krugman

Paul Krugman, laureat Nobel: criptomonedele au paralele „îngrijorătoare” cu criza creditelor ipotecare subprime de la sfârşitul anilor 2000

Economistul Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel, a lansat un avertisment ameninţător cu privire la piaţa volatilă a criptomonedelor, comparând-o cu criza creditelor ipotecare subprime de la sfârşitul anilor 2000, relatează CNBC.

Economistul Paul Krugman apreciază că sunt şanse de 50% ca Grecia să iasă din zona euro

Economistul american Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel în 2008, apreciază că probabilitatea ca Grecia să fie nevoită să părăsească zona euro este de 50%, potrivit publicaţiei elveţiene Le Temps.

Ion Iliescu la 79 de ani

Fostul preşedinte Ion Iliescu, şi-a aniversat, marţi, la biroul din strada Atena, împlinirea a 79 de ani, el fiind felicitat de liderii politici, senatori şi deputaţi PSD, prieteni şi colaboratori care i-au dăruit cărţi, albume, mărţişoare, torturi şi coşuri cu flori.