liban

Hezbollah îşi mobilizează forţele anticipând un eventual ATAC asupra Siriei

Combatanţii Hezbollah-ului şiit libanez, aliat al regimului de la Damasc, au ocupat poziţii ţinute secrete în Liban, în anticiparea unei lovituri eventuale a Statelor Unite împotriva Siriei, au raportat luni martori citaţi de AFP.

Cel puţin 500 de morţi în urma presupului atac cu arme chimice din apropierea Damascului

Peste 500 de persoane, dintre care 80 de copii, au fost ucise în presupusul atac cu arme chimice de la 21 august în apropiere de Damasc, a declarat sâmbătă Observatorul sirian al Drepturilor Omului (OSDO), evocând un bilanţ provizoriu.

Inspectorii ONU pentru arme chimice în Siria au sosit în Liban

Inspectorii ONU pentru arme chimice au ajuns în Liban sâmbătă dimineaţa, după ce au părăsit Damascul, a constatat o jurnalistă AFP.

DUBLUL ATENTAT din Tripoli: Libanul a decretat doliu naţional. Al-Qaida în Magrebul Islamic susţine că vina aparţine Hezbollah

Libanul a decretat doliu naţional, sâmbătă, după dublul atentat comis în oraşul Tripoli şi soldat cu 45 de morţi şi sute de răniţi, autorităţile luând măsuri de securitate suplimentare după cel mai grav atac de la sfârşitul războiului civil până acum. Organizaţia teroristă Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI) a acuzat mişcarea şiită libaneză Hezbollah de comiterea atentatelor.

Cel puţin 42 de morţi în urma unor atentate în oraşul libanez Tripoli

Cel puţin 42 persoane au fost ucise, iar alte peste 350 au fost rănite în dublul atentat produs vineri în oraşul libanez Tripoli, anunţă ministrul Sănătăţii, Ali Hassan Khalil, conform unui nou bilanţ citat de AFP.

Un jurnalist al unui post de televiziune oficial sirian a fost ucis într-un atentat comis la Alep

Un jurnalist al postului de televiziune oficial sirian al-Ikhbariya a fost ucis într-un atentat sinucigaş, joi, comis într-un restaurant din Alep (nord), anunţă agenţia oficială Sana şi un ONG.

Militanţi rebeli dezvăluie ororile care au urmat „atacului chimic” comis în apropiere de Damasc

Militanţi sirieni au vorbit joi, după o zi de la comiterea unui presupus atac cu arme chimice în apropiere de Damasc, despre o zi de oroare urmată de îngroparea unor victime în tăcere, în cursul nopţii, groapa comună fiind situată în apropierea unei poziţii a armatei siriene.

Raid israelian împotriva unei poziţii a unei grupări palestiniene apropiate Damascului

Un raid israelian efectuat vineri dimineaţa a vizat o poziţie a unei grupări palestiniene apropiate regimului sirian în sudul Libanului, după câteva ore de la lansarea a patru rachete către nordul Israelului, a anunţat agenţia naţională libaneză.

Patru rachete lansate din Liban au căzut în nordul Israelului

Patru rachete au fost lansate, joi, din sudul Libanului spre teritoriul israelian, anunţă surse citate de agenţia oficială libaneză NNC şi de presa israeliană, fiind vorba, cel mai probabil, de un atac al mişcării şiite Hezbollah, un inamic declarat al statului evreu.

AFP: Majoritatea liderilor arabi au sprijinit tacit intervenţia sângeroasă în Egipt

Majoritatea liderilor arabi au sprijinit tacit intervenţia sângeroasă împotriva Fraţilor Musulmani în Egipt, considerând-o ca pe o ripostă la ameninţarea pe care confreria o reprezintă pentru puterea lor, apreciază experţi.

ATENTAT la Beirut: Cel puţin 22 de morţi şi peste 300 de răniţi în cel mai sângeros atac din ultimele trei decenii – FOTO

Cel puţin 22 persoane au fost ucise, joi, în cel mai sângeros atentat din ultimele trei decenii comis la periferia de sud a Beirutului, fieful Hezbollah, mişcare ce luptă împotriva insurgenţilor din Siria alături de regimul lui Bashar al-Assad, potrivit unui nou bilanţ al poliţiei.

Turcia a transmis un avertisment Libanului, pe fondul răpirii a doi piloţi turci

Ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, l-a avertizat marţi pe omologul său libanez în legătură cu "consecinţele negative" ale răpirii celor doi piloţi turci la Beirut.

Doi membri ai unui echipaj Turkish Airlines, răpiţi la Beirut

Doi piloţi din cadrul companiei Turkish Airlines au fost răpiţi vineri dimineaţa de persoane înarmate pe drumul dinspre aeroportul de la Beirut, a declarat ministrul de Interne Marwane Charbel.

Un avion care se îndrepta spre Beirut s-a întors la Paris după ce a fost lovit de fulger

Un avion al companiei Air Méditerranée, lovit de un "fulger puternic" după ce a părăsit Parisul cu destinaţia Beirut, vineri seara, a fost nevoit să se întoarcă pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle pentru un control preventiv înainte de a-şi relua cursa, au declarat sâmbătă surse concordante.

Hezbollah, despre decizia UE de a înscrie aripa sa militară pe lista organizaţiilor teroriste: Este agresivă şi nedreaptă

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a calificat luni drept "agresivă" şi "nedreaptă" decizia Uniunii Europene de a înscrie aripa sa militară pe lista "organizaţiilor teroriste".

LISTA ţărilor care consideră Hezbollah organizaţie teroristă

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah, a cărei aripă militară a fost înscrisă luni de către Uniunea Europeană (UE) pe lista sa cu organizaţii teroriste, se află deja pe liste similare ale mai multor state.

Un oficial sirian de rang înalt, asasinat în Liban

Un oficial de rang înalt din Siria a fost asasinat de către persoane înarmate în sudul Libanului, a anunţat agenţia siriană de presă SANA.

Siria afirmă că respectă suveranitatea Libanului, dar recunoaşte că i-a urmărit pe rebeli în teritoriul libanez

Siria a anunţat că i-a urmărit miercuri pe rebeli până în teritoriul libanez cu un tir de rachete efectuat din elicopter asupra unei localităţi din estul Libanului, dar a afirmat că respectă suveranitatea şi integritatea teritorială a vecinului său.

Libanul AVERTIZEAZĂ Siria că ar putea riposta la raidurile de pe teritoriul său

Armata libaneză avertizează Siria că ar putea riposta după un raid aerian asupra unei localităţi libaneze, situaţie care riscă să amplifice conflictul regional.

Raid aerian sirian asupra unui sat libanez sunnit ce susţine rebelii, soldat cu răniţi

O localitate libaneză, la frontiera cu Siria, care îi susţine pe rebelii ce luptă împotriva regimului de la Damasc, a fost vizată miercuri de un raid aerian care a atins, pentru prima dată, centrul acesteia, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de securitate.

CONFLICTUL DIN SIRIA: Cel puţin 16 rachete au fost lansate de insurgenţi sirieni spre sudul Libanului

Cel puţin 16 rachete au fost lansate, sâmbătă, din Siria spre sud-estul Libanului, în contextul intensificării tensiunilor la frontiera dintre cele două ţări, relatează presa libaneză.

CONFLICTUL SIRIA – ISRAEL: Bashar al-Assad vorbeşte despre o „presiune populară” de a se deschide frontul în Platoul Golan

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a afirmat că în Siria există o "presiune populară" pentru deschiderea frontului din Golan cu Israelul, adăugând că va candida la alegerile prezidenţiale din 2014 "dacă poporul vrea acest lucru", într-un interviu acordat televiziunii Al-Manar.

Liderul mişcării Hezbollah: Introducerea noastră pe lista UE a grupărilor teroriste nu are nicio valoare. Este doar cerneală pe hârtie

Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a apreciat, sâmbătă, drept lipsită de importanţă intenţia Uniunii Europene de a înscrie aripa sa militară pe lista organizaţiilor teroriste.

Cel puţin patru morţi în confruntările dintre opozanţii şi partizanii lui Bashar al-Assad din Liban

Cel puţin patru persoane au fost ucise şi alte 35 au fost rănite marţi la Tripoli, marele oraş din nordul Libanului, în urma violenţelor dintre partizanii şi opozanţii preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat pentru AFP o sursă din securitate.

Carnagiu în Siria: Cel puţin 15 persoane, dintre care 9 copii, au murit în urma unui bombardament al armatei

Cel puţin 15 persoane, dintre care 9 copii, au murit sâmbătă într-un bombardament al armatei aeriene asupra cartierului kurd din oraşul Alep (nord), conform Observatorului sirian al Drepturilor Omului, (OSDO).

Un elicopter militar sirian a atacat poziţii insurgente de pe teritoriul Libanului

Un elicopter militar sirian a lansat rachete, miercuri, spre un sat libanez situat în apropierea frontierei comune, o localitate care susţine revoltele împotriva regimului Bashar al-Assad, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate libaneze, citate de AFP.

François Hollande a discutat la telefon cu omologul său libanez despre impactul situaţiei din Siria

Preşedintele francez François Hollande a discutat la telefon, luni, cu preşedintele libanez, Michel Sleiman, pe care l-a reasigurat cu privire la sprijinul Franţei pentru prevenirea efectelor asupra ţării sale ale situaţiei din Siria, potrivit unui comunicat al preşedinţiei.

Un membru Hezbollah, declarat vinovat în Cipru de complot împotriva unor turişti israelieni

Un tribunal cipriot l-a recunoscut joi pe un libanez, în vârstă de 24 de ani, membru al mişcării şiite Hezbollah, vinovat de participare la pregătirea unor atacuri împotriva turiştilor israelieni ce vin în vacanţă pe insula mediteraneană.

Statele Unite confirmă că aviaţia siriană a bombardat poziţii de pe teritoriul Libanului

Departamentul de Stat american a confirmat că avioane militare siriene au efectuat pentru prima dată raiduri în nordul Libanului, notând că este vorba de o "escaladare semnificativă" şi "inacceptabilă" a conflictului.

Aviaţia militară siriană a atacat poziţii insurgente de pe teritoriul Libanului – surse

Aviaţia militară siriană a bombardat, luni, pentru prima dată, poziţii insurgente de pe teritoriul Libanului, anunţă surse militare libaneze.

Regimul din Siria avertizează că ar putea ataca poziţii ale insurgenţilor pe teritoriul Libanului

Regimul Bashar al-Assad avertizează că ar putea ataca poziţii insurgente de pe teritoriul Libanului, dacă armata libaneză nu va interveni împotriva acestor grupuri "teroriste", informează agenţia oficială SANA, citată de ziarul israelian Haaretz.

Opoziţia siriană va participa la reuniunea Prietenilor poporului sirian de la Roma

Coaliţia opoziţiei siriene va participa la reuniunea Prietenilor poporului sirian prevăzută pentru joi la Roma, revenind astfel asupra deciziei sale de boicot, a anunţat luni liderul Ahmed Moaz al-Khatib pe pagina sa de Facebook, relatează AFP.

Un oficial iranian a fost ucis de către persoane înarmate în Siria

Un oficial iranian a fost ucis de "grupări teroriste armate" în Siria, în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Ambasada iraniană de la Beirut.

Canada vrea să poată retrage cetăţenia celor găsiţi vinovaţi de „terorism”

Guvernul de la Ottawa s-a declarat favorabil, miercuri, unei propuneri legislative a unui deputat care vrea retragerea cetăţeniei canadiane unor persoane naturalizate găsite vinovate de "terorism", la o zi după anunţarea participării unui canadian la un atentat antiisraelian.

Ehud Barack: Israelul nu va permite transferuri de armament din Siria către Hezbollah

Ministrul israelian al Apărării Ehud Barak a reafirmat duminică, la Munchen, că Israelul nu va permite transferuri de armament din Siria către mişcarea şiită libaneză Hezbollah.

Siria: 16 persoane, dintre care 8 copii, au murit în urma unui raid aerian

Şaisprezece persoane, dintre care opt copii, au fost ucise sâmbătă într-un raid al aviaţiei regimului în oraşul Manjib, din nordul Siriei, a declarat Observatorul sirian al Drepturilor Omului (OSDO).

Libanul cere ajutor din partea comunităţii internaţionale în privinţa refugiaţilor sirieni

Guvernul libanez, divizat cu privire la conflictul sirian, a anunţat că a decis să facă apel la ţările arabe şi prietene pentru a uşura povara, mai ales financiară, reprezentată de găzduirea a aproximativ 125.000 de refugiaţi sirieni pe teritoriul său.

Washingtonul vrea un nou Guvern, fără influenţa Siriei, în Liban

Diplomaţia americană a pledat, marţi, pentru formarea unui nou Guvern în Liban fără influenţa Siriei, în plină criză politică după atentatul soldat cu moartea unui oficial de rang înalt din cadrul poliţiei.

Libanul devine a treia ţară care găzduieşte mai mult de 100.000 de refugiaţi sirieni

Numărul refugiaţilor sirieni în Liban a trecut de 100.000, a anunţat marţi Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (HCR).

BEIRUT sub ASEDIU: Schimb de tiruri de armă între militari şi persoane înarmate care blochează cu baraje accesul spre cartiere sunite

Bărbaţi înarmaţi şi cu faţa acoperită cu cagule, care se declară susţinători ai fostului premier Saad Hariri, erau prezenţi luni dimineaţa în cartiere sunnite din Beirut, unde au blocat străzi. Ulterior, militarii veniţi să deblocheze un drum au fost întâmpinaţi cu tiruri de armă din partea persoanelor înarmate