klaus iohannis

Iohannis: Europa cu mai multe viteze a dispărut. Voi provoca politicienii de acasă la discuţii. Trebuie să ne facem treaba/ Ce spune despre vizita Papei în România

După 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, liderii UE şi-au reînnoit angajamentul european. Declaraţia subliniază angajamentul pentru "o uniune unică cu instituţii comune şi valori puternice, o comunitate a păcii, libertăţii, democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept". La finalul reuniunii, preşedintele Klaus Iohannis a mai multe declaratii despre viitorul Uniunii Europe, dar şi despre o posibilă vizită a Papei Francisc în Romania, în 2018.

VIDEO Preşedintele Klaus Iohannis a plantat un puiet de Ziua Naţională a Pădurii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că a plantat primul puiet cu prilejul marcării pentru întâia oară, în România, a Zilei Naţionale a Pădurii, afirmând că nu este de ajuns să ne opunem defrişărilor ilegale, ci trebuie să sprijinim acţiunile de împădurire.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea avocaţilor. Procurorii nu mai pot ridica înscrisuri care conţin comunicarea client-avocat

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri noua lege privind profesia de avocat. Conform noilor prevederi, procurorii nu mai pot ridica înscrisuri care conţin comunicări dintre avocaţi şi clienţii acestora.

DECLARAŢIA ZILEI Mircea Dinescu, atac la Mircea Ionescu Quintus: Nici când împlineşte 100 de ani porcul nu se preschimbă într-o crizantemă

Poetul Mircea Dinescu a comentat decorarea lui Mircea Ionescu Quintus cu „Steaua României“ de către Preşedintele Klaus Iohannis.

Sondaj: Klaus Iohannis nu mai este prima opţiune a electoratului anti-PSD pentru alegerile din 2019

Klaus Iohannis nu mai este prima opţiune a votanţilor anti-PSD pentru alegerile prezidenţiale din 2019, conform unui sondaj Sociopol.

Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte cu prinţul Charles de Wales

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni pe 29 martie cu prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului Regatului Unit, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o va avea în România, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale Mădălina Dobrovolschi.

Mircea Ionescu Quintus, decorat de preşedintele Klaus Iohannis, cu o zi înainte să împlinească o sută de ani

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, va fi decorat vineri de preşedintele Klaus Iohannis, chiar în ziua în care liberalul va împlini vârsta de 100 de ani. Ceremonia va avea loc la ora 12:00 la Palatul Cotroceni.

Dana Gîrbovan (UNJR): Existenţa unor protocoale SECRETE între Ministerul Public şi SRI, care au la bază decizii ale CSAT tot secrete, îndepărtează România de valorile europene/ Solicitarea Uniunii Judecătorilor către Klaus Iohannis

Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR, a declarat, pentru MEDIAFAX, că este datoria preşedintelui Klaus Iohannis să facă toate demersurile pentru desecretizarea deciziilor CSAT prin care serviciilor de informaţii li s-au trasat sarcini în justiţie. De altfel, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a făcut şi o solicitare şefului statului, pentru a include pe agenda şedinţei de la finalul lunii ianuarie declasificarea tuturor hotărârilor CSAT prin care serviciilor de informaţii li s-au trasat atribuţii în combaterea infracţiunilor.

Emeric Ienei şi pe Cristian Ţopescu, DECORAŢI cu Ordinul Naţional Steaua României

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a luat decizia de a-i decora cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler pe Emeric Ienei, antrenorul care a câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1986 şi pe comentatorul Cristian Ţopescu, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Călin Popescu Tăriceanu: Klaus Iohannis să prezinte Parlamentului mandatul cu care merge la Bruxelles

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să prezinte în Parlament mandatul cu care va merge la Bruxelles, afirmând că acest lucru ar fi în avantajul preşedintelui pentru că i-ar oferi o poziţie mai puternică la negocieri.

Parlamentul a adoptat o DECLARAŢIE în care preşedintele Romaniei, CSM şi Ministerul Public sunt ACUZAŢI că uzurpă dreptul exclusiv al Parlamentului de a trage la răspundere Guvernul LIVE TEXT

Parlamentul a adoptat o Declaraţie în care preşedintele Klaus Iohannis, Consiliul Suprem al Magistraturii şi Ministerul Public sunt acuzaţi de „abuz de drept” şi de „uzurpare” a dreptului Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere, ca urmare a sesizării depuse la CCR privind OUG 13.

Motivul pentru care statul NU poate intra în posesia fostei case a lui Klaus Iohannis

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a precizat pentru MEDIAFAX, că statul nu poate intra în posesia fostei case a preşedintelui Iohannis deoarece aceasta a fost revendicată de presupuşi succesori ai proprietarilor de drept.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea: Preşedintele reintră, uşor-uşor, în haina constituţională de mediator

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică seara, că preşedintele Klaus Iohannis "reintră uşor-uşor” în haina constituţională de mediator, afirmând că cei care l-au votat pe Iohannis, în anul 2014, au dorit “normalitate”.

Bilanţ DNA 2016. Kovesi: Mai mult de un sfert din inculpaţii trimişi în judecată au comis infracţiuni de abuz în serviciu/ Iohannis: Un subiect extrem de important rămâne cel al recuperarii prejudiciilor LIVE TEXT

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la şedinţa de bilanţ privind activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pe anul 2016, alături de ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, procurorul general, Augustin Lazăr, procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena şi preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea. Conducerea SRI nu a fost invitată în contextul deciziei CCR privind realizarea interceptărilor.

Victor Ponta îi recomandă lui Sorin Grindeanu să îşi conducă guvernul cât mai repede. „Un avion cu trei piloţi are toate şansele să se prăbuşească rapid”

Fostul premier Victor Ponta a declarat luni la România TV că nu a mers să-i spună lui Sorin Grindeanu cum să: „se bată cu Dragnea" şi că premierul Grindeanu trebuie să îşi „să îşi conducă guvernul" cât mai repede.

Preşedintele Iohannis a promulgat bugetul pentru 2017: Cer Guvernului trei lucruri

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a promulgat legea bugetului de stat şi cea a bugetului asigurărilor sociale, subliniind că cere Guvernului trei lucruri: ''responsabilitate, responsabilitate, responsabilitate''.

DECLARAŢIA ZILEI – Traian Băsescu, iniţiator al referendumului din 2009, îi recomandă lui Iohannis să-i preia şi întrebarea lui

Traian Băsescu i-a recomandat lui Klaus Iohannis ca la referendumul pe care îl va declanşa să treacă şi întrebarea “Sunteţi de acord ca Parlamentul României să fie format din 100 senatori şi 200 deputaţi?”.

Discuţii pe tema bugetului la Palatul Cotroceni între preşedintele Iohannis şi premierul Grindeanu. Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor Publice, participă şi el la discuţii

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, luni, o scrisoare premierului Sorin Grindeanu, prin care îl invită alături de Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, la discuţii la Palatul Cotroceni, cu privire la Legea bugetului de stat pe 2017 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.

Preşedintele Iohannis l-a chemat la Cotroceni pe premierul Sorin Grindeanu

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, luni, o scrisoare premierului Sorin Grindeanu, prin care îl invită alături de Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, la discuţii la Palatul Cotroceni, cu privire la Legea bugetului de stat pe 2017 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.

Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a Anei Birchall în funcţia de ministru interimar al Justiţiei / Alexandru Petrescu, ministru interimar pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de numire a Anei Birchall în funcţia de ministru interimar al Justiţiei şi pe cel de constatare a vacantării postului de Florin Iordache, anunţă Administraţia Prezidenţială. În plus, Iohannis a semnat numirea, ca ministru interimar pentru Mediul de Afaceri, a lui Alexandru Petrescu.

Parlamentarii PSD şi ALDE au boicotat discursul preşedintelui şi au părăsit plenul Parlamentului. Iohannis i-a ironizat: „Aţi obosit deja? Ghinion!”

În timpul discursului susţinut de preşedintele Klaus Iohannis în Parlament, parlamentarii PSD au părăsit sala de plen, exprimându-şi nemulţumirea, replica şeful statului statului fiind "Aţi obosit deja? Ghinion!"

Liviu Dragnea: Sper ca Iohannis să facă apel la stabilitate. Avizăm favorabil iniţiativa referendumului

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că se aşteaptă ca preşedintele Klaus Iohannis să aibă, în Parlament, un mesaj echilibrat, un apel la stabilitate, afirmând că PSD va da aviz favorabil iniţiativei preşedintelui de a organiza un referendum privind lupta anticorupţie.

Călin Popescu Tăriceanu: Iohannis are un plan să ducă la schimbarea Guvernului. Înţeleptul cedează întotdeauna

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că şeful statului, Klaus Iohannis, are un plan prin care să ducă la schimbarea Guvernului, el afirmând că PSD şi ALDE au decis să renunţe la OUG 13 pentru că ''înţeleptul cedează întotdeauna''.

Deputat PSD: Organizăm un miting, să îşi facă auzită vocea şi românii care nu sunt ai lui Iohannis

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a explicat sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că partidul a decis să organizeze un miting de susţinere a Guvernului pentru că îşi propune să facă auzite şi vocile "românilor care nu sunt ai lui Iohannis"

Preşedintele Iohannis, după reuniunea Consiliului European: Toţi liderii UE sunt îngrijoraţi de ce se întâmplă în România

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri în Malta că toţi liderii UE care au participat la reuniunea informală a Consiliului European s-au arătat îngrijoraţi de ce se întâmplă în România legat de statul de drept.

Reacţia preşedintelui Iohannis după ce a fost adoptată OUG privind graţierea: Este o zi de doliu pentru statul de drept. De azi, misiunea mea e să îl restabilesc

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi, printr-un mesaj pe Facebook că statul de drept a primit ''o lovitură puternică'' de la ''adversarii justiţiei'', misiunea sa fiind aceea de a-l restabili.

CSAT a avizat favorabil bugetele de siguranţă naţională. Preşedintele Iohannis, nemulţumit de bugetul de stat: „Este problematic, prea optimist, supraevaluat”

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că CSAT a dat marţi aviz favorabil bugetelor de siguranţă naţională, dar a criticat proiectul de buget în ansamblu, pe care l-a numit "problematic", "prea optimist", "supraevaluat". Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-au reunit marţi la Palatul Cotroceni, pentru discuţii despre dimenisiunea bugetelor pe 2017 ale instituţiilor de siguranţa naţională.

DECLARAŢIA ZILEI Preşedintele Klaus Iohannis: Guvernul să abandoneze demersurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut luni, pe Facebook, guvernului să retragă proiectele de ordonanţă privind amnistia şi modificarea Codurilor penale şi să nu treacă peste voinţa cetăţenilor

Preşedinţie: Anul acesta Guvernul a stabilit unilateral agenda de aprobare a bugetului, fără să consulte CSAT

Administraţia Prezidenţială a trasmis vineri că în anul 2015 Guvernul a transmis CSAT proiectele de buget pentru instituţiile din domeniul securităţii naţionale pe data 7 decembrie, iar CSAT s-a reunit pe 10 decembrie, afirmând că anul acesta Guvernul a acţionat fără să consulte CSAT.

Convorbire telefonică Iohannis-Merkel: Cancelarul, preocupat de anumite demersuri privind justiţia

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri o convorbire telefonică cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, la iniţiativa acesteia, unul dintre principalele subiecte abordate fiind continuarea luptei anticorupţie, aspect faţă de care oficialul german şi-a exprimat ''preocuparea''.

Klaus Iohannis a dispus convocarea „cu celeritate” a CSAT pentru analizarea bugetului/ UPDATE: Guvernul amână aprobarea bugetului

Preşedintele Klaus Iohannis a dispus convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) marţi pentru a analiza bugetele instituţiilor din domeniul securităţii naţionale, bugete primite vineri la secretariatul CSAT. Ulterior, după mai multe ore de aşteptare, premierul Sorin Grindeanu a ieşit în conferinţă de presă şi a anunţat că Guvernul amână aprobarea bugetului de stat până marţi, după şedinţa CSAT.

Scrisoare a lui Klaus Iohannis către premierul Grindeanu: „Reducerea bugetelor pentru securitate naţională este o gravă eroare”. La ce instituţii se referă preşedintele

Preşedintele Klaus Iohannis i-a trimis joi o scrisoare premierului Sorin Grindeanu în care îl avertizează că reducerea bugetelor pentru domeniul securităţii naţionale este ''nu doar nejustificată, ci total inoportună'', o ''gravă eroare'' şi un ''atentat la siguranţa românilor''.

Preşedintele Iohannis despre buget: Cu securitatea naţională nu are voie să se joace nimeni

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nimeni nu are voie să de joace cu securitatea naţională, afirmând că un punct extrem de important din legea bugetului de stat va fi cel al alocărilor pentru securitatea naţională.

Preşedintele Iohannis: Eu nu exclud graţierea, dar pentru cei din închisori, nu pentru cei care stau în Parlament

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nu exlude graţierea ca măsură necesară, dar cu condiţia să fie pentru cei din închisori, nu pentru ''cei care stau în Parlament şi aşteaptă graţierea''.

Iohannis despre cele 80 de milioane de euro amendă CEDO: Nu există aşa ceva, calcul pe colţul mesei

Preşedintele Klaus Iohannis a respins marţi drept ''calcul pe colţul mesei'' informaţiile protrivit cărora România ar risca o amendă de 80 de miliaone de euro din cauza condiţiilor de detenţie, informaţii invocate de fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună.

Klaus Iohannis: Trebuie să ne fie mai rău înainte să fie mai bine. Nu sunt îngrijorat pentru democraţie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi la Strasbourg că nu este îngrijorat pentru democraţia din România pentru că uneori ''trebuie să ne fie mai rău înainte să fie mai bine''.

PPE susţine demersul preşedintelui Iohannis privind amnistia şi graţierea, anunţă liberalii

Partidul Popular European (PPE) sprijină eforturile preşedintelui Klaus Iohannis ''de apărare a Legii în faţa planurilor coaliţiei PSD-ALDE de a graţia şi amnistia faptele unor protejaţi politici'', a declarat marţi preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan.

Preşedintele Iohannis a declanşat procedura privind organizarea unui referendum pe tema „continuării luptei împotriva corupţiei şi asigurării integrităţii funcţiei publice”

Preşedintele Klaus Iohannis, a declanşat, marţi, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional în privinţa continuării luptei împotriva corupţiei şi asigurării integrităţii funcţiei publice, informează un comunicat postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Liviu Dragnea: Ştiam că Iohannis vrea referendum, e în logica unui om ce a pierdut alegerile

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat luni seară că îi erau cunoscute planurile preşedintelui Klaus Iohannis de a iniţia un referendum pe tema legilor privind justiţia întrucât se încadrează în ''logica unui om care a pierdut alegerile''.