lansare

S-a lansat aplicaţia Patrimonium, care te notifică despre obiectivele pe lângă care treci

Potrivit ministrului Culturii, aplicaţia este „o iniţiativă care răspunde nevoilor tinerei generaţii şi care contribuie la creşterea accesului la cultură. Felicit acest proiect şi noutatea pe care o aduce – o mai bună înţelegere a patrimoniul naţional imobil prin intermediul tehnologiei”. „Mă încântă ideea de a primi pe telefon o notificare despre fiecare monument şi […]

Israelul ,,trebuie să descurajeze Iranul”, afirmă un oficial

Iranul ,,a lansat războiul împotriva Israelului" când a trimis drone şi rachete spre această ţară, iar Israelul ,,vrea să se asigure că sunt descurajaţi", a declarat purtătoarea de cuvânt a ambasadei israeliene la Londra, Orly Goldschmidt.

Atacul cu rachete şi drone al Iranului asupra Israelului – ce ştim până acum / Ce decizie a luat Israelul / Biden spune că SUA nu vor sprijini Israelul pentru un eventual contraatac

UPDATE  Ministrul de externe Israel Katz a vorbit cu omologii săi britanic şi francez cu puţin timp în urmă şi îndeamnă cele două ţări să ,,slăbească regimul iranian, să proscrie IRGC ca organizaţie teroristă şi să impună sancţiuni paralizante asupra proiectului iranian de rachete”. „Iranul trebuie să plătească un preţ”, adaugă el, citat de The […]

Sunak: Avioanele britanice au doborât drone iraniene

„Pot să confirm că avioanele noastre au doborât o serie de drone de atac iraniene”, a declarat Sunak pentru televiziuni. „Dacă acest atac ar fi avut succes, repercusiunile pentru stabilitatea regională ar fi greu de supraestimat. Susţinem securitatea Israelului şi a regiunii mai largi, ceea ce este, desigur, important şi pentru securitatea noastră aici, acasă. […]

Hamas consideră că atacul Iranului este un „drept natural şi un răspuns meritat”

Gruparea Hamas a calificat lansarea de către Iran a sute de rachete şi drone în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică drept „un drept natural şi un răspuns meritat”, potrivit Sky News.

Marcel Ciolacu: Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, duminică, faptul că România este solidară cu poporul israelian în faţa atacului Iranului.

Peste 300 de drone şi rachete trase asupra Israelului de către Iran

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, tocmai a făcut un bilanţ după atacul asupra Israelului de către Iran. El spune că peste 300 de drone şi rachete trase asupra Israelului de către Iran.

Iranul a lansat un atac asupra Israelului. Sute de drone şi rachete lansate spre Israel / Forţele israeliene, americane şi britanice au interceptat dronele / Prima reacţie a lui Biden

UPDATE Consiliul de Securitate al ONU organizează o sesiune de urgenţă duminică, la cererea Israelului. Cele mai mari pagube în urma atacului par să fie înregistrate la baza aeriană Ramon din Negev. Iranul prin intermediul presei de stat a anunţat că a vizat specific acestă bază deoarece de aici s-ar fi lansat atacul asupra consulatului iranian […]

Tensiuni între Iran şi Israel. SUA ,,mută mijloace suplimentare” în Orientul Mijlociu / Se aşteaptă un atac iranian asupra Israelului în următoarele 48 de ore / Israelul interceptează rachete lansate din Liban / Iranul anunţă că a capturat o navă ,,legată de Israel”

UPDATE Biden se întoarce la Casa Albă pe fondul ameninţării unui atac iranian asupra Israelului Preşedintele Biden şi-a întrerupt weekend-ul pentru a se întoarce la Casa Albă în contextul preocupărilor privind un posibil atac iranian asupra Israelului, scrie Axios. Decizia sugerează că administraţia consideră ameninţarea iminentă. Autorităţile israeliene au luat deja măsuri de precauţie, cu Forţele […]

,,Ultima scrisoare a lui Navalnîi către lume”: Detalii din viaţa lui Alexei Navalnîi vor fi publicate într-o biografie în acest an

O carte de memorii a politicianului rus Alexei Navalnîi, care a murit în închisoare în luna februarie a acestui an, va fi publicată în luna octombrie, potrivit unui anunţ din partea editurii Penguin Random House (PRH). Văduva sa, Iulia Navalnaia, a colaborat cu editorii pentru ca memoriile disidentului rus să fie publicate. Ea a descris […]

Citroen e-C3 îşi face intrarea pe piaţa din România, concurând cu Dacia Spring

Noul Citroen e-C3 a fost lansat în România, prezentându-se drept principalul rival al Dacia Spring în segmentul maşinilor electrice accesibile, scrie Profit.    Disponibil şi în versiunea cu motor pe benzină, modelul electric poate fi achiziţionat la un preţ care depăşeşte Dacia Spring cu peste 6.000 de euro. Cel mai ieftin C3 poate fi comandat […]

Războiul din Ucraina, ziua 777. Zelenski: Dacă ideea lui Trump de a opri războiul este de a renunţa la teritoriul nostru, atunci este primitivă / 17 drone au fost lansate de Rusia în cursul nopţii

UPDATE Un general american spune că Ucraina va rămâne în curând fără obuze şi rachete antiaeriene fără ajutorul SUA Ucraina va rămâne fără muniţie şi fără rachete antiaeriene „într-un timp destul de scurt” fără un sprijin suplimentar din partea SUA, a declarat generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al SUA în Europa, în comentariile făcute în faţa […]

OpenAI şi Meta au dezvoltat noi modele de Inteligenţă Artificială capabile de raţiune şi planificare

OpenAI şi Meta sunt pe punctul de a lansa noi modele AI capabile să raţioneze şi să planifice, paşi esenţiali pentru a obţine o cogniţie supraumană de natură artificială.

Cursa pentru inteligenţa artificială: OpenAI, Google şi Mistral au lansat noi modele în decurs de 12 ore

OpenAI, Google şi Mistral, un startup francez de inteligenţă artificială, au lansat noi versiuni ale instrumentelor de inteligenţă artificială la o diferenţă de 12 ore una faţă de cealaltă.

Motorină versus benzină – cine câştigă „războiul” carburanţilor?

În contextul creşterii preţurilor, din ultima perioadă, la carburanţi şoferii au la îndemână o aplicaţie prin care pot afla care este cel mai bun preţ, la benzină sau motorină, din zona în care se află. Astfel, consumatorii pot utiliza aplicaţia Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi pentru a afla care sunt preţurile practicate de benzinării. Aplicaţia Monitorul […]

BNR lansează noi monede din aur, argint, şi tombac cuprat. Moneda de aur costă 15.600 lei

Banca Naţională lansează pe 17 aprilie în circuitul numismatic o monedă din aur, o monedă din argint şi o monedă din tombac cuprat cu tema 200 de ani de la naşterea lui Avram Iancu.

A 45-a ediţie a Convenţiei Naţionale de Science-Fiction, Romcon, va avea loc la Buşteni

În programul bogat al manifestării figurează lansări de cărţi, gale de filme, simpozioane, concursuri ,,Cine ştie ştiinţă câştigă’’, expoziţii de arte vizuale, spectacole de laser.

Philip Morris International lansează Raportul Integrat pentru anul 2023

Aproximativ 33 de milioane de utilizatori adulţi folosesc produsele fără fum ale PMI.

Comisia Europeană lansează apelul la candidaturi pentru Observatorul lanţului agroalimentar al UE

Comisia Europeană a anunţat lansarea apelului la candidaturi pentru Observatorul lanţului agroalimentar al UE, care va analiza costurile de producţie, marjele şi practicile comerciale.

Forţele Aeriene: Ucraina a doborât 20 de drone peste noapte

Unităţile ucrainene de apărare aeriană au distrus toate cele 20 de drone de tip Shahed pe care Rusia le-a lansat în timpul nopţii, spun Forţele Aeriene din Ucraina.

SpaceX a lansat un satelit spion pentru Coreea de Sud

Lansarea a avut loc duminică şi a fost transmisă în direct pe platformele X şi YouTube. Racheta Falcon 9 a fost lansată la ora 23.17 GMT, iar satelitul s-a separat cu succes de vehiculul de lansare 45 de minute mai târziu, a explicat ministerul prin intermediul unui comunicat. Satelitul a transmis primele date către o […]

Trei companii concurează pentru dezvoltarea vehiculelor lunare pentru NASA

NASA a selectat trei companii pentru a dezvolta vehiculele lor lunare terestre în următorul an, scrie Engadget. Intuitive Machines, Lunar Outpost şi Venturi Astrolab sunt în competiţie pentru oportunitatea de a trimite propria lor maşină lunară pe Lună pentru a susţine viitoarele misiuni Artemis ale NASA. Agenţia spaţială a anunţat că a ales aceste companii […]

Lenny Kravitz ajunge la UNTOLD

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive la categoria “Best Male Rock Vocal Performance”, va ajunge în această vară pe scena principală a UNTOLD.

Feli lansează „Ne iubim”, un vals cu iubirea până la sfârşitul vieţii

Feli cântă-n inima mare „Ne iubim”, un vals cu iubirea, o piesă care serbează bucuria de a fi şi de a rămâne îndrăgostit indiferent de timp, de etapă sau de stângăcii. „Noi ne iubim până când n-o să mai fim! Acesta este mesajul scris şi cântat gata de ascultat, fredonat şi dansat de toată lumea. […]

Ministerul Familiei lansează campania „Fără Bariere – Tot adevărul despre droguri”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse lansează campania „Fără bariere - Tot adevărul despre droguri”, care îşi propune să ne aducă pe fiecare faţă în faţă cu foştii consumatori, cu specialiştii din domeniu, anunţă Natalia Intotero.

Galaţiul are un funcţionar public virtual bazat pe inteligenţă artificială

Primăria municipiului Galaţi informează că are, în premieră, un funcţionar public virtual, bazat pe inteligenţa artificială şi antrenat să răspundă la întrebări legate de Urbanism, Impozite, Taxe şi Alte Venituri Locale. Asistentul (funcţionarul) public virtual se află în perioada de antrenare şi testare pentru a se adapta nevoilor reale ale cetăţenilor, „seriozitatea în interacţiune fiind […]

Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a livrat primele maşini electrice

Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a livrat primele maşini electrice. Lansarea oficială a maşinii a avut loc săptămâna trecută. Peste 100.000 de vehicule electrice au fost deja comandate.

Coreea de Nord a lansat o nouă rachetă balistică în apele sale estice

Coreea de Nord a testat marţi o presupusă rachetă balistică cu rază intermediară de acţiune în apele sale estice, a anunţat armata sud-coreeană.

Atac aerian asupra Eilatului. Acţiunea, revendicată de miliţia irakiană

În declaraţia armatei se precizează că un obiect zburător lansat din estul Israelului a lovit o clădire din Eilat. Nu a dat detalii despre obiect sau provenienţa acestuia. Sirenele s-au declanşat în oraş, dar nu a existat nicio interceptare de către apărarea aeriană, se arată în declaraţie. Miliţia Rezistenţa Islamică din Irak a declarat într-un […]

600.000 de euro pentru formarea profesorilor din liceele cu profil agricol

Ministerul Educaţiei a anunţat luni lansarea în consultare publică a Ghidului solicitantului privind apelul care vizează formarea cadrelor didactice din liceele cu profil agricol, care beneficiază de o finanţare de 600.000 de euro.

Războiul din Ucraina, ziua 767. Rusia retrage „cele mai valoroase” nave din Crimeea ocupată / Nouă rachete şi nouă drone ruseşti au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană

UPDATE Rusia susţine că atacul ucrainean a fost respins deasupra oraşelor Belgorod şi Iaroslavl Sistemele ruseşti de apărare aeriană au împiedicat un atac ucrainean deasupra oblasturilor Belgorod şi Iaroslavl, au afirmat autorităţile ruse la 31 martie. O femeie ar fi fost rănită în Belgorod. UPDATE Ministerul britanic al Apărării: Rusia îmbunătăţeşte apărarea portului Novorossiysk împotriva atacurilor ucrainene […]

Planul naţional privind combaterea violenţei şcolare, lansat în consultare de Ministerul Educaţiei

Planul naţional de combatere a violenţei şcolare a fost lansat spre consultare publică, a anunţat vineri Ministerul Educaţiei.

Opt drone au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană

Opt drone au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană. Atacurile au avut loc în noaptea de duminică spre luni. A noua dronă nu a fost lovită, dar nu se ştie dacă şi-a atins ţinta.

OpenAI ar putea lansa un concurent pentru Siri şi Alexa

OpenAI, compania de cercetare în inteligenţă artificială condusă de Sam Altman, a depus o cerere de înregistrare a mărcii comerciale pentru "motor vocal" şi "asistent vocal digital".

Lansarea unei nave spaţiale cu echipaj, oprită cu 20 de secunde înainte de decolare

Lansarea unei nave spaţiale cu echipaj a fost oprită cu 20 de secunde înainte de decolare. Lansarea urma să aibă loc joi, la Cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Echipajul este în siguranţă.

Intervenţie a salvamontiştilor pentru evacuarea unui muncitor care a murit în Salina Slănic

Salvamontiştii din Prahova au intervenit marţi pentru evacuarea unui muncitor care a murit în Salina Slănic.

BAT România lansează o nouă invitaţie pentru dezvoltarea de soluţii inovatoare pentru sustenabilitate

BAT România continuă dezvoltarea parteneriatelor sale pentru soluţii inovatoare în atingerea obiectivelor sale de sustenabilitate

Noul smartphone de la Google, Pixel 9, vine cu o serie de îmbunătăţiri şi caracteristici noi

Google Pixel 9 este în centrul atenţiei, urmând să fie lansat mai târziu în acest an, generând o serie de zvonuri şi speculaţii înainte de dezvăluirea oficială, relatează Gizmodo. Se aşteaptă ca acesta să ofere o serie de îmbunătăţiri şi caracteristici noi, inclusiv o posibilă funcţie de atingere adaptivă, precum şi îmbunătăţiri semnificative la nivelul […]

Coreea de Nord lansează rachete balistice pentru prima dată în ultimele două luni

Coreea de Nord a lansat luni rachete balistice cu rază scurtă de acţiune în mare, pentru prima dată în ultimele două luni, scrie Reuters.

Dezvăluiri despre lansarea PS5 Pro. Ce aduce consola de generaţie viitoare?

O nouă consolă PlayStation, PS5 Pro, ar putea fi lansată de sărbători, scrie Engadget. Scurgerile de informaţii de pe canalul YouTube Moore’s Law is Dead, bazate aparent pe documentaţia trimisă dezvoltatorilor terţi de către Sony, indică upgrade-uri semnificative pentru PS5 Pro. Acestea includ rate de cadre îmbunătăţite şi constante la rezoluţia 4K, un „mod de […]