidenţiale, îi va promite lui Traian Băsescu că îl va desemna premier este unul "foarte posibil", el susţinând că începe să se discute în acest sens, "nepublic".

Iohannis: Dorim să colaborăm cu PDL în administraţia locală din Sibiu

Prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat despre schimbarea majorităţii în Consiliul Judeţean Sibiu, că aşteaptă poziţia organizaţiei judeţene a partidului, dar şi poziţia PDL "într-un interval relativ scurt", întrucât doreşte colaborare "în administraţia locală".

Iohannis, despre candidatura la Preşedinţie: Nici nu e clar că vreu să fiu candidat la ceva

Prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, referitor la o posibilă candidatură pentru funcţia de şef al statului, că nu vrea să fie "nici candidatul lui X, nici al lui Y", adăugând că "nici nu e clar" că vrea să candideze.

Iohannis despre locul lui Antonescu în PNL după Congres: Vom discuta asta în doi, în trei, în patru

Prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis, spune că, în eventualitatea câştigării funcţiei de preşedinte al formaţiunii, despre locul lui Crin Antonescu în partid se va discuta "în doi, în trei, în patru" şi va exista un "răspuns bun".

Iohannis, întrebat dacă Tăriceanu mai are loc în PNL: Ar fi, dar face un balet greu de înţeles

Prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că pentru Călin Popescu Tăriceanu "ar fi loc în PNL", dar că acesta face "un balet greu de înţeles" şi nu se ştie "unde aterizează".

Iohannis: Probabil prin iulie vom anunţa candidatul la Preşedinţie

Prim-vicepreşedintele demisionar al PNL Klaus Iohannis se declară "mulţumit" că la discuţiile PNL - PDL s-a ajuns la "concluzii esenţiale", respectiv că va exista un partid mare de dreapta şi că va exista un candidat unic la prezidenţiale, precizând că probabil în iulie va fi anunţat numele acestuia

Iohannis: Decizia de a candida la şefia PNL este din dorinţa de a face un lucru bun în fruntea PNL. Dacă nu aş socoti că am şanse bune, nu aş candida

Prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că decizia de a candida la preşedinţia PNL la Congresul extraordinar a venit din "dorinţa de a face un lucru bun în fruntea PNL", spunând că speră că acest lucru nu este o surpriză pentru nimeni, nici pentru Crin Antonescu. Iohannis a adăugat că dacă nu ar socoti că are şanse bune, nu ar candida.

Ludovic Orban renunţă la candidatura anunţată pentru şefia PNL: Iohannis e cea mai bună soluţie

Liberalul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că îşi retrage candidatura la şefia PNL, menţionând că pune interesele partidului mai presus de interesele sale şi precizând că cea mai bună soluţie pentru PNL este Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis va candida la preşedinţia PNL: Am cerut şi primit derogare de vechime – VIDEO

Prim-vicepreşedintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis, a anunţat, miercuri, că va candida la preşedinţia PNL la Congresul extraordinar şi că a cerut şi primit derogare de vechime pentru a putea candida.

Liderul PSD Sibiu, despre Iohannis: Faptul că a renunţat atât de uşor m-a surprins

Liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, se declară surprins de gestul primarului Klaus Iohannis de a demisiona din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL şi spune că nu se aştepta ca acesta să renunţe "atât de uşor".

Ponta, întrebat de demisia lui Antonescu de la şefia PNL: Singura surpriză e demisia lui Iohannis

Premierul Victor Ponta a fost solicitat, luni, să comenteze anunţul făcut de liderul PNL Crin Antonescu privind prezentarea, în BPN, a demisiei din fruntea partidului, el arătând că singura surpriză o reprezintă demisia prim-vicepreşedintelui liberal Klaus Iohannis.

Iohannis: E „self-evident” că am votat pentru cea mai bună şi cea mai competentă echipă

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, duminică, la ieşirea din secţia de votare, că a votat "pentru România europeană", fiind "self-evident" că a ales "cea mai bună şi cea mai competentă echipă", care să-l reprezinte "la un nivel foarte bun”.

Iohannis, despre întoarcerea lui Tăriceanu în PNL: Pas în folosul PSD, îmi lasă gust amar

Liderul PNL Klaus Iohannis a declarat, la "Gândul Live", comentând întoarcerea în PNL a lui Tăriceanu, că ar fi fost bine şi elegant ca fostul premier să facă gestul "după alegeri", adăugând: "Îmi lasă impresia că şi acest pas e un pas în folosul PSD şi îmi lasă un gust amar".

Iohannis, la „Gândul Live”: Vrem să intrăm la guvernare, aş fi un bun premier. Pentru funcţia de preşedinte mă simt mai puţin pregătit

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, la Gândul Live, că liberalii doresc şi sunt pregătiţi să reintre la guvernare, menţionând că el ar fi un bun premier.

Iohannis, despre refacerea USL: Vreţi să râd tare sau mai puţin tare?

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a afirmat, întrebat fiind despre posibilitatea refacerii USL: "Vreţi să râd tare sau mai puţin tare?", adăugând că, "indiferent de rezultatul alegerilor, nu se va reface USL".

Iohannis, despre alegeri: Am impresia că stăm bine şi sunt optimist în ceea ce priveşte scorul

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, spune că, după ce a luat pulsul întregii ţări în campania electorală, crede că liberalii stau bine şi se declară optimist în ceea ce priveşte rezultatele scrutinului de duminică, atrăgând atenţia, însă, că absenteismul "este o problemă".

Iohannis: Partidele de dreapta să discute despre unificare, altfel alegătorii ne acuză că am dormit

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, spune că liderii partidelor de dreapta sunt obligaţi ca după alegerile europarlamentare să discute despre unificare, pentru că în caz contrar alegătorii "îi vor arăta cu degetul" şi îi vor acuza că "au dormit în front când ar fi trebuit să se mişte".

Iohannis, despre apelativul „Mister President”: Un detaliu mai degrabă penibil decât important

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că apelativul "Mister President" cu care i s-a adresat vicepreşedintele american Joe Biden premierului Victor Ponta este "un detaliu penibil mai degrabă, decât important".

Iohannis, despre moţiunea de cenzură: Sincer, este greu de crezut că va cădea Guvernul

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, spune că "este greu de crezut că va cădea Guvernul" în urma moţiunii de cenzură, dar aceasta este "un exerciţiu democratic" prin care liberalii vor să atragă "atenţia asupra unor abordări fundamental greşite".

Iohannis: Integrarea romilor, poate în următorii 50 de ani. Banii nu schimbă fondul problemei

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, spune că integrarea romilor trebuie să pornească din şcoală şi că aceasta nu este posibilă în cinci ani, ci poate fi făcută, dacă vor exista programe, în următorii 50 de ani, el apreciind că alocarea de bani în acest sens nu schimbă fondul problemei.

Iohannis: După euroalegeri se va încerca unificarea dreptei. Mi-e greu să evaluez locul lui Băsescu

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, la Timişoara, că după alegerile europarlamentare "se va încerca unificarea dreptei" şi că îi este greu să evalueze "locul şi rolul politicianului Traian Băsescu în ecuaţia de după 2015".

Iohannis: Avem o teleguvernare excepţională, puzderie de măsuri, dar la finalul zilei nu avem nimic

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, cu ocazia lansării programului economic al PNL, că actualul Cabinet condus de Victor Ponta reuşeşte să realizeze "o teleguvernare excepţională", anunţând "o puzderie de măsuri" care la finalul zilei nu aduc nimic în plus.

Iohannis: Am reluat tandemul Antonescu-preşedinte, eu-premier. Îl ducem şi în campania de prezidenţiale

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat, vineri, că ideea tandemului în care Crin Antonescu va candida la prezidenţiale, iar el ar urma să fie desemnat premier nu e una nouă, aceasta fiind reluată în campania pentru europarlamentare şi dusă mai departe şi în campania pentru prezidenţiale.

Iohannis:Dacă voi fi premier, voi avea o coaliţie care nu va include PSD; Trebuie coagularea dreptei

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat miercuri că, în cazul în care va ajunge în poziţia de premier, coaliţia guvernamentală care îl va susţine nu va include PSD, precizând că este exclusă o nouă guvernare comună a PNL cu PSD.

Iohannis: USL nu mai există, nu merge mai departe şi nu se va reface

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că "USL nu mai există, nu merge mai departe şi nu se va reface", iar liberalii nu vor accepta o invitaţie de revenire la guvernare, deoarece USL "s-a rupt din cauza unei incompatibilităţi între PNL şi PSD".

Iohannis, întrebat despre şansele moţiunii: Greu de crezut că va trece. Are şansă ca semnal politic

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că moţiunea de cenzură pregătită de PNL este "un instrument puternic", "un semnal politic" care arată că liberalii nu sunt de acord cu politica Guvernului, însă este "greu de crezut" că demersul va reuşi.

Iohannis, despre marca USL: E a lor, n-au decât să o folosească. Poate fac alt USL, dar nu cu PNL

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că marca USL este a PSD, care "poate îşi înfiinţează alt USL peste o vreme, dar nu cu PNL", pentru că "alianţa USL nu mai există", acest lucru urmând să fie constatat şi deinstanţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.