is rescu

Isărescu: O revenire cu o economie în care ajustarea nu s-a terminat nu este de dorit

Revenirea unei economii, în care ajustarea sectorului public nu s-a terminat, nu este de dorit, iar creşterea nu este sănătoasă dacă nu se rezolvă dezechilibrele majore, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu: Capacitatea de stimulare a economiei se diminuează

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că nivelul deficitului bugetar poate fi calculat prin scăderea din cheltuieli de 40% din PIB a veniturilor de circa 30%, deşi dezechilibrul poate să aibă variaţii.

Isărescu: Trebuie să decidem dacă vrem un stat social

România este la un punct de cotitură şi trebuie să decidă dacă vrea un stat social, cu intervenţii în economie, ceea ce obligă la venituri mai mari, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, sugerând că în acest caz trebuie majorate taxele.

Isărescu: BNR va fi prudentă în perioada următoare

Banca centrală va manifesta prudenţă în următoarea perioadă, pentru că trebuie să aibă un câmp de manevră pentru orice situaţie internă şi externă, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Geoană îi invită pe Isărescu şi Vlădescu la o întâlnire cu BP al Senatului

Presedintele Senatului, Mircea Geoană, a transmis, miercuri, o invitaţie guvernatorului BNR şi ministrului Finanţelor pentru a participa la o discuţie cu Biroul Permanent al Senatului, în care să fie analizată situaţia economică actuală, în contextul noilor discuţii cu reprezentanţii FMI.

Isărescu: România nu se confruntă cu ieşiri de capital

România nu se confruntă încă cu ieşiri de capital, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care speră să nu existe o astfel de situaţie.

Isărescu spune că intrarea în zona euro va fi mai dificilă în perioada următoare

Aderarea la zona euro va deveni mai dificilă după ce state care au adoptat deja moneda unică au început să se confrunte cu probleme, crede guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu: Dobânzile din piaţă ar putea urca

Dobânzile din piaţă ar putea creşte ca urmare a zvonurilor şi părerilor exagerate privind influenţa situaţiei Greciei, deşi pieţele financiare româneşti s-au maturizat, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu: Majorarea taxelor ar înrăutăţi situaţia

Majorarea taxelor ar înrăutăţi situaţia economiei, care se află încă în recesiune, soluţia pentru reducerea deficitului fiind diminuarea cheltuielilor sociale şi curente şi alocarea de bani pentru investiţii, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu nu mai iese la restaurant de 15 ani. Veneau oamenii la masa lui şi îl întrebau de curs

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat la o conferinţă pe teme economice că de 15 ani a renunţat să mai iasă la restaurant pentru că, în timp ce mânca, veneau oamenii la masa lui să-l întrebe de cursul de schimb, potrivit cotidianului Gândul.

Isărescu:Este mai important ca România să fie pregătită pentru zona euro decât o posibilă întârziere

Aderarea la zona euro cu o întârziere de 1-2 ani este mai puţin importantă decât faptul că România trebuie să fie pregătită pentru a adopta euro, dar banca centrală insistă pentru calendarul 2014-2015, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Isărescu: România ar trebui să se gândească la un deficit de cont curent de 6% din PIB

România ar trebui să se gândească la un deficit de cont curent de 6% din PIB în 2010, având în vedere fondurile structurale pe care trebuie să le atragă, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, menţionând că datele privind creşterea dezechilibrului în primele două luni nu sunt semnificative.

Isărescu:Dacă nu avem răbdare să lăsăm economia să îşi revină,o variantă ar fi creşterea impozitelor

"Să nu uităm că ne-a trecut glonţul pe la ureche", a afirmat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, referindu-se la pericolele crizei economice, şeful băncii centrale arătând totodată că este nevoie de răbdare pentru ca economia să îşi revină, altfel o variantă ar fi creşterea impozitelor.

FT: Isărescu crede că riscul de extindere a problemelor Greciei în regiunea balcanică este limitat

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consideră că riscul de extindere a problemelor financiare ale Greciei în regiune este limitat, întrucât băncile elene sunt solvabile şi deţin lichidităţi suficiente,se arată într-un articol din Financial Times privind situaţia instituţiilor de credit din acest stat.

Isărescu: Ce bancheri se aventurează să dea credite, când atmosfera din jur e neagră ?

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a arătat că discursul public pesimist dăunează economiei, iar bancherii nu vor da credite când există o atmosferă "neagră" şi perspective de şomaj.

Isărescu, optimist în privinţa creşterii economice şi a inflaţiei

Efectele unui program serios cum este cel cu FMI s-au făcut simţite în economie, iar unul dintre exemple este modificarea perspectivei de curs, pe care analiştii îl vedeau în decembrie la 4,6 lei/euro, iar acum banca centrală este îngrijorată să nu se aprecieze prea mult, afirmă guvernatorul BNR.

Isărescu: Toată lumea este nemulţumită de serviciile sociale

Nemulţumirea faţă de finanţarea serviciilor sociale demonstrează că acestea nu sunt bine structurate sau dimensionate, iar alocarea de resurse suplimentare din alte domenii nu este în favoarea binelui social, apreciază guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu: Creditarea se va relua treptat şi diferenţiat de la o bancă la alta

Procesul de creditare se va relua treptat în următoarea perioadă, dar nu va fi generalizat, urmând să existe diferenţe semnificative de la o bancă la altă, a declarat vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu: BNR, pregătită să lupte de la egal la egal pe arena financiară internaţională

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marţi, la Cotroceni, că BNR este pregătită să se lupte de la egal la egal pe arena financiară internaţională şi că unul dintre obiective este trecerea la euro, astfel încât moneda unică europeană să fie adoptată optim în România.

Mugur Isărescu, decorat cu cea mai înaltă distincţie a statului român

Preşedintele Traian Băsescu i-a acordat lui Mugur Isărescu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Colan, guvernatorul BNR fiind cel de-al treilea român decorat cu cea mai înaltă distincţie a statului, după George Emil Palade şi Patriarhul Teoctist.

Băsescu: N-am discutat cu Isărescu despre funcţia de premier

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că nu a discutat cu guvernatorul BNR despre posibilitatea ca acesta să ocupe funcţia de prim-ministru.

Boc: Nu am discutat despre Mugur Isărescu în nicio ipoteză până în acest moment

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, vineri, că PDL nu a discutat nicio variantă de nume de premier şi a menţionat că despre Mugur Isărescu nu s-a discutat în nicio ipoteză până în acest moment.

Băsescu încearcă să-l convingă pe Isărescu să accepte funcţia de premier

Şeful statului încearcă să-l convingă pe guvernatorul BNR să accepte funcţia de premier, oferindu-i garanţia unei perioade în care să-şi păstreze şi postul de la Banca Naţională, aşa cum s-a întâmplat în 1999-2000, când acesta a condus guvernul CDR, notează "Gândul", citând surse din PDL.

BNR a plătit până în octombrie impozit la buget de un miliard de lei

Banca Naţională a României a plătit, până în luna octombrie, impozit la bugetul de stat, 80% din profitul realizat, de aproape un miliard de lei, câştigurile provenind în principal din operaţiuni de piaţă şi mai puţin din administrarea rezervelor, a declarat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu preia personal coordonarea intervenţiilor pe curs şi pe dobânzi

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a preferat să preia personal coordonarea operaţiunilor de piaţă valutară şi monetară, direcţie aflată în mandatul trecut în portofoliul fostului viceguvernator Eugen Dijmărescu, după ce în locul acestuia Parlamentul l-a votat în mod surprinzător pe Bogdan Olteanu, informează Ziarul Financiar.

Isărescu cere pentru prima dată bancherilor să reducă substanţial dobânzile la credite

Diferenţa dintre dobânzile percepute de bănci la creditele în lei, de 14%-19% pe an, şi rata-cheie a Băncii Naţionale, de 8%, este enormă, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu se aşteaptă la întârzierea tranşei de la FMI

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că se aşteaptă la o întârziere a celei de-a treia tranşe a împrumutului de la FMI, "lucrurile părând evidente în acest moment".

Delegaţia FMI s-a întâlnit miercuri cu Isărescu şi a avut o discuţie la nivel de experţi cu MFP

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) s-a întâlnit, miercuri, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi a avut o primă discuţie, la nivel de experţi, cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Băsescu: Ideal ar fi fost Isărescu, dar nu poţi în criză să duci guvernatorul BNR la Guvern

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la RRA, că varianta ideală pentru şefia Executivului ar fi fost Mugur Isărescu, dar în perioadă de criză nu poţi să duci guvernatorul BNR la Guvern.

Croitoru: Isărescu are o părere foarte bună despre desemnarea mea

Lucian Croitoru a declarat, joi, la Antena3, că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, are o părere foarte bună despre desemnarea sa ca premier şi că a susţinut această idee.

Isărescu a mulţumit parlamentarilor că votează noul CA cu o zi înainte de expirarea mandatului

Guvernatorul NMR Mugur Isărescu a mulţumit parlamentarilor că votează noua componenţă a Consiliului de Administraţie al băncii centrale cu o zi înainte de expirarea mandatului vechiului consiliu.

Candidaţii pentru BNR au aşteptat 2 ore la Cameră, în timp ce parlamentarii se certau

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi ceilalţi candidaţi pentru Consiliul de Administraţie al Băncii centrale au aşteptat, joi, două ore pe holurile Parlamentului pentru a fi validaţi de parlamentari prin vot, timp în care deputaţii şi senatorii s-au certat, în plen, pe tema moţiunii de cenzură.

Mugur Isărescu a fost votat în unanimitate guvernator al BNR

Mugur Isărescu a fost votat în unanimitate, marţi, de către reprezentanţii comisiilor parlamentare de buget-finanţe, pentru un nou mandat de guvernator al BNR, iar Florin Georgescu a primit aviz ca primviceguvernator, din partea tuturor membrilor comisiilor, cu o singură excepţie, o abţinere.

PSD va susţine propunerea PNL de numire a lui Bogdan Olteanu viceguvernator al BNR – surse

Reprezentanţii PSD îl vor susţine pe Bogdan Olteanu pentru ocuparea unei poziţii de viceguvernator al BNR, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.

Isărescu: Nu voi accepta o funcţie de premier

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, marţi, că nu va accepta o funcţie de premier, răspunzând unei întrebări a presei pe această temă.

Isărescu: Nu este nici nevoie şi nici bine pentru economie ca leul să se mai deprecieze

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, apreciază că "nu este nici nevoie şi nici bine" pentru economie ca leul să se mai deprecieze.

Isărescu: Rata anuală a inflaţiei a fost, în septembrie, mult sub 5%

Rata anuală a inflaţiei a fost, în septembrie, mult sub 5%, cea mai recentă prognoză a BNR indicând, pentru finalul anului, un nivel în jurul a 4%, a declarat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu, încrezător în revenirea economiei cel mai târziu în trimestrul IV

Economia se va întoarce pe creştere, dacă nu în trimestrul III, aproape sigur în ultimele trei luni, întrucât în ultimul trimestru de anul trecut există un efect de bază, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Isărescu: Fundamentele economice s-au îmbunătăţit în mod evident

Fundamentele economice externe, respectiv deficitul de cont curent şi datoria externă pe termen scurt, au înregistrat o îmbunătăţire evidentă, ceea ce a dus la stabilitatea cursului de schimb, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Isărescu: Cheltuielile cu salariile şi bunurile au fost singurele care au crescut în primul semestru

Cheltuielile bugetare au arătat după primele şase luni o creştere doar în ceea ce priveşte salariile şi bunurile, a afirmat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a subliniat că este necesară o dezbatere publică mult mai "serioasă" în ceea ce priveşte structura acestora.