ion cristoiu

Ion Cristoiu: Cum ne-a păcălit de două ori Klaus Iohannis prezentând omida drepte fluture

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că preşedintele Iohannis ne-a păcălit de două ori, în noiembrie 2020 şi martie 2021, prezentînd drept document final o ciornă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care a fost trimisă la Bruxelles pentru a obţine cele 30 miliarde de euro alocate României de UE. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: […]

EXCLUSIV/ Gândurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Astăzi, de la ora 20.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai discută despre cum s-a încheiat criza din coaliţie declanşată de demiterea intempestivă a fostului minstru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ce tactici folosesc autorităţile pentru a câştiga simpatia românilor în lupta cu pandemia şi care sunt şansele ca majoritatea acestora să fie vaccinaţi. De […]

EXCLUSIV Valeriu Stoica, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Sâmbătă, 17 aprilie, avocatul Valeriu Stoica, fost preşedinte al PNL şi ministru al Justiţiei, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. De ce s-a retras din politică în avocatură? Care trebuie să fie calităţile unui judecător? Ce are în comun cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu? Cum vede scena politică de pe margine? Ce […]

Gândurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Astăzi, de la ora 20.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai discută despre demiterea minstrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, motivele care au stat în spatele deciziei premierului Cîţu şi impactul acesteia asupra funcţionării coaliţiei PNL-USRPLUS- UDMR. De asemenea, Ion Cristoiu şi Monica Mihai analizează ultimele măsuri antipandemie din punct de vedere epidemiologic şi politic, precum […]

Ion Cristoiu: Chiar dacă USR PLUS va rămâne în Coaliţia de Guvernare alături de PNL, divorţul dintre cele două partide a avut loc

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că decizia premierului Florin Cîţu de a-l demite pe Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerul Sănătăţii, fără să se consulte cu USR PLUS,  marchează începutul unei guvernări de formă, fără forţa de a mai reseta statul român, şi îngroparea marilor reforme anunţate de preşedintele Iohannis. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: […]

Ion Cristoiu: Dan Barna o dă pe telenovelă turcească

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că liderul USR, Dan Barna, exagerează în negarea existenţei unor tensiuni în coaliţia de guvernare – cea mai recentă între premierul Florin Cîţu şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, devenind chiar hazliu deoarece intră în conflict cu evidenţa acestei realităţi. „Preocuparea numărul unu a presei, şi prin ea, evident a opiniei publice […]

Marius Tucă Show, în direct, la Aleph News, de la ora 19:00. Invitaţi: actriţa Nicoleta Hâncu şi publicistul Ion Cristoiu

Autoare: Luiza Moldovan   “Viaţa fără poezie e pustiu”. Dacă e să ne permitem o parafrază la asta (şi nu vedem de ce n-am face-o) putem să prelungim aceste înţelepte cuvinte ale autorului popular şi asupra oricărei alte dimensiuni a artei. “Viaţa fără pictură pe sticlă e pustiu”, “viaţa fără olărit e pustiu”, “viaţa fără […]

Ion Cristoiu: În plină Pandemie, Florin Cîţu ne administrează un optimism exagerat ca un vaccin cu apă chioară

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, din punct de vedere al raţionamentului sanitar, premierul, ministru Sănătăţii şi şeful DSU nu au dat până acum un răspuns tranşant despre situaţia pandemică din România, motiv pentru care actuala putere se comportă ca şi cum ar suferi de schizofrenie politică: pe de o parte anunţă Apocalipsa, iar pe de […]

Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne, despre procesul soţilor Ceauşescu şi disoluţia societăţii româneşti. De la mineriade până la evenimentele din 10 august 2018

  Despre mineriada din septembrie 1991 şi căderea Guvernului Român Doru Viorel Ursu: M-am retras din politică pentru că politica nu a fost mediul meu firesc, ci o întâmplare. Aparent, făceam parte din putere. Ajunsesem în puterea de atunci, dar fără a fi membru FSN. Condiţia mea a fost să rămân apolitic şi doar detaşat […]

Doru Viorel Ursu, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Sâmbătă, 10 aprilie, avocatul Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. De ce s-a retras din politică? Ce spune despre căderea Guvernului Roman şi mineriada din septembrie 1991? Cum a scăpat de procesul soţilor Ceauşescu? În ce împrejurări a ajuns să-l judece pe Nicu Ceauşescu? Dar […]

Creatoarea de modă Nausica Mircea, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Sâmbătă, 3 aprilie, Nausica Mircea, antreprenor şi creator de modă, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. Cine e Nausica Mircea? De unde provine numele său? Cum a fost experienţa de candidat Pro Romania la parlamentare? Cum a ajuns să o îmbrace pe Viorica Dăncilă? Ce efecte a avut pandemia asupra industriei de […]

Ion Cristoiu: După un an de Pandemie putem spune: „Sîntem cu toţii nişte idioţi conduşi de nişte imbecili” (1 aprilie 2021)

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, după un an de pandemie, în care liderii lumii şi-au mobilizat popoarele şi le-au impus restricţii, limitându-le drepturile fundamentale cu promisiunea că vom învinge virusul, multe măsuri s-au dovedit a fi luate la plesneală, iar aceiaşi conducători ne demonstrează că sunt la fel de nevolnici ca şi noi. Redăm integral […]

Marius Tucă Show e în direct diseară, la Aleph News. Invitaţi: Adnana Popa, antreprenor, Bogdan Grabowski, avocat, şi Ion Cristoiu, publicist

Adnana este unul dintre antreprenorii tineri care au înţeles importanţa educaţiei financiare de la vârste mici. Copiii au nevoie să ştie cum se câştigă banii şi, de asemenea, cum se gestionează. Adnana vine diseară în faţa lui Marius Tucă şi povesteşte cât e de importantă educaţia financiară. Ai dat bani pentru „Cuminţenia Pământului”. Ai vrut […]

Ion Cristoiu: Şi dacă protestele se vor stinge şi Puterea nu va renunţa la restricţii, perdantă va fi tot Puterea

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, deşi asistăm la un dublu protest – ieşirea din case pe timpul nopţii şi strigarea de lozinci antiguvernamentale – din cauza noilor restricţii, Puterea a decis să nu cedeze presiunilor străzii şi atrage atenţia că regimul va fi perdant şi dacă mitingurile se vor stinge. Redăm integral editorialul publicat pe […]

Ion Cristoiu: În aplicarea măsurilor de restricţie, Regimul Iohannis pariază pe politica Pumnului

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că noile restricţii intrate în vigoare duminică reprezintă o nouă manifestare a tendinţelor autoritariste ale coaliţiei de centru dreapta de la guvernare şi susţine că măsurile impuse de Cabinetul Cîţu nu se bazează pe efortul de a obţine colaborarea populaţiei, ci exclusiv pe impunerea lor cu forţa, ceea ce va duce […]

Sinteza interviu Ion Cristoiu – judecător Mădălina Afrasinie: „A aduce Justiţia, a aduce judecătorii într-o dispută politică este jenant”

Despre desfiinţarea SIIJ Mădălina Afrăsinie: Am participat la o şedinţă la Comisia Juridică unde s-a discutat legea de desfiinţare a SIIJ. Recunosc că am plecat cu un gust amar după 8 ore de discuţii pentru că am asistat la un circ. N-am crezut că în Parlamentul României, discuţiile, sau mai bine zis monologul din partea […]

Protestul de la metrou, comentat de Ion Cristoiu: Una din cele mai mari crize ale statului de drept din România / „S-a creat un precedent periculos, dar nu Rădoi este de vină”

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că protestul spontan de la metrou este una dintre cele mai mari crize ale statului de drept în România, în care sindicatul lui Ion Rădoi a acţionat cu o brutalitate ieşită din comun, creând un precedent periculos. Ion Cristoiu spune că liderul Sindicatului Metrorex, Ion Rădoi, este mult mai puternic decât […]

Adrian Mihai, Fan Courier, la Interviurile lui Cristoiu: Digitalizarea ne-ar ajuta să scăpăm de corupţie, de un aparat bugetar foarte mare

Adrian Mihai, managing partner la Fan Courier, a povestit la Interviurile lui Cristoiu cum a pornit business-ul în curierat, când a avut primul client şi cum a ajuns la succes, cum a reuşit să evite falimentul şi să se menţină în top în timpul pandemiei pe care o defineşte ca pe o criză frumoasă.

Dan Şucu, la Interviurile lui Cristoiu: Pe măsură ce avansăm, birocraţia este cea care decide şi care se dezvoltă. Niciun partid nu e mai puternic decât birocraţia

Dan Şucu, antreprenor şi proprietarul Mobexpert, spune care sunt efectele pandemiei asupra industriei de mobilă, cum a trecut prin această criză şi care sunt schimbările definitive pe care le-au adus în acest domeniu. De asemenea, proprietarul Mobexpert dezvăluie care sunt ultimele tendinţe în mobilier şi imobiliare impuse de munca de acasă şi cum se pregăteşte […]

Dan Şucu, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Duminică, 14 martie, Dan Şucu, antreprenor, proprietarul Mobexpert, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. Cum au trecut afacerile cu mobilă prin pandemie? Ce schimbări a adus pandemia în materie de mobilă? Care sunt noile tendinţe? Cum se va reflecta munca de acasă în imobiliare şi mobilier? Cât de mult pot influenţa patronatele […]

Ion Cristoiu: De la începutul Războiului, românii au fost cu fundu-n două luntri în Raport cu Germania

Publicistul Ion Cristoiu aduce în atenţie un volum al fostului ambasador al României în timpul Războiului din Est, generalul Ion Gheorghe, intitulat Rumaniens Weg zum Satellinten-Staat (Calea României spre statul satelit), apărută în 1952, pentru a arăta de ce presa de după 23 august 1944 s-a grăbit să scrie că Alianţa cu nemţii a fost […]

Ion Cristoiu despre scandalul Cîţu-Voiculescu: Avem de-a face cu un conflict de viziune politică şi din cauza asta este fără ieşire

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că scandalul izbucnit în coaliţie pe tema transparentizării datelor privind testările şi vaccinările nu este un conflict minor, ci unul de viziune politică, în urma căruia, cel puţin la nivelul opiniei publice, învingătorul este ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. “Nu este un conflict minor (…) Avem de-a face cu un conflict de […]

Ion Cristoiu: Cum spoieşte Florin Cîţu realitatea cu o bidinea vârâtă în roz

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, prin vopsirea realităţii, lipsa de îngrijorare faţă de ceea ce se întâmplă în ţară, transformarea vieţii din România într-un adevărat rai, premierul Florin Cîţu se comportă ca un politician lipsit de inteligenţă care recurge la astfel de halucinaţii pentru a nu-şi bate capul cu soluţii la problemele cu care se […]

Gândurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Astăzi, de la ora 20.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai analizează dedesubturile scandalului izbucnit în coaliţie între premierul Florin Cîţu şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, în urma publicării datelor privind situaţia testărilor şi vaccinării anti-Covid, raportul Corpului de control al prim-ministrului despre incendiul de la Institutul Matei Balş din Bucureşti, precum şi motivarea […]

EXCLUSIV Dr.Wargha Enayati, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Duminică, 7 martie, dr. Wargha Enayati, antreprenor în sănătate, fondatorul reţelei de clinici private Regina Maria, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. Cine e Wargha Enayati? De ce a lăsat Germania pentru România? Cum a început primele afaceri? Ce religie practică şi care sunt principiile acesteia? De ce este admiratorul Reginei Maria? […]

Ion Cristoiu, despre clasarea dosarului 10 august: Klaus Iohannis i-a întins o capcană ministrului Justiţiei

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că declaraţiile preşedintelui Iohannis prin care pune la îndoială decizia finală a Tribunalului Bucureşti de clasare a dosarului 10 august este un moment unic în postdecembrism, care deschidea calea contestării oricărei sentinţe judecătoreşti definitive.

EXCLUSIV: Gândurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Astăzi, de la ora 20.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai analizează clasarea definitivă a Dosarului 10 august, reacţiile care au urmat deciziei Tribunalului Bucureşti şi mesajul transmis de la cel mai înalt nivel în acest caz, precum şi semnificaţiile adoptării rapide în Parlament a legii bugetului de stat pe anul 2021. Posibilitatea introducerii […]

Ion Cristoiu: Marcel Ciolacu se plînge de urs celei care ţine cu ursul

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că scrisoarea preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, adresată liderilor europeni Ursula Von der Leyen şi Frans Timmermans, prin care denunţă derapajele actualei puteri de la democraţie şi statul de drept, poate fi considerat un demers inutil din moment ce regimul Iohannis se bucură de înalta protecţie a UE, şi, ca urmare,vom asista […]

Marius Tucă Show. Invitaţi: Mirela Zeţa şi Ion Cristoiu, de la ora 19:00, la Aleph News

"Marius Tucă Show", luni, 1 Martie, de la ora 19:00. Invitaţi sunt actriţa Mirela Zeţa şi jurnalistul Ion Cristoiu.

Cîmpeanu, despre actul educaţional online: „Că ne place sau nu ne place, vom merge mult mai mult către teleşcoală, către predare online”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, în emisiunea Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News, că pandemia şi-a pus amprenta asupra elevilor şi profesorilor, a avut efecte şi pozitive, şi negative, iar unul dintre beneficii ar fi accelerarea procesului de digitalizare în învăţământ.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Duminică, 28 februarie, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. Cum e şcoala în pandemie? Ce a pierdut şi ce a câştigat şcoala în timpul pandemiei? Care au fost efectele învătământului online asupra elevilor  şi profesorilor ? Ce se va întâmpla cu şcoala online după pandemie? Ce noutăţi aduc […]

Victor Ponta face confesiuni la Interviurile lui Cristoiu

Ministru, prim-ministru, consultant. Victor Ponta s-a reprofilat către consultanţa în afaceri, după ce nu a mai prins un loc în Parlament. Fostul premier a vorbit cu maestru Ion Cristoiu despre politica din România. El a mărturisit că nu mai crede în prieteniile din politică. „Sunt în politică, dar nu sunt în divizia naţională. M-am retrogradat, […]

Ion Cristoiu, despre incendiul de la Constanţa: Raed Arafat e de vreo 30 de ani în funcţie şi se simte aşa, o anumită oboseală

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că în cazul tragediei de la Constanţa ar fi trebuit făcută nu numai o analiză a cauzelor acestui accident, dar şi a eternizării lui Raed Arafat în fruntea DSU.

Sinteza Interviurile lui Cristoiu – Victor Ponta, duminică, 21 februarie

Despre viaţa după pierderea alegerilor parlamentare Victor Ponta: În viaţa privată fac bine. Am trei copii. Avem alte probleme acum, fiica cea mică,  care merge la şcoală. Lucrez într-o zonă privată în care nu am lucrat până acum, pentru că nu aveam voie, eram incompatibil. Deci, din punctul acesta de vedere nu mă plâng absolut […]

Gândurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la Aleph News

Astăzi, de la ora 20.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai analizează cauzele tragediei din Constanţa unde pompierii nu au putut salva victima unui incendiu, de ce unii primari îşi consumă energia şi timpul cu lucruri inutile în loc să-şi administreze profesionist localităţile pe care le conduc, ce a făcut Guvernul Cîţu în două […]

Ion Cristoiu: Pandemia e pe cale să ia sfîrşit. Cel puţin în plan mediatic. A venit timpul să dezbatem ce s-a întîmplat

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că interviul pe care i l-a acordat duminică, la Aleph News, Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase la Institutul Matei Balş din Bucureşti, poate fi punctul de pornire a unei dezbateri la nivel naţional despre ceea ce s-a întâmplat de la instaurarea măsurilor antipandemie în România, unde s-a greşit şi cum […]

Medicul Adrian Marinescu, la Interviurile lui Cristoiu: La începutul campaniei de vaccinare lucrurile erau 50-50. În momentul de faţă, 70% dintre români vor să se vaccineze

Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase la Institutul Matei Balş din Bucureşti, a dezvăluit la Interviurile lui Cristoiu cum a schimbat pandemia viaţa de spital, relaţia cu pacienţii şi tratarea acestora, ce a lăsat în urmă incendiul de acum două săptămâni şi cum construirea unor spitale noi, moderne, poate preveni astfel de tragedii. Adrian Marinescu […]

Medicul Adrian Marinescu, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Duminică, 14 februarie, Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase la Institutul Matei Balş din Bucureşti, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. Cum este viaţa unui medic în pandemie? Ce s-a schimbat în relaţia medic-pacient? Care sunt provocările îngrijirii şi tratării unui bolnav de COVID 19?  Când vom scăpa de pandemie şi ce […]

Ion Cristoiu: Românul votează cu orice. Cu inima, cu hormonii, cu testiculele, cu laba piciorului, cu ficatul, numai cu creierul nu

Publicistul Ion Cristoiu readuce în atenţie o observaţie a lui Pamfil Şeicaru, care constata că românul este interesat de persoane şi nu de idei sau programe politice, observaţie valabilă şi astăzi, când Coaliţia de Centru Dreapta a trecut la tăieri de salarii, refuză să crească pensiile sau desfiinţează gratuitatea călătoriilor pe CFR pentru studenţi. Redăm […]

Ion Cristoiu: Felul în care a fost prezentat bugetul de o coaliţie de centru dreapta este dezastruos. Sunt tot nişte pesedişti care se dau de dreapta

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că bugetul unei ţări exprimă programul politic al partidului aflat la guvernare şi cum SPP a primit mai mulţi bani anul acesta, asta înseamnă că România e condusă de Klaus Iohannis, principalul beneficiar al acestui serviciu. “În mod obişnuit bugetul unei ţări, bugetul pe un an, este cea mai bună expresie […]