legi

De ce a fost nevoie de desfiinţarea Direcţiei de combatere a fraudelor

Desfiinţarea Direcţiei de combatere a fraudelor din ANAF, după ce preşedintele a promulgat legea privind unele măsuri referitoare la inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, repară o situaţie care a apărut în urmă cu şase ani.

Decizie demnă de Kafka: Un igienist dentar de origine română din Canada şi-a pierdut licenţa pentru că şi-a tratat soţia. În plus, a fost acuzat de abuz sexual al unui pacient

Un igienist dentar de origine română din Ontario, Canada, şi-a pierdut pentru o perioadă de cinci ani licenţa, fiind acuzat de "abuz sexual" pentru că şi-a tratat soţia, încălcând astfel o lege care nu permite relaţiile amoroase dintre personalul medical şi pacienţi, potrivit presei canadiene.

Suspendarea executării pedepsei pentru condamnaţii care au ucis la volan ar putea fi interzisă. Proiectul, depus la Senat

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a depus la Senat un proiect legislativ pentru modificarea Codului Penal, în sensul interzicerii suspendării executării pedepsei pentru ucidere din culpă în condiţiile săvârşirii infracţiunii ca urmare a conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului sau fără permis.

Patronatele din petrol şi gaze apreciază revizurile legii offshore şi a legii petrolului

Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) apreciază că noile revizuiri propuse de Ministerul Energiei pentru legea Offshore şi legea Petrolului, în forma publicată în data de 20 septembrie, contribuie la clarificarea şi îmbunătăţirea cadrului fiscal, arată un comunicat al asociaţiei.

Senatul a adoptat tacit proiectul prin care şoferii pot alege perioada de suspendare a permisului

Senatul a adoptat tacit, luni, iniţiativă legislativă prin care şoferii pot alege perioada de suspendare a permisului auto, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-un interval de un an de la data contravenţiei.

Guvernul discută proiectul lui Birchall de a creşte pedepsele pentru omor, viol şi răpire. Pedepsele ajung şi la 20 de ani / VIDEO

Guvernul discută în şedinţa de marţi, în primă lectură, un proiect ce prevede majorarea pedepselor pentru omor, viol sau răpire, în unele cazuri acestea ajungând la 20 de ani de detenţie. Totodată, pedeapsa pentru viol ar urma să crească la 12 ani de închisoare.

Ce legi vor discuta aleşii în sesiune extraordinară: De la recursul compensatoriu la OUG 114

Proiectul de lege pentru abrogarea amnistiei şi graţierii, legea recursului compensatoriu, Ordonanţa de Urgenţă 114 şi Ordonanţa de Urgenţă 51 sunt legile care vor fi discutate în sesiunea extraordinară. Ordonanţa de Urgenţă 51 prevede eliminarea transportului judeţean din sfera serviciilor publice.

Codurile penale, legile privind cumpărarea cartelelor prepay doar cu buletinul şi Alertă Copil, priorităţile Parlamentului în toamnă

Printre priorităţile sesiunii parlamentare din toamnă se numără modificarea codurilor penale, pentru punerea în acord cu decizia CCR, cât şi legea privind achiziţionarea cartelelor prepay doar cu buletinul şi un proiect pentru implementarea sistemului Alertă Copil, după cazul din Caracal.

Restanţele legislative ale parlamentarilor. Ce proiecte nu s-au mai materializat în legi, chiar dacă au fost cândva în prim planul scenei politice

Legea lobby-ului, votul electronic sau alegerea primarilor în două tururi sunt doar câteva exemple de proiecte legislative care nu au devenit acte normative. Chiar dacă au fost în prim planul scenei politice, iniţiativele au fost uitate în sertarele Parlamentului sau au fost respinse de aleşi.

Ministrul ungar de Externe critică Codul Administrativ: România să respecte drepturile minorităţilor

Ministrul ungar de Externe Péter Szijjártó critică adoptarea Codului Administrativ în forma actuală de către Guvernul de la Bucureşti, spunând că în acest fel drepturile minorităţilor nu mai sunt respectate, iar pragul de 20% pentru folosirea limbii materne poate duce la pierderea dreptului

Emil Boc: Măsura privind alegerea preşedintelui de Consiliu Judeţean trebuie dublată de alegeri în două tururi

Primarul oraşului Cluj-Napoca a declarat sâmbătă că alegerea preşedintelui de consiliu judeţean prin vot direct ar trebui dublată şi de alegeri în două tururi pentru administraţiile locale şi judeţene, altfel având avantaj cei care se află în exerciţiu.

Proiect PSD-ALDE: Copiii, obligaţi prin lege să-şi întreţină părinţii/ MOTIVUL: Sub influenţa banilor, tinerii uită că au şi obligaţii/ Propunerea prevede şi pedepse cu închisoarea

Proiectul de lege privind "Recunoştinţa între generaţii" a fost depus la Senat de 74 de parlamentare PSD şi ALDE, printre care şi Niculae Bădălău, ministrul Economiei, în acesta precizându-se că părinţii, bunicii sau străbunicii trebuie să fie susţinuţi financiar de copii, dacă au nevoie.

Senat: Administraţiile locale, obligate să achiziţioneze minimum 10% maşini electrice

Senatul a adoptat miercuri, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu, prin care autorităţile administraţiei publice vor avea obligativitatea de a achiziţiona minimum 10% maşini electrice sau hibride din totalul vehiculelor pe care le vor cumpăra.

Marian Oprişan îi scrie premierului Viorica Dăncilă: Adoptarea Codului Administrativ, un mare câştig

Marian Oprişan, în calitate de preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, îi transmite premierului Viorica Dăncilă că adopttarea Codului Administrativ este un mare câştig pentru administraţie, reglementările beneficiind de expertiza celor din consiliile judeţene.

Eugen Teodorovici anunţă un nou proiect de reformă a sistemului vamal pentru săptămâna viitoare/ Să fie separată de ANAF

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a declarat că în cursul săptămânii viitoare va veni cu un proiect de lege legat de reformarea sistemului vamal, astfel încât Direcţia Generală a Vămilor să fie separată de ANAF şi să intre sub autoritatea directă a ministrului de Finanţe.

Noi poteste violente la Hong Kong, împotriva legii extrădării: Zeci de persoane, rănite/ Mulţimea, dispersată cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc | FOTO, VIDEO

Mii de tineri cu feţele acoperite şi înarmaţi cu umbrele ocupă străzile care duc spre parlamentul din Hong Kong, pentru a forţa guvernul să amâne dezbaterea pentru modificarăile legislative care ar permite extrădarea către China continentală, Taiwan şi Macau a persoanelor acuzate de fapte penale.

Comisia „Iordache”, raport favorabil pentru modificările privind Codurile penale. Lista amendamentelor

Comisia specială pentru revizuirea legilor justiţiei a votat, marţi, un raport favorabil pe Codul Penal în forma adoptată de Senat, deputaţii şi senatorii jurişti neacceptând niciun amendament propus de Opoziţie.

Comisia ”Iordache” dă astăzi raport pe proiectele de modificare a codurilor penale

Comisia specială pentru revizuirea legilor justiţiei se va reuni marţi, de la ora 14.00, pentru a da raport pe cele două proiecte legislative de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, adoptate de Senat, urmând ca acestea să fie trimise la plenul Camerei Deputaţilor de miercuri.

Germania a adoptat o nouă lege a avorturilor. Parlamentul a votat să permită doctorilor să menţioneze dacă fac avorturi la cerere

Parlamentul german a aprobat o revizuire a controversatei legi privind avorturile, cunoscută sub denumirea Paragraful 219a, în urma acestei schimbări, doctorii şi spitalele vor putea menţiona pe site-urile lor web dacă fac avorturi la cerere, însă organizaţiile pentru drepturile femeilor cer abrogarea în totalitate a legii, susţinând că nu asigură dreptul la informaţie.

Răbdarea care i-a lungit…Un politician refuză să-şi tundă părul până nu i se adoptă propunerea | FOTO

Un politician din Wisconsin, Statele Unite, are o abordare inedită pentru a susţine adoptarea unei legi în scopuri sociale, care ar însemna mai multe beneficii pentru comunitatea persoanelor surde, relatează Huffington Post.

Edouard Philippe: Franţa va înăspri sancţiunile împotriva protestelor nedeclarate

Franţa intenţionează să introducă o lege care să permită înăsprirea sancţiunilor împotriva protestelor nedeclarate ca răspuns la demonstraţiile violente ale "vestelor galbene", a declarat luni primul ministru Edouard Philippe, relatează Reuters.

Dăncilă anunţă Legea Apelor Minerale şi a minerilor: Resursele sunt ale românilor

Viorica Dăncilă neagă că ordonanţa ce prevede măsuri fiscale şi "taxa pe lăcomie" are ca scop colectarea de fonduri pentru acoperirea pensiilor şi salariilor, iar legat de resursele naturale, premierul anunţă legi care vor viza domenii precum minele sau exploatarea apelor minerale.

Lege promulgată: Iaşi desemnat „Capitală istorică”, iar Alba Iulia „Capitală a Marii Uniri”

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea prin care municipiul Iaşi este declarat "Capitală istorică" a României şi municipiului Alba Iulia "Capitală a Marii Uniri" a României, informează Administraţia Prezidenţială.

Judecător al Curţii de Apel Bucureşti, trimis în judecată pentru că a condus băut

Damian Dolache, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată, joi, de către procurorii Parchetului General, fiind acuzat că a condus băut maşina în Capitală.

RETROSPECTIVĂ. Modificarea Legilor Justiţiei, revocarea Codruţei Kovesi şi eliberările în dosarele de corupţie. Marile scandaluri ale anului 2018

2018 a fost marcat de modificări legislative şi decizii cu impact major asupra Justiţiei, pornind de la revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi până la înfiinţarea unei Secţii speciale de anchetare a magistraţilor sau re-compunerea Completurilor de 5 judecători.

Liderul formaţiunii Dreapta Liberală, despre legea privind autoritatea poliţiştilor: Permite ca Poliţia să acţioneze discreţionar

Viorel Cataramă, preşedintele formaţiunii Dreapta Liberală, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că a cerut oprirea de la promulgare a legii privind autoritatea poliţiştilor, deoarece aceasta permite oamenilor legii să acţioneze discreţionar şi chiar să comită abuzuri.

Orban acuză PSD că ţine legi la sertar: Nu adoptă legi în Parlament pentru ca PNL să nu le poată ataca la CCR

Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat, luni seară la Realitatea TV, că PSD ţine legile la sertar şi refuză să le adopte în Parlament, pentru ca liberalii să nu le poată contesta la Curtea Constituţională.

VIDEO – Dragnea, izbucnire nervoasă în Parlament: Mi-a ajuns! Sunt şi eu om. Vorbiţi cu Iohannis să dea decret să mă împuşte

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a avut o ieşire nervoasă, miercuri, în momentul în care a fost întrebat dacă o lege adoptată recent, privind executarea pedepsei la domiciliu, îl ajută. Dragnea s-a întrebat dacă este singurul om din ţară şi dacă legile sunt doar pentru el.

Tudorel Toader ar urma să trimită joi la CSM proiectul de OUG pentru modificarea legilor justiţiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar urma să trimită joi la CSM draftul ordonanţei de urgenţă pentru modificarea legilor justiţiei pentru a obţine aviz, urmând ca săptămâna viitoare să fie adoptată ordonanţa.

PSD discută la Neptun despre necesitatea unei legi a lobby-ului | DOCUMENT

PSD discută sâmbătă, la Neptun, despre necesitatea unei legi a lobby-ului, aceasta permiţând implicarea societăţii în procesul decizional, potrivit documentului făcut public sâmbătă.

Autorităţile din această ţară ar putea introduce pedeapsa capitală pentru accidente rutiere

Guvernul din Bangladesh va analiza luni un amendament ce propune introducerea pedepsei cu moartea în cazul accidentelor rutiere cauzatoare de decese, a declarat un oficial, în contextul în care zeci de mii de elevi şi studenţi protestează după ce doi adolescenţi au fost călcaţi de un autobuz.

Sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor din instanţe va fi verificat. Cine se ocupă de audit

Printre cele mai importante modificări aduse de noua lege pentru organizare judiciară se numără obligativitatea verificării modului în care funcţionează în fiecare instanţă din ţară sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor.

Restricţii pentru procurorii care pleacă de la DNA şi DIICOT. Fără detaşări sau delegări

Procurorii care îşi încheie activitatea la DIICOT sau DNA vor fi nevoiţi, potrivit noii legi privind organizarea judiciară, să revină la parchetul de unde provind, fără a mai putea ajunge „la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii”, aşa cum era până acum.

Schimbări majore în sala de judecată, aduse de noua lege privind organizarea judiciară: Avocatul, la acelaşi nivel cu procurorul. Apărător: E firesc

Noua lege privind organizarea judiciară, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, aduce schimbări majore în configuraţia sălii de judecată.

Cum schimbă justiţia modificările aduse legislaţiei privind organizarea judiciară. Comparaţie între vechea şi noua lege

Printre cele mai importante modificări ale legii 304/2004, se numără cea potrivit căreia procurorii trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie, dar şi cea privind introducerea principiului egalităţii în ceea ce priveşte aşezarea judecătorului, procurorilor şi avocaţilor în sala de judecată.

Legea care măreşte intervalul de plată a amenzilor de la două la 15 zile, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede majorarea, de la 48 de ore la 15 zile, a perioadei în care persoanele pot plăti valoarea amenzilor la jumătate. Legea îşi propune eficientizarea şi facilitarea procesului de achitare a contravenţiilor.

Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare proiectul care modifică Legea educaţiei naţionale

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Parlamentului spre reexaminare proiectul care modifică Legea educaţiei naţionale. Şeful statului critică lipsa clarităţii în definirea termenului de „minoritate lingvistică”, în ceea ce priveşte învăţământul în limba maternă.

Deputat ALDE: Iohannis a devenit amnezic. N-are căderea să predea lecţii de constituţionalitate

Deputatul ALDE, Steluţa Cătăniciu, a declarat că preşedintele Klaus Iohannis "a devenit amnezic" deoarece uită că judecătorii CCR au respins majoritatea sesizărilor sale pe legile justiţiei. Ea a precizat că şeful statului nu este în măsură să dea lecţii de constituţionalitate.

Noi reguli privind acordarea ajutorului social. Iohannis a promulgat legea prin care cei care refuză un loc de muncă nu mai primesc bani

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, modificările aduse Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, informează Administraţia Prezidenţială. Conform noilor prevederi, o persoană care refuză un loc de muncă oferit pierde dreptul la ajutor social.

Miercuri, plen reunit pentru conducerea SIE/ Dragnea, ironic: Vlase are susţinere universală

Miercuri va avea loc plenul reunit pentru votul pentru conducerea SIE, nominalizarea făcută de preşedintele Klaus Iohannis fiind Gabriel Vlase. Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că acesta are susţinerea PSD-ALDE.