iran

Iranul şi Coreea de Nord îşi consolidează cooperarea în domeniul balistic şi nuclear

O delegaţie de experţi nord-coreeni în focoase nucleare şi rachete balistice a vizitat o instalaţie militară de lângă Teheran în aprilie, în timpul negocierilor dintre cele şase mari puteri şi Iran în dosarul nuclear, a anunţat joi un grup în exil al opoziţiei iraniene, relatează Reuters online.

Un oficial din Departamentul de Stat american, implicat în negocierile cu Iranul, va demisiona

Wendy Sherman, un oficial de rang înalt din Departamentul de Stat american, principalul negociator cu Iranul privind dosarul nuclear, va demisiona din funcţie după finalizarea negocierilor cu Teheranul, relatează CNN.

Fabius condiţionează un acord asupra programului nuclear iranian de inspectarea bazelor militare

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a declarat, miercuri, că Franţa va accepta acordul asupra programului nuclear al Iranului doar cu condiţia efectuării unor verificări la toate instalaţiile iraniene, relatează Le Monde în pagina electronică.

Iranul a organizat un concurs de caricaturi împotriva Statului Islamic

Iranul a lansat o competiţie de caricaturi care să ironizeze gruparea militară Stat Islamic şi atrocităţile comise de aceasta, la care a invitat participanţi din întreaga lume, relatează The Independent, în ediţia electronică.

Ali Khamenei refuză accesul marilor puteri la instalaţii militare şi cercetători în domeniul nuclear

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat că nu va permite marilor puteri să inspecteze instalaţiile militare şi nici să stea de vorbă cu cercetători iranieni în domeniul nuclear sau în alte domenii sensibile, relatează Euronews.

Congresul american a adoptat proiectul de lege cu privire la programul nuclear iranian

Congresul american a adoptat joi legea care îi permite să se pronunţe asupra acordului privind programul nuclear iranian pe care Teheranul şi marile puteri trebuie să-l încheie până la sfârşitul lui iunie.

Nave iraniene au tras focuri de armă spre un vas comercial, în Golful Persic

Nave militare iraniene au tras focuri de armă spre un vas cargo din Singapore, în apele internaţionale din Golful Persic, afirmă un oficial american citat de CNN.

Cehia a blocat o potenţială achiziţie de tehnologie nucleară de către Iran

Cehia a blocat o încercare a Iranului de a achiziţiona, anul acesta, o importantă încărcătură de tehnologie care poate fi folosită pentru îmbogăţirea uraniului, atenţia fiindu-i atrasă de documente false, afirmă experţi de la ONU şi surse occidentale citate de Reuters în pagina electronică.

Senatul american a adoptat proiectul de lege cu privire la programul nuclear iranian

Senatul american, dominat de republicani, a adoptat joi proiectul de lege ce autorizează Congresul să se pronunţe asupra acordului privind programul nuclear iranian pe care Iranul şi marile puteri trebuie să-l încheie până la sfârşitul lui iunie, relatează Le Figaro în pagina electronică.

Nava Maersk Tigris, capturată săptămâna trecută de Iran, a fost eliberată. MAE confirmă şi anunţă că marinarii români activează în condiţii normale

Nava Maersk Tigris, capturată săptămâna trecută de Iran şi deţinută într-un port din sudul ţării, a fost eliberată joi, a anunţat o sursă din cadrul Organizaţiei iraniene pentru porturi şi transport maritim, citată de agenţia oficială iraniană IRNA, în pagina electronică. Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat eliberarea şi a anunţat că marinarii români activează în condiţii normale.

Bulgaria nu poate să confirme eliberarea echipajului Maersk Tigris

O purtătoare de cuvânt a Ministerului bulgar de Externe, Betina Zhoteva, a declarat joi că nu poate să confirme eliberarea echipajului navei Maersk Tigris, din care fac parte şi patru români, anunţată miercuri de către Teheran, relatează site-ul Novinite.com.

Echipajul navei Maersk Tigris, din care fac parte şi români, a fost eliberat, a anunţat Iranul

Echipajul navei Maersk Tigris - capturată săptămâna trecută de Iran şi deţinută într-un port din sudul ţării -, din care fac parte şi marinari români, a fost eliberat, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului iranian al Afacerilor Externe, relatează Le Figaro în ediţia electronică.

Vasele comerciale britanice care tranzitează Strâmtoarea Hormuz vor fi escortate de nave americane

Vasele comerciale britanice care tranzitează Strâmtoarea Hormuz vor fi escortate de nave militare americane, pe fondul crizei cu Iranul, care a capturat săptămâna trecută un cargobot sub pavilionul Insulelor Marshall.

Nave militare americane escortează vase comerciale în Strâmtoarea Hormuz

Nave militare americane au început să escorteze vasele comerciale din SUA care tranzitează Strâmtoarea Hormuz, după ce Forţele navale iraniene au capturat un cargobot înmatriculat în Insulele Marshall, informează Wall Street Journal.

Iranul promite că, după rezolvarea litigiului, va elibera nava la bordul căreia sunt inclusiv români

Iranul va elibera nava-cargo la bordul căreia se află inclusiv patru cetăţeni români imediat ce armatorul vasului rezolvă litigiul pe care îl are cu o companie iraniană, anunţă Ambasada iraniană în Danemarca, citată de postul iranian PressTV.

Londra a informat ONU că Iranul a încercat să achiziţioneze tehnologie nucleară

Marea Britanie a informat Comisia ONU pentru Sancţiuni despre existenţa unei reţele de achiziţionare de tehnologie în vederea îmbogăţirii uraniului implicând două firme aflate pe liste de sancţiuni, potrivit unui raport confidenţial la care Reuters afirmă, în pagina online, că a avut acces.

Maersk insistă ca echipajul navei reţinute în Iran, din care fac parte şi români, să fie eliberat

Compania daneză Maersk a afirmat joi că insistă ca echipajul navei Maersk Tigris, din care fac parte şi patru marinari români, să fie eliberat de autorităţile iraniene, adăugând că bănuieşte că reţinerea navei cargo ar avea legătură cu un dosar judiciar din 2005, relatează Reuters în pagina online.

Iranul susţine că reţinerea navei Maersk Tigris respectă normele maritime

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului iranian de Externe, Marzieh Afkham, a calificat drept legală decizia Teheranului de a reţine în Golful Persic o navă cargo la bordul căreia se află şi patru marinari români, afirmând că reţinerea s-a făcut în baza unei decizii judecătoreşti, relatează Press TV.

MAE: Patru români se află la bordul navei reţinută de iranieni în Golful Persic. Aceştia sunt în siguranţă

Ministerul de Externe precizează că, până în prezent, în urma contactării agenţiilor de crewing, s-a stabilit că la bordul navei Maersk Tigris, reţinută în Golful Persic ca urmare a unui litigiu comercial, se află patru marinari români, armatorul anunţând că aceştia sunt în siguranţă.

Marinari români, în echipajul navei atacate de iranieni în Strâmtoarea Hormuz. MAE: Se fac verificări

Televiziunea publică iraniană susţine că la bordul navei Maersk Tigris, sub pavilionul Insulelor Marshall, abordată de Gardienii Revoluţiei în Strâmtoarea Hormuz, se aflau marinari din Marea Britanie, Bulgaria, România şi Myanmar, relatează Stars and Stripes, în ediţia electronică.

Statele Unite consideră „inadecvată” abordarea navei-cargo de către Iran

Acţiunile Forţelor navale iraniene faţă de nava-cargo americană din Golful Persic au fost "inadecvate", afirmă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, colonelul Steve Warren, citat de CNN.

INCIDENT în Golful Persic: Navă civilă americană, capturată de Forţele navale iraniene. Militari iranieni au urcat la bordul vasului. SUA trimit avioane şi nave militare în zonă

Forţele navale iraniene au capturat marţi o navă-cargo americană, în Golful Persic, echipajul de 34 de membri fiind transportat în Iran, anunţă surse militare citate de postul Al-Arabiya. La scurt timp, surse de la Pentagon, citate de Reuters, au anunţat că Statele Unite trimit avioane şi nave militare în Golful Persic, răspunzând semnalelor de alertă emise de nava cargo americană.

Iranul a fost invitat să participe la consultările pe tema conflictului din Siria, la Geneva

Iranul a fost invitat să participe la consultările internaţionale privind examinarea implementării Comunicatului de la Geneva cu privire la conflictul din Siria, a anunţat luni pentru agenţia Sputnik un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite.

Iranul a denunţat la ONU dezvoltarea arsenalelor nucleare

Iranul a cerut luni, în cadrul deschiderii celei de-a 9-a conferinţe privind Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), la sediul ONU, ca puterile nucleare să renunţe la modernizarea arsenalului lor atomic şi a acuzat din nou Israelul că ameninţă Orientul Mijlociu.

Navele militare iraniene care se îndreptau spre Yemen au schimbat direcţia, urmând să revină în Iran

Grupul naval iranian care se îndrepta spre Yemen a schimbat direcţia, urmând să revină în Iran, în contextul prezenţei unor nave militare americane în largul coastelor yemenite, anunţă oficiali americani citaţi de CNN.

Reporterul Washington Post Jason Rezaian va fi judecat pentru spionaj în Iran

Un jurnalist al cotidianului american Washington Post, Jason Rezaian, arestat în urmă cu nouă luni în Iran va fi judecat pentru patru capete de acuzare, inclusiv spionaj, a anunţat avocatul său, citat de BBC News Online.

Statele Unite trimit nave militare în largul Yemenului pentru a intercepta un convoi naval iranian

Nave militare americane au ajuns în Marea Arabiei şi în Golful Aden pentru a intercepta un presupus convoi naval iranian suspectat că ar aproviziona cu armament insurgenţii huthi din Yemen, vizaţi de raiduri aeriene ale unei coaliţii coordonate de Arabia Saudită, informează CNN.

Australia şi Iranul vor face schimb de informaţii secrete în lupta împotriva grupării Stat Islamic

Australia şi Iranul au convenit să facă schimb de informaţii secrete despre australienii care luptă alături de grupări islamiste în Irak, relatează BBC News Online.

Liderul suprem iranian acuză SUA: Creează „mituri” despre capabilitatea Iranului în domeniul nuclear

Liderul suprem iranian Ali Khamenei a acuzat că Statele Unite creează "mituri" despre capabilitatea Iranului în domeniul nuclear, iar un comandant militar de rang înalt a afirmat că inspectorilor internaţionali le va fi interzis accesul în instalaţii militare.

Iranul propune un plan de pace pentru Yemen

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, i-a trimis vineri o scrisoare şefului Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, în care prezintă un plan de pace în patru puncte pentru Yemen, o ţară aflată în arnarhie din cauza rebeliunii miliţiilor houthi, relatează Reuters.

Ezzat Ibrahim al-Douri, fost consilier al lui Saddam Hussein, a fost ucis în Irak

Ezzat Ibrahim al-Douri, consilier al fostului preşedinte irakian Saddam Hussein şi lider al insurgenţilor, a fost ucis vineri într-o operaţiune a armatei irakiene, afirmă surse citate de Reuters.

Iranul denunţă orice ingerinţă internaţională în conflictul din Yemen

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a denunţat joi orice ingerinţă internaţională în conflictul din Yemen, pledând pentru "un dialog între yemeniţi" pentru salvarea acestei ţări de la anarhie, relatează Euronews.

Hassan Rohani: Iranul nu negociază cu Congresul american, ci cu marile puteri

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a declarat miercuri că nu va negocia cu aleşi din Statele Unite, ci cu marile puteri, minimalizând astfel posibilitatea unei acţiuni a Congresului american împotriva acordului asupra programului nuclear iranian, relatează Euronews.

ANALIZĂ: Bateriile ruse S-300 pentru Iran, un mesaj cu ţinte multiple inclusiv către Occident

Rusia nu a livrat încă bateriile sol-aer de tip S-300 Iranului, însă anunţul Moscovei constituie, potrivit unor analişti, un mesaj cu mai multe implicaţii - comerciale şi politice - adresat atât Teheranului, cât şi Occidentului, comentează AFP în pagina electronică.

Obama şi Congresul au ajuns la un acord pe tema negocierilor cu Iranul

Congresul american urmează să-şi spună cuvântul în legătură cu un eventual acord cu Iranul în dosarul nuclear, în urma unei înţelegeri pe această temă la care Executivul a ajuns cu Casa Albă, relatează BBC News online.

Iranul, pregătit să facă „paşi ireversibili” în negocierile asupra programului său nuclear

Iranul va face "paşi ireversibili" în negocierile asupra programului său nuclear dacă şi celelalte ţări vor proceda la fel, a dat asigurări marţi, la Madrid, ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, citat de Euronews.

Putin îi dă asigurări lui Netanyahu că livrarea de sisteme S-300 către Iran nu va ameninţa Israelul

Sistemele de rachetă de tip S-300 care urmează să fie livrate Iranului sunt de natură defensivă şi nu pot constitui o ameninţare pentru Israel sau alte ţări din Orientul Mijlociu, i-a dat asigurări marţi preşedintele rus Vladimir Putin premierului israelian Benjamin Netanyahu, relatează Sputnik.

Iranul îndeamnă la formarea unui nou guvern în Yemen şi oferă o susţinere în perioada de tranziţie

Iranul îndeamnă la formarea unui nou guvern în Yemen, o ţară afectată de tulburări, Teheranul oferind totdată o susţinere într-o perioadă de tranziţie, relatează Euronews.

Rusia va exporta în Iran sisteme de rachete S-300, alimente şi materiale de construcţii, fără încălcarea sancţiunilor internaţionale

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care va permite intensificarea schimburilor economice cu Iranul, inclusiv vânzarea sistemelor de rachete S-300, anunţă Kremlinul, potrivit Reuters.

Israelul ar putea ataca Iranul dacă regimul de la Teheran va încălca acordul nuclear

Israelul negociază o înţelegere cu Statele Unite care să permită o acţiune militară împotriva Iranului dacă regimul islamist de la Teheran nu va respecta acordul în domeniul nuclear cu marile puteri, potrivit formaţiunii israeliene de centru-stânga Uniunea Sionistă, informează Jerusalem Post.