lazio

Codrea notat cu 6 pentru meciul AC Siena – Lazio (Video)

Mijlocaşul român Paul Codrea, integralist la meciul pe care echipa AC Siena l-a câştigat, scor 2-0, pe teren propriu, cu Lazio, în runda a XXX-a din Serie A, a fost notat cu 6 de presa din Italia pentru prestaţia sa.

Datasport: Mutu nu a fost acelaşi din partida cu Bologna

Agenţia Datasport a scris, după meciul pe care echipa AC Fiorentina l-a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în faţa formaţiei Lazio Roma, că atacantul Adrian Mutu nu a avut o prestaţie la fel de bună ca în partida din etapa trecută, de la Bologna.

Ştefan Radu a fost suspendat o etapă în Serie A (Video)

Fundaşul echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, a fost suspendat o etapă în Serie A în urma cumului de cartonaşe galbene şi nu va putea evolua, duminică, în meciul cu formaţia AC Fiorentina, din etapa a XXIII-a a campionatului Italiei, informează La Lazio Siamo Noi.

Fiorentina, învinsă cu scorul de 3-0 de Lazio

Echipa Fiorentina, adversara Stelei în grupa F a Ligii Campionilor şi la care Adrian Mutu a fost titular, a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-0 (0-0), de formaţia Lazio Roma, la care Ştefan Radu a fost integralist, într-un meci din etapa a IV-a a campionatului Italiei.

Mutu revine pe teren la Fiorentina în meciul cu Lazio

Atacantul Adrian Mutu va reveni pe teren în meciul pe care echipa sa, Fiorentina, îl va susţine în compania formaţiei Lazio Roma, miercuri, în etapa a IV-a a campionatului, informează presa italiană.

Cosmin Moţi, din ce în mai aproape de Lazio

Oficialii clubului italian Lazio Roma nu au abandonat ideea transferului fundaşului dinamovist Cosmin Moţi, potrivit cotidianului Corriere dello Sport, care scrie că internaţionalul român va îmbrăca în scurt timp tricoul "biancoceleste".

Transferul lui Rădoi la Inter este in pericol

Cristian Ledesma de la Lazio ar putea ajunge pe San Siro contra a doar 5 milioane de euro, informează sport.ro

Moţi: Vreau la Lazio

Fundaşul echipei Dinamo Bucureşti, Cosmin Moţi, a declarat, marţi, cotidianului Corriere dello Sport, că îşi doreşte să joace la formaţia Lazio Roma, unde l-ar reîntâlni pe fostul său coleg din Şoseaua Ştefan cel Mare, Ştefan Radu.

Corriere dello Sport: Lazio insistă pentru Moţi

Cotidianul Corriere dello Sport a scris, luni, că gruparea italiană Lazio Roma, la care este legitimat Ştefan Radu, insistă pentru transferul fundaşului echipei Dinamo Bucureşti, Cosmin Moţi.

Ştefan Radu: Lazio a ales bine, Moţi e un jucător complet

Internaţionalul român Ştefan Radu, cumpărat definitiv de echipa italiană Lazio Roma, a declarat că fostul său coleg de la Dinamo, Cosmin Moţi, "se poate adapta foarte uşor fotbalului italian", precizând că oficialii romani au făcut o alegere bună.

Borcea: Nu am discutat cu Lotito despre transferurile lui Moţi şi Lobonţ

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat,marţi, că nu a discutat cu preşedintele clubului Lazio, Claudio Lotito, sosit în cursul dimineţii la Bucureşti, despre transferurile jucătorilor Cosmin Moţi şi Bogdan Lobonţ la gruparea italiană.

Turcu: Ştefan Radu a fost transferat definitiv la Lazio Roma

Acţionarul FC Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, marţi, că Lazio Roma l-a transfertat defintiv pe fundaşul Ştefan Radu, care a evoluat în returul ediţiei 2007-2008 la gruparea italiană sub formă de împrumut.

Ioan Becali: Transferul lui Moţi la Lazio, realizat în proporţie de 99,9%

Ioan Becali a declarat, joi, că transferul fundaşului echipei Dinamo Bucureşti, Cosmin Moţi, la formaţia Lazio Roma este realizat în proporţie de 99,9 la sută, urmând ca săptămâna viitoare internaţionalul român să semneze contractul, informează agenţia Datasport.

Mircea Lucescu: Îl las pe Raţ să plece la Lazio

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, luni, că nu se va opune unui transfer al fundaşului Răzvan Raţ la Lazio Roma, dar realizarea tranzacţiei depinde şi de preşedintele grupării ucrainene, Rinat Ahmetov, informează tuttomercatoweb.com, care citează Corriere dello Sport.

Moţi şi Raţ în atenţia lui Lazio

Cotidianul Il Tempo a scris, duminică, că fundaşii Cosmin Moţi (Dinamo Bucureşti) şi Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk) se află în atenţia clubului Lazio Roma, unde ar putea deveni coechipieri cu un alt român, Ştefan Radu.

Lazio îl va cumpăra definitv pe Ştefan Radu

Cotidianul Il Tempo a scris joi că preşedintele clubului Lazio Roma, Claudio Lotito, a trimis o scrisoare pe adresa clubului Dinamo Bucureşti în care anunţă că îl va cumpăra definitiv pe fundaşul Ştefan Radu, care a fost împrumutat timp de şase luni la gruparea italiană.

Mircea Lucescu: Raţ e dorit de Lazio

Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, luni, că internaţionalul român Răzvan Raţ este dorit de clubul italian Lazio Roma, dar a precizat că plecarea jucătorului depinde de patronul grupării din Ucraina, Rinat Ahmetov.

Lotito: Ştefan Radu va fi răscumpărat

Preşedintele clubului Lazio Roma, Claudio Lotito, a anunţat că fundaşul Ştefan Radu va fi cumpărat definitiv de la FC Dinamo, grupare de la care a fost împrumutat în iarnă până la finalul acestui sezon, informează presa italiană.

Suporterii echipei Lazio mulţumiţi de Ştefan Radu

Fundaşul Ştefan Radu a primit nota 6,5 la debutul său la Lazio, în meciul cu Fiorentina, din Cupa Italiei, un site al suporterilor laziali apreciind că evoluţia românului a fost "mai mult decât pozitivă".

Piţurcă se teme că Ştefan Radu nu va fi titular la Lazio

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, la Radio Info Pro, că se teme că Ştefan Radu nu va prinde un post de titular la Lazio Roma, deşi are calităţile necesare pentru a se impune în echipa antrenată de Delio Rossi.

Ştefan Radu, transferat la Lazio pentru 5.400.000 de euro

Vicepreşedintele FC Dinamo, Vasile Turcu, a declarat, luni, pentru Radio Info Pro, că transferul fundaşului Ştefan Radu la gruparea italiană SS Lazio a fost realizat pentru suma de 5.400.000 de euro, jucătorul fiind însă împrumutat în primă fază pentru 1.190.000 de euro.

Dinu despre plecarea lui Ştefan Radu: Nimeni nu este de neînlocuit

Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a declarat, sâmbătă, că nimeni nu este de neînlocuit, făcând astfel referire la plecarea lui Ştefan Radu de la gruparea bucureşteană, informează site-ul oficial al clubului din Liga I.

Mutu a primit note de 5,5 şi 6 după meciul cu Lazio

Atacantul Adrian Mutu, care a evoluat o repriză la Fiorentina în meciul cu Lazio Roma, scor 1-2, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Italiei, a primit note de 5,5 şi 6 pentru prestaţia sa.

Lazio Eyes Dinamo Bucharest Keeper Lobont – Paper

Lazio Roma voiced interest in transferring Romanian goalkeeper Bogdan Lobont from FC Dinamo Bucharest, Italian news agency Calciomercato quoted Corriere dello Sport as saying on Tuesday.

Lazio, interesată în continuare de Lobonţ (presă)

Agenţia Calciomercato, citând cotidianul Corriere dello Sport, a scris, marţi, că oficialii clubului Lazio Roma au readus în actualitate interesul pentru portarul echipei Dinamo Bucureşti, Bogdan Lobonţ.

Cluburile Anderlecht şi Lazio amendate de UEFA

Cluburile Anderlecht Bruxelles şi Lazio Roma au fost amendate de UEFA din cauza comportamentului suporterilor la meciuri din Cupa UEFA şi Liga Campionilor.

Lazio nu a primit nicio pedeapsă pentru injuriile suporterilor la adresa lui Mutu

Clubul Lazio Roma nu a primit nicio pedeapsă din partea Judecătorului Sportiv pentru injuriile pe care suporterii i le-au adresat atacantului echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a anunţat, luni, agenţia Datasport.

Toţi jucătorii echipei Lazio, la înmormântarea lui Gabriele Sandri

Totţi jucătorii echipei Lazio vor fi prezenţi, miercuri, în jurul prânzului, la înmormântarea lui Gabriele Sandri, suporterul formaţiei romane ucis duminică de un poliţist, informează Gazzetta dello Sport.

Lazio riscă închiderea peluzei nord, după scandările rasiste împotriva lui Mutu

Echipa Lazio Roma riscă să dispute următorul meci de pe teren propriu cu peluza rezervată galeriei închisă, după ce suporterii romani au proferat scandări rasiste şi xenofobe la adresa atacantului Adrian Mutu, la meciul cu Fiorentina, disputat sâmbătă, informează Gazzetta dello Sport.

Rednic: Pentru unii jucători e ultima şansă de a juca în grupele LC

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că pentru unii dintre elevii săi meciul de marţi cu Lazio Roma reprezintă ultima şansă de a juca în grupele Ligii Campionilor.

Lotul echipei Lazio pentru meciul cu Dinamo

Antrenorul echipei Lazio Roma, Delio Rossi, a anunţat, după antrenamentul efectuat luni dimineaţă, înaintea plecării spre Bucureşti, cei 19 jucători convocaţi pentru partida cu Dinamo, din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, informează site-ul oficial al grupării italiene.

Remiză pentru Lazio înaintea meciului cu Dinamo

Echipa Lazio Roma, adversara formaţiei Dinamo Bucureşti în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida cu FC Torino, disputată, sâmbătă, pe teren propriu, în prima etapă a campionatului Italiei.

Lobonţ: Nu voi pleca la Lazio, dacă nu ne calificăm

Portarul echipei Dinamo, Bogdan Lobonţ, a declarat, pentru site-ul său oficial, că în cazul în care campioana României va rata accederea în grupele Ligii Campionilor, în favoarea italienilor de la Lazio, nu se va transfera la gruparea romană.

Izvoranu: Vrem să ne calificăm cu o victorie

Jucătorul Silviu Izvoranu a declarat că îşi doreşte ca echipa Dinamo să se califice în grupele Ligii Campionilor cu o victorie în faţa formaţiei Lazio Roma, subliniind că italienii îi subestimează pe "roş-albi" atunci când spun că vor da trei goluri la Bucureşti.

Cribari ar putea juca în meciul cu Dinamo

Fundaşul brazilian al echipei Lazio Roma, Emilson Sanchez Cribari, a declarat, luni seară, că ar putea juca în partida din deplasare cu Dinamo Bucureşti, din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, informează agenţia Datasport.

Delio Rossi: Eu nu am auzit scandările suporterilor

Antrenorul echipei Lazio Roma a declarat, sâmbătă, că nu a auzit scandări rasiste ale suporterilor în timpul meciului cu Dinamo, scor 1-1, din prima manşă a turului trei preliminar al LC, şi crede că UEFA ar trebui să deschidă o anchetă doar dacă acestea au fost trecute în raport de observator.

Badea: Fanii italieni au fost peste cota de agresivitate fizică şi verbală cu care ne-au obişnuit

Preşedintele Consiliului Executiv al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat că fanii italieni ai grupării Lazio Roma au fost la meciul tur din preliminariile Ligii Campionilor peste cota de agresivitate fizică şi verbală obişnuită, informează site-ul oficial.

UEFA a deschis o procedură de informare după meciul Lazio – Dinamo

UEFA a deschis o procedură de informare în privinţa incidentelor care s-au produs, marţi, la Roma, înainte şi în timpul meciului Lazio -Dinamo, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, a anunţat William Gaillard, consilierul preşedintelui UEFA, Michel Platini, informează AFP.

Galeria lazială: „Mama românului este o curvă”

UEFA a decis să deschidă o anchetă în urma scandărilor rasiste ale galeriei echipei Lazio în meciul cu Dinamo, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, în care suporterii laziali au adus jigniri românilor.

Autorii violenţelor de la meciul Lazio – Dinamo, identificaţi

Autorii actelor de violenţă ce au precedat meciul Lazio Roma - Dinamo au fost identificaţi de autorităţile italiene, ministerul de Interne Giuliano Amato dând asigurări că aceştia vor fi pedepsiţi conform legii, iar UEFA a deschis propria anchetă în acest caz, informează Reuters.