Fotbalistul echipei Poli Iaşi, Ionuţ Bâlbă, a declarat, joi, că este refăcut din punct de vedere medical şi că speră ca suporterii să uite cât mai repede problemele pe care le-a avut cu Poliţia Rutieră şi să redevină atacantul de acum trei ani.
Atacantul formaţiei FC Timişoara, Gigel Bucur, a declarat, marţi, că nu ştie dacă va putea evolua în partida cu CFR Cluj, după ce s-a accidentat la gleznă în partida cu Farul Constanţa, terminată cu scorul de 1-1.
Liga Profesionistă de Fotbal a decis modificarea datei de disputare a meciului Dinamo - Oţelul Galaţi, din etapa a XII-a a Ligii I, pentru a doua oară, întâlnirea urmând să se aibă loc sâmbătă, de la ora 20.45, aşa cum fusese programată iniţial.
Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Puştai, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa parcă ar fi un cobai pentru că este arbitrată de cavaleri ai fluierului care vin după suspendări lungi şi a dat exemplu lui Sebastian Colţescu şi Marius Bocăneală.
Antrenorul echipei Rapid, Jose Peseiro, a declarat, duminică, într-o conferinţe de presă, la finalul partidei cu Gaz Metan mediaş, scor 4-2 (1-1), că a făcut unele greşeli de când a venit în România, dar numai el decide atunci când va pleca de la giuleşteni.
Rapid Bucureşti s-a impus, duminică, în faţa echipei Gaz Metan Mediaş, cu scorul de 4-2 (1-1), într-un meci contând pentru etapa a XI-a şi a reuşit să obţină primul succes după cinci partide în Liga I.
Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, duminică, după înfrângerea, cu scorul de 1-0, din meciul cu FC Argeş, că centralul Sorin Corpodean a avut o prestaţie "tendenţioasă" şi nu mai are ce căuta în arbitraj.
Tehnicianul echipei FC Argeş, Ionuţ Badea, a declarat, duminică, la finalul partidei din deplasare cu FC Vaslui, câştigată cu scorul de 1-0, că piteştenii au câştigat la acest meci doar trei puncte şi trebuie să rămână cu picioarele pe pământ.
Tehnicianul Dusan Uhrin jr. a declarat că FC Timişoara ar fi învins formaţia Farul dacă i s-ar fi validat încă un gol la meciul de sâmbătă, scor 1-1, precizând că îl deranjează faptul că situaţia se repetă.
Formaţia Universitatea Craiova s-a impus, duminică, în faţa formaţiei Pandurii Târgu Jiu, cu scorul de 2-0 (2-0), într-o partidă disputată pe stadionul Extensiv, în cadrul etapei a XI-a a Ligii I.
Antrenorul formaţiei Politehnica Iaşi, Ionuţ Popa, s-a declarat nemulţumit de remiza obţinută sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei FC Braşov, şi furios pe maniera de arbitraj a centralului Ionel Ivan.
Tehnicianul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, după meciul din deplasare, împotriva formaţiei Politehnica Iaşi, scor 1-1, că este mulţumit de evoluţia elevilor săi, având în vedere că au obţinut o remiză în faţa unei grupări care avea nevoie de puncte.
Gruparea Politehnica Iaşi a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată sâmbătă, pe teren propriu, în faţa formaţiei FC Braşov, în etapa a XI-a a Ligii I.
Antrenorul Ion Marin a declarat că rezultatul partidei Farul Constanţa - FC Timişoara, scor 1-1 (0-1), contând pentru etapa a XI-a a Ligii I, este echitabil.
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida susţinută sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei FC Timişoara, în etapa a XI-a a Ligii I.
Medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că atacantul Florin Bratu a suferit o entorsă la genunchi cu leziuni ligamentare şi va rata restul sezonului.
Formaţia CFR Cluj a învins, vineri, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Dinamo Bucureşti, liderul clasamentului Ligii I, pe teren propriu, într-un meci contând pentru etapa a XI-a, şi s-a apropiat la şase puncte de primul loc.
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat, vineri, după înfrângerea cu Oţelul, scor 0-2, de la Galaţi, meci în care portarul columbian Robinson Zapata a greşit la ambele goluri ale gazdelor, că în iarnă gruparea pe care o patronează va transfera doi atacanţi şi un goalkeeper.
Tehnicianul echipei Catania Calcio, Walter Zenga, a declarat, în ediţia de marţi a cotidianului Tuttosport, că trecerea căpitanului Stelei, Mirel Rădoi, la echipa Internazionale Milano, ar însemna un plus pentru campioana Italiei.
Antrenorul echipei FC Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, luni, înainte de plecarea grupării bucureştene spre Târgu Mureş, pentru partida cu FCM, contând pentru 16-imile Cupei României, că fundaşul stânga Cristian Pulhac ar putea absenta de pe teren până la finalul sezonului.
Antrenorul FC Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, joi, că fundaşul stânga Cristi Pulhac va fi supus unei intervenţii chirugicale, în urma accidentării din partida cu Farul Constanţa, şi că nu ar dori să rişte să-l folosească pe atacantul Marius Niculae în derbiul cu CFR Cluj.
Căpitanul CFR Cluj, Ricardo Ferreira de Sousa Cadu, a declarat că meciul cu Dinamo, programat la 17 octombrie, în etapa a XI-a a Ligii I, este ocazia potrivită pentru clujeni de a se apropia de liderul clasamentului.
Echipa FC Braşov a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania formaţiei FC Vaslui, contând pentru etapa a X-a a Ligii I.
Fostul tehnician al formaţiei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că nu a fost contactat de conducerea FC Rapid pentru preluarea echipei giuleştene, precizând că în momentul de faţă regulamentul nu îi permite să ocupe nici funcţia de director tehnic la o echipă din Liga I.
Echipa FC Timişoara a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Gloria Bistriţa, într-un meci contând pentru etapa a X-a a Ligii I.
Atacantul Andrei Cristea, marcatorul unicului gol al partidei Dinamo - Farul Constanţa, scor 1-0 (0-0), a declarat, duminică, la stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, că pentru formaţia antrenată de Mircea Rednic urmează meciuri grele în Liga I.