lider pnl

Procurorii DNA îl suspectează pe liderul PNL, Iulian Dumitrescu că a cheltuit într-un an şi jumătate aproape 600.000 de euro pe bunuri de lux şi vacanţe în Dubai, Abu Dhabi, Insulele Maldive, Insula Capri, Mykonos, Courchevel, Nisa

Procurorii DNA îl suspectează pe Iulian Dumitrescu, prim – vicepreşedinte PNL, de presupusa comitere a infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată şi de luare de mită. În cauză, procurorii DNA o vizează şi pe sora dar şi pe cumnatul lui Iulian Dumitrescu, Angelica Marilena Lambrea şi Adrian Daniel Lambrea. În ceea ce privesc […]

TRASEISM politic „cu folos” | Prim-vicepreşedinte PNL Olt a trecut la ALDE după ce a fost numit şef la Regionala Craiova CFR Marfă

Prim-vicepreşedintele PNL Olt, Dan Stana, a demisionat din partid, el urmând să se înscrie în ALDE, numirea sa în funcţia de director interimar al Regionalei Banat-Oltenia a CFR Marfă fiind hotărâtoare în luarea acestei decizii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vicepreşedinte PNL Alba: Deputatul Călin Potor va fi exclus din PNL pentru că a votat Guvernul

Vicepreşedintele PNL Alba Florin Roman a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că deputatul Călin Potor, care a anunţat că va vota Guvernul Ponta, va fi exclus din partid, întrucât "momentul este foarte bun pentru a scăpa de fripturişti şi traseişti".

Preşedintele PNL Timiş: Senatorul PDL Dorel Borza îmi susţine candidatura, e total nemulţumit de PDL

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a declarat vineri că senatorul democrat-liberal Dorel Borza l-a asigurat că îi va susţine candidatura la Primăria Timişoara şi i-ar fi spus că este "total nemulţumit" de PDL, "partid care se îndreaptă spre pierzanie".

Liderul PNL Arad: Este exclus ca Falcă să vină vreodată în viaţa sa în PNL

Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, afirmă că nimeni din organizaţia judeţeană a partidului nu l-a contactat pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă (PDL), în vederea realizării unui proiect politic de dreapta, susţinând că "este exclus ca Gheorghe Falcă să vină vreodată în viaţa sa la PNL".

Nicoară (PNL): Statul român este cel mai mare evazionist al statului. Nu plăteşte TVA şi accize

Preşedintele PNLCluj, senatorul Marius Nicoară, consideră că statul român este "cel mai mare evazionist al statului" prin faptul că nu plăteşte TVA şi accize pentru diverse produse scoase de la rezerva bugetară.

Nicoară (PNL): Refuzul UDMR privind reorganizarea, cea mai gravă înfrângere pentru Băsescu

Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, consideră că, în urma refuzului dat de UDMR şi de populaţie propunerii de reorganizare administrativ-teritorială a ţării, preşedintele Traian Băsescu a suferit cea mai gravă înfrângere de când conduce România, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Robu: Timişoara nu poate fi Capitală Culturală Europeană cu drumurile pe care le are

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că municipul Timişoara nu poate deveni Capitală Culturală Europeană cu "drumurile pe care le are" sau cu "lipsa de locuri de parcare", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lider PNL: Multe organizaţii locale ale UDMR au rezerve să meargă mai departe cu PDL

Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PNL, deputatul Ioan Ţintean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, din informaţiile sale, mai multe organizaţii locale ale UDMR au rezerve să meargă mai departe cu PDL în actuala formulă de guvernare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lider PNL Timiş: Bisericile, implicate în politică prin direcţionarea de fonduri de către politicieni

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că bisericile, indiferent din ce cult fac parte, sunt "implicate în politică", prin direcţionarea de fonduri de către politicieni.

Liderul PNL s-a declarat în largul său la Congresul UDMR

Preşedintele PNL, Crin Antinescu, a declarat, sâmbătă, că se simte în largul său printre participanţii la Congresul UDMR de la Cluj-Napoca, deşi nu înţelege "o iotă ungureşte".