italia

Trei români, condamnaţi la închisoare pentru uciderea unei contese italiene

Trei cetăţeni români au fost condamnaţi, vineri, în Italia, la pedepse cuprinse între 8 şi 18 ani de închisoare, pentru asasinarea, în 2005, la Torino, a contesei Italia Viglino Cibrario, în timpul unei tentative de jaf, relatează agenţia ANSA în pagina electronică.

Severin: Problema Italiei este că acceptă munca la negru

Europarlamentarul social-democrat Adrian Severin a apreciat, vineri, că problema reală a Italiei o reprezintă faptul că mulţi dintre străini muncesc la negru iar autorităţile permit acest lucru.

Român arestat în Italia pentru că a violat o femeie pe treptele unei biserici

Un cetăţean român a fost arestat, joi, în provincia italiană Treviso (nord-est), sub acuzaţia că ar fi violat, în urmă cu o lună, o femeie pe treptele unei biserici din localitatea Spresiano, relatează Corriere della Sera, în pagina electronică de vineri.

Romano Prodi se opune noii distribuţii a locurilor în Parlamentul European

Primul-ministru italian, Romano Prodi, şi-a exprimat opoziţia faţă de noua distribuire a locurilor în Parlamentul European, prin care se reduce numărul reprezentanţilor Italiei, considerând criteriul de repartizare a locurilor drept "inacceptabil", relatează AFP.

Un bordel sponsorizează o echipă de fotbal italiană

O echipă de fotbal italiană din divizia D care şi-a ales ca sponsor un bordel austriac a provocat revolta locuitorilor din Trento, relatează Spiegel Online.

România, o mină de aur pentru transferuri (presă)

Jurnalistul Leonardo Menicucci a publicat, joi, un articol în site-ul firenzeviola.it în care scrie că jucătorii din România reprezintă o mină de aur pentru echipele din Italia, în vederea viitoarelor perioade de transferuri.

Tăriceanu îl trimite pe David la Roma pentru a discuta despre românii din Italia

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut ministrului de Interne, Cristian David, să plece la Roma pentru a discuta cu omologul său despre situaţia românilor din Italia, arătând că situaţia acestora e îngrijorătoare deoarece nu este realizată o distincţie între muncitorii corecţi şi infractori.

Noi acuzaţii de fraudă la adresa lui Berlusconi

Un procuror din Milano a formulat noi acuzaţii de fals în contabilitate împotriva fostului premier italian Silvio Berlusconi, relatează BBC News Online.

Zeci de mafioţi, arestaţi în Italia

Poliţiştii italieni au arestat, marţi, zeci de persoane bănuite că fac parte din mafia siciliană, în cadrul unei operaţiuni legate de cazul uciderii unui membru al clanului Cosa Nostra, relatează Reuters.

Roma: Un mort şi 12 răniţi într-o explozie la o fabrică de armament

Cel puţin o pesoană a fost ucisă şi 12 rănite, marţi, într-o explozie produsă la o fabrică britanică de armament situată în apropiere de Roma, cauzele deflagraţiei nefiind încă stabilite, au informat echipele de intervenţie, citate de Reuters.

NATO îşi mută temporar avioanele de la baza militară Aviano, în Bulgaria

NATO îşi va transfera temporar avioanele de la baza militară americană de la Aviano (nord-estul Italiei) la baza Graf Ignatievo, de lângă Plovdiv, Bulgaria, din cauza unor reparaţii de întreţinere la pistele de aterizare ale bazei aeriene din Italia, relatează site-ul Novinite.com.

Italia: Mesaj de ameninţare, primit de Consulatul României la Milano şi asociaţii româneşti

Consulatul României la Milano, Asociaţia Românilor din Italia şi alte asociaţii româneşti din Peninsulă au primit, sâmbătă, un mesaj anonim de ameninţare, în care membrii comunităţii româneşti sunt avertizaţi că "vor fi primii vizaţi" de represiuni rasiste, poliţia italiană fiiind sesizată.

Italia: Româncă condamnată la nouă ani de închisoare pentru crimă

Românca Lidia Ciceronia Hliscat, în vârstă de 43 de ani, a fost condamnată, joi, de un tribunal din Roma, la nouă ani de închisoare, pentru uciderea, la 29 august, a unei italience în vârstă de 92 de ani, căreia i-a furat suma de 2.500 de euro, relatează publicaţia electronică RomaOne.

Roma: Jurnaliştii şi carabinierii, mai numeroşi decât manifestanţii românii

Numărul imigranţilor români reuniţi la manifestaţia organizată miercuri de Partidul Românilor din Italia, în semn de protest faţă de atacurile din presa italiană la adresa comunităţii româneşti, a fost depăşit de cel al carabinierilor şi jurnaliştilor, relatează BBC România în pagina electronică.

MAE le cere românilor care vor manifesta la Roma să se comporte demn

Ministerul Afacerilor Externe face apel la românii care vor participa la protestul anunţat pentru miercuri, la Roma, să se comporte demn şi să manifesteze în ordine, să evite orice eventuală provocare, de oriunde ar putea veni.

Fostă şcoală din Milano, ocupată abuziv de un grup de români de etnie romă

Circa zece români de etnie romă, evacuaţi dintr-o tabără improvizată de lângă Milano, au ocupat abuziv clădirea unui fost gimnaziu din oraş, mobilată şi alimentată cu gaz şi electricitate, care fusese evacuată în vederea demolării ei, în luna octombrie, relatează Il Giornale în pagina electronică.

Partidul Românilor din Italia va manifesta la Roma

Partidul Românilor din Italia (PIR) a obţinut luni autorizaţia de a organiza o manifestaţie la Roma, anunţată pentru data de 3 octombrie, în semn de protest faţă de atacurile din presa italiană la adresa comunităţii româneşti din această ţară.

Un băiat s-a sinucis după ce mama sa i-a spus că pleacă la muncă în Italia

Un băiat de 12 ani din comuna argeşeană Valea Danului s-a spânzurat dupa ce a aflat că mama sa intenţionează să plece din nou la muncă în Italia, iar el, în absenţa tatălui plecat de 10 ani din sânul familiei pentru a-şi reface viaţa, ar fi urmat să rămână singur cu sora şi fratele.

Nouă romi români, arestaţi la Roma pentru furt de electricitate

Nouă romi români, un grec şi un ungur au fost arestaţi duminică, la Roma, pentru furt de energie electrică, după ce poliţia a descoperit că aceştia branşaseră ilegal cabluri la mai multe generatoare de electricitate, pentru a-şi ilumina tabăra instalată abuziv, relatează publicaţia online RomaOne.

Irakian suspectat de pregătirea unor atentate în Irak, arestat în Italia

Carabinierii italieni au arestat, vineri, pe aeroportul din Veneţia (nord), un irakian suspectat că ar fi pregătit comiterea unor atentate în ţara sa, în timp ce se pregătea să se îmbarce la bordul unui avion cu destinaţia Damasc cu escală la Bucureşti, a anunţat poliţia, relatează AFP.

Primarul Romei va reclama Bucureştiul la UE în cazul imigranţilor

Primarul Romei, Walter Veltroni, a avertizat autorităţile de la Bucureşti că dacă nu-şi vor asuma responsabilitatea faţă de imigranţii români din Italia, problema "ar putea fi discutată în UE", după incidentul de miercuri, în care un român a fost ucis şi alţi doi răniţi cu focuri de armă, la Roma.

Un român ucis şi alţi doi răniţi grav de focuri de armă, într-o piaţă din Roma

Un român a fost ucis cu focuri de armă şi alţi doi au fost răniţi grav, miercuri seară, într-o piaţă dintr-un cartier din nordul Romei, într-un incident despre care poliţia bănuieşte că ar fi fost o reglare de conturi între două bande rivale, relatează La Repubblica în pagina electronică.

Guvernul italian vrea simplificarea expulzării infractorilor romi din România

Ministrul italian de Interne, Giuliano Amato, a expus marţi, în faţa comisiei pentru Afaceri Constituţionale a Senatului italian, principiile directoare ale "pachetului de legi ale siguranţei" propus de Guvern, printre care şi simplificarea procedurilor de expulzare a infractorilor romi din România.

Cei doi militari italieni răpiţi în Afganistan au fost eliberaţi

Cei doi militari italieni, răpiţi sâmbătă seara în vestul Afganistanului, au fost eliberaţi în cursul unei operaţiuni a trupelor NATO, în cadrul căreia au fost răniţi, au anunţat luni oficialii ambasadei italiene la Kabul, citaţi de AFP.

Cei doi militari italieni răpiţi în Afganistan au fost eliberaţi

Cei doi militari italieni, răpiţi sâmbătă seara în vestul Afganistanului, au fost eliberaţi în cursul unei operaţiuni a trupelor NATO, în cadrul căreia au fost răniţi, au anunţat luni oficialii ambasadei italiene la Kabul, citaţi de AFP.

Roma: Atac cu cocteiluri Molotov asupra unei tabere de rromi

Circa 30 de persoane, cu figurile acoperite de cagule şi înarmate cu lanţuri, bâte, pietre şi sticle, au aruncat, miercuri seara, două cocteiluri Molotov asupra unei tabere de rromi de la periferia Romei, a anunţat poliţia locală, citată de AFP.

Etichete imprimate cu imaginea lui Hitler, confiscate de justiţia italiană

Parchetul din Bolzano (nordul Italiei) a dispus, miercuri, confiscarea unor etichete pentru sticle de vin, pe care erau imprimate imagini cu Hitler şi alţi conducători nazişti, comercializate de o firmă viticolă cu sediul aproape de graniţa cu Austria, a declarat un oficial al firmei, citat de AFP.

47 de inculpări în urma unui raid al poliţiei italiene

Poliţia din Varese (nordul Italiei) a efectuat, luni dimineaţă, un raid în nordul şi centrul peninsulei, vizând 47 de persoane acuzate că se află la conducerea unui partid neonazist, a declarat un oficial responsabil cu această operaţiune, Fabio Mondora, citat de AFP.

EXCLUSIV: Buzoian plecat la muncă în Italia, dat dispărut de rude

Un buzoian de 33 de ani, plecat la muncă în Italia, este dat dispărut de rude, familia bărbatului având doar informaţia că el ar fi murit "într-un accident stupid" la o zi după ce a ajuns la destinaţie, decesul său nefiind înregistrat la morgă, la vreun spital, la Poliţie ori la Consulatul României.

Livorno: Funeraliile copiilor români decedaţi în incendiu, pregătite de autorităţi

Primăria din Livorno pregăteşte adăposturi provizorii unde vor fi găzduiţi sute de rromi de pe întregul teritoriu al Italiei, aşteptaţi să participe la funeraliile celor patru copii români de etnie rromă, decedaţi în incendiul din 10 august, de la periferia oraşului, relatează postul local Toscana TV.

Chivu, printre jucătorii cu cele mai mari salarii din Italia

Fundaşul formaţiei Internazionale Milano, Cristian Chivu, face parte dintre jucătorii cu cele mai mari salarii din campionatul Italiei, informează cotidianul Gazzetta dello Sport, care l-a inclus în cea mai scumpă echipă din Serie A.

Primăria din Pavia oferă câte o mie de euro romilor care acceptă repatrierea în România

Autorităţile din oraşul italian Pavia (Lombardia, nord), au propus acordarea sumei de o mie de euro fiecărui rom de origine română care va accepta să fie repatriat, după evacuarea unei zone industriale ocupată abuziv de zeci de nomazi, relatează cotidianul La Repubblica în pagina electronică.

Luciano Pavarotti porneşte pe ultimul drum

Trupul neînsufleţit al lui Luciano Pavarotti a fost scos, în ropote de aplauze şi acorduri de „Vincero”, din catedrala din Modena unde a avut loc ceremonia funerară, pornind pe ultimul drum, către cimitirul Montale Rangone, potrivit site-ului www.rai.tv.

Politicieni, vedete şi fani îl vor însoţi pe Pavarotti pe ultimul drum

Politicieni de talie internaţională, vedete şi fani ai lui Luciano Pavarotti vor lua parte sâmbătă la înmormântarea acestuia şi îl vor însoţi pe ultimul drum pe cel care a făcut opera un gen muzical accesibil tuturor, informează Reuters.

Luciano Pavarotti, unul dintre cei mai mari tenori ai timpurilor sale

Luciano Pavarotti, care a murit joi dimineaţă, se născuse la Modena, în nordul Italiei, la 12 octombrie 1935, fiind cunoscut drept unul dintre cei mai mari tenori ai timpurilor sale şi, în afară de muzica clasică, a abordat o varietate de genuri muzicale.

Tenorul Luciano Pavarotti a murit (VIDEO)

Tenorul italian Luciano Pavarotti a murit joi dimineaţă, relatează AFP, citând agenţia ANSA.

Filmul lui Mungiu are încasări de peste 1,1 milioane de dolari

Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" de Cristian Mungiu are încasări totale de circa 1,17 milioane de dolari de la datele de premieră din Italia şi Franţa şi până pe 2 septembrie, conform site-ului boxofficemojo.com.

Vulcanul Etna a început să erupă

Vulcanul Etna, cel mai înalt şi activ din Europa, a început, marţi noaptea, să erupă în mod spectaculos, determinând închiderea, în cursul nopţii, a aeroportului Catania, situat la baza muntelui, relatează Reuters.

Unul dintre agresorii regizorului Giuseppe Tornatore a evadat

Unul dintre românii care l-au agresat la 21 august pe regizorul italian Giuseppe Tornatore a evadat din penitenciarul pentru minori unde fusese plasat sub supraveghere, relatează Corriere della Sera, în ediţia electronică.

Infractori români, trădaţi de acadelele furate

Autorităţile italiene au reţinut, pe aeroportul din Caselle, şapte români membri ai "bandei Berbecilor", afirmând că aceştia au fost trădaţi de acadelele cu fructe furate din Alessandria, relatează La Stampa, în ediţia electronică de luni.