irak

Conducerea armatei SUA, despre scrisoarea trimisă Guvernului de la Bagdad: Este o greşeală. Nu am decis retragerea din Irak

Scrisoarea trimisă de comandamentul SUA din Irak către autorităţile de la Bagdad este o ciornă prost formulată, a declarat a declarat, luni, şeful Statului Major General al forţelor militare americane, generalul Mark Milley, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Premierul de la Bagdad a discutat cu Angela Merkel despre retragerea trupelor străine din Irak

Adel Abdul Mahdi, şeful Guvernului de la Bagdad, a discutat luni cu cancelarul german Angela Merkel despre o rezoluţie a Parlamentului Irakului prin care se cere retragerea trupelor străine de pe teritoriul ţării, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Armata SUA a anunţat Guvernul de la Bagdad că se retrage din Irak/ Mark Esper: Forţele militare americane nu intenţionează să părăsească Irakul

Armata americană a transmis, luni seară, Guvernului de la Bagdad că se va repoziţiona în sensul unei retrageri în siguranţă a trupelor din Irak, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro.

Guvernul Irakului vrea cooperare cu SUA pentru retragerea trupelor americane

Premierul Irakului, Adel Abdul Mahdi, i-a transmis luni ambasadorului SUA la Bagdad, Matthew Tueller, că ambele părţi trebuie să coopereze în privinţa retragerii trupelor americane, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Este Iranul izolat geopolitic?

Irak - teatrul următorului război prin procură

Coaliţia anti-ISIS din Irak şi-a suspendat activitatea, în urma asasinării generalului Qasem Soleimani

Coaliţia internaţională care se luptă cu ISIS şi-a suspendat operaţiunile împotriva grupului terorist, astfel încât să se poată concentra pe protejarea Statelor Unite, Marii Britanii şi a altor trupe militare, în urma tensiunilor apărute după moartea generalului Qasem Suleimani, transmite The Guardian.

Donald Trump ameninţă Bagdadul, după cererea de retragere a trupelor americane din Irak: „Le vom impune sancţiuni aşa cum nu au mai văzut niciodată”

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat cu sancţiuni împotriva Bagdadului, după ce parlamentul irakian a cerut trupelor americane să părăsească ţara, spunând că, dacă trupele vor pleca, Irakul va trebui să plătească Statelor Unite costul bazei militare aeriene de acolo, potrivit Reuters.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Ayatollahii flutură steagul răzbunării, Trump îşi flutură ameninţările aberante

Ca actor statal, teoretic, Qassem Suleimani era omologul generalului Richard D. Clarke.

Atac în centrul Bagdadului: Două rachete au lovit o bază militară americană dintr-un perimetru ultrasecurizat – VIDEO

Două rachete au fost lansate, sâmbătă după-amiază, spre o bază militară americană situată în Zona Verde din Bagdad, un perimetru ultrasecurizat, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate irakiene.

Măsura luată de NATO după asasinarea generalului iranian Qasem Soleimani de către o dronă americană

NATO şi ţările membre ale coaliţiei antiteroriste au anunţat suspendarea operaţiunilor de antrenare a forţelor de securitate irakiene, în contextul intensificării tensiunilor în Orientul Mijlociu după uciderea de către SUA a generalului iranian Qasem Soleimani, relatează cotidianul Daily Sabah.

Grupările paramilitare proiraniene retractează informaţiile privind un nou atac american în Irak

Organizaţia Forţele Populare de Mobilizare, ce reuneşte mai multe grupări paramilitare şiite cu legături cu Iranul, a retractat sâmbătă informaţiile potrivit cărora un convoi medical ar fi fost ţinta unui nou raid aerian american în Irak, relatează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

VIDEO | Mii de irakieni au strigat „Moarte Americii!” la funeraliile generalului iranian Qassem Soleimani

Mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Bagdad pentru a deplânge asasinarea generalului iranian Qasem Soleimani şi a lui Abu Mahdi al-Muhandis, liderul unei miliţii irakiene, ucişi într-un raid aerian american, participanţii scandând sloganuri antiamericane, inclusiv "Moarte Americii".

Asasinarea lui Qassem Soleimani. Germania anunţă că SUA şi aliaţii săi suspendă programul de pregătire a forţelor militare irakiene

Statele Unite şi aliaţii săi au suspendat pregătirea forţelor irakiene din cauza ameninţării crescute cu care se confruntă, după ce în urma unui atac aerian american din Bagdad a fost ucis vineri un general iranian de rang înalt, a anunţat armata germană într-o scrisoare, potrivit Reuters.

Cel puţin şase morţi în urma unui atac aerian care a vizat miliţiile irakiene

Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte trei sunt rănite grav în urma unui atac aerian care a vizat miliţiile şiite ale Forţelor Populare de Mobilizare din Irak, sprijinite de Iran, în apropierea taberei Taji de la nord de Bagdad, a declarat o sursă a armatei irakiene, citată de Reuters.

VIDEO | Momentul în care drona americană îl ucide pe generalul iranian Qassem Soleimani

O televiziune din Irak a difuzat o înregistrare video care pare să surprindă raidul aerian american efectuat la Bagdad, soldat cu moartea generalului iranian Qassem Soleimani.

Urmările asasinării generalului iranian Qasem Soleimani | Statele Unite trimit încă 3.500 de militari în Orientul Mijlociu

Statele Unite vor trimite 3.000-3.500 de militari suplimentari în Orientul Mijlociu, pentru consolidarea capabilităţilor în regiune în contextul crizei declanşate de asasinarea de către armata americană a unui comandant militar iranian, anunţă un oficial de la Pentagon citat de cotidianul Le Figaro.

Asasinarea liderului Forţei Quds. Ambasada SUA de la Bagdad îndeamnă cetăţenii americani să părăsească imediat Irakul

Ambasada SUA de la Bagdad a recomandat cetăţenilor americani să să părăsească "imediat" Irakul, în contextul în care regimul de la Teheran a promis că va răzbuna asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani, liderul Forţelor Quds, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Pentagon: Şeful Forţei de elită Quds din Iran a fost ucis într-un atac aerian al trupelor SUA în Irak / Reacţia ministrului de Externe de la Teheran: „O escaladare nesăbuită şi extrem de periculoasă”

Qassem Soleimani, şeful Forţei de elită Quds din Iran, a fost ucis într-un atac aerian care a fost lansat de trupele americane asupra convoiului în care acesta se afla pe aeroportul din Bagdad, a anunţat vineri Pentagonul, relatează Reuters.

Cinci membri ai unei grupări paramilitare irakiene şi doi „invitaţi” au fost ucişi într-un atac cu rachete asupra aeroportului din Bagdad/ Un general iranian şi comandantul unei miliţii irakiene, ucişi în atacul cu rachete din Bagdad

Generalul iranian Qassem Soleimani, şeful forţelor de elită Quds, şi comandantul miliţiei irakiene Abu Mahdi al-Muhandis, au fost ucişi vineri dimineaţă într-un atac aerian lansat asupra convoiului lor pe aeroportul din Bagdad, a declarat un purtător de cuvânt al miliţiei irakiene, citat de Reuters.

Armata irakiană anunţă că toţi protestatarii s-au retras din perimetrul ambasadei SUA

Toţi membrii grupărilor paramilitare şi susţinătorii acestora care au protestat împotriva atacurilor aeriene americane din Irak s-au retras din perimetrul Ambasadei SUA la Bagdad, a anunţat miercuri armata irakiană, relatează Reuters.

Ambasada SUA la Bagdad anunţă suspendarea operaţiunilor consulare

Ambasada SUA la Bagdad a anunţat miercuri că toate operaţiunile consulare publice au fost suspendate, la o zi după ce miliţiile sprijinite de Iran şi susţinătorii acestora au luat cu asalt perimetrul exterior, aruncând cu pietre şi distrugând camere de supraveghere, potrivit Reuters.

Atacul de la Ambasada SUA din Bagdad: Protestatarii proiranieni au început să se retragă

Susţinătorii şi membrii miliţiilor susţinute de Iran au început să se retragă din zona Ambasadei SUA la Bagdad, după un apel în acest sens al Forţelor Populare de Mobilizare, o entitate ce reuneşte miliţii şiite irakiene, care a transmis că "mesajul (protestatarilor) a fost auzit".

Sute de protestatari antiamericani s-au strâns pentru a doua zi în faţa Ambasadei SUA de la Bagdad

Sute de membrii ai unor miliţii proiraniene şi susţinătorii lor s-a adunat miercuri în faţa Ambasadei SUA de la Bagdad, pentru a doua zi consecutivă, şi au început să arunce cu pietre spre reprezentanţa diplomatică, fapt ce a provocat intervenţia forţelor de ordine, care au folosit gaze lacrimogene.

Donald Trump acuză Iranul că a „orchestrat” atacul protestatarilor asupra Ambasadei SUA din Irak

Preşedintele american Donald Trump a acuzat Iranul de "orchestrarea" atacului protestatarilor asupra Ambasadei SUA din Irak şi a ameninţat regimul de la Teheran că va fi tras la răspunde pentru acest incident.

Sute de protestatari au încercat să pătrundă cu forţa în Ambasada SUA din Bagdad / Trupele americane au folosit gaze lacrimogene

Trupele americane au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea care a pătruns în perimetrul Ambasadei SUA de la Bagdad, în cursul unui protest în Irak faţă raidurile aeriene americane care au vizat o grupare militantă susţinută de Iran, relatează site-ul postului BBC News.

Parlamentul irakian a modificat legea electorală, în conformitate cu solicitările protestatarilor

Parlamentul de la Bagdad a adoptat marţi o nouă lege electorală, aceasta fiind solicitată de către miile de protestatari care au ieşit în stradă începând cu luna octombrie, informează site-ul agenţiei de presă DPA.

12 cetăţeni din Irak, Siria şi India au încercat să treacă ilegal frontiera cu Ungaria. Unde încercau să ajungă de fapt

Zece cetăţeni din Irak şi Siria şi doi din India au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Arad când au încercat să treacă ilegal frontiera, spre Ungaria.

Un lider al protestatarilor irakieni a fost ucis în oraşul Karbala, după o manifestaţie antiguvernamentală

Activistul Fahem Al Tai, unul din liderii protestatarilor, a fost ucis duminică seara, la Karbala, în timp ce se întorcea acasă după o manifestaţie antiguvernamentală, potrivit unui vecin al acestuia, citat de cotidianul Gulf News.

Atac sângeros în timpul protestelor din Bagdad. Zeci de persoane ucise şi peste 100 de răniţi – VIDEO

Numărul morţilor în urma atacului armat de vineri seară din Bagdad, în apropiere de Piaţa Tahrir, principalul loc de întâlnire al protestatarilor irakieni, a crescut sâmbătă la 23, au anunţat surse din poliţie şi medicale, în cel mai sângeros incident care a lovit capitala în ultimele săptămâni.

Atac sângeros în Bagdad: Cel puţin 19 morţi, printre care şi trei poliţişti, şi zeci de răniţi

Cel puţin 19 persoane au fost ucise, printre care şi trei poliţişti, iar peste 70 de persoane au fost rănite în urma atacului armat care a avut loc vineri în Bagdad în apropierea locului de desfăşurare a protestelor, au informat surse medicale şi din poliţie, potrivit site-ul agenţiei Reuters.

VIDEO | Momentul în care o fostă sclavă sexuală Yazidi îşi confruntă violatorul: Mi-ai distrus viaţa

O fostă sclavă sexuală Yazidi a fost răpită şi vândută pe când avea doar 14 ani. Momentul în care fata şi-a confruntat agresorul a fost surprins într-o filmare care a devenit virală. Povestea ei a luat o întorsătură neaşteptată, potrivit RT.

Zeci de protestatari au fost ucişi de forţele de ordine în Irak, după ce au incendiat un consulat iranian

Cel puţin 45 de protestatari au fost ucişi joi de forţele de ordine în Irak, la o zi după incendierea de către manifestanţi a Consulatului iranian din oraşul Najaf, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

VIDEO | Tensiuni la cote maxime în Orientul Mijlociu: Consulat iranian, incendiat de protestatari violenţi

Protestatari violenţi au incendiat un consulat al Iranului situat în sudul Irakului, afirmă surse citate de agenţia Associated Press şi de cotidianul Times of Israel.

VIDEO | Proteste sângeroase în Irak. Şase manifestanţi, împuşcaţi mortal în ultimele 24 de ore

Şase protestatari au fost împuşcaţi mortal, în ultimele 24 de ore, de autorităţile din Irak, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Noi violenţe în Irak. Cel puţin trei persoane au murit după ce forţele de ordine au deschis focul asupra protestatarilor. VIDEO

Cel puţin trei persoane au fost ucise în noaptea de sâmbătă spre duminică în oraşul irakian Nassiriya, după ce forţele de ordine au deschis focul asupra unor protestatari, au informat duminică surse din Poliţie şi surse medicale, citate de Reuters.

Pence îi linişteşte pe kurzi şi discută despre proteste cu premierul în timpul unei vizite în Irak

Vicepreşedintele Mike Pence a efectuat sâmbătă o vizită în Irak pentru a-i reasigura pe kurzii irakieni de sprijinul SUA după ce decizia retragerii trupelor americane din nordul Siriei de către Donald Trump a atras cririci că Washingtonul şi-a trădat aliaţii kurzi, potrivit Reuters.

VIDEO | Apariţie neaşteptată la protestele din Bagdad: Un bărbat a adus un leu

Un bărbat irakian a participat săptămâna trecută la protestele desfăşurate în Bagdad cu un leu, după ce a fost informat că poliţia urma să vină cu câini, relatează site-ul cotidianului Correio da Manhã.

Statele Unite cer autorităţilor din Irak organizarea de alegeri anticipate

Washingtonul solicită administraţiei de la Bagdad încetarea actelor de violenţă împotriva protestatarilor, reformarea sistemului electoral şi organizarea de alegeri anticipate, conform unui comunicat emis de Casa Albă, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Cel puţin 22 de răniţi în Bagdad, poliţia folosind gazele lacrimogene împotriva protestatarilor

Forţele de securitate au folosit duminică gaze lacrimogene împotriva protestatarilor antiguvernamentali din Bagdad, rănind cel puţin 22 de persoane, au declarat surse medicale, la o zi după ce au împins manifestaţiile spre o piaţă principală din capitala irakiană, potrivit Reuters.