lege

ARB: Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operaţiunilor în numerar

Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operaţiunilor în numerar în contextul intrării în vigoare a legii, se arată într-un comunicat de marţi al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Mitropolia Basarabiei şi Schitul Prodromu, de la Muntele Athos, primesc câte două milioane de euro anual

Mitropolia Basarabiei şi Schitul românesc „Prodromu”, de la Muntele Athos, vor primi anual câte două milioane de euro, potrivit unei legi promulgată marţi de preşedintele Klaus Iohannis.

USR, despre podul de la Brăila: Grindeanu e foarte mândru că încalcă cu bună-ştiinţă legea

USR transmite că ministrul PSD Sorin Grindeanu încalcă cu bună-ştiinţă legea pentru că a deschis circulaţia pe podul de la Brăila, deşi acest proiect nu a fost recepţionat de Ministerul Transporturilor şi are grave probleme de calitate.

Rafila: În noua lege a salarizării să fie o corecţie legată de serviciul de gardă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că de la noua lege a salarizării îşi doreşte să aducă o corecţie în ceea ce priveşte serviciul de gardă, care în prezent este plătit la nivelul salariului de acum 5 ani.

Guvernanţii susţin că legea pensiilor face dreptate

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că o mare parte dintre pensionari vor beneficia de sume mai mari şi cu siguranţă nicio pensie nu va scădea.

Ion Cristoiu: „Se preferă miniştrii fără idei şi atitudini personale”

Am primit pe e-mail cele două pasaje din Arghezi scanate şi trimise dactilografei pentru a le folosi mai tîrziu la scrisul zilnic de editoriale. Primul e luat din tableta Amintiri din timpul dictaturii şi îl surprinde pe Arghezi în flagrant delict de talent la ţintuirea cenzurii: „Învăţat o viaţă întreagă să nu mă ţie nimeni […]

Sud-africanii riscă închisoarea dacă copiii nu merg la şcoală

Parlamentul Africii de Sud a adoptat un proiect de lege important privind educaţia, care ar putea aduce părinţilor pedeapsa cu închisoarea în cazul în care copiii lor nu merg la şcoală.

Iohannis a promulgat legea privind măsurile fiscal-bugetare

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi, decretul pentru promulgarea legii privind măsurile fiscal-bugetare pe care şi-a asumat răspunderea Guvernul.

Alina Gorghiu: Proiectul „Legii fugarilor”, adoptat de Senat

Senatul a adoptat proiectul de lege al Ministerului Justiţiei prin care persoanele condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la închisoare şi care nu se predau autorităţilor în termen de 7 zile vor fi pedepsite şi pentru infracţiunea de ”evadare”, anunţă Alina Gorghiu.

USR: Iohannis s-a grăbit să promulge legea de salvare a pensiilor speciale, poate prinde şi el

„Iohannis s-a grăbit să promulge legea de salvare a pensiilor speciale, poate prinde şi el pensie specială ca fost primar de Sibiu”, transmite USR.

Eroii din pandemie îşi vor primi banii. Iohannis a promulgat legea pentru sporurile personalului medical care s-a implicat în lupta împotriva pandemiei COVID-19

Personalul medical care a avut dreptul la sporuri salariale în timpul pandemiei şi care nu au fost acordate va primi în curând aceste beneficii, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat un proiect de lege în acest sens.

Prioritate pentru femeile gravide şi persoane însoţite de copii cu vârsta de până la cinci ani

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea Legii privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum şi pentru persoane însoţite de copii cu vârsta de până la cinci ani.

Şoc politic în Polonia. Opoziţia pare să fi câştigat alegerile. Partidul conservator „Lege şi Justiţie” ar putea fi scos de la guvernare după 8 ani

Partidele de opoziţie din Polonia par să fi obţinut o victorie solidă în alegerile generale din această ţară, potrivit unui exit-poll publicat imediat după încheierea votului, duminică, la ora 21.00 (22:00 ora României).

Parlamentul georgian interzice prin lege utilizarea corturilor în timpul protestelor

Parlamentul Georgiei a votat un proiect de lege care interzice utilizarea de tabere de corturi în timpul protestelor publice, potrivit Reuters

Adrian Sârbu: Cel mai mare drog care distruge tânăra generaţie este mâncarea

Nemo: Traficanţii de droguri nu vor mai putea scăpa de închisoare. Astăzi PNL a depus în Parlament Legea 2 Mai. Fără închisoare cu suspendare sau sub supraveghere pentru dealerii de droguri de mare risc. Principalul subiect de discuţie este consumul de droguri de către tineri considerat un risc major la adresa siguranţei naţionale. Adrian Sârbu: […]

Adrian Sârbu: Cea mai mare instituţie de presă din România este Google

Hofi: Parlamentul European a venit cu părerea lui. Vrea să interzică manipularea mass-media din partea statului sau a mediului privat. Ţările UE ar urma să fie obligate să protejeze mass-media de ingerinţe şi să nu fie folosite programe spion împotriva jurnaliştilor. România este pe locul 53 din 180 de ţări analizate în acest an în […]

Adrian Sârbu: Şedinţa CSAT pe combaterea consumului de droguri în rândul tinerilor e praf. În ochi, nu în nas

Nemo: Traficanţii de droguri nu vor mai putea scăpa de închisoare. Astăzi PNL a depus în Parlament Legea 2 Mai. Fără închisoare cu suspendare sau sub supraveghere pentru dealerii de droguri de mare risc. Principalul subiect de discuţie este consumul de droguri de către tineri considerat un risc major la adresa siguranţei naţionale. Hofi: Care […]

TikTok colaborează cu guvernul kenyan pentru a interzice conţinutul LGBTQ+

Alarma a fost trasă de revista LGBTQ Nation: „Purtătorii de cuvânt TikTok au confirmat că platforma elimină conţinutul LGBT+ specific dacă agenţiile de aplicare a legii unei ţări solicită acest lucru”.

Prin rezolvarea problemei etichetării mierii, România are şansa de a pune din nou miere nefalsificată pe masa fiecărui român

Evenimentul “Mierea un super aliment pentru sănătatea fiecăruia dintre noi” a readus în atenţie problema mierii contrafăcute de pe rafturile magazinelor din ţara noastră .

Modelul Amsterdam: California va adopta o lege care va permite deschiderea cafenelelor cu canabis

Statul american California se pregăteşte pentru adoptarea unei legi care va permite deschiderea cafenelelor cu canabis. Proiectul este inspirat din modelul Amsterdam.

Termen de depunere a amendamentelor pentru legea privind măsurile fiscal bugetare

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că a decis să îşi asume răspunderea pe pachetul de măsuri care vizează stoparea risipei bugetare, iar termenul de depunere a amendamentelor este marţi, ora 13.00.

Noua lege a pensiilor ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2024

Pensiile mici vor fi majorate primele, spune, luni, premierul Marcel Ciolacu.

Cătălin Drulă, preşedintele USR: Vom sesiza CCR împotriva legii Ciolacu de creştere a taxelor

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a anunţat, într-o conferinţă de presă la Târgu-Jiu, că partidul va sesiza Curtea Constituţională a României (CCR) în privinţa proiectului Guvernului PSD-PNL de creştere a taxelor.

Drulă: Legea creşterii taxelor, un atac direct asupra economiei. UDMR ar susţine o moţiune

Legea creşterii taxelor a lui Marcel Ciolacu şi a PNL-ului este un atac direct asupra economiei româneşti, spune, marţi, preşedintele USR. Acesta a mai declarat că a înţeles din declaraţiile lui Kelemen Hunor că UDMR ar susţine moţiunea de cenzură.

Ciolacu respinge ideea modificării legii off-shore: Nu puneţi presiune pe un subiect care nu există

„Este o solicitare din partea dânşilor să mă văd şi eu, şi dl. preşedinte al Senatului. Eu ştiu că este o lege a off-shorului, asumată de către noi… Există nişte litigii, iar preşedintelui OMV i-am solicitat să încercăm pe cale amiabilă să încheiem acele litigii pe care le are cu stratul român. Cred că o […]

Ţara Galilor introduce limita de viteză de 20 mp/h în localităţi

Ţara Galilor devine prima ţară din Marea Britanie care introduce, începând de duminică, limita de viteză de 20 mp/h ( 32km/ h) în localităţi, potrivit BBC.

USR: Valoarea primelor de asigurare a crescut cu 30%, dar despăgubirea a rămas neschimbată

Modificările aduse în Parlament Legii privind asigurarea obligatorie a locuinţelor de către PSD şi PNL au crescut cu 30% valoarea primelor de asigurare, în timp ce valoarea despăgubirilor a rămas neschimbată, acuză USR.

Cazanciuc: autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat definitiv

Senatorul Robert Cazanciuc, unul dintre iniţiatorii legii Anastasia, susţine că autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat definitiv. Politicianul anunţă că legea Anastasia este în vigoare şi cere ajutorul societăţii pentru promovarea acesteia.

USR: Guvernul Ciolacu nu are bani pentru mamele cu tulburări post-natale, dar plăteşte sinecuri

Deputatul USR Filip Havârneanu afirmă că Guvernul nu a alocat fondurile necesare pentru aplicarea legii prin care mamele pot primi consiliere psihologică gratuită, după ce o mamă, la Botoşani, şi-a aruncat pe geamul unui hotel cei doi copii, din care a unul a murit.

Ion Cristoiu: De ce nu facem şi noi un Games of Thrones din Istoria României?

Despre Iisus. Vine la mine acasă, pentru a-mi aduce un coşuleţ de Paşti (l-au lăsat la B1tv, ultima mea adresă de colaborator al unui post, nişte cetăţeni, dintre cei nearestaţi încă de DNA) Silviu Mânăstire, moderatorul la a cărei emisiune sînt invitat din cînd în cînd. A terminat emisiunea de pe post şi în drum […]

Legea liberei circulaţii a cetăţenilor români s-a modificat. Copiii de peste 16 ani pot călători neînsoţiţi, cu anumite condiţii

Legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate s-a modificat. Copiii cu vârsta de peste 16 ani scapă de obligaţia de a fi însoţiţi de un adult atunci când călătoresc în străinătate, informează Aleph News. Copiii de peste 16 ani pot călători neînsoţiţi, dar numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali şi […]

Preşedintele Pakistanului refuză să semneze noile legi privind securitatea naţională

Preşedintele pakistanez Arif Alvi a declarat duminică că a refuzat să promulge două proiecte de lege care ar da autorităţilor mai multă putere de a urmări în justiţie persoanele care comit acte împotriva statului şi armatei, o măsură pe care Ministerul de Justiţie a declarat-o neconstituţională.

Deputat: Graţie PSD, criminalul de la 2 Mai va sta vreun deceniu după gratii

„Graţie PSD, criminalul de la 2 Mai va sta vreun deceniu după gratii”, afirmă deputatul Radu Cristescu. El spune că tânărul „va fi primul al legii Anastasia”.

Tomac: Spre Cotroceni, când te uiţi, simţi cum doar cineva stă şi se bronzează la soare

„Spre Cotroceni, când te uiţi, simţi cum doar cineva stă şi se bronzează la soare, pentru că acolo nu se întâmplă absolut nimic. Asta este cea mai mare dezamăgire a oamenilor de dreapta”, spune Eugen Tomac, prezent la Conferinţa Naţională Forţa Dreptei.

Condiţiile în care copiii care nu au încă vârsta de 16 ani pot călători neînsoţiţi în străinătate

Legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate s-a modificat şi reglementează modul în care minorii care nu au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi. Legea intră în vigoare din 20 august.

Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei privind pensiile speciale

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 726/2023. „Modul defectuos de realizare a eşalonării creşterii vârstei standard de pensionare este de natură să încalce art.1 alin.(5) din Constituţie în componenta sa de securitate juridică corelat cu componenta instituţională a independenţei justiţiei, cu referire directă la condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de […]

Gorghiu: Este atributul Parlamentului să reexamineze legea în acord cu decizia CCR

„Este atributul Parlamentului să reexamineze legea în acord cu decizia CCR”, susţine Alina Gorghiu, după ce premierul a adresat Ministerului Justiţiei invitaţia de a „formula amendamentele contestate de CCR cu privire la pensiile de serviciu ale magistraţilor”.

CCR a decis: Legea pensiilor speciale se întoarce în Parlament

Legea pensiilor speciale este parţial neconstituţională şi trebuie să fie corectată de Parlament, a decis CCR.

Indicatoarele bilingve montate la Întorsura Buzăului, care au fost şi vandalizate, vor fi înlocuite

Indicatoarele bilingve montate la Întorsura Buzăului trebuie să fie înlocuite, după ce Prefectura Covasna a decis că acestea nu au fost montate aşa cum cere legea. Între timp, acestea au fost vandalizate.

MAE salută adoptarea de către Senatul SUA a textului Black Sea Security Act

Ministerul Afacerilor Externe salută vineri adoptarea de către Senatul Statelor Unite ale Americii, la 27 iulie 2023, a legii privind autorizarea bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act/NDAA) care include şi proiectul de lege Black Sea Security Act.