libia

Reuniune a Franţei, Marii Britanii şi Statelor Unite înaintea summitului de la Paris

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, s-a întâlnit, sâmbătă la prânz, cu premierul britanic David Cameron, secretarul american de Stat Hillary Clinton şi ministrul francez de Externe Alain Juppe, pentru a pregăti summitul pe tema Libiei, potrivit unor surse apropiate acestui dosar.

Fostul ministrul libian de Interne care a trecut de partea opoziţiei a fost restabilit în funcţie

Fostul ministru libian de Interne, generalul Abdel Fattah Younis, care a plecat din Guvern pentru a deveni comandantul insurgenţilor din Benghazi (est), a fost restabilit în funcţie, a anunţat sâmbătă televiziunea publică, citată de AFP.

Kadhafi: Parisul, Londra şi ONU vor regreta orice ingerinţă în Libia

Liderul libian Muammar Kadhafi a avertizat, sâmbătă, Parisul, Londra şi ONU că vor regreta orice ingerinţă în afacerile interne ale Libiei, a anunţat un purtător de cuvânt al regimului.

Sute de persoane fug din oraşul libian Benghazi

Sute de persoane fugeau, sâmbătă, prin nord-estul oraşului Benghazi, bastionul rebelilor libieni, unde au avut loc bombardamente în cursul dimineţii, a constatat un jurnalist al AFP.

Tripoli susţine că o intervenţie străină în Libia ar declanşa o reacţie regională

O intervenţie străină în Libia ar determina vecinii ţării să se alăture forţelor colonelului Muammar Kadhafi, a afirmat sâmbătă adjunctul ministrului libian pentru Afaceri Externe, Khaled Kaaim, într-un interviu acordat postului de radio BBC 4.

Oficial francez: Acţiune militară posibilă „în orele” următoare summitului de la Paris

Ambasadorul Franţei la ONU, Gerard Araud, a declarat vineri că o intervenţie militară internaţională în Libia ar putea avea loc "în orele" următoare summitului prevăzut sâmbătă la Paris, într-un interviu acordat BBC.

Regimul libian susţine că forţele sale sunt atacate la vest de Benghazi

Libia a afirmat sâmbătă că forţele sale au fost atacate la vest de Benghazi, fieful insurgenţilor din estul ţării, afectat de bombardamente intesive, a anunţat agenţia oficială Jana, citată de AFP.

UPDATE2: Un avion militar a fost doborât deasupra oraşului libian Benghazi

(Adaugă informaţii despre avion)

Libia: Bombardamente la sud-vest de Benghazi. Regimul libian susţine că forţele sale sunt atacate – VIDEO

Zona situată la sud-vest de Benghazi (în estul Libiei) a fost bombardată de un avion sâmbătă dimineaţa, iar două coloane de fum se ridică deasupra zonei vizate, au constatat jurnaliştii AFP.

Ultimatum adresat lui Muammar Kadhafi, înaintea unei intervenţii militare

Franţa, Marea Britanie, SUA şi ţările arabe lansează un ultimatum la adresa lui Muammar Kadhafi, cerându-i încetarea "imediată" a "tututor atacurilor" împotriva populaţiei libiene, înaintea unei intervenţii militare conform rezoluţiei ONU, a anunţat vineri preşedinţia franceză.

UPDATE: Barack Obama ameninţă cu o operaţiune militară dacă Kadhafi nu respectă rezoluţia ONU

(Adaugă declaraţiile preşedintelui american)

SUA vor trimite nave în Marea Mediterană, pentru a sprijini o eventuală acţiune în Libia

Statele Unite vor mobiliza miercuri spre Mediterană portelicopterul Bataan şi două nave de susţinere, pentru a înlocui alte nave şi a sprijini o eventuală acţiune militară în Libia, a anunţat, vineri, Marina americană.

Summit internaţional decisiv la Paris, pentru o acţiune militară în Libia

Franţa a convocat pentru sâmbătă un summit internaţional pe tema situaţiei din Libia la Paris, care ar trebui să fie decesiv pentru declanşarea sau nu a unor raiduri aeriene împotriva regimului colonelului Muammar Kadhafi, după ce acesta a anunţat vineri un armistiţiu.

Obama avertizează că vor fi „mii” de morţi în Libia dacă Kadhafi va fi lăsat să reprime opoziţia

Preşedintele american, Barack Obama, a estimat, vineri, că vor fi "mii" de morţi în Libia în cazul în care comunitatea internaţională îl va lăsa pe colonelul Muammar Kadhafi să îşi reprime opozanţii, relatează AFP.

Barack Obama anunţă participarea lui Hillary Clinton la summitul de la Paris

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, va reprezenta administraţia americană la summitul internaţional pe tema Libiei care va avea loc sâmbătă la Paris, a anunţat vineri preşedintele Barack Obama, citat de AFP.

Obama ameninţă cu o operaţiune militară dacă Kadhafi nu respectă rezoluţia ONU

Preşedintele american, Barack Obama, l-a ameninţat vineri pe colonelul Muammar Kadhafi cu o operaţiune militară dacă nu se va supune rezoluţiei ONU, dar a exclus o intervenţie terestră în Libia.

ONU se teme de represalii ale regimului lui Muammar Kadhafi asupra civililor în Libia

ONU a declarat vineri că se teme de represalii ale regimului lui Muammar Kadhafi asupra civililor, în condiţiile în care comunitatea internaţională discută despre o intervenţie militară în Libia.

Malta respinge posibilitatea de a deveni o bază militară pentru operaţiuni în Libia

Malta exclude posibilitatea de a fi folosită ca bază militară în cazul instaurării unei zone de interdicţie aeriană în Libia, dar va autoriza survolarea teritoriului său, a declarat vineri Lawrence Gonzi, premierul acestei insule europene situate faţă în faţă cu coastele libiene, relatează AFP.

Franţa refuză o implicare a NATO într-o eventuală operaţiune militară internaţională în Libia

Franţa reia faptul că nu doreşte implicarea NATO într-o eventuală operaţiune militară internaţională în Libia, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, după ce Alianţa a anunţat accelerarea acţiunii de planificare.

Opoziţia acuză forţele lui Kadhafi că îşi continuă atacurile. Regimul dezminte – VIDEO

Forţele loiale liderului libian Muammar Kadhafi "atacă în continuare", în pofida anunţului de încetare a focului, a afirmat vineri Khaled al-Sayeh, membru al consiliului militar al insurgenţilor din Benghazi, în timp ce Tripoli dezminte orice operaţiune militară.

Victoria lui Kadhafi în faţa insurgenţilor ar putea duce la expulzarea companiilor energetice

Muammar Kadhafi ar putea obliga companiile energetice occidentale să părăsească Libia, dacă va învinge insurgenţa împotriva regimului său, ceea ce ar afecta grupuri precum Eni şi Repsol, transmite Bloomberg.

Armata egipteană îi înarmează pe insurgenţii din Libia, iar Washingtonul este la curent

Armata egipteană a început să transfere arme, peste frontieră, către rebelii libieni, transporturi despre care Washingtonul ştie, au declarat oficiali americani şi rebeli libieni, citaţi de Wall Street Journal, în ediţia electronică.

UPDATE: Ungaria, Bulgaria şi Cehia anunţă că nu vor participa la operaţiunea militară în Libia

(Adaugă decizii similare luate de Austria şi Slovacia)

Libia a anunţat un armistiţiu. UE analizează detaliile; comandantul rebelilor susţine că e un bluf al lui Kadhafi

Uniunea Europeană "analizează" detaliile anunţului făcut de regimul libian privind un armistiţiu, a declarat, vineri, Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, subliniind că "semnificaţia" sa trebuie dezbătută, relatează AFP.

Italia, pregătită să îşi pună la dispoziţie bazele militare în cazul Libiei

Italia este dispusă să "îşi pună la dispoziţie bazele" militare pentru aplicarea rezoluţiei adoptate joi de ONU, care prevede eventuala instituire a unei zone de interdicţie aeriană în Libia, a anunţat vineri ministrul italian de Externe, Franco Frattini, citat de AFP.

Noi sancţiuni ale UE împotriva regimului libian

Europenii au ajuns vineri la un acord de principiu privind noi sancţiuni intensificate împotriva a 11 persoane, în special membri ai Guvernului libian al lui Muammar Kadhafi, şi împotriva a nouă noi entităţi libiene, au anunţat surse diplomatice.

Hillary Clinton cere acte, nu „vorbe” de la regimul libian în privinţa armistiţiului

Statele Unite vor acte în Libia, nu numai cuvinte, a declarat vineri secretarul american de Stat, Hillary Clinton, după ce regimul colonelului Muammar Kadhafi a anunţat un armistiţiu, relatează AFP.

Iliescu, despre participarea României la o eventuală operaţiune în Libia: Nu ştiu dacă va fi nevoie

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a refuzat să se pronunţe asupra oportunităţii participării României la o eventuală operaţiune militară internaţională în Libia, precizând însă că nu crede că va fi nevoie de aportul ţării noastre.

Ungaria, Bulgaria şi Cehia nu vor participa la operaţiunea militară în Libia

Ungaria, Bulgaria şi Cehia nu vor participa la operaţiunea militară în Libia, deşi susţin decizia luată în acest sens de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, anunţă ministererele de Externe din cele trei ţări.

NATO accelerează planificarea unei eventuale operaţiuni în Libia

NATO a decis să accelereze planificarea militară în vederea unei eventuale participări la intervenţia internaţională în Libia, care nu a fost încă decisă, a anunţat, vineri, un oficial din cadrul NATO, citat de AFP.

Jurnaliştii de la New York Times dispăruţi în Libia sunt în detenţie şi vor fi eliberaţi

Cei patru jurnalişti de la New York Times daţi dispăruţi de marţi în Libia sunt în detenţia forţelor loiale lui Muammar Kadhafi şi vor fi eliberaţi vineri, anunţă publicaţia americană, citată de AFP.

Armistiţiul anunţat de forţele lui Kadhafi „nu este important” pentru opoziţia libiană – comandant

Comandantul rebelilor libieni, Khalifa Heftir, a declarat vineri că armistiţiul anunţat anterior de regim "nu este important" pentru opoziţie, apreciind că este vorba despre un "bluf" al liderului libian Muammar Kadhafi, relatează AFP.

UPDATE2: Mai multe ţări au anunţat că vor participa la intervenţia militară în Libia

(Adaugă deciziile Suediei, Finlandei, Greciei şi Spaniei)

UE analizează posibilitatea unei operaţiuni militare în scop umanitar în Libia

Uniunea Europeană intenţionează să furnizeze o susţinere în principal umanitară în Libia, dar care ar putea să ia forma unei operaţiuni militare în cadrul asistenţei pentru refugiaţi, au declarat, vineri, diplomaţi europeni, citaţi de AFP.

Baconschi, despre Libia: Suntem pe recepţie, vom lua o decizie internă dacă participăm

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, vineri, referindu-se la decizia Consiliului de Securitate al ONU în privinţa Libiei, că România se va coordona cu statele membre UE şi NATO, este "pe recepţie" şi va lua o decizia politică internă dacă este cazul să participe şi sub ce formă.

Libia anunţă încetarea tuturor operaţiunilor militare

Libia a anunţat vineri că pune capăt tuturor operaţiunilor militare, în urma rezoluţiei votate de Consiliul de Securitate al ONU joi seara, a anunţat ministrul libian al Afacerilor Externe, Moussa Koussa, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează AFP.

Eurocontrol a interzis cursele avioanelor comerciale în spaţiul aerian libian

Agenţia europeană pentru control aerian (Eurocontrol) a anunţat vineri că a interzis zborurile avioanelor civile deasupra Libiei, precizând că autorităţile de la Tripoli au negat informaţiile privind închiderea spaţiului aerian, informează AFP.