irak

Violenţele din Irak s-au soldat cu 19 morţi, dintre care 12 într-un singur atentat

Cel puţin 19 persoane au murit vineri în urma unor noi violenţe în Irak, dintre care 12 într-un atentat cu maşină-capcană la Bagdad, conform unor surse din securitate citate de AFP.

Direct sau indirect, conflictul din Irak a provocat moartea a 500.000 de persoane

Aproape jumătate de milion de civili irakieni au fost ucişi în perioada 2003-2011, potrivit unui studiu publicat marţi în Statele Unite, care ia în considerare atât decesele rezultate direct din conflict, cât şi consecinţele antrenate de acesta.

Patruzeci şi două de persoane condamnate la moarte au fost executate în Irak

Patruzeci şi două de persoane condamnate la moarte pentru activităţi teroriste au fost executate în Irak în ultimele zile, anunţă ministrul irakian al Justiţiei, Hassan al-Shammari, în pofida apelurilor internaţionale pentru oprirea execuţiilor.

Douăzeci şi trei de condamnaţi la moarte au fost executaţi în Irak în două zile

Douăzeci şi trei de condamnaţi la moarte, majoritatea găsiţi vinovaţi pentru "activităţi teroriste" au fost executaţi în două zile în Irak, a anunţat marţi ministerul de Justiţie, citat de AFP.

Cel puţin 56 de morţi în două explozii la Bagdad

Un atentat care a vizat participanţii la o procesiune funerară a provocat moartea a cel puţin 56 de persoane, sâmbătă, la Bagdad, au anunţat surse din cadrul serviciilor de securitate.

Un atac militar împotriva Siriei ar fi ilegal conform Cartei ONU, apreciază Teheranul

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a afirmat duminică, într-o vizită la Bagdad, că un atac militar împotriva Siriei ar fi "ilegal" conform Cartei ONU.

Armata britanică neagă acuzaţiile privind mutilarea cadavrelor unor insurgenţi irakieni

Oficiali ai armatei britanice au respins luni, în timpul unei anchete publice, "zvonurile fără fundament" potrivit cărora militari britanici ar fi mutilat cadavrele unor insurgenţi, după o luptă, în 2004.

Consulul general al Turciei a scăpat nevătămat dintr-un atentat în Irak

Consulul general al Turciei la Mossul, în nordul Irakului, a scăpat nevătămat, luni, dintr-un atentat, în momentul în care o bombă a explodat la trecerea coloanei sale oficiale, fără a provoca victime, au anunţat surse diplomatice.

Irakul, în STARE DE ALERTĂ înaintea unei posibile intervenţii militare străine în Siria

Premierul irakian Nuri al-Maliki şi-a exprimat, miercuri, opoziţia faţă de o intervenţie militară străină în Siria, anunţând în acelaşi timp o stare de alertă pentru a contracara eventuale reveniri ale crizei în ţara sa.

Washingtonul a furnizat informaţii Bagdadului în războiul Irak-Iran, în pofida armelor chimice

Statele Unite au furnizat informaţii Irakului despre pregătirile de ofensivă iraniene în timpul războiului Iran-Irak din anii '80, ştiind că Bagdadul le va răspunde cu atacuri cu arme chimice, dezvăluie luni revista Foreign Policy, citată de AFP.

Cel puţin 16 morţi într-un atentat sinucigaş comis în Bagdad

Un terorist-kamikaze s-a aruncat în aer, luni, într-o cafenea din nordul oraşului Bagdad, provocând moartea a cel puţin 16 persoane şi rănirea altor 35, anunţă autorităţile locale.

Fostul ministru bulgar de Externe Nikolai Mladenov, numit emisar special ONU în Irak

Secretarul general ONU, Ban Ki-moon, l-a numit pe fostul ministru bulgar de Externe Nikolai Mladenov în funcţia de emisar special în Irak, unde grupurile islamiste sunnite au intensificat atacurile împotriva Guvernului şiit.

Irak: Aproximativ 50 de morţi în urma unui val de 17 atentate

Un val de 17 atentate coordonate, cu maşină-capcană, a afectat Irakul, luni dimineaţă, provocând moartea a cel puţin 48 de persoane şi rănirea altor 220, au anunţat surse medicale şi poliţieneşti.

Irakul se pregăteşte să achiziţioneze armament în valoare de două miliarde de dolari de la SUA

Pentagonul a notificat Congresul american cu privire la proiectul de vânzare către Irak a 12 elicoptere, 50 de vehicule blindate specializate pentru riscul chimic şi un important contract de întreţinere pentru un total de 2 miliarde de dolari.

Irak: Rebeli înarmaţi au ucis 14 şoferi de camioane

O bandă armată a ucis 14 şoferi de camioane înainte de a fura vehiculele acestora pe o şosea la nord de Bagdad, în timp ce alte zeci de rebeli au atacat un oraş vecin, conform unui resposabil administrativ local.

Al-Qaida revendică atacurile comise împotriva celor două închisori în Irak

Al-Qaida în Irak a revendicat marţi atacurile spectaculoase împotriva celor două închisori, la Bagdad şi în regiunea oraşului, într-un comunicat difuzat pe un site.

Zeci de morţi în atacurile comise asupra a două închisori irakiene. Cel puţin 500 de deţinuţi au evadat

Cel puţin 19 membri ai forţelor de ordine au fost ucişi, iar alţi aproximativ 30 au fost răniţi în cursul unor confruntări nocturne cu persoane înarmate care încercau să elibereze deţinuţi din două închisori irakiene, au anunţat luni surse medicale şi din cadrul poliţiei.

Cel puţin 32 de persoane au murit în urma unor atentate la Bagdad

Cel puţin 32 de persoane au murit după ce zece maşini-capcană au explodat la Bagdad, în atentate coordonate care s-au soldat de asemenea cu peste o sută de răniţi, conform surselor medicale şi din securitate

Atentat sinucigaş în Irak: Cel puţin 38 de oameni au murit în prima vineri a Ramadanului

Cel puţin 38 de persoane au fost ucise vineri seară într-un atentat sinucigaş care a vizat o cafenea din Kirkuk, în nordul Irakului, conform medicului legist Chakour Ahmed Ibrahim.

Sabawi Ibrahim al-Hassan, fratele vitreg al lui Saddam Hussein, a murit de cancer

Sabawi Ibrahim al-Hassan, fratele vitreg şi fostul şef al serviciilor de informaţii ale fostului dictator irakian Saddam Hussein, a murit luni de cancer la spital, la Bagdad, a anunţat Ministerul Justiţiei.

ATENTATE în Bagdad: 15 morţi şi 65 de răniţi, după ce opt vehicule-capcană au explodat

Mai multe atentate cu maşină-capcană au provocat luni 15 morţi şi 65 de răniţi la Bagdad, conform surselor medicale şi din securitate.

Prima bancă americană care se extinde în Irak: Citigroup „încearcă apa cu degetul”

Citigroup a devenit prima bancă americană care se extinde în Irak, pariind pe perspectivele economice pe termen lung ale unei ţări bogate în petrol, care este încă în curs de reconstrucţie după război.

Irak: Cel puţin 31 de morţi şi 57 de răniţi în urma unui atentat comis într-un loc de cult şiit

Cel puţin 31 de persoane au murit marţi într-un loc de cult şiit, la Bagdad, în urma unor explozii provocate de doi kamikaze, au anunţat surse medicale şi din domeniul serviciilor de securitate, în timp ce Irakul cunoaşte de la începutul anului o nouă escaladare a violenţelor.

Liderul Al-Qaida Ayman al-Zawahiri nu a validat „Statul Islamic în Irak şi Levant”

Liderul Al-Qaida Ayman al-Zawahiri a anunţat că nu a validat "Statul Islamic în Irak şi Levant", proclamat în aprilie de către liderul aripii irakiene a reţelei, Abu Bakr al-Baghdadi, potrivit unei scrisori citate de postul de televiziune Al-Jazeera.

Val de atacuri teroriste în Irak. 30 de persoane ucise

Aproximativ 30 de persoane au fost ucise în zece atentate comise miercuri în Irak, majoritatea vizând cartiere din Bagdad cu populaţie majoritar şiită, au informat surse medicale şi din partea serviciilor de securitate.

Bagdadul critică retragerea în Irak a combatanţilor kurzi din Turcia

Guvernul de la Bagdad a catalogat marţi drept o încălcare flagrantă a suveranităţii şi independenţei ţării sale retragerea în Irak a combatanţilor kurzi din Turcia vecină, în contextul în care un prim grup a sosit în nordul irakian.

Retragerea PKK în nordul Irakului a început, anunţă liderul principalului partid pro-kurd din Turcia

Retragerea anunţată de rebeli din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) din Turcia către nordul Irakului a început, a declarat miercuri liderul principalului partid pro-kurd din Turcia.

George W. Bush este mulţumit de decizia de a invada Irakul: „Istoria va judeca acest lucru”

Fostul preşedinte american George W. Bush afirmă că este "mulţumit" de decizia pe care a luat-o de a invada Irakul, pe când conducea Statele Unite, într-un interviu difuzat miercuri, cu o zi înaintea inaugurării unui muzeu dedicat celor opt ani cât s-a aflat la putere.

Bărbaţi înarmaţi au preluat controlul asupra unui oraş din Irak după confruntări violente

Bărbaţi înarmaţi au preluat controlul asupra Suleiman Bek, un oraş aflat la nord de Bagdad, după confruntări sângeroase cu forţele de securitate miercuri, au raportat responsabili citaţi de AFP.

Irak: 40 de persoane au murit într-un asalt al armatei şi în atacuri

Patruzeci de persoane au fost ucise marţi, în nordul Irakului, într-un atac al forţelor de ordine împotriva unor manifestanţi ostili premierului Nuri al-Maliki şi în atacuri comise ca măsuri de represalii împotriva militarilor.

ANALIZĂ: Instabilitate în Irak, după zece ani de la prăbuşirea regimului Saddam Hussein

Irakul se confruntă cu o criză tot mai importantă, fără să ajungă la un trai acceptabil pentru toţi, după zece ani de la prăbuşirea regimului lui Saddam Hussein, pe 9 aprilie 2003, ţara fiind afectată de violenţe şi o instabilitate politică.

Autorităţile irakiene au interceptat şi percheziţionat un avion iranian cu destinaţia Damasc

Irakul a interceptat şi a percheziţionat luni un avion cargo iranian cu destinaţia Siria care traversa spaţiul său aerian, însă a descoperit doar materiale medicale şi de prim ajutor, conform unui responsabil irakian.

Irakul i-a executat pe fostul lider Al-Qaida la Bagdad şi pe alţi trei membri ai reţelei

Irakul a anunţat executarea luni a patru membri Al-Qaida, inclusiv a fostului lider al reţelei la Bagdad, numărul persoanelor executate de la începutul anului ajungând astfel la 22, în pofida unor apeluri din partea comunităţii internaţionale la introducerea unui moratoriu.

Cel puţin 15 morţi şi 95 de răniţi în patru atentate comise în Irak

Cel puţin 15 persoane au fost ucise şi alte 95 au fost rănite în patru atentate cu maşini-capcană comise împotriva unor moschei şiite în timpul rugăciunii de vineri la Bagdad şi Kirkuk, în nordul Irakului, au anunţat surse medicale şi de securitate, citate de AFP.

John Kerry, vizită surpriză la Bagdad: Prima deplasare a unui şef al diplomaţiei americane în Irak după 2009

Secretarul de Stat american John Kerry a ajuns duminică la Bagdad pentru o vizită-surpriză în timpul căreia va exercita presiuni asupra liderilor irakieni pentru ca aceştia să dea dovadă de o cooperare mai bună în privinţa conflictului sirian, a anunţat un jurnalist al AFP care călătoreşte cu Kerry.

FIFA: Irakul poate organiza meciuri internaţionale amicale

FIFA a ridicat parţial, joi, interdicţia de a organiza meciuri internaţionale, decisă în cazul Irakului, permiţând acestui stat să găzduiască partide amicale, a anunţat federaţia de la Bagdad.

Al-Qaida revendică atentatele antişiite comise în Irak

Filiala irakiană a reţelei Al-Qaida a revendicat valul de atentate antişiite care au provocat moartea a 52 de persoane în Irak, într-un comunicat publicat miercuri, data celei de-a zecea aniversări a invaziei Irakului de către o coaliţie coordonată de Statele Unite.

Zece ani de la invadarea Irakului, comemoraţi în cea mai mare discreţie

Irakul comemorează, miercuri, zece ani de la invazia americană în cea mai mare discreţie şi într-un context tensionat, în care atacurile zilnice rivalizează cu instabilitatea.

La zece ani de la invazie, Irakul este departe de democraţia stabilă dorită de George W. Bush

Irakul anului 2013 a plonjat într-o gravă criză politică, dublată de un conflict religios continuu, la zece ani de la invazie, şi nu seamănă deloc cu democraţia parlamentară moderată pe care voiau să o construiască Statele Unite.