irina rimes

Irina Rimes, şedinţă foto realizată în Dubai. În ce ipostaze a fost surprinsă artista şi de cine?

Irina Rimes a ales să pună pe pauză concertele pentru câteva zile şi să participe la un eveniment organizat de HUAWEI în Dubai. Cântăreaţa s-a aflat în centrul atenţiei şi a îmbrăcat mai multe ţinute realizate de designeri cunoscuţi, în timpul unor şedinţe foto inedite. A mers în zona Al Aweer din Deşertul Dubai şi la Palazzo Versace.

Mastering the Music Business 2023 începe. Irina Rimes, Corina Chiriac, Marius Moga, Sebastian Dobrincu, Dan Byron – printre invitaţii acestei ediţii

Bucureşti, 1 septembrie 2023: Între 5 şi 7 septembrie, Hotel Caro devine locul unde atât artiştii, cât şi profesioniştii din domeniu, au ocazia să se întâlnească cu experţi de top din industrie, să înveţe de la ei şi să interacţioneze în mod direct în cadrul conferinţei MMB.   Coordonate eveniment Cele peste 40 de paneluri, […]

Secretele unui festival de succes, gestionarea stresului, importanţa incluziunii, rolul inteligenţei artificiale în muzică şi impactul industriei în turism şi economie – câteva dintre subiectele dezbătute la conferinţa MMB 2023

Bucureşti, 22 august 2023: Cele mai actuale subiecte din industria muzicală vor fi dezbătute la conferinţa Mastering the Music Business între 5 şi 7 septembrie la Bucureşti. Timp de trei zile, artişti şi reprezentanţi ai industriei vor avea ocazia să asculte şi să cunoască nu mai puţin de 120 de speakeri, profesionişti şi artişti din […]

Creativitate la puterea P60 Pro. Irina Rimes şi HUAWEI îşi unesc forţele pentru a redefini performanţa

Irina Rimes, cântăreaţa şi compozitoarea de peste Prut care a depăşit deja multe graniţe prin sensibilitatea ei aparte, surprinde din nou publicul cântând în premieră ,,Gelos”, o piesă nelansată încă, într-un mod autentic şi neaşteptat, de această dată departe de casă, printr-un concert surpriză în inima oraşului München.

Irina Rimes va lansa o piesă în colaborare cu un artist american

Irina Rimes oferă de câteva zile indicii cu privire la noua sa piesă care urmează să fie lansată. Fanii au ghicit numele piesei, “Love”, iar astăzi, artista a anunţat că melodia va fi lansată în colaborare cu faimosul cântăreţ şi compozitor american, Cris Cab. Cea mai cunoscută piesă a artistului este “Liar Liar”, cu peste […]

Discursul cu care Irina Rimes a închis gura contestatarilor săi la Ziua Brâncuşi 2020: Nu sunt avizată în artă, dar o simt

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) a oferit, miercuri, acces gratuit vizitatorilor şi a organizat tururi ghidate în sala Brâncuşi din Galeria Naţională, unde se găsesc cele mai multe dintre operele lui Brâncuşi, păstrate în România. „Începând cu lucrarea Cap de copil, prezentată la Salonul Oficial de la Paris din 1906, şi terminând cu […]

Părerea lui Orban despre numirea Irinei Rimes ca ambasador onorific al lui Brâncuşi: Cred că efectul a fost atins

Prezent la evenimentul organizat cu ocazia împlinirii a 144 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, premierul Ludovic Orban a declarat că ideea de a o numi pe Irina Rimes ambasador onorific al sărbătorii este un lucru bun. Orban a mai spus că mulţi tineri au venit la eveniment pentru că a fost prezentă […]

Raluca Turcan: Eu iubesc Brâncuşi şi îmi place şi Irina Rimes

Raluca Turcan a afirmat că ar fi frumos să îl iubim pe Constantin Brâncuşi sincer, fără ipocrizie. Vicepremierul a îndemnat la bunătate şi toleranţă. Ea a adăugat că iubeşte opera marelui Brâncuşi, însă îi place şi de Irina Rimes „Constantin Brâncuşi spunea că «Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi […]

Explicaţia Ministrului Culturii, în legătură cu numirea Irinei Rimes. „Cultura nu trebuie consumată doar de elite”

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a explicat de ce a numit-o pe Irina Rimes ambasador onorific al Zilei Constantin Brâncuşi 2020. „Dacă fiecare eveniment cultural s-ar promova doar în zona academică, pe canale nişate, s-ar adânci prăpastia între generaţii. Cultura nu trebuie să se adreseze doar unor nişe şi nu trebuie consumată doar de elite”, arată […]

Irina Rimes, ambasador onorific al Zilei Constantin Brâncuşi 2020: Eu sunt mai mainstream, aşa, de mică am ştiut de Coloana infinitului | VIDEO

Evenimentele dedicate Zilei Constantin Brâncuşi au fost prezentate joi, într-o conferinţă de presă organizată de Ministerul Culturii la Muzeul Naţional de Artă. Ambasadorul onorific al evenimentului este cântăreaţa Irina Rimes.

Irina Rimes, primul mesaj după operaţie: Nu ştiu de ce mi-a fost dat să îndur greutăţile acestui an. A fost cel mai greu an

Irina Rimes a scris primul mesaj pe pagina sa de Facebook, după ce în ultima zi a anului trecut a fost operată de urgenţă, ea spunând că nu ştie de ce i-a fost dat să îndure greutăţile anului 2019, caracterizându-l drept „cel mai greu din viaţa” sa.

Irina Rimes, internată de urgenţă chiar înainte de Revelion. Artista a fost operată | VIDEO

Cântăreaţa Irina Rimes a ajuns marţi, în ultima zi din 2019, în spital cu hemoragie internă şi a fost operată de urgenţă. Anunţul a fost făcut chiar de cântăreaţă pe pagina de Facebook. Artista va fi externată în următoarele 2 zile.

Ştefan Bănică jr. şi Irina Rimes vor deschide seria recitalurilor Cerbul de Aur 2019

Seria recitalurilor ediţiei 2019 a Cerbului de Aur va fi deschisă de Ştefan Bănică jr. şi Irina Rimes, arată un comunicat remis MEDIAFAX.