liban

Ministrul libanez de Interne a nominalizat patru membri Hezbollah suspectaţi în cazul Hariri

Ministrul libanez de Interne, Marwan Charbel, a confirmat vineri numele celor patru suspecţi, membri ai Hezbollah, citate în mandatele de arestare emise de Tribunalul ONU care anchetează asasinarea în 2005 a premierului libanez Rafic Hariri, relatează AFP.

Tribunalul Special pentru Liban a înmânat Beirutului actul de acuzare în cazul Rafic Hariri

O delegaţie a tribunalului ONU a adus la Beirut actul de acuzare în cazul asasinării fostului premier Rafic Hariri în 2005, o afacere care divizează Libanul şi ar putea conduce la noi violenţe, informează AFP.

Soldaţi belgieni din cadrul FINUL, atacaţi cu pietre în Liban

Doi militari belgieni din cadrul FINUL au fost uşor răniţi, iar vehiculele lor au fost avariate, în Libanul de Sud, unde populaţia locală a aruncat cu pietre în convoiul lor, după o lună de la un atentat contra unor militari ONU italieni, a anunţat marţi armata belgiană, citată de AFP.

Liderul Hezbollah: Mişcarea şiită a fost infiltrată de CIA. Ambasada SUA respinge acuzaţiile

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a anunţat vineri că mişcarea şiită libaneză a fost infiltrată de serviciile de informaţii americane, însă ambasada SUA în Liban a reacţionat imediat, respingând categoric acuzaţiile.

Doi diplomaţi olandezi, răpiţi pentru scurt timp în mai, în Liban

Doi diplomaţi olandezi au fost răpiţi în mai în estul Libanului şi predaţi autorităţilor siriene la frontieră, după care au fost eliberaţi, a anunţat joi ambasada Olandei, citată de AFP.

Libanul are un nou Guvern după cinci luni de negocieri

Premierul desemnat în Liban, Najib Mikati, a anunţat luni, după cinci luni de negocieri intense, formarea unui nou Guvern cu 30 de miniştri, dominat de puternica mişcare şiită Hezbollah şi aliaţii acesteia, relatează AFP.

Italia vrea să-şi reducă la 1.100 de militari contingentul din cadrul Forţei ONU în Liban

Italia "nu intenţionează să abandoneze Libanul, dar 1.780 de militari angajaţi în misiunea" FINUL "sunt prea mulţi", iar contingentul trebuie redus rapid "la 1.100 de persoane", a anunţat ministrul italian al Apărării, Ignazio La Russa, sâmbătă, într-un interviu citat de AFP.

Ministrul Apărării precizează că şase militari italieni au fost răniţi în explozia din Liban

Doi membri ai Căştilor Albastre italiene au fost grav răniţi vineri, în explozia unei bombe la intrarea în oraşul Saida, din sudul Libanului, a anunţat ministrul italian al Apărării, Ignazio La Russa, dezminţind primele informaţii potrivit cărora un militar ar fi murit, relatează AFP.

Patrulă ONU, vizată de un atac în sudul Libanului: Un militar italian a fost ucis şi patru răniţi

Un militar italian a fost ucis şi alţi patru răniţi, dintre care unul grav vineri într-o explozie care a vizat un convoi al Forţei Interimare a ONU (FINUL), la Saida, în sudul Libanului, a anunţat agenţia ANSA, citând surse din Ministerul italian al Apărării.

Cinci răniţi, într-o explozie care a vizat Forţa ONU din sudul Libanului

Cinci persoane au fost rănite, vineri, într-o explozie care a vizat un convoi al Forţei Interimare a ONU (FINUL), la Saida, în sudul Libanului, a declarat o sursă din domeniul securităţii, citată de AFP.

Şase morţi şi 71 de răniţi la graniţa israeliană, la comemorarea zilei creării statului Israel

Surse libaneze au afirmat că şase persoane au murit şi alte 71 au fost rănite, după ce armata israeliană a deschis focul la graniţă, în timp ce refugiaţii palestinieni manifestau pe teritoriul libanez, pentru a comemora "Nakba" - termen folosit în lumea arabă pentru a desemna înfiinţarea statului Israel în 1948 şi exodul palestinian care a urmat după această dată.

Tulburările din Siria ar putea să se propage în Liban, apreciază unii experţi

Tulburările din Siria ar putea să se propage în Libanul vecin, în orice moment, apreciază unii analişti, după acuzaţiile formulate de Damasc, potrivit cărora tabăra prooccidentală de la Beirut susţine manifestanţii, relatează AFP.

Estonii răpiţi în Liban cer ajutorul mai multor lideri internaţionali într-o înregistrare video

Şapte estoni răpiţi luna trecută în Liban au apărut într-o înregistrare video neautentificată şi difuzată marţi seara pe YouTube, cerându-le liderilor libanez, iordanian, saudit şi francez să îi ajute să se întoarcă acasă, relatează AFP.

Saad Hariri cererea în 2006 înlocuirea lui Assad cu o alianţă care să îi includă pe Fraţii Musulmani

Premierul libanez în exerciţiu, Saad Hariri, a cerut în 2006 înlocuirea preşedintelui sirian Bashar al-Assad cu o alianţă care să îi includă pe Fraţii Musulmani, potrivit documentelor dezvăluite de WikiLeaks şi publicate vineri de presă, relatează AFP.

Un tanc israelian a pătruns, scurt timp, într-o zonă disputată, la frontiera cu Libanul

Un tanc israelian a pătruns joi într-o zonă disputată situată la frontiera dintre Liban şi Israel, militarii israelieni fiind alertaţi de localnici, afirmă un purtător de cuvânt al armatei libaneze, citat de AFP.

Manifestaţie în Liban, pentru înlăturarea regimului confesional

Câteva mii de persoane au manifestat, duminică, la Beirut pentru a cere "înlăturarea regimului confesional" din Liban, responsabil, în opinia lor, de toate problemele din această ţară, relatează AFP.

Angajaţi ai ambasadei americane, atacaţi din nou în sudul Libanului

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 7 aprilie.)

Angajaţi ai ambasadei americane, atacaţi din nou în sudul Libanului

Angajaţi ai ambasadei americane, aflaţi într-o vizită în sudul Libanului, au fost atacaţi joi de locuitori, care i-au acuzat că sunt "agenţi ai Israelului", în cel de-al doilea incident de acest fel produs într-o săptămână, relatează AFP.

Delegaţie a ambasadei americane, atacată cu pietre în sudul Libanului

Un grup de tineri libanezi a aruncat cu pietre şi sticle goale asupra unei delegaţii a ambasadei americane, aflată într-o excursie turistică la Saida, în sudul Libanului, au anunţat, sâmbătă, surse din serviciile de securitate libaneze, citate de AFP.

Hezbollah a construit 1.000 de buncăre în zone civile din Liban, afirmă militari israelieni

Partidul şiit libanez Hezbollah a construit, în sudul Libanului, o mie de buncăre, dar şi depozite subterane de arme, în zone civile, potrivit militarilor israelieni, relatează AFP.

Şapte europeni au fost „probabil răpiţi” în regiunea libaneză Bekaa – oficiali

Şapte ciclişti estoni şi ucraineni au fost "probabil răpiţi" în regiunea libaneză Bekaa (est), au afirmat miercuri un purtător de cuvânt al armatei şi un oficial din serviciile de securitate, citaţi de AFP.

Hezbollah: Intervenţia din Libia deschide calea către o ingerinţă „în fiecare ţară arabă”

Operaţiunea militară lansată sâmbătă de coaliţia internaţională deschide calea către o ingerinţă occidentală "în fiecare ţară arabă", a afirmat sâmbătă şeful puternicei mişcări şiite Hezbollah, Hassan Nasrallah, relatează AFP.

Om de afaceri libanez, arestat în Franţa cu 1,5 milioane de euro, la întoarcerea din Libia

Un om de afaceri libanez, Ziad Takieddine, a fost arestat, sâmbătă, pe aeroportul parizian Bourget, la întoarcerea din Libia, vameşii confiscând 1,5 milioane de euro în numerar, din avionul său, a anunţat Parchetul din Bobigny, în regiunea pariziană, citat de AFP.

Dispozitivul exploziv folosit în atentatul de la Lockerbie a fost fabricat în Liban

Un fost lider al grupării lui Abu Nidal afirmă că atentatele contra curselor Pan Am (1988, în Scoţia) şi UTA (1989 în Niger) au fost comise de această organizaţie în cooperare cu Libia, precizând că dispozitivele explozive au fost fabricate în Liban, informează AFP.

Libanul a refuzat accesul unui avion libian care o transporta pe soţia unuia dintre fiii lui Kadhafi

Libanul a refuzat să accepte un avion privat libian care o transporta pe soţia de origine libaneză a lui Hannibal Kadhafi, unul dintre fiii lui Muammar Kadhafi, anunţă un oficial din cadrul serviciilor de securitate libaneze, citat de AFP.

Benjamin Netanyahu respinge ameninţările Hezbollah privind invadarea Galileei

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a respins, miercuri, ameninţările mişcării armate şiite libaneze Hezbollah, care a afirmat că va invada Galileea, în cazul unui conflict cu statul evreu, relatează AFP.

Hezbollah ameninţă să atace lideri israelieni pentru a răzbuna asasinarea unui membru al său

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a ameninţat miercuri că va ataca "lideri" şi "generali" israelieni pentru a "răzbuna" asasinarea liderului său militar Imad Mughniyeh în 2008 în Siria, şi că va invada Galileea dacă armata israeliană atacă din nou Libanul vecin, relatează AFP.

Anunţul demisiei lui Mubarak, întâmpinat cu strigăte de bucurie şi claxoane la Tunis şi Beirut

Anunţul privind demisia preşedintelui egiptean Hosni Mubarak a fost întâmpinat vineri cu strigăte de bucurie şi concerte de claxoane la Tunis şi Beirut, relatează AFP.

Politica lui Barack Obama în Egipt şi Liban, criticată în Camera Reprezentanţilor

Mai mulţi membri ai Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite au criticat miercuri politica preşedintelui Barack Obama faţă de evenimentele din Egipt şi situaţia politică din Liban, transmite AFP.

Confruntări între poliţie şi manifestanţi în faţa ambasadei Egiptului din Beirut

Peste 100 de manifestanţi ostili preşedintelui egiptean Hosni Moubarak s-au confruntat joi cu poliţia în faţa ambasadei Egiptului de la Beirut, după ce au încercat să forţeze cordonul de securitate instalat în jurul cancelariei, a declarat un oficial din serviciile de securitate, citat de AFP.

Washingtonul avertizează asupra preluării puterii de către Hezbollah în Liban

SUA au condamnat marţi "intimidarea şi ameninţările cu violenţa" proferate de mişcarea şiită libaneză Hezbollah, aflată pe punctul de a prelua controlul asupra Guvernului libanez, îndemnând părţile la calm şi apărând misiunea Tribunalului pentru judecarea asasinilor lui Rafic Hariri, relatează AFP.

Najib Mikati, susţinut de Hezbollah, a fost numit premier al Libanului

Najib Mikati, un fost miliardar susţinut de mişcarea Hezbollah, a fost desemnat premier al Libanului prin decret prezidenţial, decizia fiind contestată de tabăra predecesorului său, Saad Hariri.

Najib Mikati, susţinut de Hezbollah, a fost numit premier al Libanului

Najib Mikati, un fost miliardar susţinut de mişcarea Hezbollah, a fost desemnat premier al Libanului prin decret prezidenţial, decizia fiind contestată de tabăra predecesorului său, Saad Hariri, informează AFP.

Susţinătorii lui Saad Hariri au atacat şi incendiat o maşină a televiziunii Al-Jazeera

Susţinătorii premierului libanez în exerciţiu, Saad Hariri, au atacat şi incendiat o maşină a postului de televiziune Al-Jazeera, în cadrul unei manifestaţii organizate la Tripoli, relatează AFP.

Liderul Hezbollah i-a oferit puşca unui militar israelian lui Mahmoud Ahmadinejad

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, i-a ofeit joi preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, o puşcă aparţinând unui militar israelian, a anunţat postul de televiziune al mişcării şiite libaneze.

Ahmadinejad a sosit în sudul Libanului, la frontiera cu Israelul – VIDEO

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a sosit, joi după-amiază, în localitatea Bint Jbeil, în sudul Libanului la frontiera cu Israelul, şi a afirmat în faţa unei mulţimi imense că Iranul va rămâne alături de poporul libanez "până la capăt".

Record Guinness: Cel mai mare steag din lume, în Liban – VIDEO

Libanul, celebru pentru o serie de recorduri gastronomice mondiale, a stabilit, duminică, recordul Guinness pentru cel mai mare steag, o performanţă sprijinită de armata libaneză.

Hezbollah are 15.000 de rachete în apropierea frontierei cu Israelul, afirmă un diplomat israelian

Mişcarea şiită Hezbollah a transformat sate întregi în depozite de armament şi a adus 15.000 de rachete în apropierea frontierei cu Israelul, afirmă Michael Oren, ambasadorul israelian la Washington.

Militarii israelieni au scos din rădăcină copacul care a declanşat incidentul de la frontiera cu Libanul

Militarii israelieni au scos din rădăcină, miercuri, la frontiera libaneză, arborele de la care au izbucnit confruntările violente de marţi, între militari israelieni şi libanezi.