kamala harris

Kamala Harris se gândeşte la viitor. Semnează un contract cu Creative Artists Agency

Fosta vicepreşedintă Kamala Harris a semnat un contract cu agenţia CAA, care va gestiona apariţiile, discusurile, dar şi eventualele cărţi pe care le va scrie aceasta, informează The Hollywood Reporter.

Donald Trump câştigă şi Arizona. Victoria republicanului, zdrobitoare în cursa pentru Casa Albă

Succesul din Arizona îi aduce lui Trump încă 11 voturi în colegiul electoral, ridicându-i scorul final la 312 voturi, faţă de cele 226 obţinute de contracandidata democrată Kamala Harris. Pentru a deveni preşedinte, un candidat are nevoie de 270 de voturi electorale. Victoria este cu atât mai semnificativă cu cât Trump reuşeşte să recâştige un […]

Sanders aruncă bomba după înfrângerea lui Harris: Partidul Democrat a abandonat clasa muncitoare

„Nu ar trebui să fie o mare surpriză faptul că un Partid Democrat care a abandonat oamenii din clasa muncitoare constată că aceasta l-a abandonat pe el. Mai întâi a fost clasa muncitoare albă, iar acum sunt şi lucrătorii latino şi negri”, a declarat Sanders, subliniind că americanii sunt furioşi şi vor schimbare, anunţă Good […]

Mesajul familiei Obama după victoria lui Trump: „Democraţie înseamnă să recunoaştem că nu vom câştiga întotdeauna”

Fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, şi fosta primă doamnă, Michelle Obama, au transmis un mesaj de felicitare preşedintelui ales Donald Trump şi vicepreşedintelui ales JD Vance, după victoria acestora în alegeri, relatează CNN.

Kamala Harris îşi recunoaşte înfrângerea în alegeri şi promite să continue lupta pentru democraţie

Universitatea, locul unde Harris şi-a început studiile, fusese pregătită iniţial pentru un miting de victorie în noaptea alegerilor, însă rezultatele au determinat-o să-şi amâne declaraţiile până a doua zi. „Inima mea este plină astăzi — plină de recunoştinţă pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o, plină de iubire pentru ţara noastră şi de hotărâre”, a spus […]

Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Donald Trump câştigă alegerile şi devine cel de-al 47-lea preşedinte. Învinsa Kamala a discutat cu noul ales / Putin l-ar fi felicitat pe o cale neoficială

Reamintim, există 538 de „puncte” în total. Pentru a deveni preşedinte, un candidat trebuie să ajungă la 270. Fiecare stat are un număr de puncte. Trump a adunat 295, iar Harris – 226. UPDATE 23:30 Kamala Harris îşi recunoaşte înfrângerea Candidata democrată la preşedenţia SUA, Kamala Harris, şi-a rostit la Howard University, discursul de recunoaştere a […]

Kamala Harris şi Joe Biden l-au felicitat pe Donald Trump pentru victoria în alegeri

Kamala Harris l-a sunat miercuri pe Donald Trump pentru a-l felicita pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale, potrivit unui consilier superior al lui Harris, citat de USA Today.

Rezultate alegeri în SUA. Donald Trump câştigă în Texas şi Florida, Kamala Harris în California şi New York / Victoria e aproape pentru Trump: se impune în trei state-cheie

Scorul preliminar: Kamala Harris 214 – 267 Donald Trump UPDATE 10:20 Kamala Harris câştigă în Minnesota Victoria îi aduce încă 10 electori, ajungând la 224 de voturi în cursa prezidenţială, scrie CNN. UPDATE 09:20 Donald Trump se apropie de victorie. A câştigat în al treilea stat-cheie UPDATE 09:00 Donald Trump îşi mai asigură încă 2 voturi […]

Kamala Harris a obţinut cele mai multe voturi în capitala SUA

Vicepreşedintele Kamala Harris a câştigat Districtul Columbia, asigurându-şi cele trei voturi electorale ale capitalei SUA. Victoria lui Harris în D.C. nu este o surpriză, zona fiind o fortăreaţă democrată de multă vreme. De altfel, liderii capitalei americane s-au confruntat în mod repetat cu republicanul Donald Trump când era preşedinte. Trump a descris Washingtonul modern drept […]

Donald Trump câştigă în Texas, Wyoming, Louisiana, Dakota de Nord şi de Sud; Kamala Harris obţine New York

Donald Trump a câştigat statele Wyoming, Louisiana, Dakota de Nord şi Dakota de Sud, iar Kamala Harris a obţinut o victorie importantă în New York, conform Associated Press.

Alegeri SUA. Cursa pentru 270. Trump, 95 de puncte electorale, Harris, 35: Statele câştigate

Donald Trump a câştigat în mai multe state în alegerile prezidenţiale de marţi, inclusiv în Carolina de Sud, pentru a treia oară consecutiv, obţinând cele nouă voturi electorale ale statului, informează Associated Press.

Donald Trump câştigă Virginia de Vest

Donald Trump a câştigat West Virginia pentru a treia oară consecutiv, adăugândându-şi încă patru voturi electorale, într-un stat dominat de republicani, scrie Associated Press.

Prezenţă ridicată la vot în statele-cheie din SUA, în ciuda ameninţărilor cibernetice

În state-cheie din SUA, prezenţa la vot este ridicată, în pofida unor ameninţări nefondate care ar proveni din Rusia, scrie CNN.

Ion Cristoiu, despre alegerile din SUA: Trebuie să ne aşteptăm că nici Trump, nici Kamala nu vor accepta înfrângerea

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că lupta strânsă între republicanul Donald Trump şi democrata Kamala Harris pentru Casa Albă va face dificilă declararea unui învingător după scrutinul de marţi. “Nenorocirea la aceste alegeri este că nu se detaşează măcar în sondaje, deşi cu temperamentul lui Trump e greu. Dacă s-ar fi detaşat în sondaje, dacă exista […]

Noua actualizare a platformei X le permite utilizatorilor blocaţi să vă vadă postările

Platforma X a lui Elon Musk a introdus o modificare controversată a funcţiei de blocare, anunţată pentru prima dată în septembrie, a confirmat Engadget.

Alegeri SUA 2024. Ultimele sondaje şi cele mai noi calcule electorale

Cu o zi înainte de deschiderea urnelor, sondajele arată o cursă foarte echilibrată. Kamala Harris a înregistrat o uşoară creştere, având un avans de 0,8 puncte procentuale faţă de Donald Trump, potrivit unui sondaj citat de Sky News. Acesta urmează altor sondaje, inclusiv celui din Iowa unde Trump a câştigat confortabil în cele două alegeri […]

Donald Trump şi Kamala Harris, în ultima zi de campanie pentru alegerile prezidenţiale din SUA

Cu doar o zi înainte de deschiderea urnelor pentru alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump şi Kamala Harris speră să convingă statele esenţiale.

Alegeri SUA: Kamala Harris îl devansează pe Donald Trump într-un stat cu influenţă republicană

Candidata Partidului Democrat, Kamala Harris, l-a devansat pe rivalul său, Donald Trump, în Iowa, un stat care are influenţă republicană, arată un sondaj publicat sâmbătă seara.

Alegeri SUA 2024: Cum este ales preşedintele SUA. De ce un candidat care obţine cele mai multe voturi poate să piardă alegerile

Cum poate un candidat care obţine cele mai multe voturi să piardă alegerile? Prin acest sistem este posibil ca un candidat care obţine cele mai multe voturi din partea publicului să nu fie câştigătorul. Acest lucru se datorează faptului că preşedintele nu este ales direct de către alegători, ci prin ceea ce este cunoscut sub […]

Alegeri SUA 2024. Ce plan au democraţii dacă Donald Trump îşi va declara prematur victoria

Planul partidului Democrat este acela de a face apel la calm şi răbdare privind numărarea voturilor, mesaje care sunt pregătite pentru a fi distribuite pe reţelele sociale şi la posturile radio, anunţă oficiali ai campaniei Kamalei Harris pentru Reuters. Pregătirea unui astfel de plan are loc în contextul în care Donald Trump şi-a anunţat prematur […]

Satul indian al strămoşilor Kamalei Harris o susţine pe aceasta în cursa pentru Casa Albă

Thulasendrapuram, un sat micuţ din sudul statului Tamil Nadu, India, a devenit cunoscut în întreaga lume datorită legăturii cu Kamala Harris, vicepreşedinta şi candidata democrată la preşedinţia SUA, scrie Sky News.

Casele de pariuri din SUA îl consideră favorit la alegeri pe Donald Trump

Analiştii BetFair au analizat predicţiile caselor de pariuri şi au tras concluzia că Donald Trump este favorit, potrivit Sky News. Cu doar şapte zile înainte de alegeri, cei care fac cote estimează că Trump are o şansă de 62% de a câştiga alegerile, inclusiv în statele unde rezultatele sunt echilibrate. Cotele lui Trump sunt la […]

200.000 de abonaţi renunţă la Washington Post deoarece patronul Jeff Bezos nu se implică în campania electorală

Peste 200.000 de persoane şi-au anulat abonamentele digitale până luni la prânz, potrivit informaţiilor furnizate de două persoane din cadrul echipei Washington Post, anunţă NPR. Chiar dacă nu toate anulările intră în vigoare imediat, cifra reprezintă aproximativ 8% din partea plătită a ziarului. În total sunt aproximativ 2,5 milioane de abonaţi, cifră care include şi […]

Michelle Obama a participat la un miting de susţinere pentru Kamala Harris

Michelle Obama a participat sâmbătă la un miting de susţinere pentru Kamala Harris, avertizând că vieţile femeilor ar fi în pericol dacă Donald Trump s-ar întoarce la Casa Albă, potrivit AP News.

Beyoncé merge alături de Kamala Harris la mitingul din Texas

Beyoncé va apărea alături de vicepreşedintele Kamala Harris la un miting în Texas vineri, a relatat CBS News, partenerul de ştiri al BBC din SUA, citând o sursă familiarizată cu acest subiect.

Beyonce va cânta la un miting electoral al Kamalei Harris

Beyonce va apărea vineri alături de Kamala Harris la un miting în Houston, Texas, unde se aşteaptă să susţină un concert, scrie Sky News.

Kamala Harris afirmă că îl crede pe Donald Trump că este un fascist: „Este un pericol pentru securitatea Americii”

Candidata democrată la alegerile prezidenţiale din SUA, Kamala Harris, a afirmat în cadrul unui eveniment găzduit de CNN că îl crede pe Donald Trump un fascist, după ce a fost întrebată dacă îl consideră pe fostul preşedinte american în acest fel. Afirmaţia democratei vine după ce în ultima perioadă au apărut informaţii potrivit cărora fostul […]

Kamala Harris, discurs în faţa votanţilor cu mai puţin de 2 săptămâni înaintea alegerilor

Declaraţiile vicepreşedintelui Kamala Harris în Chester Township, Pennsylvania au loc la data la care CNN a propus o a doua dezbatere între Harris şi fostul preşedinte Donald Trump, pe care Harris a acceptat-o, dar Trump a refuzat-o. În ultima parte a cursei, Harris şi-a intensificat atacurile la adresa competenţei mentale de bază a lui Trump, […]

Kamala Harris a împlinit 60 de ani, iar Stevie Wonder i-a cântat „La mulţi ani”

Kamala Harris a împlinit 60 de ani, iar ziua ei de naştere a picat în plină campanie electorală.

Kamala Harris îşi marchează cea de-a 60-a aniversare la biserică, Trump merge la McDonald’s

După ce sâmbătă a primit sprijinul vedetei muzicale Usher, Kamala Harris va fi însoţită la una dintre bisericile din Georgia de o altă legendă a muzicii, Stevie Wonder. În cadrul programului, Stevie Wonder ar putea să facă un mic spectacol, potrivit Reuters. Vicepreşedinta care în trecut a cântat într-un cor al bisericii, va participa la […]

Barack şi Michelle Obama vor face campanie electorală alături de Kamala Harris în două state-cheie

Barack şi Michelle Obama se vor alătura vicepreşedintei Kamala Harris, candidata democrată la alegerile prezidenţiale din SUA, pentru campania electorală, scrie The New York Times. Fostul preşedinte american şi soţia acestuia vor participa alături de Kamala Harris la mitinguri care se vor desfăşura săptămâna viitoare în Georgia şi Michigan. Anunţul a fost făcut de către […]

Kamala Harris, despre eliminarea liderului Hamas: „S-a făcut dreptate”

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a comentat informaţia despre eliminarea liderului Hamas de către trupele israeliene. S-a făcut dreptate, a spus Harris care este şi candidata democraţilor pentru funcţia de preşedinte al SUA. Yahya Sinwar a fost ucis joi.

Donald Trump, pus în dificultate: Ce virtuţi vede la rivala sa, Kamala Harris

Donald Trump s-a confruntat cu o întrebare incomodă la un eveniment: să numească trei virtuţi ale adversarei sale democrate, Kamala Harris.

Kamala Harris spune că eventuala sa preşedinţie „nu va fi o continuare a celei a lui Joe Biden”

Întrebată despre criminalitatea imigranţilor, ea dă vina pe republicani pentru eşecul proiectului de lege privind frontiera. Kamala Harris a apărat miercuri gestionarea imigraţiei ilegale de către administraţia Biden. Chestionată de gazda Bret Baier la Fox News, Harris a apărat, de asemenea, capacitatea mentală a preşedintelui Joe Biden. Harris şi Baier au vorbit frecvent unul peste […]

Kamala Harris a punctat 4 aspecte importante într-un interviu la radio

Vicepreşedintele Kamala Harris, candidat la alegerile prezidenţiale, a abordat marţi subiecte de la situaţia de la frontieră la imigraţie într-un interviu la radio, într-un program popular printre ascultătorii de culoare, scrie Fox News.

Donald Trump iese la atac împotriva Fox News: „Şi-a pierdut complet calea”. Motivul criticilor aduse reţelei

Donald Trump a criticat luni Fox News într-o serie de postări pe reţelele de socializare, spunând că reţeaua „a devenit slabă şi moale cu democraţii”.

Kamala Harris îşi face controale regulat, după ce mama ei a murit de cancer

În perspectiva alegerilor de la începutul lunii viitoare, în SUA s-au ivit întrebări despre starea de sănătatea a vicepreşedintelui Kamala Harris (59 de ani), după discuţiile aprinse care l-au vizat pe Joe Biden (81 de ani) şi care s-au sfârşit abia după ce actualul preşedinte a ieşit din cursa pentru Casa Albă.

Kamala Harris şi-a publicat dosarul medical. Donald Trump a oferit informaţii limitate despre starea sa de sănătate

Kamala Harris este în stare de „sănătate excelentă”, conform medicului său, în timp ce Donald Trump a oferit informaţii limitate despre starea sa de sănătate, scrie Sky News.

Barack Obama îl atacă pe Donald Trump în primul miting de campanie pentru Kamala Harris

Barack Obama a condamnat candidatura lui Donald Trump şi a încurajat alegătorii să o susţină pe Kamala Harris, la un miting în Pennsylvania, scrie AFP.

Kamala Harris spune că Iranul este principalul duşman al SUA

Vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, a identificat Iranul drept cel mai mare adversar al ţării sale, în cadrul unui interviu pe care l-a susţinut pentru emisiunea „60 Minutes”, care a fost difuzată în întregime marţi, potrivit CNN.