licita ie

VIDEO | Celebrul costum din piele neagră purtat de Olivia Newton-John în musicalul de succes „Grease”, vândut cu 400.000 dolari

Celebrul costum din piele neagră purtat de actriţa Olivia Newton-John în scena finală a musicalului de succes „Grease" (1978) a fost vândut pentru 405.700 de dolari, dublul sumei la care fusese estimat, la o licitaţie organizată de casa Julien's Auctions din Los Angeles, sâmbătă, potrivit Reuters.

Rochia purtată de Lady Gaga la Globurile de Aur 2019, scoasă la licitaţie. Reprezentanţii brandului de lux Valentino susţin că ar fi furată – VIDEO

Rochia din mătase albastră purtată de cântăreaţa Lady Gaga la gala Globurilor de Aur 2019 va fi scoasă la licitaţie, joi, de casa Nate D. Sanders, după ce a fost găsită de o cameristă a Hotelului Beverly Hilton din Los Angeles, dar se consideră că articolul vestimentar a fost furat, potrivit TMZ.

Capodoperă medievală, atârnată deasupra aragazului. A fost descoperită din întâmplare şi vândută la licitaţie cu 24 de milioane de euro

Capodopera renascentistă "Cristos batjocorit/ Christ moqué" a artistului florentin Cimabue, descoperită din întâmplare într-o bucătărie din Franţa, a fost vândută pentru suma de 24 de milioane de euro la o licitaţie organizată de casa Actéon, depăşind de şase ori estimările, potrivit The Guardian.

Maioul purtat de LeBron James în 2002 pe coperta Sports Illustrated, vândut pentru suma de 187.500 de dolari – FOTO

LeBron James a apărut în 2002 pe coperta Sports Illustrated, iar maioul purtat atunci a fost vândut acum la o licitaţie în schimbul sumei de 187.500 de dolari, informează L’Equipe.

Două fotografii cu actriţa Marilyn Monroe din seria „White Sheet”, scoase la licitaţie

Două imagini emblematice cu actriţa Marilyn Monroe, aparatul de fotografiat marca Hasselblad şi lentilele folosite de Douglas Kirkland pentru a le realiza vor fi scoase la licitaţie, pe 29 octombrie, de casa Christie’s, în oraşul american New York, potrivit The Hollywood Reporter.

Cincizeci şi cinci de picturi realizate de cimpanzeul Congo vor fi vândute pentru o sumă uriaşă | FOTO

Cincizeci şi cinci de picturi ale cimpanzeului artist Congo vor fi expuse, în decembrie, la Galeria Mayor din Londra pentru a fi cumpărate de cei interesaţi, iar preţul lor colectiv este estimat la 247.000 de dolari, potrivit koamnewsnow.com.

Keith Flint, fostul solist Prodigy, a lăsat în urmă datorii uriaşe. Ce obiecte vor fi scoase la licitaţie pentru a acoperi datoriile artistului

Bunuri ce i-au aparţinut lui Keith Flint, fostul solist al trupei Prodigy, printre care se află piese vestimentare, obiecte de artă şi mobilier din casa muzicianului din comitatul Essex, vor fi scoase la licitaţie în luna noiembrie pentru a acoperi datoriile artistului, potrivit contactmusic.net.

CNAIR a scos la licitaţie proiectarea şi execuţia variantei de ocolire Galaţi

CNAIR a postat sâmbătă, în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP), anunţul de participare aferent procedurii de atribuire a contractului "Proiectare şi execuţie varianta de ocolire Galaţi".

Pictura lui Banksy „Devolved Parliament”, un comentariu caustic la adresa politicienilor britanici, evaluată la o sumă record

"Devolved Parliament", cea mai mare lucrare pe pânză cunoscută a artistului Banksy, un comentariu caustic la adresa politicienilor britanici, va fi scoasă la licitaţie, fiind evaluată la 1,5 - 2 milioane de lire sterline (1,68 - 2,24 milioane de euro), potrivit Financial Times.

Obiecte rare: O mască Darth Vader şi ochelarii lui Harry Potter, scoase la licitaţie

Obiecte de colecţie din francize cinematografice celebre, precum o mască rară Darth Vader şi ochelarii lui Harry Potter, vor fi scoase la vânzare pe 25 şi 26 septembrie, la casa de licitaţii Profiles in History din Los Angeles, potrivit Reuters.

ASCULTĂ SMART RADIO | O trompetă concepută şi folosită de Miles Davis, scoasă la licitaţie

O trompetă concepută şi folosită de muzicianul american Miles Davis, evaluată la 70.000 - 100.000 de dolari, va fi scoasă la vânzare pe 29 octombrie, la casa de licitaţii Christie’s din New York, arată Smart Radio, păstrând un loc special pentru muzica trompetistului în playlist-ul zilei.

O şuviţă din părul lui George Washington, scoasă la licitaţie. Bucata de păr este estimată la ZECI DE MII de dolari

O şuviţă din părul generalului şi omului de stat George Washington, primul preşedinte al SUA, va fi scoasă la licitaţie pe 21 septembrie, fiind estimată la 50.000 - 60.000 de dolari, potrivit tmz.com.

Semn de criză? O proprietate evaluată la un MILIARD de dolari, vândută cu 100.000 de dolari | VIDEO

Proprietatea intitutlată The Mountain, situată în Beverly Hills, şi care a aparţinut lui Mark Hughes, creatorul Herbalife, a fost vândută la licitaţie pentru 100.000 de dolari.

Răzvan Cuc anunţă că licitaţia pentru noul terminal de la Otopeni va fi lansată peste o lună

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, sâmbătă, că licitaţia pentru noul terminal de la Aeroportul Otopeni va fi lansată peste o lună.

CNAIR a scos la licitaţie supervizarea Autostrăzii de Centură Bucureşti Sud

CNAIR a postat miercuri în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) anunţul de participare pentru procedura de atribuire prin licitaţie deschisă, având ca obiect "Supervizare Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centură Bucureşti km 0+000 – km 100+900

Cele mai rare încălţări sport din lume se vând pentru prima dată ca obiecte de artă la licitaţie | FOTO

Casa de licitaţie de artă Sotherby's pune în vânzare în premieră cele mai rare încălţări sport, estimările iniţiale ale experţilor ajungând până la 160.000 de dolari pentru o pereche din seria limitată Nike, arată Reuters.

Damen contestă la CNSC licitaţia pentru achiziţia corvetelor

Damen a înaintat o plângere la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) luând în considerare un litigiu iniţiat anterior de Fincantieri, şi a sesizat Curtea de Apel Bucureşti pentru multiple nereguli care au afectat rezultatul Programului de înzestrare „Corvetă multifuncţională”.

Premierul Dăncilă solicită devansarea termenului pentru licitaţia drumului expres Galaţi – Brăila

Premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat, vineri, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să devanseze termenul pentru licitaţia şi proiectarea drumului expres dintre Brăila şi Galaţi cu o lună.

Metrorex a lansat licitaţia pentru proiectarea M5 Eroilor – Piaţa Iancului

Metrorex anunţă că a fost publicat în SICAP anunţul de participare pentru atribuirea contractului de achiziţie sectorială pentru servicii de proiectare şi asistenţă tehnică aferent Magistralei 5 de metrou, Drumul Taberei – Pantelimon, secţiunea secţiunea Eroilor (PS Operă) – Piaţa Iancului.

Singura înregistrare ORIGINALĂ a primilor paşi făcuţi pe lună de Neil Armstrong, scoasă la licitaţie de un fost intern la NASA

O înregistrare a primilor paşi făcuţi pe lună de Neil Armstrong va fi scoasă la licitaţie de casa Sotheby´s, pe 20 iulie, anunţă Reuters.

Poliţia Capitalei vrea să cumpere servicii de mentenanţă pentru autospeciale de 29 milioane lei

Poliţia Capitalei vrea să achiziţioneze servicii de mentenanţă preventivă a autospecialelor Volkswagen din dotare, se arată într-un anunţ publicat pe platforma de licitaţii SEAP. Valoarea totală este de aproape 29.000.000 lei.

Pentru ce sumă a fost vândută la licitaţie colecţia privată de artă a scriitorului francez André Malraux

Obiecte personale şi lucrări de artă care i-au aparţinut scriitorului francez André Malraux au fost vândute pentru o sumă totală de 437.672 de euro la o licitaţie organizată de casa Artcurial la Paris, potrivit francetvinfo.fr.

Arma cu care s-ar fi împuşcat Van Gogh, vândută la licitaţie pentru o sumă uriaşă

Arma cu care s-ar fi împuşcat pictorul olandez Vincent Van Gogh a fost vândută pentru 162.500 de euro la o licitaţie care a avut loc miercuri, la casa Drouot din Paris, Franţa, arată CBS News.

O serie de scrisori către Marianne redactate de Leonard Cohen, vândută pentru o sumă record

O colecţie de peste 50 de scrisori trimise de muzicianul Leonard Cohen femeii care a inspirat piesa "So Long, Marianne" a fost vândută la licitaţie pentru suma totală de 876.000 de dolari, de cinci ori preţul la care fusese estimată, potrivit casei Christie's, transmite Reuters.

Maşina lui James Bond, un Aston Martin DB5, dotată cu arme automate, scoasă la licitaţie

Un automobil Aston Martin DB5, din 1965, special îmbunătăţit cu diverse accesorii - precum scut antiglonţ şi mitraliere - pentru a fi folosit de personajul James Bond este scos la licitaţie, fiind evaluat la 4-6 milioane de dolari, potrivit Reuters.

Vicepreşedintele ANCOM: Dacă Guvernul nu abrogă prevederile referitoare la telecom din OUG 114, licitaţia 5G este în pericol

Licitaţia pentru 5G nu va putea avea loc în această toamnă dacă Guvernul nu va abroga toate”prevederile referitoare la industria telecom din OUG 114 şi nu va emite apoi o hotărâre prin care să definească preţurile de pornire în licitaţie, a declarat marţi vicepreşedintele ANCOM Eduard Lovin.

O şuviţă din părul lui Ludwig van Beethoven, scoasă la licitaţie | FOTO

O şuviţă din părul celebrului compozitor german Ludwig van Beethoven este scoasă la vânzare, fiind estimată la un preţ cuprins între 15.000 şi 19.000 de dolari, la o licitaţie organizată la Londra de casa Sotheby's, potrivit upi.com.

Desenul de pe prima copertă cu celebrul personaj Tintin, vândut pentru 1,1 milioane de dolari

Desenul de pe prima copertă a publicaţiei Le Petit Vingtième pe care a apărut celebrul personaj Tintin, datând din 13 februarie 1930, a fost vândut pentru 1,1 milioane de dolari la o licitaţie care a fost organizată de casa Heritage Auctions, sâmbătă, în oraşul american Dallas, potrivit Le Parisien.

Jandarmeria cumpără peste o mie de pistoale calibru 9×19 mm pentru acţiuni speciale şi antiteroriste

Jandarmeria Română a lansat o licitaţie pentru cumpărarea a maximum 1.600 de pistoale cal. 9x19 mm SA/DA, în vederea dotării personalului din structurile de acţiuni speciale şi antiteroriste. Valoarea totală estimată este de peste patru milioane de lei.

CNAIR a scos la licitaţie finalizarea construcţiei variantei ocolitoare a oraşului Târgu Jiu

CNAIR SA a publicat pe platforma electronică destinată achiziţiilor publice (SICAP) anunţul pentru contractul destinat finalizării lucrărilor la Varianta de Ocolire a Municipiului Targu Jiu, obiectiv care va avea o lungime de aproximativ 20 de km, informează compania.

Smells like Kurt Cobain: Cardiganul purtat de solistul Nirvana la ultima sa şedinţă foto, vândut pentru ZECI de mii de dolari | FOTO

Un cardigan purtat de muzicianul Kurt Cobain la ultima şedinţă foto cu trupa Nirvana a fost vândut pentru 75.000 de dolari la o licitaţie care a avut loc în Culver City, California, potrivit The Guardian.

”Căpiţele” lui Monet ajung cel mai scump tablou impresionist. Suma record obţinută la licitaţie | VIDEO

Tabloul ”Căpiţele”, realizat de Claude Monet în 1890 a fost adjudecat marţi în cadrul unei licitaţii organizate de casa Sotherby's din New York pentru suma record de 110,7 milioane de dolari, arată BBC.

Sorin Grindeanu, preşedinte ANCOM: Licitaţia pentru licenţele 5G are loc în toamnă, apar 250.000 de locuri de muncă

Licitaţia pentru licenţele 5G va avea loc în toamnă, introducerea noii tehnologii în comunicaţiile mobile echivalând cu o nouă revoluţie industrială, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Un costum de Darth Vader din „Războiul stelelor”, la licitaţie. Suma la care este estimat este colosală

Un costum original al emblematicului personaj Darth Vader din franciza "Războiul stelelor/ Star Wars", estimat la 2 milioane de dolari, va fi scos la vânzare la o licitaţie organizată pe 14 mai, la Los Angeles, de casa Bonhams, potrivit Reuters.

Ultimul autograf acordat de fostul preşedinte american John F. Kennedy, cu DOUĂ ore înainte de a fi asasinat, scos la licitaţie | FOTO

Un autograf acordat de fostul preşedinte american John F. Kennedy cu două ore înainte de a muri a fost scos la vânzare pe un site de licitaţii şi este evaluat la o sumă minimă de 25.000 de dolari, relatează tmz.com.

Fosta soţie a lui Slash scoate la licitaţie obiecte care au aparţinut cuplului

Perla Hudson, fosta soţie a lui Slash, chitaristul trupei Guns'n'Roses, a scos la licitaţie obiecte cu tentă exotică şi erotică care au aparţinut cuplului, adunate în timpul celor aproape 14 ani de căsnicie, relatează ap.org.

Un pian folosit de John Lennon pentru a compune cântece pentru The Beatles, scos la licitaţie

Pianul folosit de John Lennon în timp ce compunea piese pentru albumul "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band" al trupei The Beatles a fost scos la vânzare pe un site de licitaţii, relatează tmz.com.

La preţuri incredibile: Fotografii inedite cu Frida Kahlo, scoase la licitaţie la New York | VIDEO

Fotografii inedite cu artiştii mexicani Frida Kahlo, Diego Rivera şi Miguel Covarrubias sunt scoase la vânzare, la preţuri care pornesc de la 15.000 de dolari fiecare, la o licitaţie organizată vineri de casa Sotheby's din New York, SUA, potrivit apnews.com.

Arma cu care s-ar fi împuşcat Van Gogh, scoasă la licitaţie. Care este preţul de pornire | VIDEO

Arma cu care s-ar fi împuşcat pictorul olandez Vincent Van Gogh va fi scoasă la licitaţie în Franţa, în luna iunie, iar preţul estimat este cuprins între 40.000 şi 60.000 de euro, arată Le Figaro.

O copie rară a albumului „Yesterday and Today”, scoasă la licitaţie. Pe copertă apar membrii The Beatles, într-o ipostază controversată | FOTO

Un exemplar considerat foarte rar al albumului "Yesterday and Today" al trupei The Beatles, care a fost deţinut în trecut de John Lennon, va fi scos la licitaţie împreună cu alte obiecte din istoria trupei, pe 9 mai, relatează news.sky.com.