iohannis

Iohannis şi Blinken au discutat despre efectele războiului din Ucraina şi apărarea pe Flancul Estic

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, iar cei doi au discutat despre efectele economice, sociale şi umanitare ale continuării războiului Rusiei în Ucraina, precum şi despre întărirea Flancului Estic.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, discuţii la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis

Cei doi oficiali au în program convorbiri tête-à-tête, convorbiri oficiale şi declaraţii de presă comune. Stoltenberg s-a întâlnit, luni, şi cu premierul Nicolae Ciuca. Marţi, secretarul general NATO se va întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. Secretarul general efectuează o vizită în România în perioada 28-30 noiembrie pentru a conduce reuniunea miniştrilor de externe […]

Klaus Iohannis, despre războiul din Ucraina: Suntem în faţa unui test istoric

„Suntem în faţa unui test istoric”, spune Klaus Iohannis despre războiul din Ucraina, în timpul discursului ţinut la Reuniunea Liderilor de la München. El face un apel la unitate în faţa liderilor NATO.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, primit luni de preşedintele Klaus Iohannis

Jens Stoltenberg va fi primit de Klaus Iohannis la ora 16.15. Cei doi oficiali au în program convorbiri tête-à-tête, convorbiri oficiale şi declaraţii de presă comune. Stoltenberg mai are programate luni întâlniri cu premierul Nicolae Ciuca şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Marţi, secretarul general NATO se va întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel […]

Iohannis: Războiul Rusiei împotriva Ucrainei ne-a pus pe toţi în faţa unor provocări multiple

„Războiul brutal, ilegal şi nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei ne-a pus pe toţi în faţa unor provocări multiple”, spune preşedintele Klaus Iohannis, după simpozionul internaţional „The Idea of Europe”.

Iohannis: Unul dintre obiectivele României este să exporte energie

Obiectivele României sunt să devină autonomă energetic, să exporte energie şi să treacă la energie verde până în 2050, spune Klaus Iohannis, întrebat în ce stadiu se află ţara noastră privind creşterea independenţei energetice.

Intră România în Schengen pe 8 decembrie? Răspunsul dat de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis spune că România poate găsi soluţii astfel încât să fie invitată în Schengen pe 8 decembrie: „Continui să văd acest lucru ca fiind posibil. Cred că încă mai avem suficient timp pentru a aborda, pentru a rezolva toate problemele”.

Iohannis promite ajutor pentru Moldova. Ce stă în calea conectării reţelelor cu energie electrică

România este dispusă să ajute Republica Moldova cu energie electrică, însă lipsa inteconectărilor directe este o problemă reală în acest moment, afirmă preşedintele Klaus Iohannis, în condiţiile în care Republica Moldova este afectată de atacurile ruseşti din Ucraina.

Iohannis: E posibil ca decizia privind aderarea României la spaţiul Schengen să fie amânată

„Dacă din varii motive nu vom reuşi până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată”, spune Klaus Iohannis despre aderarea României la spaţiul Schengen.

Iohannis: Acesta este ultimul MCV pentru România

Comisia Europeană a confirmat, marţi, progresul făcut de România în cadrul MCV, ceea ce înseamnă că ţara noastră îndeplineşte recomandările şi obiectivele fixate prin MCV, aşa cum au fost stabilitate la aderarea la UE, astfel că acesta este ultimul MCV al României,a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Lege promulgată: Copiii care fac sport de performanţă vor primi tichete în valoare de 150 de lei

Copiii care sunt legitimaţi la un club sportiv şi fac sport de performanţă vor primi de la 1 ianuarie 2023 tichete în valoare de 150 de lei pe lună. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea.

Klaus Iohannis va efectua vizite oficiale în Letonia şi Lituania

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri şi joi, vizite oficiale în Letonia şi Lituania, urmate de participarea, vineri, la simpozionul internaţional The Idea of Europe şi la reuniunea şefilor de stat din Lituania, Letonia, Polonia şi România.

COMENTARIU Marius Oprea / Să te împotriveşti lui Iohannis în PNL, a devenit ca păcatul în post. Acum e valabil şi pentru Ciucă

Partidul Naţional Liberal îşi dovedeşte zilnic lipsa de personalitate, dar, din păcate, şi de perspectivă. Mă uit (şi mă crucesc) la liberalul Pavel Popescu, cum se erijează caricatural în eroicul răzbunător al României, în cazul în care occidentul ne-ar priva de Schengen, şi anunţă, ca represalii, lupta împotriva firmelor austriece şi olandeze care fac afaceri la noi. Mă mir de Alina Gorghiu, care nu se poate abţine şi mai ridică din cînd în cînd glasul pe la şedinţele de partid, ca după aceea să-şi pună iute cenuşă în cap. E dovada că generalul Ciucă ţine strîns frîiele partidului, dar păcat că nu mînă carul gospodăreşte, pentru el, ci-l răstoarnă, ascultător, în curtea gospodarului sas, care l-a angajat.

Iohannis, discuţie cu o delegaţie OMV despre activitatea şi planurile de investiţii în România

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a OMV Petrom, condusă de directorul general executiv şi preşedinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, Alfred Stern. Subiectele abordate de către conducerea companiei au vizat activitatea şi planurile de investiţii în România. Cu referire la strategia OMV Petrom, au fost prezentate […]

Iohannis a promulgat retragerea României din două bănci al căror acţionar e Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legile pentru retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică şi din Banca Internaţională de Investiţii, instituţii înfiinţate în anii '60-'70 la Moscova, având Rusia printre ţările acţionare.

Iohannis, comentariu după ce rachete ruseşti ar fi căzut pe teritoriul Poloniei

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi seara pe Twitter că România este solidară cu „prietenul şi aliatul” Polonia, după ce rachete ruseşti ar fi căzut pe teritoriul acestei ţări şi ar fi ucis două persoane.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat mult-discutatele Legi ale Justiţiei

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele de promulgare a Legilor Justiţiei, informează Administraţia Prezidenţială.

Iohannis, mesaj de condoleanţe după explozia din Istanbul

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică seara un mesaj de condoleanţe pentru familiile victimelor exploziei care a zguduit centrul Istanbulului.

Iohannis, întâlnire cu Macron: Franţa este un susţinător al aderării României la Spaţiul Schengen

Preşedintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit, vineri, la Palatul Élysée, cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. „Franţa este un susţinător al aderării ţării noastre la Spaţiul Schengen”, a spus Iohannis.

Iohannis, întrevedere cu preşedintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, o întrevedere cu Preşedintele Republicii Macedonia de Nord, Stevo Pendarovski, în marja participării la Forumul pentru Pace de la Paris.

Iohannis, despre invazia Rusiei în Ucraina: accelerator al unui proces distructiv

„Invazia Rusiei împotriva Ucrainei a acţionat ca un accelerator al unui proces distructiv, care face şi mai clar faptul că folosirea ca armă a energiei, a hranei şi propagandei trebuie contracarate cu un efort internaţional coordonat”, afirmă Klaus Iohannis, l Forumul pentru Pace de la Paris.

Iohannis: Războiul din Ucraina nu ar trebui să ne distragă atenţia de la schimbările climatice

Războiul din Ucraina, care are efecte globale, insecuritate energetică, penurie alimentară şi instabilitate economică, nu ar trebui să ne distragă atenţia de la schimbările climatice, spune Klaus Iohannis în cadrul conferinţei ONU privind clima COP27.

Iohannis, în Egipt: Ne vom concentra pe problema globală urgentă a schimbărilor climatice

„Ne vom concentra pe problema globală urgentă a schimbărilor climatice”, transmite preşedintele Klaus Iohannis, care participă la Summitul implementării climatice, desfăşurat în contextul celei de-a 27-a Conferinţe a Părţilor Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice.

COMENTARIU Sorin Avram: K. Iohannis, împiedicat de preşedintele Iohannis să ajungă şeful NATO

Conform unei ştiri ”Mediafax”, care citează The New York Times, următorul şef al NATO ar putea fi o femeie: ”Lupta din culise pentru cine ar trebui să-i succeadă secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, a început în mod serios, cu accent pe femei”.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Israel. Piatra din praştia alegerilor

Au trecut patru zile de la alegerile din Israel, iar preşedintele Statelor Unite tot n-a sunat să felicite învingătorul. (Klaus Iohannis l-a sunat alaltăieri pe Netanyahu, liderul alianţei care a câştigat scrutinul. La lentoarea proverbială a personajului de la Bucureşti, putem spune că s-a mişcat fulgerător).

Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind reforma în sănătate

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii privind reforma în domeniul sănătăţii. Preşedintele consideră că unele dintre dispoziţii sunt neclare, de natură să genereze dificultăţi în aplicare.

CSAT a aprobat propunerile Ministerului Energiei privind îmbunătăţirea rezilienţei energetice

CSAT a aprobat propunerile Ministerului Energiei privind îmbunătăţirea rezilienţei energetice a României, astfel încât populaţia să fie protejată şi să fie asigurată continuitatea în aprovizionare cu energie electrică şi cu gaze naturale.

Iohannis îl felicită pe Rishi Sunak: Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună

Preşedintele Klaus Iohannis îl felicită pe Rishi Sunak şi în transmite că aşteaptă „cu nerăbdare” să lucreze împreună pentru „consolidarea Parteneriatului nostru Strategic”.

Preşedintele ia act de demisia lui Dîncu, îl desemnează pe Ciucă ministru interimar al Apărării

Preşedintele României, Klaus Iohannis, ia act de demisia lui Vasile Dîncu şi îl desemnează pe premierul Nicolae Ciucă ministru interimar al Apărării

Ciolacu: Am intrat chiar într-o zonă penibilă de avansare de procente pentru a mări pensiile

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că dacă social-democraţii nu ar fi intrat la guvernare, majorarea pensiilor nu ar fi fost garantată: „Acum toată lumea îşi dă cu părerea şi am intrat chiar într-o zonă penibilă de avansare de procente pentru a mări pensiile”.

Iohannis, despre aderarea la Schengen: Avem o şansă, însă nu avem o garanţie

„Aderarea nu s-a realizat pentru că până la urmă există şi un vot politic în JAI care nu a avut loc până în momentul de faţă”, a spus Iohannis.

Iohannis, despre majorarea pensiilor: Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere de 15%

Preşedintele Klaus Iohannis spune că majorarea pensiilor trebuie corelată cu rata inflaţiei: „Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere de 15%, aşa cum s-ar aştepta lumea”.

Iohannis: Nu putem să continuăm la infinit cu subvenţionarea preţului la energie

Preşedintele Klaus Iohannis spune, întrebat despre posibila reglementare a pieţei de energie, că statul nu poate continua „la nesfârşit cu subvenţionarea preţului la energie”: „Este clar că ceva trebuie făcut. Aşa cum funcţionează acum piaţa este destul de complicat şi destul de scump pentru buget”.

Ion Cristoiu: Neadmiterea României în Shengen poate fi Stalingradul regimului Iohannis

Potrivit unei tradiţii româneşti de secole – totul e un meci de fotbal, inclusiv un concert al Filarmonicii, dat fiind că vioara vrea să fie mai dihai decît flautul – admiterea noastră în spaţiul Schengen a devenit prilej de pariuri. Intrăm sau nu în Spaţiul Schengen? Unii pariază că Da. Alţii pariază că Nu. Mulţi […]

Iohannis merge la reuniunea Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care se va desfăşura la Bruxelles, Regatul Belgiei, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Întrebarea decisivă: Se va opune Olanda aderării României la Schengen? Mark Rutte: În principiu nu, DAR…

Premierul Olandei, despre aderarea României la Schengen: toate condiţiile trebuie să fie îndeplinite „(Olanda n.r.) nu este de principiu împotriva cererii. România a făcut numeroşi paşi în direcţia bună…  toate condiţiile trebuie să fie îndeplinite”, a declarat Mark Rutte. Premierul olandez a mai spus că informaţiile vor fi analizate în continuare. „Olanda nu se opune, […]

Klaus Iohannis: Educaţia reprezintă fundamentul dezvoltării societăţilor democratice

„În perioadele dominate de crize, valorile democraţiei sunt puse la îndoială şi testate”, afirmă Klaus Iohannis, în mesajul transmis în cadrul Congresului „Dialog şi cooperare în Regiunile Mării Negre şi Balcanilor”. „Educaţia reprezintă fundamentul dezvoltării societăţilor democratice”, adaugă el.

Iohannis, despre declaraţiile lui Dîncu: Unii demnitari trebuie să citească mai frecvent presa

Unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent presa să afle aceste poziţii, a spus preşedintele Klaus Iohannis, întrebat despre declaraţiile ministrului Apărării Vasile Dîncu. Şeful statului susţine că doar Ucraina poate stabili când, cum şi ce negociază.

Iohannis: Analiza noastră nu relevă o creştere a riscurilor pentru România în acest moment

Preşedintele Klaus Iohannis spune, marţi, că, în urma analizelor, situaţia din Ucraina generată de atacurile cu rachete ruseşti „nu relevă o creştere a riscurilor pentru România în acest moment”.

Iohannis anunţă construirea unui cablu electric între România, Georgia şi Azerbaidjan

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi, în urma discuţiilor avute cu preşedintele Georgiei Salome Zourabichvili, că un cablu electric va fi construit între România, Georgia şi Azerbaidjan, iar unul optic submarin va asigura conectarea digitală a UE de Asia Centrală.