isd

S-ar putea naşte lista neagră a firmelor de construcţii. Un oficial lansează propunerea

„Ar trebui creată o listă neagră a dezvoltatorilor, a firmelor de construcţii, a diriginţilor de şantier, astfel încât să nu-şi mai permită să nu facă lucrurile bine“, spune Paul Racoviţă, inspectorul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, relatează Ziarul Financiar.

ISD susţine alegerea preşedintelui în Parlament,bicameralismul şi scăderea numărului de parlamentari

Parlamentarismul este pus în pericol de "neo-cezarismul prezidenţial al lui Băsescu", afirmă ISD, care susţine, într-o analiză, alegerea şefului statului de către Parlament, menţinerea bicameralismului, limitarea obiecţiilor de constituţionalitate şi propunerea unui premier la moţiunile de cenzură.

Geoană va lua măsuri în privinţa ISD şi a lui Severin, după ce va fi reales preşedinte

Liderul PSD, Mircea Geoană, a criticat, luni, în BPN, raportul ISD privind alegerile prezidenţiale, dar şi pe directorul institutului, Adrian Severin, apreciind că acest institut trebuie să apere partidul şi nu să-l atace, el precizând că va lua măsuri în acest sens după ce va fi reales preşedinte.