jocuri

Cum să-ţi protejezi ochii dacă lucrezi în faţa calculatorului toată ziua

Dacă lucrezi în faţă toată ziua cunoşti aceste simptome - te simţi iritat, ochii sunt obosiţi, privirea ţi-e înceţoşată şi poate te ia şi durerea de cap pe la finalul zilei de muncă.

„BALENA ALBASTRĂ”, un joc PERICULOS şi pentru copiii din România. Poliţia a demarat o campanie de prevenire/ Ministerul Educaţiei şi Patriarhia Română vor să-i informeze pe elevi

Jocul "Balena Albastră", al cărui final ar putea fi chiar decesul, a intrat în atenţia autorităţilor din România. După ce în alte state jocul a făcut victime, poliţiştii au demarat o campanie de prevenire. Ministerul Educaţiei şi Patriarhia Română vor să-i informeze pe elevi.

FOTO Aşteptarea a luat sfârşit: Totul despre noua consolă a celor de la NITENDO

După multe luni de aşteptare, Nintendo Switch a fost lansat oficial pe 3 martie, cu un design care permite folosirea pe post de consolă de jocuri sau transformarea într-o miniconsolă portabilă, scrie Business Magazin.

Cum a ajuns Giurgiu, cel mai sărac judeţ din România, să facă jocurile pentru toată ţara

În Bucureşti, unu din doi locuitori are un loc de muncă. Conform ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică, în Bucureşti sunt 936.800 an­gajaţi (50,8%), la o populaţie de 2 mi­lioane de locuitori.

„Fără gadgeturi”. Timp de două ore, zeci de tineri au renunţat la telefonul mobil şi au revenit la jocurile copilăriei – GALERIE FOTO

Zeci de tineri din Timişoara a participat, sâmbătă seara, la o acţiune inedită organizată într-o cafenea întreprindere socială din oraş, în timpul căreia au renunţat la telefonul mobil timp de două ore pentru a se bucura de jocurile copilăriei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Competiţie inedită: 10 ore de board games, în scop caritabil

Pasionaţii de jocuri pot participa sâmbătă, 22 octombrie, în Bucureşti, la un decatlonul de board games (Catan, Dixit, Activity, Saboteur, Jenga sau Game of Thrones – Card Game), organizat în beneficiul copiilor îngrijiţi în centrul socio-medical Hospice Casa Speranţei.

Guvernul vrea să atragă copii spre sport cu jocuri de genul ”lupul şi oile” sau ”podul de piatră”

Guvernul a adoptat, miercuri, măsuri pentru încurajarea implicării copiilor în activităţi sportive, MTS urmând să dezvolte, printre altele, un set de activităţi cu rol educativ şi de recreere, cum ar fi jocuri precum ”lupul şi oile” şi ”podul de piatră”.

Iohannis îi decorează pe sportivii de la Jocurile Olimpice şi Paralimpice

Preşedintele Klaus Iohannis îi va decora marţi, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, pe sportivii români ”cu rezultate deosebite” la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Rio, propunerea aparţinând ministrului tineretului şi sportului.

Jocurile olimpice 2016: Rusia nu poate participa la competiţia internaţională, a decis CAS

Atleţii ruşi nu vor participa la Jocurile Olimpice de la Rio, a decis CAS, din cauza unor speculaţii privind susţinerea dopajului de către Rusia, informează BBC.

Declaraţia zilei: Cătălina Ponor va fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Rio – VIDEO

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român(COSR) a decis ca portdrapelul României la Rio să fie Cătălina Ponor in condiţille in care FRG trebuie să aleagă între Cătatina şi Larisa Iordache. Aşadar, este o decizie luată de COSR deşi, încă tripla campioana olimpică, nu se află în lot.

Conferinţa PlayStation la E3. Gamerii aşteaptă nerăbdători căştile virtuale Playstation – VIDEO

Marţi, 14.06.2016, 03:00 AM, ora României, va avea loc conferinţa PlayStation la E3 2016. Sesiunea live va fi transmisă pe YouTube, Twitch şi pe blogul PlayStation.De asemenea, părţi importante din conferinţă vor fi puse pe Snapchat, Instagram şi Twitter.

Jocuri de cărţi la BOOKFEST, cel mai important târg estival de carte din România

Mai sunt doar câteva zile până când va începe BOOKFEST (1-5 iunie, la ROMEXPO), cel mai important târg estival de carte din România. Editurile participante au, fireşte, obiectivele lor. În ce măsură obiectivele editurilor se vor întâlni cu aşteptările cititorilor, rămâne de văzut.

CRĂCIUN 2015. Google a lansat platforma ”Pe urmele lui Moş Crăciun” cu jocuri şi explorare de sărbători

Motorul de căutare online Google marchează cea de-a doua zi a vacanţei de Crăciun printr-un logo special, însoţit de textul "Sărbători fericite!", şi pune la dispoziţia internauţilor şi un link care duce la pagina web Santa Tracker.

DreamHack, festival al jocurilor electronice, cu peste 400 de jucători, începe vineri la Bucureşti

Festivalul jocurilor electronice DreamHack Bucharest, ajuns la cea de-a cincea ediţie, începe vineri şi va include, timp de trei zile, patru turnee internaţionale şi cinci competiţii naţionale de sporturi electronice, în care vor evolua peste 400 de jucători români şi străini.

Asociaţia Municipiilor cere taxe pentru localurile cu jocuri de noroc sau care vând alcool noaptea

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) propune, în contextul dezbaterilor privind Codul Fiscal, posibilitatea stabilirii de politici fiscale adaptate fiecărei localităţi, dar şi introducerea de taxe speciale pentru vânzarea de alcool pe timpul nopţii şi pentru localurile cu jocuri de noroc.

Cameră: Raport de respingere pentru propunerea vizând jocurile slot machine, în Comisia de buget

Deputaţii din Comisia de buget-finanţe au adoptat, marţi, raport de respingere a propunerii legislative a o sută de parlamentari, care prevede că jocurile de noroc de tip slot-machine vor putea să funcţioneze legal doar în cazinouri şi agenţii ale Loteriei Române.

„Candy Crush-gate” în Marea Britanie, după ce un parlamentar a fost prins jucându-se la serviciu

Un deputat conservator britanic se afla în centrul unui scandal luni, după ce a fost fotografiat jucându-se Candy Crush pe o tabletă în timpul unei şedinţe de lucru a Comisiei parlamentare pentru Pensii.

„Candy Crush-gate” în Marea Britanie, după ce un parlamentar a fost prins jucându-se la serviciu – FOTO

Un deputat conservator britanic se afla în centrul unui scandal luni, după ce a fost fotografiat jucându-se Candy Crush pe o tabletă în timpul unei şedinţe de lucru a Comisiei parlamentare pentru Pensii.

SONDAJ: Cei mai mulţi români se consideră norocoşi, însă nu joacă la loto şi pariuri sportive

Majoritatea românilor se consideră norocoşi, însă spun că nu joacă la loto şi nici la pariuri sportive, potrivit sondajului "Românii şi superstiţiile lor", realizat de IRES.

DreamHack Masters Bucharest 2014, între 31 octombrie şi 2 noiembrie

DreamHack Masters Bucharest 2014, cel mai important eveniment de sport electronic din România, va avea loc între 31 octombrie şi 2 noiembrie la Sala Polivalentă, unde vor veni cei mai buni jucători profesionişti din ţară şi din străinătate.

Ziua Internaţională a Copilului: Spectacole, concursuri şi multe surprize, în Capitală

Spectacole, muzică, lecturi, întâlniri cu personaje fantastice şi vedete, precum şi multe alte surprize au fost pregătite de Ziua Internaţională a Copilului pentru prichindeii care vor să se bucure de sărbătoarea copilăriei, celebrată în România, în fiecare an, pe 1 iunie.

Disney desfiinţează 700 de locuri de muncă din divizia de jocuri video

Grupul american Disney a anunţat joi că va desfiinţa 700 de locuri de muncă din divizia sa de jocuri video, Disney Interactive, reprezentând aproximativ un sfert din totalul angajaţilor săi.

Soci: Zăpadă suficientă până la finalul competiţiei, dar calitatea ar putea lăsa de dorit

Cantitatea de zăpadă de pe munţii din zona Soci va fi suficientă până la finalul Jocurilor Olimpice, în ciuda temperaturilor destul de ridicate pentru această perioadă, însă calitatea ar putea lăsa de dorit, a declarat un expert.

Amman, principala atracţie a probelor de sărituri cu schiurile, la Jocurile Olimpice de la Soci

Simon Ammann, cvadruplu campion olimpic şi deţinător al titlurilor la trambulina mare şi trambulina mică, va fi principala atracţie a probelor de sărituri cu schiurile la JO de la Soci, competiţie la care va avea loc şi un concurs feminin în disciplina reprezentată de elveţian.

Medaliile olimpice sunt aşteptate miercuri la Soci

Medaliile ce vor fi decernate la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice de iarnă şi la Jocurile Paralimpice sunt aşteptate la Soci miercuri, cu două zile înainte de ceremonia de deschidere.

România la Jocurile Olimpice de iarnă – o medalie de bronz în 86 de ani

România a obţinut la Jocurile Olimpice de iarnă o singură medalie de bronz în istoria participărilor sale, prin echipajul de bob două persoane format din Ion Panţuru şi Nicolae Neagoe, la ediţia din 1968 de la Grenoble (Franţa), în rest cele mai bune performanţe fiind trei clasări pe poziţia a patra

Eva Tofalvi şi Paul Pepene, speranţele schiului românesc la Jocurile Olimpice de la Soci

Eva Tofalvi la biatlon şi Paul Dumitru Pepene la schi fond reprezintă speranţele schiului românesc la cea de-a XXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, găzduită de Soci, în perioada 7-23 februarie.

Dobrescu: Din biletele rezervate românilor pentru JO de la Soci s-au vândut două sau trei

Secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că din biletele rezervate suporterilor români la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci s-au vândut doar două sau trei, precizând că interesul a fost "aproape inexistent".

O companie din România, printre dezvoltatorii de jocuri de urmărit în 2014 în App Store

Un producător român de jocuri video este considerat de Apple unul dintre dezvoltatorii "de urmărit" în 2014 pe App Store, magazinul online de aplicaţii pentru iPhone şi iPad, gigantul american utilizând chiar o imagine dintr-un joc al românilor în prezentarea oficială a tabletei iPad mini.

Microsoft, Nintendo şi Sony vor putea vinde console de jocuri video în China pentru PRIMA OARĂ în 14 ani

Consiliul de Stat al Chinei a anunţat că a ridicat temporar restricţia privind comercializarea consolelor de jocuri video produse în străinătate, care nu au putut fi vândute în această ţară în ultimii 14 ani.

Fostul campion mondial la patinaj artistic Brian Boitano a anunţat că este homosexual

Brian Boitano, medaliat cu aur la patinaj artistic la Jocurile Olimpice din 1988, de la Calgary, a anunţat că este homosexual, joi, la două zile după ce a fost numit în delegaţia oficială ce va reprezenta SUA la Soci.

Serviciile de spionaj din SUA şi Marea Britanie monitorizează platformele de jocuri online

Serviciile de informaţii americane şi britanice spionează site-uri de jocuri online pentru a depista eventuali terorişti islamişti care ar putea comunica şi ar putea transfera bani prin astfel de platforme, arată documente oferite de transfugul Edward Snowden şi citate de New York Times.

„Jocurile foamei: Sfidarea”, lider în box office-ul nord-american. Ce filme mai sunt în top – VIDEO

Filmul SF "Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire", al doilea din saga "Jocurile foamei", conduce detaşat box office-ul nord-american în primul weekend de lansare, cu încasări de 161,1 milioane de dolari.

Filmul „Jocurile foamei: Sfidarea”, din 22 noiembrie, pe marile ecrane din România

Filmul "Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire", al doilea din saga "Jocurile foamei", cu Liam Hemsworth şi Jennifer Lawrence în rolurile principale, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 22 noiembrie.

JO de la Soci: Organizatorii au pregătit o jumătate de milion de metri cubi de zăpadă artificială

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci din 2014 au depozitat o jumătate de milion de metri cubi de zăpadă, a anunţat, luni, vicepremierul rus, Dmitri Kozak.

LENOVO vine cu un serviciu de jocuri pentru a concura Samsung pe piaţa smartphone din China

LENOVO vrea să compenseze declinul vânzărilor de PC-uri şi să reducă dependenţa de notebook-urile ThinkPad prin crearea unui serviciu de jocuri cu ajutorul căruia să devanseze Samsung Electronics pe piaţa smartphone-urilor din China.

Cât la sută din populaţia României joacă la „păcănele”. Ponderea românilor care joacă la LOTO

Trei la sută dintre români joacă la maşini de tip slot, cunoscute ca "păcănele", pe care le asociază cu socializarea, distracţia, plăcerea jocului şi câştigul, se arată într-un studiu realizat la iniţiativa Asociaţiei Organizatorilor de Sloturi.

Directorul Direcţiei Financiare din Loterie, numit la conducerea Oficiului pentru Jocuri de Noroc

Cristinela Odeta Nestor, directorul Direcţiei Financiar-Contabilitate din Loteria Română, a fost numită la conducerea nou-înfiinţatului Oficiu Naţional pentru Jocuri de Noroc, prin decizie a premierului Victor Ponta.

Peste 4.000 de săli de jocuri de noroc, verificate de poliţişti: Sute de infracţiuni constatate, amenzi şi aparate sigilate

Peste 4.000 de săli de jocuri de noroc au fost verificate joi de poliţişti, care au constatat sute de infracţiuni, au dat amenzi de peste un milion de lei şi au sigilat aproximativ 800 de aparate.

Ministerele Sportului şi Culturii vor avea reprezentanţi în board-ul Oficiului Jocurilor de Noroc

Ministerul Sportului şi Ministerul Culturii vor avea reprezentanţi în board-ul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, înfiinţat prin reorganizarea Loteriei, deoarece jocurile de noroc reprezintă, în alte state europene, o sursă importantă de finanţare pentru sport, a anunţat premierul Ponta.