lansare

Mihai Răzvan Ungureanu a lansat Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a lansat, vineri, Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, arătând că "este o coincidenţă de calendar" lansarea acesteia în ziua în care în Parlament se discută suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Ştefan Bănică lansează cel mai nou cântec al său, „Nu e prea târziu”

Ştefan Bănică lansează cel mai nou cântec al său, "Nu e prea târziu", care va fi prezent pe cel mai nou album pe care îl semnează artistul, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Roxana Dobre revine pe coperta Playboy, în ediţia de iulie-august, lansată vineri – FOTO

Roxana Dobre revine pe coperta Playboy, într-un pictorial realizat în "delta" Văcăreşti din mijlocul Capitalei, în ediţia din iulie-august a revistei care poate fi găsită de vineri la chioşcurile de presă, potrivit unui comunicat.

Directorul Eximtur, Lucia Morariu: Cel mai mult m-am simţit discriminată când am lucrat la Guvern

Directorul Eximtur, Lucia Morariu, fost secretar de stat pentru turism în Cabinetul Tăriceanu, a declarat, marţi, la Conferinţa de lansare a campaniei de promovare a poveştilor de succes ale femeilor, organizată de MEDIAFAX, că s-a simţit cel mai mult discriminată ca femeie când a lucrat la Guvern.

Un film despre Mandinga, lansat joi la Hollywood Multiplex din Capitală. Cine a realizat pelicula

Un film despre trupa Mandinga, care a reprezentat România la ediţia de anul acesta a concursului Eurovision, dedicat celor zece ani de carieră a formaţiei, va fi prezentat în premieră joi, la Hollywood Multiplex din Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Trupa Blur va lansa două piese noi, pe Twitter, pe 2 iulie

Trupa britanică Blur va lansa două piese noi - "Under The Westway" şi "The Puritan" - pe platforma de microblogging Twitter, pe 2 iulie, prin intermediul unui streaming video live.

Trupa Red Hot Chili Peppers va lansa 18 piese noi

Trupa americană Red Hot Chili Peppers va lansa 18 piese noi, pe nouă discuri duble de vinil, care vor ajunge în magazine în următoarele şase luni, informează site-ul revistei New Musical Express.

NASA a lansat telescopul NuSTAR, care are o rezoluţie fără precedent, pentru a cerceta Universul

NASA a lansat cu succes, miercuri, telescopul spaţial NuSTAR, un dispozitiv cu raze X ce beneficiază de o rezoluţie fără precedent, capabil să cerceteze Universul şi mai ales găurile negre şi să îi ajute astfel pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine evoluţia cosmosului.

O rachetă japoneză va decola pe 21 iulie pentru a reaproviziona Staţia Spaţială Internaţională

O a treia rachetă japoneză din gama H-2B va decola pe 21 iulie pentru a trimite în spaţiu un vehicul de tip cargo care va reaproviziona Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a confirmat, miercuri, grupul Mitsubishi Heavy Industries (MHI).

Tot ce trebuie să ştii despre EURO 2012, în noul ProSport

Campionatul European de fotbal 2012 a început vineri pe www.prosport.ro. Festivitatea de deschidere a Campionatului European din Polonia şi Ucraina s-a desfăşurat pe Stadionul National din Varşovia, în faţa a 58.500 de spectatori. Spectacolul oferit de organizatori a avut loc în prefaţa primului meci de la EURO, Polonia - Ucraina. Ediţia din acest an a EURO se va încheia cu finala de pe 1 iulie, din Kiev.

Unvinpezi.ro, un site de comerţ online dedicat descoperirii vinului de calitate, a fost lansat joi

Apropo Media anunţă lansarea, joi, a site-ului de comerţ online Unvinpezi.ro, dedicat descoperirii vinului de calitate, cu oferte de produse premium la preţuri cu discount şi livrare la domiciliu oriunde în România.

Dacia Lodgy s-a lansat în România. Compania a primit 200 de comenzi din ţară pentru noul model

Dacia a lansat modelul de familie Lodgy în România, unde a primit deja 200 de comenzi, din cele 8.000 de cereri la nivel mondial, maşina urmând să fie prezentă, de joi, în showroom-uri.

Noul roman al scriitoarei J.K. Rowling va fi lansat pe 27 septembrie

Următorul roman al scriitoarei J.K. Rowling, "The Casual Vacancy", primul pe care romanciera britanică l-a scris după seria "Harry Potter", va fi lansat pe 27 septembrie în mai multe ţări, simultan, a anunţat, joi, editura Grasset.

Spotul oficial al TIFF, lansat în două versiuni care parodiază ideea de „supradoză” de filme – VIDEO

Spotul oficial al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care se va desfăşura între 1 şi 10 iunie la Cluj-Napoca, a fost lansat, miercuri, în două versiuni, ambele parodiind ideea de "supradoză" de filme.

Eva Kiss îşi lansează albumul „Amintiri”, joi, la Bucureşti

Cântăreaţa Eva Kiss, celebră pentru hituri precum "Puterea dragostei" şi "Tăcutele iubiri", îşi lansează cel mai nou album, "Amintiri", joi, la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, evenimentul fiind urmat de o sesiune de autografe.

Primul zbor privat spre ISS, al companiei SpaceX, amânat pentru a patra oară

Primul zbor privat spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care urma să fie efectuat de compania americană SpaceX, a fost amânat pentru a patra oară, din cauza unei defecţiuni tehnice, iar următoarea tentativă ar putea avea loc marţi.

Blue Air lansează în iunie două curse noi cu plecare din Satu Mare spre Italia

Compania aeriană Blue Air va lansa în orarul de vară două curse noi cu plecare din Satu Mare spre Torino Cuneo şi Veneţia, operate cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână.

TVR lansează site-ul de ştiri TVRinfo.ro

TVR a anunţat, vineri, lansarea site-ului de ştiri TVRinfo.ro, un produs care îşi propune, pe lângă livrarea de conţinut jurnalistic propriu, să prezinte tot ceea ce televiziunea publică produce în materie de news şi current affairs - ştiri, interviuri, dezbateri, reportaje, anchete.

RCS&RDS va lansa un serviciu de convorbiri pe Internet către orice destinaţie, utilizator şi reţea

RCS&RDS va lansa, în următoarele două săptămâni, un serviciu care, prin intermediul unei aplicaţii software gratuite, va permite convorbiri nelimitate prin Internet către orice destinaţie, oricărui utilizator, a declarat, joi, directorul de dezvoltare al operatorului, Valentin Popoviciu.

Dacia lansează în acest an Dokker şi Dokker VAN. Cum arată noile modele

Dacia va lansa în al doilea semestru al acestui an două noi modele, respectiv Dokker, un vehicul cu cinci uşi "polivalent", şi furgoneta Dokker VAN, a anunţat joi compania.

Mazda lansează în România modelul în serie limitată Mazda6 Takumi, de la 22.900 euro

Mazda a lansat în România modelul în serie limitată Mazda6 Takumi, disponibilă în două versiuni de motorizare, cu preţuri de la 22.890 euro. cu TVA inclusă, a anunţat, miercuri, compania.

Margareta Pâslaru şi-a lansat autobiografia, în prezenţa prietenilor şi admiratorilor

Cântăreaţa Margareta Pâslaru şi-a lansat autobiografia, "Eu şi timpul", luni seară, la Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu), în prezenţa apropiaţilor săi, printre care s-au numărat Marina Voica, Cornel Constantiniu, Magda Mihăilescu şi Octavian Ursulescu.

Oltean:Unde sunteţi Crin şi Ponta? Să veniţi să ne vedeţi, nu ne e frică nici de gloanţe nici de USL

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a susţinut, la reuniunea de la Sala Polivalentă, că în 2003 se dorea desfiinţarea PD, iar astăzi "istoria se repetă", el începându-şi discursul astfel: "Unde sunteţi Crin şi Ponta? Să veniţi să ne vedeţi, nouă ne nu este frică nici de gloanţe, nici de USL".

Macovei: PDL a făcut şi greşeli care au îndepărtat unii oameni. Trebuie să le oferim o soluţie nouă

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, duminică, la reuniunea democrat-liberalilor de la Sala Polivalentă, că trebuie oprită "guvernarea Năstase-Voiculescu" şi "ofensiva guvernului Ponta împotriva justiţiei" şi a apreciat că "PDL a făcut şi greşeli" care i-au îndepărtat pe unii oameni.

Laura Lavric a cântat la lansarea candidaţilor PDL

Interpreta de muzică populară Laura Lavric le-a cântat, duminică, reprezentanţilor PDL reuniţi pentru lansarea candidaţilor pentru alegerile locale, după ce au fost prezentaţi candidaţii din zona Moldovei.

No Doubt va lansa primul album din ultimii 11 ani – VIDEO

Trupa No Doubt va lansa cel de-al şaselea album de studio, primul din ultimii 11 ani, pe 25 septembrie, a anunţat solista Gwen Stefani, într-un mesaj video postat pe YouTube.

ALEGERI LOCALE 2012: 2.500 de oameni au participat la lansarea candidaţilor USL din judeţul Iaşi

Peste 2.500 de membri şi simpatizanţi ieşeni ai PSD, PNL şi PC au participat, vineri seară, la acţiunea de lansare a candidaţilor USL la alegerile locale din judeţul Iaşi, desfăşurată la Sala Sporturilor din municipiu.

Autobiografia Margaretei Pâslaru, lansată pe 7 mai în Bucureşti

Autobiografia cântăreţei Margareta Pâslaru, "Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune", va fi lansată pe 7 mai, la Palatul Şuţu din Bucureşti, informează editura Curtea Veche.

Al 24-lea film din franciza „James Bond” va fi lansat în 2014

Cel de-al 24-lea film din franciza "James Bond" va fi lansat pe marile ecrane la sfârşitul anului 2014, informează site-ul revistei New Musical Express.

Alanis Morissette va lansa un nou album de studio în luna iunie

Cântăreaţa canadiană Alanis Morissette a anunţat că a înregistrat un nou set de piese pentru următorul ei album de studio, care va fi lansat în luna iunie.

Lansarea candidaţilor PDL pentru alegerile locale, amânată pentru 6 mai

Conducerea PDL a decis, luni, să amâne pentru 6 mai lansarea candidaţilor PDL pentru alegerile locale, a anunţat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu.

Naşul TV, televiziunea lui Radu Moraru, se lansează vineri seară pe Romtelecom, AKTA şi Ines

Naşul TV se va lansa vineri, la ora 20.00, în reţelele Romtelecom, AKTA şi Ines, programul noii televiziuni urmând să debuteze cu Radu Moraru şi emisiunea care l-a consacrat.

Coreea de Nord a lansat racheta care transportă un satelit pe orbită. Dispozitivul s-a dezintegrat după decolare – FOTO

Statele Unite confirmă lansarea de către Coreea de Nord a rachetei considerată de comunitatea internaţională ca un test cu rachetă balistică, a afirmat pentru AFP un responsabil american, confirmând informaţiile transmise de presa sud-coreeană. Ministerul sud-coreean al Apărării a anunţat că racheta lansată de Coreea de Nord s-a dezintegrat la scurt timp după decolare.

Politicienii, protestele şi brandul de ţară, într-un nou album de caricaturi de Mihai Stănescu

Evenimentele petrecute de la alegerile prezidenţiale din 2009 până la demisia Guvernului Boc, în plan politic, social şi monden, sunt consemnate de Mihai Stănescu în noi caricaturi adunate într-un "album-kitsch" fără titlu, a cărui lansare a avut loc marţi în Capitală.

Fond pentru Ministerul Sănătăţii de îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice din sistemul sanitar, de 7 milioane de lei

Ministerul Sănătăţii beneficiază de un fond de 7 milioane de lei pentru îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor publice din sistemul sanitar românesc, prin sprijinirea procesului de descentralizare sectorială, promovarea integrităţii şi a responsabilităţii în cheltuirea fondurilor publice.

PDL Bucureşti lansează un concurs adresat locuitorilor Capitalei. Câştigătorul va fi desemnat primul pe lista partidului pentru Consiliul General din Bucureşti

Organizaţia PDL Bucureşti a lansat, miercuri, o competiţie pentru bucureşteni intitulată "Ai un proiect pentru Bucureşti? Noi avem soluţia. Câştigă-ţi un loc în Consiliul General!", în urma căreia câştigătorul va fi desemnat primul pe lista PDL pentru CGMB.

Lansarea candidaţilor PDL pentru locale, amânată pentru 28 aprilie

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat marţi că lansarea candidaţilor PDL pentru alegerile locale din iunie a fost amânată de pe 21 pe 28 aprilie, "din motive tehnice legate de sală".

Acasă Gold intră în casele telespectatorilor în prima zi de Paşte

Postul TV Acasă Gold va intra în casele telespectatorilor, pe 15 aprilie, în prima zi de Paşte, şi va deschide o lume a telenovelelor nemuritoare, informează un comunicat al postului.

„Intelectuali la cratiţă” – o carte care nu trebuie citită pe stomacul gol. Volumul include 20 de autori, care au scris 50 de reţete cu poveste, plus un bonus surpriză de la Emil Brumaru

Volumul "Intelectuali la cratiţă", care îi dezvăluie pe copilul Dan C. Mihăilescu, ahtiat după coliva din cimitirul Bellu, pe Gabriel Liiceanu, care dă reţeta desertului săracului - halvaua -, şi pe Neagu Djuvara, care ştie să facă mousse au chocolat, a fost lansat joi, la Green Hours din Capitală.

Lansarea filmului „Avatar 2”, amânată pentru 2015

Lansarea pe marile ecrane a filmului "Avatar 2", regizat de James Cameron, prevăzută iniţial pentru decembrie 2014, a fost amânată pentru anul 2015, a anunţat producătorul peliculei, Jon Landau, citat de .