klaus iohannis

„Pas cu pas” în limba lui Confucius – portretul stilizat al preşedintelui Iohannis

La ediţia din 2014 a Târgului de carte Gaudeamus, volumul „Pas cu pas” al lui Klaus Iohannis, preşedintele (proaspăt) ales al României, apărut la editura Curtea veche a fost desemnat, prin votul publicului, „Cea mai râvnită carte a Târgului”. Gaudeamus 2014 a avut 116.000 de vizitatori.

Motivul pentru care „Pas cu pas”, cartea preşedintelui Iohannis, a fost cenzurată la traducerea în chineză

Cartea autobiografică a preşedintelui Klaus Iohannis, „Pas cu pas”, a fost tradusă în limba chineză fără pasajele în care şeful statului critică regimul comunist din România, scrie Gândul.

Judecătorii Gabriela Bogasiu şi Ilie Dragomir, numiţi de Klaus Iohannis vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Judecătorii Gabriela Elena Bogasiu şi Ilie Iulian Dragomir au fost numiţi luni de preşedintele Klaus Iohannis vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

1 Iunie, declarată zi liberă, precum şi legea care permite majorarea tichetului de masă până la 15 lei, promulgate de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care permite majorarea tichetului de masă până la 15 lei, faţă de 9 lei cât este în prezent, angajatorul putând să aleagă dacă va păstra valoarea actuală a tichetului sau îl va majora.

Tăriceanu, despre Iohannis şi nominalizarea viitorului premier: O criză politică majoră nu este utilă / Interesele din Black Cube sunt atât de mari încât se încearcă o muşamalizare – VIDEO

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri că PSD şi ALDE ar putea forma, după alegeri, o majoritate care să propună premierul şi că Iohannis ar trebui ''să cântărească anumite decizii'', afirmând că ''o criză politică majoră'' nu este utilă.

Klaus Iohannis consideră că referendumul în primăvară pentru Constituţie este o decizie înţeleaptă

Preşedintele Klaus Iohannis a calificat marţi decizia partidelor privind organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei în ceea ce priveşte familia drept una ''înţeleaptă'', evitând să se mai pronunţe direct asupra nevoii de toleranţă, dar ironizând formaţiunile politice pe această temă.

Preşedinţia şi Guvernul României recunosc rezultatul alegerilor din Rep. Moldova. „Dodon să îndeplinescă cu înţelepciune şi echilibru mandatul”

Preşedintele Klaus Iohannis transmite că este necesar ca noul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, să-şi îndeplinească cu înţelepciune şi echilibru mandatul, singurul drum care poate oferi prosperitate ţării sale fiind cel al reformelor şi al susţinerii parcursului european.

Traian Băsescu: Klaus Iohannis va avea de ales între mine şi un premier care nu îşi asumă să intre într-o bătălie politică

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu s-a declarat, sâmbătă, la Arad, ca fiind cel mai bun premier şi, referindu-se la actualul prim ministru, Dacian Cioloş, a afirmat că acesta nu îşi asumă intrarea în politică, deşi apare pe afişe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Victor Ponta l-a ironizat pe Klaus Iohannis la Masa Tăcerii din Târgu Jiu. Iată cum s-a filmat fostul premier – VIDEO

Victor Ponta i-a transmis un mesaj lui Klaus Iohannis, după ce acesta s-a aşezat şi s-a fotografiat pe un scaun de la Masa Tăcerii din Târgu Jiu, lucru interzis în acel oraş.

Parlamentarii au pus ordine în protocolul şi ceremoniile oficiale: s-au trecut înaintea miniştrilor la onoruri, iar protocolul l-au mutat în subordinea Preşedinţiei

Legea prin care activităţile de protocol trec în subordinea Administraţiei Prezidenţiale a fost promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis, parlamentarii trecându-se înaintea miniştrilor şi a consilierilor prezidenţiali în ordinea de precădere în cadrul ceremoniilor oficiale.

Infrastructura şi reducerea evaziunii vor fi obiectivele majore pe care preşedintele le va discuta cu premierul nominalizat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi seara că modernizarea infrastructurii şi reducerea evaziunii sunt cele două obiective majore pe care le va discuta cu viitorul premier desemnat.

Preşedintele Klaus Iohannis: Unirea cu Barasabia este posibilă, dar nu în viitorul apropiat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că o unire cu Basarabia este posibilă, dar nu în viitorul apropiat, afirmând că trebuie întrunite mai multe condiţii preliminare.

Iohannis: Tolerant nu înseamnă tăntălău, pacea socială nu poate fi rezultatul votului tip referendum

Pacea socială nu poate fi niciodată rezultatul unui vot de tip referendum, a declarat preşedintele Klaus Iohannis miercuri seara pe tema iniţiativei de revizuire a Constituţiei ce aparţine Coaliţiei pentru Familie, adăugând că ''a fi tolerant nu înseamnă a fi tăntălău''.

Iohannis: Alegerea lui Trump a validat global curentul anti-sistem, va avea urmări importante în UE

Alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA va avea urmări semnificative şi în Europa, a declarat miercuri seara şeful statului, Klaus Iohannis, arătând că victoria republicanului ''a validat global curentul anti-sistem''.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea cashback. Clienţii pot primi numerar până la 200 lei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea cashback, prin care comercianţii cu o cifră de afaceri de peste 10.000 de euro şi unele instituţii publice pot să elibereze clienţilor, la cerere, numerar în valoare de cel mult 200 de lei.

Iohannis, despre controversa privind postura sa la Masa Tăcerii: Primarul a fost foarte de acord, discuţia are substrat electoral

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri în legătură cu incidentul legat de Masa Tăcerii că ''primarul a fost foarte de acord'' cu gestul său, iar dacă sculptorul Constantin Brâncuşi nu ar fi vrut să se aşeze nimeni pe acele scaune, nu le-ar fi pus într-un parc, ci într-un muzeu.

Iohannis despre taxa radio-tv: Vreau să organizez o dezbatere publică cu oameni din domeniu. Aici s-a greşit cel mai mult, această discuţie trebuie purtată

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri organizarea unei dezbateri publice cu scoietatea civilă şi jurnalişti privind taxa radio-tv, dacă să fie eliminată sau nu aşa cum se prevede în legea propusă de Liviu Dragnea.

Iohannis, vizitator la târgul INDAGRA. A stat de vorbă cu fermierii şi a botezat un miel cu numele Tase – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri dimineaţă la târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii (INDAGRA), organizat la Romexpo, unde a vizitat mai multe standuri şi a stat de vorbă cu agricultorii.

Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA) solicită preşedintelui Klaus Iohannis reincluderea taxei radio-TV/ „Cartel Alfa” se alătură demersului

Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA) s-a adresat luni preşedintelui Klaus Iohannis printr-o scrisoare deschisă solicitând analizarea posibilităţii "de a întreprinde demersurile necesare în vederea reconsiderării includerii taxei radio-tv", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Intrarea în vigoare a legii insolvenţei persoanelor fizice se amână. Preşedintele Iohannis cere reexaminarea termenului: 31 octombrie, prea devreme

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut luni Parlamentului reexaminarea legii prin care termenul de intrare în vigoare a legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice a fost stabilit pentru 31 octombrie 2016, nu 31 decembrie 2016, aşa cum decisese Guvernul.

Băsescu: Iohannis nu s-a lăsat mai prejos ca Cioloş şi s-a aşezat cu fundul pe una din operele capitale

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, că şeful statului nu a vrut să se lase mai prejos decât premierul Cioloş şi "s-a aşezat cu fundul pe una din operele capitale" ale sculptorului, afirmând că după ce a înţeles "mârlănia" măcar ar trebui să îndemne copiii să nu facă la fel.

Dragnea afirmă că Iohannis nu poate cenzura listele de partid: Regele de la Cotroceni a spus că nu mai poate fi angajat nici paznic un om ce a furat un ou

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că preşedintele Klaus Iohannis nu poate cenzura listele unui partid, afirmând că „regele de la Cotroceni”, consideră că oamenii care au furat o pâine de foame trebuie condamnaţi la moarte.

Iohannis a promulgat legea prin care cei cu doctorat primesc un spor de 15%

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea prin care bugetarii care posedă titlu ştiinţific de doctor primesc un spor de 15% din salariul de bază, după ce actul normativ a fost declarat constituţional.

Iohannis, după ce PNL a anunţat că îl susţine pe Cioloş premier după alegeri: O idee foarte bună

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că desemnarea lui Dacian Cioloş drept candidat al partidului pentru postul de premier după alegerile parlamentare este ''o idee foarte bună''.

Călin Popescu Tăriceanu îl critică din nou pe Iohannis şi îl acuză de încălcarea Constituţiei

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, îi reproşează din nou şefului statului, Klaus Iohannis, că ar încălca Constituţia prin dorinţa de a-l nominaliza drept premier tot pe Dacian Cioloş.

Vizele pentru Canada, eliminate de anul viitor. Klaus Iohannis anunţă că s-a ajuns la un acord: Ne retragem rezerva pe care am declarat-o faţă de CETA

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri la Bruxelles că România a ajuns la o înţelegere rezonabilă cu Canada privind eliminarea vizelor de la 1 decembrie 2017, astfel că ţara noastră nu mai are obiecţii faţă de Acordul economic UE-Canada (CETA). Boiko Borisov, premierul Bulgariei: Canada a trimis Bulgariei şi României notificări privind eliminarea vizelor.

Iohannis s-a întâlnit cu premierul britanic Theresa May: „Vom negocia cu foarte mare aplomb soarta românilor din Marea Britanie”

Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi la Bruxelles o întrevedere cu premierul britanic, Theresa May, afirmând ulterior că ţara noastră va negocia ''cu foarte mare aplomb soarta românilor din Marea Britanie'', deşi a spus că a găsit ''mare înţelegere'' din partea şefului guvernului de la Londra.

Iohannis după ce Cioloş a exclus un guvern cu PSD: După alegeri e diferit faţă de înainte de alegeri

Preşedintele Klaus Iohannis a comentat joi, întrebat fiind despre faptul că premierul Dacian Cioloş a exclus să guverneze împreună cu PSD, că ''după alegeri e diferit faţă de înainte de alegeri'' şi că îşi doreşte formarea unui guvern ''direct din prima'', fără ''tot felul de sensibilităţi''.

DECLARAŢIA ZILEI Klaus Iohannis: Reconstrucţia PNL şi renaşterea democraţiei sunt legate de numele lui Radu Câmpeanu – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis spune, într-un mesaj pe Facebook, că odată cu moartea lui Radu Câmpeanu pleacă unul dintre "seniorii autentici" ai politicii româneşti, un om de al cărui nume sunt legate reconstrucţia PNL şi renaşterea vieţii democratice din România odată cu prăbuşirea comunismului.

Iohannis se întâlneşte joi cu premierul britanic, Theresa May

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că joi va avea la Bruxelles o întrevedere cu premierul britanic, Theresa May.

Tăriceanu îl pune la respect pe Iohannis: Când preşedintele o să aibă realizările mele, ne putem apela într-o formulă mai puţin protocolară

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat deranjat miercuri de modul în care i s-a adresat preşedintele Klaus Iohannis şi i-a transmis şefului statului că atunci când ''se va putea lăuda cu realizările'' sale de prim-ministru, va putea folosi apelative mai puţin protocolare.

Legea care permite „cumpărarea de vechime” a fost promulgată de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care permite ''cumpărarea'' de vechime pentru persoanele care nu au stagiul de pensie complet, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Iohannis apreciază „pasul bun” pe care l-a făcut premierul cu publicarea Platformei România 100, „dar e nevoie de alţi paşi”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că Platforma România 100 este un pas bun al premierului Dacian Cioloş, dar că este nevoie şi de alţi paşi, având în vedere că alegerile sunt pentru Parlament, nu pentru Guvern, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iohannis participă la Consiliul European unde se va discuta relaţia UE – Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis va participa joia şi vinerea viitoare la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles unde se va discuta despre relaţia UE – Rusia, dar şi de spre migraţie şi politica comercială.

Tăriceanu îi cere lui Iohannis să publice stenograma discuţiilor cu procurorul general Augustin Lazăr

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a cerut miercuri preşedintelui Klaus Iohannis să facă publică stenograma discuţiilor cu procurorul general, Augustin Lazăr, arătând că declaraţiile publice ale celor implicaţi nu sunt concludente, iar ''strada a devenit noua formă de mineriadă''.

Iohannis spune că Economia României traversează o perioadă de creştere economică robustă

Preşedintele Klaus Iohannis spune că economia traversează acum o perioadă de creştere economică robustă, de 5,2% pe primul semestru al acestui an, ceea ce face ca România să fie o ”campioană europeană a creşterii economice”.

Kiska: Cotele privind migranţii, o temă politică moartă. Iohannis: Să căutăm soluţii comune

Preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, a declarat luni la Bucureşti că subiectul cotelor privind migranţii este ''o temă politică moartă'', în vreme ce preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să caute soluţii comune, nu care divizează.

Slovacia vrea sfaturi privind anticorupţia din partea României. Iohannis: Mai avem multe de făcut

Preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, a lăudat luni lupta anticorupţie din România, în vreme ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ''suntem pe calea cea bună, dar mai avem multe de făcut''.

Preşedintele Iohannis a discutat cu omologul său polonez Andrej Kiska despre ”injectarea” Parteneriatului Estic cu o nouă viziune

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, după întrevederea cu preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, că este necesară o abordare strategică cu privire la Parteneriatul Estic şi ''injectarea sa cu o nouă viziune''.

Legea prin care 24 ianuarie a fost declarată zi liberă nelucrătoare a fost promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, devine zi liberă nelucrătoare.