ion ficior

COMENTARIU Marius Oprea. Amnezia politică. Rescrierea istoriei suferinţelor, sub comunism

Am colindat, în ultimii cinsprezece ani, multe din satele şi oraşele României ”în căutarea poporului pierdut”, aşa cum numesc eu victimele comunismului, pe cei ucişi fără judecată sau care au fost asasinaţi prin foame şi frig în temniţe. Am mai găsit victime (pe lîngă cimitirul de la Tîrgu Ocna, unde şi-a aflat sfîrşitul Valeriu Gafencu, […]

Mărturii din lagărul de exterminare al lui Ficior: ”Acolo eram animale. Nimeni nu ştie câţi au murit de fapt acolo”

„Crimă făcută cu conştiinţă". Aşa ar rezuma Radu Ioan în câteva cuvinte cei trei ani petrecuţi la Periprava, sub „bastonul de cauciuc" al lui Ion Ficior, „un om crud" căruia toţi subordonaţii se străduiau să-i intre în graţii prin pedepse şi metode care mai de care mai barbare: „Te ţineau doi criminali de-ăştia, îţi puneau o pânză pe fund, udă, şi apoi cu un baston de cauciuc începeau să-ţi dea şi le numărau.

Motivarea condamnării torţionarului Ion Ficior la 20 de ani de închisoare cu executare: Regimul lui a dus la lichidarea fizică şi psihică a deţinuţilor

Curtea de Apel Bucureşti, care în primăvară l-a condamnat pe Ion Ficior la 20 de ani cu executare, notează în motivarea deciziei că regimul aplicat de acesta la Periprava a fost unul prin care şi-a propus lichidarea fizică şi psihică a deţinuţilor, pedeapsa care s-ar fi cuvenit fiind cea pe viaţă.

Torţionarul Ion Ficior a fost trimis în judecată

Torţionarul Ion Ficior a fost trimis în judecată luni, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzat de crimele din perioada în care a condus colonia de muncă de la Periprava, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul instituţiei.