kremlin

Tomac: Orice politician critică Ucraina, UE şi NATO, trebuie să ştiţi, face propagandă Kremlinului

„Orice politician şi nu numai auziţi că va critica Ucraina, UE, SUA şi NATO, nu-i mai daţi a doua şansă, trebuie să ştiţi că acel personaj face asumat propaganda pro Kremlin”, afirmă eurodeputatul Eugen Tomac: „Este o luptă deschisă între bine şi rău. Atât”.

Medvedev, declaraţie revoltătoare: acum, văduva lui Navalnîi este fericită

În timp de Moscova refuză să predea familiei trupul neînsufleţit al lui Alexei Navalnîi, familia fostului dizident are parte şi de o altfel de batjocură din partea liderilor de la Kremlin.

Rusia: 177 de persoane care au participat la mitinguri organizate pentru Navalnîi au fost arestate

Cel puţin 177 de persoane care au participat la mitinguri organizate pentru Alexei Navalnîi au fost arestate în Rusia, transmite SkyNews, care citează OVD-Info.

Moartea lui Navalnîi: Sute de manifestanţi s-au adunat în toată Europa

Sute de protestatari, mulţi dintre ei emigranţi ruşi, s-au adunat vineri în oraşe din Europa şi nu numai, pentru a-şi exprima indignarea faţă de moartea criticului Kremlinului, Alexei Navalnîi.

Premierul Republicii Moldova: Moartea lui Navalnîi, o reamintire a motivului pentru care trebuie să continuăm să rezistăm

Moartea lui Alexei Navalnîi este o reamintire a motivului pentru care trebuie să continuăm să rezistăm brutalităţii Kremlinului şi să apărăm valorile democratice, transmite premierul Republicii Moldova, Dorin Recean.

Ce spunea Navalnîi de ziua în care „va fi omorât de conducerea de la Kremlin”

Disidentul Alexei Navalnîi, a transmis un mesaj pentru populaţia rusă, în eventualitatea în care acesta va fi omorât de conducerea de la Kremlin.

Alexei Navalnîi nu e primul critic al Kremlinului ce moare în mod suspect. Lista disidenţilor care au murit după ce s-au opus lui Putin

Alexei Navalnîi, considerat mult timp drept cel mai important opozant politic al preşedintelui Vladimir Putin, a murit în închisoare, a anunţat vineri Serviciul Federal de penitenciare. Navalnîi era deţinut într-o închisoare de înaltă securitate din Yamal, în apropiere de Cercul Arctic. El avea 47 de ani. Mai multe personalităţi proeminente au avut parte de morţi […]

Prima reacţie a Kremlinului după moartea lui Alexei Navalnîi în închisoare. Putin a fost informat

Administraţia de la Moscova a declarat că nu are informaţii despre cauza morţii lui Alexei Navalnîi.

Ion Cristoiu: Absurda zeificare a unui om: Lenin

Lenin, pe numele său de buletin, Vladimir Ilici Ulianov a răsturnat, printr-o lovitură măiastră, Imperiul ţarist, mai precis caricatura democratică întruchipată de guvernul Kerenski, şi a instaurat în Rusia socialismul de tip bolşevic. Pentru comunişti, faptele sale trec drept măreţe. Nu sînt mărunte nici pentru ceilalţi locuitori ai Planetei. Nu e de ici de colea […]

Ion Cristoiu: Fanatismul bolşevic

Istoria secolului XX nu poate fi înţeleasă în afara fanatismului orb al bolşevicilor. Şi poate nicăieri în altă parte n-ai cum să-ţi dai seama de acest fanatism ca la femeia bolşevică. Din acest punct de vedere, cartea Larisei Vasilieva “Doamnele Kremlinului. Fapte, amintiri, documente, zvonuri, legende si punctul de vedere al autorului”, apărută în 1993 […]

Navalnîi le cere ruşilor să voteze toţi la prânz în ziua alegerilor prezidenţiale

Criticul de la Kremlin, Alexei Navalnîi, aflat în închisoare, le-a cerut joi ruşilor să protesteze faţă de preşedintele Vladimir Putin în ziua alegerilor din martie, venind toţi la vot la prânz, potrivit Reuters. Disidentul crede că nu este suficient să voteze împotriva lui Putin, deoarece Kremlinul va manipula rezultatul, folosind un sistem de vot electronic […]

Bloomberg: Putin semnalează Statelor Unite că este deschis la discuţii în privinţa războiului din Ucraina

Oficialii americani au declarat că nu sunt la curent cu presupusele propuneri şi nu văd niciun indiciu că preşedintele Rusiei ar fi serios în ceea ce priveşte căutarea unei modalităţi de a pune capăt luptelor, care au intrat în impas, în timp ce războiul se îndreaptă spre al treilea an. Aluziile privind deschiderea rusă pentru […]

Reacţia Kremlinului după ce CIA a lansat campanie de recrutare de spioni în Rusia

Kremlinul a reacţionat după o încercare a CIA de a recruta spioni din Rusia prin intermediul reţelelor de socializare.

Un preot rus a fost demis, după ce a refuzat să spună rugăciunea de război a lui Putin

În Rusia, un cunoscut preot liberal se confruntă cu expulzarea din biserica ortodoxă pentru că a refuzat să citească o rugăciune prin care i-a cerut lui Dumnezeu să călăuzească Rusia în victoria asupra Ucrainei.

Putin, mesaj către naţiune de Anul Nou. Ce are de gând cu războiul în 2024

Liderul de la Kremlin a continuat propaganda, afirmând că nimeni nu va opri Rusia.

Rusia şi-a mărit de 7 ori producţia de tancuri şi 50 de ori pe cea de obuze. Cheltuielile militare cresc cu 70% într-un semnal de trecere la o economie de război

Şeful Rostec din Rusia a declarat că unitatea sa de armament a sporit producţia de tancuri şi vehicule blindate pentru armată, în timp ce invazia Kremlinului în Ucraina se apropie de al treilea an.

Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, a fost găsit în Siberia

Criticul Kremlinului, Alexei Navalnîi este în viaţă şi este reţinut într-o colonie penală din Siberia, potrivit purtătorului său de cuvânt. „L-am găsit pe Alexei Navalny”, a spus Kira Yarmysh pe 25 decembrie, adăugând că acesta se află într-o colonie penală din nordul Rusiei, potrivit BBC.

Şeful armatei belgiene, avertisment lansat din România: Următoarele ţinte ale Kremlinului ar putea fi Moldova şi ţările baltice

După Ucraina, următoarele ţinte ale Kremlinului ar putea fi Moldova şi ţările baltice, a avertizat şeful armatei belgiene, Michel Hofman.

Kremlinul îl aplaudă pe Orban: apără interesele naţionale

Ungaria este o ţară „suficient de independentă pentru a-şi apăra propriile interese”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov.

Grigori Iavlinski, adeversarul lui Putin la preşedinţie, a criticat războiul şi cerut o încetare a focului în Ucraina / De ce este lăsat să vorbescă? ISW: Este o strategie a Kremlinului

Grigori Iavlinski, liderul partidului rus de opoziţie, a pledat pentru o încetare a focului în Ucraina ca parte a candidaturii sale la preşedinţie împotriva lui Vladimir Putin, potrivit Institute for the Study of War (ISW).

Noi acuzaţii împotriva lui Alexei Navalnîi. Dizidentul are deja o condamnare totală de peste 30 de ani

Criticul declarat al Kremlinului Alexei Navalnîi a arătat, vineri, pe reţelele de socializare că a fost informat despre noi acuzaţii penale împotriva sa, relatează Reuters.

Interviu cu Yevhen Mahda, politolog ucrainean: Rusia va încerca să intervină în alegerile din România, de anul viitor. Dronele ajunse din Ucraina în teritoriul român, o strategie a Kremlinului de a destabiliza ţara

Yevhen Mahda, politolog ucrainean şi profesor de ştiinţe politice, prezent la conferinţa Gândirea militară românească, având tema „Rezilienţă, dezvoltarea capabilităţilor militare şi cooperare la nivelul NATO-UE pentru realizarea unei strategii a securităţii la Marea Neagră”, desfăşurată la Cercul Militar, pe 14 şi 15 noiembrie, a vorbit pentru MAS şi Mediafax despre războiul din Ucraina, alegerile din Rusia, de anul viitor, şi despre posibilele încercări ale Rusiei de a interveni în alegerile din România.

Putin pune condiţii, ca să stea la masă cu Scholz

Kremlinul anunţă că Putin este deschis dialogului cu Occidentul, dar numai dacă acesta aduce rezultate, reacţie care vine după ce Scholz a spus că este disponibil să vorbească cu el.

Putin va candida la preşedinţia Rusiei în 2024. Cum comentează Kremlinul

Vladimir Putin a decis că va candida la alegerile prezidenţiale din 2024, scrie Reuters, citând şase surse diferite.

Războiul din Ucraina, ziua 616. Ruşii atacă civilii ucraineni. Kremlinul neagă şi susţine că au vizat obiective militare

UPDATE Bulgaria expulzează un propagandist rus Un cetăţean rus care lucra pentru mass-media de stat rusă Rossiyskaya Gazeta a fost expulzat din Bulgaria pe motiv că reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, a anunţat Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) din această ţară.   Alexander Gatsak, corespondent acreditat al agenţiei, a fost convocat anterior […]

Cine este Andrei Troshev, probabil noul lider al Wagner. Putin l-a chemat la Kremlin pe cel poreclit „Păr cărunt”

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit vineri cu unul dintre cei mai înalţi foşti comandanţi ai grupului de mercenari Wagner şi a discutat despre cum să folosească cel mai bine "unităţile de voluntari" în războiul din Ucraina. Grupul de mercenari Wagner este în teorie ilegal în Rusia. Kremlinul spune că Andrei Troshev şi mercenarii Wagner lucrează acum pentru Ministerul Apărării.

„Scopul este distrugerea Ucrainei”. Kievul atenţionează Occidentul asupra obiectivului lui Putin

Fostul ministru ucrainean al apărării i-a avertizat pe occidentali că negocierile cu Moscova nu vor aduce pacea şi că Vladimir Putin este în continuare hotărât să distrugă complet Ucraina şi să "asimileze" cetăţenii acesteia în Federaţia Rusă.

Efectul morţii lui Prigojin. Kadîrov a oprit criticile şi a declarat că este gata să moară pentru Vladimir Putin / Mai mulţi lideri se întrec în jurăminte

Ramzan Kadîrov, liderul cecen, a declarat că este gata să moară pentru Vladimir Putin. Mai mulţi lideri apropiaţi de Kremlin au venit cu declaraţii ce încearcă să risipească orice îndoieli cu privire la loialitatea lor faţă de preşedintele rus, în urma decesului şefului Wagner, Evgheni Prigojin.

Vladimir Putin preia controlul asupra Wagner. Expert: „Întotdeauna a fost de aşteptat ca Grupul Wagner să fie ferm reataşat de lesa Kremlinului”

Preşedintele rus Vladimir Putin se mişcă rapid pentru a prelua controlul asupra operaţiunilor de amploare ale şefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, în Africa şi Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce acesta a murit într-un accident de avion misterios

Războiul din Ucraina, ziua 553. Ucraina revendică oficial atacul asupra aeroportului rusesc Pskov / Cel mai mare atac cu drone pe teritoriul Rusiei de la începutul conflictului/ Ruşii bombardează masiv zonele civile ucrainene

  UPDATE 19:43 – SUA se angajează să ajute la refacerea infrastructurii maritime a Ucrainei Partenerii americani vor ajuta Ucraina în refacerea infrastructurii sale portuare, care a suferit atacuri frecvente din partea forţelor ruse în ultimele săptămâni, a anunţat Autoritatea Porturilor Maritime din Ucraina pe 30 august.     UPDATE 17:58 – Kuleba se întâlneşte cu […]

Oficiali americani: O rachetă lansată din interiorul Rusiei a doborât cel mai probabil avionul lui Prigojin

Doi oficiali americani au declarat că, pe baza informaţiilor lor, o rachetă sol-aer lansată din interiorul Rusiei a doborât aeronava.

Războiul din Ucraina, ziua 547. Pentagonul crede că Prigojin este mort / Putin, primele declaraţii după moartea lui Prigojin. Oficiali americani: Avionul s-a prăbuşit ca urmare a unui complot ce a avut ca obiectiv asasinarea liderul Wagner / De ziua Independenţei, Ucraina a efectuat un raid în Crimeea ocupată, unde şi-a înfipt steagul

Pentagonul crede că Prigozhin este mort şi spune că nu există dovezi că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer O bombă la bord – cauza cea mai plauzibilă a prăbuşirii avionului lui Prigojin O explozie la bordul avionului care îl transporta pe şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, este cauza cea mai probabilă care […]

Fostul consilier al lui Putin, pus de Rusia pe lista neagră după ce a criticat invazia din Ucraina

Fostul consilier economic al Kremlinului, Andrei Illarionov, a fost adăugat într-un registru al agenţilor străini, a anunţat Ministerul rus al Justiţiei, o denumire pe care guvernul o aplică opozanţilor, relatează Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 542. Şapte morţi şi peste 100 de răniţi după ce o rachetă rusescă a lovit o piaţă centrală dintr-un oraş istoric / Cea mai mare parte a liniei frontului a rămas „statică” în ultima săptămână, dar forţele ucrainene au continuat să înregistreze mici avansuri în sud / Putin a mers în locul de unde a plecat rebeliunea armată împotriva sa

UPDATE Piloţii ucraineni încep antrenamentele pe F-16 şi zborurile de testare pe avioane suedeze Gripen Piloţii ucraineni au început deja o sesiune de pregătire de şase luni pe avioane de luptă F-16 fabricate în SUA, a declarat ministrul apărării Oleksii Reznikov la televiziunea naţională pe 19 august. Inginerii şi tehnicienii participă, de asemenea, la pregătire, a […]

Fostul consilier al lui Putin pus de Rusia pe lista neagră / El a criticat invazia în Ucraina şi a calificat politicile Kremlinului din ultimii ani drept „o catastrofă”

Fostul consilier economic al Kremlinului, Andrei Illarionov, a fost adăugat într-un registru al agenţilor străini, a anunţat Ministerul rus al Justiţiei, o denumire pe care guvernul o aplică opozanţilor, relatează Reuters.

Războiul din Ucraina în manualele din Rusia. Elevii trebuie să răspundă la întrebarea „Ce motive au forţat Rusia să înceapă Operaţiunea Militară Specială?” / Răspunsul este unul sigur şi e dat de oamenii lui Putin

Un consilier de la Kremlin a scris un manual de istorie pentru copiii de 16-18 ani care prezintă interpretarea lui Vladimir Putin cu privire la cauzele războiului din Ucraina.

Reapar mugurii tratativelor sau este cacealma? Moscova anunţă că este gata de dialog

Conducerea Rusiei susţine că Ucraina este cea care refuză să se aşeze la masa tratativelor.

După decenii de dominaţie, „era Gazprom” se apropie de final. Compania Kremlinului va fi depăşită şi nu va mai fi principalul furnizor în Europa

Creşterea livrărilor de gaz natural lichefiat (GNL) de la compania rusă Novatek înseamnă că aceasta este aproape de a depăşi Gazprom, controlată de Kremlin, ca principal furnizor de combustibil în Europa, potrivit calculelor Reuters.

Ucraina spune că a doborât marţi zeci de drone şi şase rachete de croazieră

Forţele ucrainene au doborât marţi zeci de drone şi şase rachete de croazieră în urma unui atac al Rusiei asupra portului Odesa înainte de răsăritul soarelui, au anunţat autorităţile ucrainene, la o zi după ce Moscova a rupt un acord.