italia

Dobânzile anuale ale datoriilor Italiei vor creşte cu peste 9,7 mld. euro, la randamentele actuale

Italia riscă să devină o victimă a crizei datoriilor dacă randamentele obligaţiunilor se vor menţine la actualul nivel, întrucât dobânzile anuale vor creşte cu peste 9,7 miliarde de euro, a avertizat Gary Jenkins, analist la compania de brokeraj Evolution Securities din Londra, transmite Bloomberg.

Războiul mafiei din Roma face a şasea victimă, un bărbat fiind ciuruit de gloanţe în plină stradă

Războiul mafiei din capitala Italiei, Roma, face noi victime, până în prezent fiind constatate şase crime suspecte, în mai puţin de o lună, ultimul caz fiind al unui bărbat ciuruit de gloanţe, ziua, în plină stradă, când cobora din maşina sa, potrivit publicaţiei britanice TheIndependent.co.uk.

Italia retrage un portavion din misiunea NATO din Libia, pentru a economisi 80 de milioane de euro

Italia a decis, joi, să retragă portavionul Garibaldi din misiunea NATO din Libia, realizând astfel o economie de peste 80 de milioane de euro, relatează AFP.

Italia îşi va reduce efortul militar în cadrul operaţiunilor NATO, în acord cu aliaţii săi

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 6 iunie.)

Italia îşi va reduce efortul militar în cadrul operaţiunilor NATO, în acord cu aliaţii săi

Italia a anunţat miercuri o reducere progresivă a participării sale militare la operaţiunile internaţionale, anunţând că acţionează atât "în acord" cu aliaţii săi, cât şi din cauza constrângerilor bugetare, relatează AFP.

Silvio Berlusconi poate întreţine relaţii sexuale de şase ori pe săptămână, afirmă medicul său

Silvio Berlusconi este "un bărbat superior atât în plan fizic, cât şi intelectual" care poate întreţine "şase relaţii (sexuale) pe săptămână", dar care trebuie să se odihnească în a şaptea zi, a declarat un medic al premierului italian, într-un interviu publicat miercuri.

Incident în PE cu privire la Cesare Battisti, în faţa unei delegaţii parlamentare braziliene

Persoane necunoscute au provocat, miercuri, un incident în Parlamentul European, în faţa unei delegaţii parlamentare braziliene, prin afişarea de banderole care denunţau refuzul Braziliei de a extrăda un fost militant al extremei stângi italiene, Cesare Battisti, relatează AFP.

Acţiune de amploare a poliţiei din Bulgaria: Operaţiunea a vizat o grupare specializată pe trafic de droguri şi maşini furate

Patruzeci şi nouă de persoane au fost reţinute în cadrul unei operaţiuni speciale a poliţiei, intitulată "Şoc", lansată miercuri dimineaţa, atât pe teritoriul Bulgariei, cât şi în străinătate, a anunţat ministrul de Interne Ţvetan Ţvetanov.

Inter Milano ar putea rămâne fără titlul din 2006

Titlul de campioană a Italiei din 2006, atribuit la "masa verde" formaţiei Internazionale Milano, în urma afacerii Calciopoli, ar putea rămâne vacant în urma concluziilor procurorului federal Stefano Palazzi, în cazul în care federaţia italiană va decide acest lucru la 18 iulie, informează AFP.

Berlusoni înregistrează un prim succes judiciar în scandalul „Rubygate”

Silvio Berlusconi a înregistrat miercuri un prim succes în cazul Ruby, în care este judecat pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu o prostituată minoră, Curtea Constituţională hotărând să accepte un recurs depus de majoritatea parlamentară.

Un cioban italian de 78 de ani, masacrat de români

Anchetatorii italieni au elucidat asasinarea brutală a lui Sabatino Onofri, un zidar pensionar de 78 de ani, care a decis să se întoarcă la munca pământului şi s-a dedicat creşterii oilor, informează, duminică, Novopress.

Şantierul de la Val de Suse pentru construirea liniei TGV Lyon-Torino, luat cu asalt de manifestanţi

Şantierul deschis la Val de Suse, pentru săparea unui tunel în vederea construirii unei linii de mare viteză Lyon-Torino, a fost luat cu asalt, duminică, de manifestanţi şi a fost necesară întreruperea lucrărilor, după ce mai mulţi poliţişti au fost uşor răniţi, a anunţat poliţia, citată de AFP.

Nicole Minetti neagă că ar fi administrat „un bordel” pus la dispoziţia lui Silvio Berlusconi

Consilierul regional al partidului lui Silvio Berlusconi, Nicole Minetti, a respins joi acuzaţiile Parchetului din Milano conform cărora ar fi "administrat" un bordel pus la dispoziţia premierului Italiei, informează AFP.

Italia se expune sancţiunilor financiare dacă nu va rezolva criza gunoaielor de la Neapole

Italia se expune unor "sancţiuni financiare" dacă nu se va constata nicio ameliorare în tratarea deşeurilor care se acumulează în regiunea Neapole, avertizează Comisia Europeană, citată de AFP.

Imigranţii generează 11 la sută din Produsul Intern Brut al Italiei – asociaţie

Imigranţii prezenţi în Italia reprezintă aproximativ 10 la sută din populaţia ţării şi generează 11 la sută din Produsul Intern Brut (PIB) al acesteia, a anunţat marţi, într-un comunicat, o asociaţie de apărare a drepturilor consumatorilor, ADOC, citată de AFP.

Confruntări între poliţie şi opozanţii unui tunel pentru linia TGV Lyon-Torino

Patru manifestanţi, care se opuneau săpării unui tunel pentru viitoarea linie de tren de mare viteză (TGV) Lyon-Torino, şi 25 de poliţişti au fost răniţi luni dimineaţa, într-o confruntare, la Val de Suse (nordul Italiei), au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.

Unsprezece persoane din Parma au fost arestate pentru corupţie, inclusiv şeful poliţiei

Garda Financiară italiană (GDF) a anunţat vineri arestarea a 11 persoane, la Parma, în nordul ţării, printre care şi şeful poliţiei municipale şi doi oficiali municipali, acuzaţi de corupţie şi abuz de putere, relatează AFP.

Locuitorii din Neapole au aprins peste 50 de incendii pentru distrugerea gunoiului menajer

Peste 50 de incendii au fost declanşate în cursul nopţii de joi spre vineri la Neapole de locuitorii care încearcă să scape de munţii de gunoi, fiind necesară intervenţia pompierilor, informează AFP.

Maşinile de gunoi din Neapole, escortate de agenţi înarmaţi

Primarul oraşului italian Neapole a apelat la agenţi de securitate înarmaţi pentru escortarea camioanelor cu gunoi, din cauza grupurilor mafiote implicate în tratarea deşeurilor.

Sediul Camerei Deputaţilor din Italia, atacat cu ouă şi fructe în timpul discursului lui Berlusconi

Sediul Camerei Deputaţilor din Italia a fost atacat cu ouă şi petarde, marţi seară, în timp ce premierul Silvio Berlusconi rostea un discurs în incinta Camerei inferioare a Parlamentului, informează pagina online a agenţiei ANSA.

Sediul Camerei Deputaţilor din Italia, atacat cu ouă şi fructe în timpul discursului lui Berlusconi

Sediul Camerei Deputaţilor din Italia a fost atacat cu ouă şi petarde, marţi seară, în timp ce premierul Silvio Berlusconi rostea un discurs în incinta Camerei inferioare a Parlamentului, informează pagina online a agenţiei ANSA.

Guvernul brazilian i-a acordat permis de rezidenţă fostului activist italian Cesare Battisti

Guvernul brazilian i-a acordat permis de rezidenţă fostului activist italian Cesare Battisti, după ce instanţa supremă a refuzat la începutul lunii iunie extrădarea acestuia spre Italia, anunţă Ministerul Muncii, citat de AFP.

Parisul se opune unei „pauze în operaţiunile” din Libia

Parisul se opune "oricărei pauze în operaţiunile" coaliţiei în Libia, aşa cum cere Italia, apreciind că acest lucru "riscă să îi permită lui Muammar Kadhafi să câştige timp şi să se reorganizeze", a anunţat miercuri Ministerul francez al Afacerilor Externe, citat de AFP.

Italia cere o suspendare a ostilităţilor în Libia, pentru motive umanitare

Ministrul italian de Externe, Franco Frattini, a cerut miercuri "o suspendare imediată a ostilităţilor" din Libia, pentru instaurarea unor culoare umanitare de ajutorare a populaţiei, într-o intervenţie în faţa a două Comisii din Camera Deputaţilor, relatează AFP.

Presa din Italia: Şoferii români beţi au devenit o categorie infracţională

Cotidianul italian Il Giornale îi critică dur pe şoferii români în stare de ebrietate, cărora le atribuie o serie de accidente grave, subliniind că au devenit "o categorie infracţională" în Italia.

Berlusconi a obţinut un vot de încredere în Camera Deputaţilor

Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a obţinut marţi un vot de încredere în cazul unui proiect de lege prezentat Camerei Deputaţilor, oferind o consolare majorităţii după o serie de înfrângeri electorale.

Lele Mora, un apropiat al lui Silvio Berlusconi, arestat sub acuzaţia de fraudă

Lele Mora, un impresar artistic şi apropiat al lui Silvio Berlusconi, a fost arestat sub acuzaţia de fraudă, în condiţiile în care este anchetat şi în cazul damelor de companie, printre care se numără o minoră, recrutate pentru petrecerile premierului italian, informează AFP.

Autorităţile din Roma şi Lazio protestează faţă de propunerea de mutare a unor ministere

Primăria oraşului Roma şi autorităţile regionale au protestat şi au anunţat iniţiative comune pentru a se opune propunerii Ligii Nordului de transferare în nordul ţării a patru ministere, informează AFP.

Italia: Peste 40 de studenţi americani, spitalizaţi cu intoxicaţie alimentară

Un număr de 46 de studenţi americani au fost spitalizaţi la Salerno, la sud de Neapole, fiind diagnosticaţi cu intoxicaţie alimentară după ce au mâncat paste şi carne, dar medicii au exclus prezenţa bacteriei E.coli, au anunţat duminică autorităţile locale.

Umberto Bossi i-a dat o serie de ultimatumuri lui Silvio Berlusconi pentru a continua să-l susţină

Umberto Bossi, liderul partidului populist Liga Nordului, un aliat-cheie din cadrul coaliţiei guvernamentale de dreapta din Italia, i-a dat o serie de ultimatumuri lui Silvio Berlusconi pentru a continua să-l susţină, afirmând în faţa a mii de susţinători că Liga "poate spune stop", relatează AFP.

Rebelii libieni semnează un acord cu Guvernul italian pentru gestionarea fluxurilor migratorii

Guvernul italian şi Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) libian, reprezentantul rebelilor, au semnat vineri, la Neapole, un acord pentru gestionarea fluxurilor migratorii, în contextul în care mii de refugiaţi africani au fugit, anul acesta, din cauza conflictului din Libia, relatează AFP.

Primarul Romei i-a dăruit lui Sorin Oprescu o statuie în miniatură a Lupoaicei de pe Capitoliu

Primarul Romei, Giani Alemanno, i-a oferit lui Sorin Oprescu, în contextul unei vizite a edilului român în capitala Italiei, o statuie în miniatură a Lupoaicei de pe Capitoliu, spunându-i primarului general că, dacă îi atinge nasul, îi va aduce noroc.

Rezultatele oficiale confirmă eşecul lui Berlusconi la cele trei referendumuri

Italienii au respins cu o majoritate covârşitoare, luni, revenirea la energia nucleară, precum şi o lege privind imunitatea lui Silvio Berlusconi şi privatizarea sistemului de apă, potrivit rezultatelor oficiale ale Ministerului de Interne.

Berlusconi glumeşte despre petrecerile „bunga bunga” la o conferinţă cu premierul israelian – VIDEO

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a glumit luni pe tema petrecerilor "bunga bunga" de la vila sa, la începutul unei conferinţe de presă cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu.

Silvio Berlusconi îşi recunoaşte înfrângerea la „toate temele” referendumului din Italia

Premierul italian, Silvio Berlusconi, şi-a recunoscut luni înfrângerea în cazul "tuturor temelor" de la referendumul organizat duminică şi luni, la care italienii au respins revenirea la energia nucleară, privatizarea apei şi imunitatea sa juridică.

Participare surpriză de peste 50 la sută la referendumul din Italia

Participarea la referendumul de duminică şi luni din Italia privind abolirea legilor Guvernului Silvio Berlusconi referitoare la energia nucleară, privatizarea apei şi imunitatea juridică a acestuia, a fost între 54,5 la sută şi 59,5 la sută, potrivit unui sondaj citat de AFP.

Italienii au început să voteze în cadrul referendumului privind energia nucleară, apa şi justiţia

Italienii au început să voteze, duminică, într-un referendum privind revenirea la energia nucleară, privatizarea reţelei de alimentare cu apă şi imunitatea penală a lui Silvio Berlusconi, un nou test pentru şeful Guvernului, după înfrângerea la alegerile municipale, relatează AFP.

Opt români urmăriţi internaţional pentru trafic de persoane, predaţi autorităţilor italiene

Opt români urmăriţi internaţional pentru trafic de persoane şi prinşi de poliţişti în luna mai, în Bucureşti şi judeţele Bacău, Giurgiu, Dâmboviţa, Călăraşi, Vâlcea şi Argeş, au fost predaţi, vineri, autorităţilor italiene, informează Poliţia Română.

Referendum în Italia privind energia nucleară, gestionarea apei şi imunitatea lui Silvio Berlusconi

Italienii se vor pronunţa duminică şi luni prin referendum asupra revenirii la energia nucleară, privatizării apei şi imunităţii penale a premierului, într-un nou test politic pentru Silvio Berlusconi, pe care Guvernul a încercat să-l descurajeze prin toate mijloacele.