iordache

Ce a răspuns Iordache, întrebat dacă PSD se teme de Kovesi în funcţia de procuror-şef UE şi de anchetele sale

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, vineri, că PSD nu are de ce să se teamă în cazul în care Laura Codruţa Kovesi ar ajunge la şefia Parchetului European pentru că odată ajuns în funcţie atât procurorul-şef european cât şi echipa acestuia trebuie să respecte normele europene.

Florin Iordache, despre schimbarea OUG 7: Ţinând cont de urgenţă, modificările trebuie făcute în Guvern

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat, marţi, că Guvernul este cel care ar trebui să modifice OUG pe legile justiţiei, motivând că se impune urgenţa prin faptul că urmează să fie vacantate mai multe funcţii de conducere la Parchetul General.

Iordache acuză magistraţii pentru proteste şi arată către Ministerul Justiţiei privind lipsa consultării pe OUG 7/ Tudorel Toader: Să te duci la televizor e frumos, dai bine pe ecran

Florin Iordache a afirmat, marţi, că Ministerul Justiţiei a greşit că nu a avut consultări ample cu magistraţii înaintea adoptării OUG 7 care modifică legile justiţiei. Deputatul PSD a precizat protestul acestora nu a fost corect pentru că a prejudiciat cetăţenii.

Iordache anunţă varianta OUG privind termenele de aplicare a deciziilor CCR de către Iohannis: Termen 3-5 zile pentru revocarea miniştrilor, 5-7 zile pentru numire

Florin Iordache a declarat, luni la un post TV, că o variantă în lucru pentru OUG, care va introduce termene de aplicare a deciziilor CCR de către preşedintele Klaus Iohannis, este o perioadă de 3-5 zile pentru revocarea miniştrilor şi 5-7 zile pentru numirea acestora.

Adrian Iordache, fiul fostului maior de Securitate Alexandru Iordache, mesaj pentru colegii din PLUS: E o aberaţie etică născocită în laboratoarele PSD-ALDE şi PNL

Avocatul Adrian Iordache, fiul fostului maior de Securitate Alexandru Iordache, a transmis un mesaj intern colegilor din PLUS, în care le explică motivele demisiei sale, precizând că atacurile la adresa formaţiunii sunt „o aberaţie etică născocită acum în laboratoarele PSD-ALDE şi PNL”.

Florin Iordache: Vor fi înregistrate progrese privind reforma Spaţiului Schengen

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, şi-a exprimat încrederea, în cadrul întâlnirii cu preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, la care a participat şi liderul Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, vor fi înregistrate progrese privind Spaţiul Schengen.

Florin Iordache, la Ateneu, către liderii UE: Accentele electorale exprimate contondent se vor resimţi şi în următoarele şase luni

Florin Iordache a spus, în discursul cu ocazia lansării oficiale a Preşedinţiei României la Consiliului UE, că ţara noastră este în an electoral şi discursurile aferente, exprimate „mai contondent”, se vor resimţi şi în următoarele 6 luni, însă a asigurat liderii europeni că nu vor afecta mandatul.

Florin Iordache despre motivele preşedintelui privind respingerea miniştrilor: Sunt nelegale şi neconstituţionale

Deputatul PSD, Florin Iordache, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că argumentele lui Klaus Iohannis privind refuzul de a numi miniştri propuşi de premierul Viorica Dăncilă „sunt nelegale şi neconstituţionale”, adăugând că CCR a spus că trebuie invocate „chestiuni de nelegalitate” pentru refuz.

Liviu Dragnea nu participă la întâlnirea de vineri cu Jean-Claude Juncker. De ce şi-a delegat atribuţiile

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, nu va fi prezent vineri la întâlnirea cu şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, deoarece nu se află în ţară. El va fi reprezentat, însă, de vicepreşedintele forului, Florin Iordache, căruia i-a delegat atribuţiile pentru luna ianuarie.

Ce va face PSD după ce preşedintele Iohannis a respins nominalizările Vioricăi Dăncilă pentru două ministere

Florin Iordache a afirmat, pentru MEDIAFAX, că Viorica Dăncilă va anunţa luni decizia luată, după refuzul lui Klaus Iohannis de a îi numi pe Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, la Dezvoltare, respectiv Transporturi. În opinia deputatului PSD, premierul va fi nevoit să numească miniştri interimari.

A fost publicată stenograma şedinţei din 5 decembrie. Lider din opoziţie: Dragnea şi Iordache, oficial revocaţi de la şefia Camerei Deputaţilor

Preşedintele PMP, deputatul Eugen Tomac, a susţinut, duminică, în urma publicării stenogramei şedinţei Camerei Deputaţilor din 5 decembrie, că Liviu Dragnea şi Florin Iordache sunt „oficial revocaţi de la şefia Camerei Deputaţilor” şi în sesiunea din februarie 2019 trebuie aleasă o nouă conducere.

Iordache, ironii la adresa preşedintelui: Sper să aibă carneţel şi pix la şedinţa de guvern

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat joi că speră ca preşedintele Klaus Iohannis ”să aibă carneţel şi pix” la şedinţa de guvern şi că acesta a fost un preşedinte conflictual. El a mai spus că speră ca din 2019 să fie ”un preşedinte cu mai mare drag de români”.

Florin Iordache toarnă sare pe rana opoziţiei: E prima dată când au fost mai puţine voturi decât semnatarii moţiunii/ Dragnea: Abia am convins 70 de aleşi să rămână astăzi ca să facă cvorum

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat, după respingerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului în plenul reunit al Parlamentului, că este pentru prima oară când au fost mai puţine voturi de cât numărul semnatarilor moţiunii.

Iordache documentează plângerea la adresa lui Klaus Iohannis

Fostul ministrul al Justiţiei, Florin Iordache, a declarat marţi că plângerea pentru trădare ce ar urma să îl vizeze pe şeful statului Klaus Iohannis se află în stadiul de documentare, iar legat de reacţia preşedintelui Iordache spune că a declara "din start <> înseamnă a nega Constituţia".

Florin Iordache, autorul OUG 13, ironic la adresa preşedintelui: Poate să stea cu carneţelul să asculte

Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat că preşedintele nu are drept de veto în şedinţele de Guvern, iar dacă nu se discută temele prevăzute de Constituţie, premierul îl poate invita să iasă. Klaus Iohannis a anunţat că va merge la şedinţele de Guvern din acest an.

Florin Iordache: Legea pensiilor va intra la vot final marţi seară sau miercuri dimineaţă

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat, vineri, la Parlament, că legea pensiilor va intra la vot final în plenul Camerei Deputaţilor fie marţi seară fie miercuri dimineaţa.

Florin Iordache: Ar trebui un moment zero în care să se discute despre amnistie şi graţiere

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat, vineri, la Parlament, că, din punctul său de vedere, ar trebui să existe un „moment zero în care să se discute despre amnistie şi graţiere”, adăugând că nu ştie dacă va fi luată o decizie în acest sens în CEX PSD de duminică.

DECLARAŢIA ZILEI Iordache către opoziţie: Matematica se învaţă la clasa pregătitoare. Avem majoritate în Parlament

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a declarat, la sfârşitul plenului de miercuri, că prin legile votate s-a demostrat că PSD- ALDE are majoritate calificată, adăugând că „matematica se învată la clasa pregătitoare” în contexul în care Opoziţia acuza că nu există majoritate în CD.

SCANDALUL privind revocările lui Liviu Dragnea şi Florin Iordache continuă în Camera Deputaţilor: „Domnule preşedinte ilegal”/ „Numai boii sunt consecvenţi”.

Declaraţia referitoare la "Numai boii sunt consecvenţi", din ştirea anterioară, a fost făcută de liderul deputaţilor PSD Dan Suciu, nu cum a fost atribuită iniţial liberalului Florin Roman.

Liderul PNL: Au obligaţia să supună hotărârile de azi la votul final. Dragnea să îşi pregătească elicopterul

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că există obligaţia ca cele două hotărâri de revocare ale lui Liviu Dragnea şi Florin Iordache să fie supuse la votul final şi că în cel mai scurt timp va veni şi moţiunea de cenzură.

Scandal în Camera Deputaţilor | Olguţa Vasilescu susţine că un deputat PNL i-a cerut lui Iordache să vorbească la telefon cu Iohannis/ Deputatul incriminat neagă: E o strategie

Lia Olguţa Vasilescu a declarat, miercuri, că deputatul PNL Nicolae Neagu i-a cerut preşedintelui de şedinţă, Florin Iordache, să elibereze scaunul de la prezidiul Camerei Deputaţilor şi să discute la telefon cu preşedintele Klaus Iohannis.

Tomac, ameninţări în plenul Camerei Deputaţilor: Fac apel la bărbăţia liderilor din PSD să nu fugă de vot

Liderul PMP, Eugen Tomac, a făcut apel, miercuri, în şedinţa de plen, la ”bărbăţia” parlamentarilor PSD să nu blocheze solicitarea opoziţiei de revocare din funcţie a preşedintelui Liviu Dragnea şli a vicepreşedintelui Florin Iordache şi să o supună votului, deoarece ”plenuol e suvernan”.

Iordache anunţă până la ce dată va fi adoptat de Parlament Codul de Procedură Penală. S-a decis eliminarea sintagmei „probe şi indicii temeinice”

Preşedintele Comisiei privind Legile Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că raportul Comisiei privind modificarea Codului de Procedură Penală va fi votat săptămâna viitoare de către Senat, urmând ca peste două săptămâni să fie adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional pentru proiectul de lege.

Comisia Iordache a abrogat articolul privind exprimarea defăimătoare a magistraţilor

Comisia pentru legile justiţiei a hotărât, marţi, să fie abrogat art.9 din OUG 92/2018, prin care magistraţii trebuie să se abţină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare la adresa celorlalte puteri ale statului. Amendamentul CSM nu a fost adoptat, nefiind însuşit de niciun parlamentar.

Comisia Iordache începe astăzi dezbaterile pe OUG 90 şi 92, după adoptarea lor în Camera Deputaţilor

Comisia pentru Legile justiţiei începe, luni dezbaterile asupra proiectului pentru aprobarea OUG 90/2018 privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor în justiţie şi iniţiativa pentru aprobarea OUG 92/2018 pentru modificarea legilor Justiţiei, ambele adoptate de Camera Deputaţilor.

Iordache va depune plângere împotriva protestatarilor #Rezist: Am consultat un avocat

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD), a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că a consultat un avocat şi va depune o plângere împotriva protestatarilor #Rezist care au lipit recent mesaje obscene pe poarta garajului său.

Mesajul PSD după un nou refuz al preşedintelui: E în campanie. Vrea să întârzie performanţa guvernului

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Klaus Iohannis a amânat numirea în funcţie a celor doi miniştri, Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, pentru că este în campanie electorală şi vrea să întârzie performanţa guvernului.

Gestul obscen al lui Iordache din Parlament intră în zona metafizicii: Când mâna are un anumit parcurs poate fi interpretat în vreun fel?

Deputatul PSD Florin Iordache le-a spus colegilor din conducerea Camerei Deputaţilor că atunci când a arătat degetele mijlocii în plen nu a fost o insultă şi nici un gest obscen pentru că celor din opoziţie le-a spus „pe gură” ce a dorit să le transmită.

Şeful lui Iordache şi-a spus părerea despre gestul obscen al deputatului: S-o fi inspirat din zicerile lui Iohannis privind plăcuţele

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni, referitor la gesturile obscene arătate de Florin Iordache în plenul Camerei Deputaţilor, că nu i-au plăcut, dar poate s-a inspirat din opinia preşedintelui Klaus Iohannis despre plăcuţe jignitoare la adresa PSD, cu care s-a plimbat un român în vară.

Iordache, recidivist? Deputatul PSD ar fi făcut un nou gest obscen, în timp ce mânca o plăcintă, la adresa Ralucăi Turcan/ Politicianul şi-a cerut scuze pentru incidentul din plenul Camerei Deputaţilor

Deputatul USR, Iulian Bulai, a declarat că şedinţa Biroului Permanent a fost una „destul de tensionată”, în contextul în care în urma solicitării Opoziţie cu privire la prezenţa premierul Viorica Dăncilă în plenul Camerei, Florin Iordache a făcut un gest obscen la adresa Ralucăi Turcan.

Liberalii vor sancţionarea lui Florin Iordache cu tăierea indemnizaţiei de deputat, pentru semnele obscene

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că Biroul Executiv al partidului a aprobat ca liberalii să ceară în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor sancţionarea deputatului PSD Florin Iordache, prin tăierea indemnizaţiei, după gesturile obscene ale acestuia în Parlament.

Florin Iordache, prima reacţie după ce protestatarii #rezist i-au vandalizat garajul: Lucrurile au mers mult prea departe/ Ce spune deputatul PSD despre plângerea la Poliţie

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, duminică pentru MEDIAFAX, că analizează toate posibilităţile în legătură cu acţiunile pe care le va lua împotriva protestatarilor #Rezist care au lipit, sâmbătă, mesaje obscene pe poarta casei sale, inclusiv depunerea unei plângeri la poliţie.

Iordache, ţinta #Rezist/ Un lider PSD cere pedepsirea protestatarilor/ Mesajul transmis de Poliţia Ilfov şi amenzile primite

Vicepreşedintele PE, Ioan Mircea Paşcu, a reacţionat, sâmbătă, după ce mai mulţi protestatari #Rezist, între care Mălin Bot şi Marian Ceauşescu, au vandalizat poarta şi garajul lui Florin Iordache, sublinind că aceştia „se aflau dincolo de raza de acţiune a braţului legii”

Deputat PNL: Gestul lui Iordache, la fel de obscen ca atitudinea PSD la avertismentele internaţionaţionale

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a comentat gestul lui Florin Iordache, spunând că este la fel de obscen ca atitudinea pe care o are PSD în faţa avertismentelor internaţionale.

Vicepremierul Stănescu critică gestul obscen al lui Iordache: A făcut o mare greşeală. Nu suntem la stadion

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat miercuri, la Parlament, că gestul deputatului PSD Florin Iordache de a le arăta parlamentarilor USR degetul mijlociu reprezintă „o mare greşeală”.

Gest obscen. Florin Iordache le-a arătat degetul mijlociu reprezentanţilor Opoziţiei în timpul dezbaterilor din Camera Deputaţilor | FOTO

Deputatul USR Stelian Ion a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că vicepreşedintele forului, Florin Iordache, ar fi făcut gesturi obscene către grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România.

Iordache spune că „solicitările absurde” din MCV ar bloca întreaga justiţie din România

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru legile justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a transmis marţi că raportul MCV cuprinde recomandări „absurde” şi că aplicarea acestora ar bloca întreaga justiţie din România.

BREAKING Comisia Iordache a aprobat OUG 92 cu amendamente

Comisia parlamentară pentru legile justiţiei a adoptat, luni, cu amendamente, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

Rezoluţia PE privind statul de drept în România | PSD: Criticii să citească legislaţia mai bine/ USR: Nu poate fi o conspiraţie

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD), a declarat miercuri, despre următorul raport MCV şi rezoluţia Parlamentului European privind justiţia din România, că legislaţia românească în domeniul justiţiei „poate fi un exemplu”, iar criticii ei „să citească mai bine”.

Iordache invocă posibilitatea revizuirii unor dosare după decizia CCR privind completele de la ÎCCJ

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD), a declarat miercuri, după ce CCR a anunţat că ÎCCJ trebuie să schimbe imediat, prin tragere la sorţi, toţi membrii completurilor de 5 judecători, că nelegalitatea compunerii completelor poate fi motiv de revizuire a unor dosare.