liviu dragnea

Liberalii au depus scrisoarea pentru suspendarea dezbaterilor pe Codului penal

PNL a depus marţi o scrisoare către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, prin care solicită suspendarea dezbaterilor la Codul penal până la pronunţarea Comisiei de la Veneţia.

Lider PNL: CFR Călători, 367 milioane de lei pierdere, după ce PSD a acordat gratuitate pentru studenţi. „Dragnea trebuie să plătească personal”

Deputatul PNL, Florin Cîţu, a afirmat că CFR Călători a trecut de la 48 de milioane de lei profit la 367 milioane de lei pierdere pentru că a acordat gratuitate pentru studenţi, susţinând că Liviu Dragnea şi "gaşca lui" nu vor deconta "costul" dezastrului economic.

DNA contestă decizia în dosarul lui Liviu Dragnea. Procurorii vor o pedeapsă mai mare

Procurorii au făcut apel la decizia instanţei supreme din dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, prin care Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Ponta refuză să spună unde e făcută fotografia prezentată pe Facebook ca avertisment pentru Dragnea. Liderul PSD ar fi înţeles mesajul

Victor Ponta a refuzat, miercuri, să dea explicaţii în legătură cu o fotografie postată pe Facebook, în care apare alături de Liviu Dragnea, George Maior şi Mircea Duşa, poză despre care fostul premier a spus că a publicat-o ca un avertisment pentru liderul PSD.

Marian Vanghelie: În 19 iunie, judecători de la ÎCCJ au discutat în casa lui Florian Coldea dosarul lui Liviu Dragnea/ Dacă vrea, spun când Coldea şi Kovesi au fost la Dragnea acasă

Marian Vannghelie a declarat, duminică, faptul că în data de 19 iunie mai mulţi judecători de la instanţa supremă s-au întâlnit în casa fostului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, pentru a se discuta despre unele dosare, inclusiv cel al liderului PSD, Liviu Dragnea.

Federaţia Sindicatelor din Penitenciare, răspuns pentru Liviu Dragnea: În penitenciare erau 73 de persoane pentru abuz în serviciu, nu mii

Preşedintele Federatiei Sindicatelor din Penitenciare i-a răspuns lui Liviu Dragnea, care şi-a cerut scuze miilor de români condamnaţi pentru abuz în serviciu că, de fapt, în luna ianuarie, se aflau 73 de condamnaţi pentru abuz în serviciu, cifră care s-a redus drastic după recursul compensatoriu.

Liviu Dragnea, prima reacţie după condamnare: Am asistat la o execuţie în masă. Rămân la conducerea PSD. Mitingul i-a speriat foarte tare, a contribuit la sentinţă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, referitor la condamnarea sa la 3 ani şi 6 luni primită în primă instanţă, că a asistat la o execuţie în masă şi că a fost nevoie să fie condamnaţi nouă oameni ca să se justifice şi condamnarea sa.

Procurorii CSM, reacţie după declaraţiile despre condamnarea lui Dragnea: Afirmaţii grave la adresa justiţiei

Secţia pentru procurori a CSM cataloghează drept "afirmaţii grave la adresa justiţiei" declaraţiile din spaţiul public prin care s-a conturat imaginea unui sistem judiciar care nu este independent şi a unor judecători care îşi desfăşoară în mod discreţionar activitatea, la comandă politică.

Ludovic Orban: Am discutat şi cu Kelemen Hunor despre moţiunea de cenzură

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că a discutat cu Kelemen Hunor despre moţiunea de cenzură pe care liberalii au depus-o împotriva Guvernului Dăncilă, afirmând că parlamentarii UDMR vor hotărî ”de partea firească sau continuă să sprijine un condamnat”.

Instanţa Supremă răspunde criticilor privind condamnarea lui Liviu Dragnea: Executivul nu are căderea să aprecieze

Magistraţii Instanţei Supreme au reacţionat, vineri, după criticile referitoare la condamnarea lui Liviu Dragnea şi au precizat că Executivul nu are „căderea” să aprecieze dacă o decizie judecătorească va fi sau nu menţinută la apel sau că soluţia reprezintă un răspuns la presiunea străzii.

Carmen Dan, după reacţiile negative la mesajul de susţinere a lui Dragnea: Să ameninţi, în mod abject, făcând referire la moarte sau viol, depăşeşte orice limită a toleranţei!

Ministrul Carmen Dan, a precizat vineri, drept răspuns la numeroasele comentarii negative pe care le-a primit după postarea privind condamnarea lui Liviu Dragnea, că dreptul la exprimare este neîngrădit indiferent de opinie şi că nu o să îşi închidă pagina de Facebook, deşi unii se aşteptau.

Vicepreşedintele PNL Gigel Ştirbu: Comitetul Executiv al PSD, praf în ochi. Vor face zid în jurul lui Dragnea

Vicepreşedintele PNL Gigel Ştirbu a declarat vineri că liderii social-democraţi, convocaţi în şedinţă vineri, vor face un ”zid de protecţie în jurul condamnatului Dragnea pentru că mulţi sunt certaţi cu legea”, afirmând că şedinţa Comitetului Executiv al PSD este doar ”praf în ochi”.

Lia Olguţa Vasilescu: Nu sângerează numai Liviu Dragnea, ci şi partidul/ A fost o greşeală neaplicarea deciziilor CCR. Acea OUG 13 a fost declarată constituţională

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că social-democraţii vor fi alături de liderul PSD, după decizia instanţei supreme de condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru că "nu sângerează numai Liviu Dragnea, sângerează partidul în această perioadă".

USR: Îi cerem demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

USR a anunţat joi, după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni cu executare, că îi cere demisia acestuia de la şefia Camerei Deputaţilor, fiind inadmisibil ca un infractor să rămână într-o funcţie atât de importantă.

Ludovic Orban: Liviu Dragnea trebuie să îşi dea demisia din toate funcţiile publice pe care le ocupă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, după condamnarea lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni cu executare, că acesta trebuie să demisioneze din toate funcţiile pe care le ocupă, liderul liberal sfătuindu-i pe parlamentarii majorităţii să se delimiteze de liderul PSD.

Traian Băsescu, după condamnarea lui Liviu Dragnea: Daddy, trebuie să pleci acum!

Fostul preşedinte, Traian Băsescu a declarat, după ce Liviu Dragnea a fost condamnat de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni, că "nu doreşte nimănui să fie condamnat", însă liderul PSD trebuie să demisioneze din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Ludovic Orban, despre incidentele de la proteste: Cât de frică trebuie să îi fie lui Liviu Dragnea ca să ordone astfel de intervenţii agresive?

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, referitor la incidentele de la protestele desfăşurate miercuri, că jandarmii nu ar trebui să asculte ordinele unor politicieni certaţi cu democraţia, susţinând că liderul PSD, Liviu Dragnea, cere de frică aceste intervenţii.

Instanţa supremă pronunţă joi soluţia în dosarul lui Liviu Dragnea

Instanţa supremă este aşteptată să pronunţe, joi, soluţia în dosarul DGASPC în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de fapte de corupţie alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana. Decizia nu va fi definitivă.

Dragnea l-a concediat pe George Harabagiu, coordonatorul campaniei de pe Facebook cu Simona Halep

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, miercuri, că l-a concediat pe coordonatorul online al partidului, George Harabagiu, care ar fi fost responsabil pentru postările de pe conturile de Facebook ale organizaţiilor PSD potrivit cărora Simona Halep ar fi fost huiduită pe stadionul Arena Naţională.

Ponta: Am fost sancţionat de Dragnea, fiind mutat la Comisia pentru abuzuri

Fostul premier Victor Ponta a anunţat miercuri că a fost "sancţionat" de preşedintele Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, fiind mutat de la Comisia pentru afaceri europene şi cea pentru politică externă, la Comisia pentru abuzuri.

Olguţa Vasilescu „ştie” ce soluţie se va da în DOSARUL lui Liviu Dragnea: Să târăşti un politician de anvergura liderului partidului de guvernământ…

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a spus, marţi seara, că este convinsă că liderul PDL, Liviu Dragnea, va fi achitat în dosarul DGASPC, în care este acuzat de fapte de corupţie, alături de fosta lui soţie, pentru că dosarul este unul penibil.

Iohannis: Cum se trezeşte un politician, care mai este şi infractor, să ameninţe magistraţi după un miting mediocru?/ În România nu există stat paralel. Este o invenţie a pesediştilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, referindu-se la liderul PSD Liviu Dragnea că este inadmisibil ca un "infractor" să apară la televizor şi să ameninţe magistraţii, după ce a organizat un miting "mediocru" anti-justiţie.

Cîţu: Dragnea e fericit să crească rata inflaţiei de la o lună la alta, care acţionează ca o taxă

Senatorul PNL Florin Cîţu a declarat că rata inflaţiei i-a costat pe români, în luna aprilie a acestui an, în medie 0.2% din puterea de cumpărare a salariului mediu net, iar liderul PSD Liviu Dragnea are tot interesul să menţină la un nivel ridicat inflaţia pentru că aceasta acţionează ca o taxă.

Sentinţa în dosarul lui Liviu Dragnea, AMÂNATĂ

Instanţa supremă a amânat să pronunţe soluţia în dosarul DGASPC în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de fapte de corupţie alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana. Sentinţa a fost amânată pentru 21 iunie.

Liviu Dragnea aşteaptă vineri prima SENTINŢĂ în dosarul în care este acuzat de corupţie, alături de fosta sa soţie

Instanţa supremă este aşteptată să pronunţe, vineri, soluţia în dosarul DGASPC în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de fapte de corupţie alături de fosta sa soţie, Bombonica Prodana. Decizia nu va fi definitivă.

Tudose îl ironizează pe Dragnea pe Facebook: Ar trebui să pun tot o poză cu Dragnea în maşină? – FOTO

Fostul premier Mihai Tudose l-a ironizat, pe Facebook, pe liderul PSD Liviu Dragnea, după ce a fost întrebat cum poate dovedi că el este cel care postează mesajele. Tudose a replicat că poate pune o poză tot cu Dragnea în maşină, făcând referire la mesajul transmis de preşedintele PSD de 1 mai.

Traian Băsescu, despre relaţia Ponta-Dragnea: Estea vorba de bătălia între doi oameni de proastă calitate umană

Traian Băsescu a declarat, luni, că partidul lansat de Victor Ponta va face opoziţie la Liviu Dragnea, fostul preşedinte fiind de părere că "e vorba de bătălia între doi oameni de proastă calitate umană".

Dragnea şi Dăncilă, mesaje de condoleanţe după decesul academicianului Mircea Maliţa

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi premierul Viorica Dăncilă au transmis mesaje de condoleanţe după decesul academicianului Mircea Maliţa, şeful PSD considerându-l ca fiind "un om de excepţie".

Orban: Dragnea minte când spune că nu se va atinge de Pilonul II de pensii. Începem pregătirea strategiei pentru adoptarea moţiunii de cenzură

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, minte când spune că nu se va atinge de Pilonul II de pensii, precizând că partidul pe care îl conduce va pregăti o moţiune de cenzură.

Dragnea, despre plângerea penală a lui Orban: Se poate vorbi de antisemitism instituţional/ Orban: A fi anti Dragnea nu înseamnă că eşti împotriva statului Israel

Liviu Dragnea a declarat, luni, că plângerea făcută de Ludovic Orban împotriva premierului Dăncilă şi a sa poate fi considerată un act de "antisemitism instituţional", preşedintele PSD precizând în acelaşi timp că liderul liberal poate răspunde penal pentru răspândirea de informaţii false.

Purtătorul de cuvânt al PNL: Dacă sesizarea lui Orban ar fi lipsită de temei, coaliţiei PSD-ALDE nu i-ar mai fi frică

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a transmis, vineri, că dacă sesizarea lui Ludovic Orban împotriva premierului Dăncilă nu ar avea justificare, celor de la PSD-ALDE nu ar mai avea de ce să le fie frică.

Dragnea: Plângerea penală împotriva premierului Dăncilă, o tentativă de lovitură de stat/ Iohannis i-a spus doamnei prim-ministru să colaboreze doar cu dumnealui. Preşedintele, beneficiarul total al acţiunilor statului paralel

Liviu Dragnea a declarat, joi, că plângerea penală împotriva premierului Dăncilă este "o tentativă de lovitură de stat" şi o acţiune "violentă, nedemocratică a lui Iohannis şi a celor care îl susţin". Ulterior, Liviu Dragnea a amintit că preşedintele Klaus Iohannis a avut o discuţie cu premierul Dăncilă în cadrul căreia i-a cerut să colaboreze doar cu el şi să se "rupă de partid".

Olguţa Vasilescu, despre procesul lui Dragnea: Ar trebui să se meargă spre o achitare/ Nimeni nu plăteşte. Cei care au greşit trebuie să plătească, nu statul român

Lia Olguţa Vasilescu, a vorbit, marţi, despre procesul lui Liviu Dragnea în care procurorii DNA au cerut 7 ani şi 6 luni de închisoare pentru liderul PSD, ministrul Muncii precizând că, din punctul ei de vedere, instanţa ar trebui să dispună achitarea lui preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea s-a speriat în sala de judecată după ce pe ecranul telefonului a apărut „se ascultă” | VIDEO

Liviu Dragnea le-a povestit, marţi, jurnaliştilor că s-a speriat în sala de judecată, după ce pe ecranul telefonului a apărut mesajul „se ascultă”, ziariştii transmiţându-i că este vorba de o aplicaţie pe telefon.

Liviu Dragnea, despre Klaus Iohannis care a contestat legile justiţiei: Are protocol secret cu statul paralel

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în legătură cu sesizarea depusă de preşedintele Klaus Iohannis la Curtea Constituţională privind legile justiţiei, că, metaforic vorbind, şeful statului ar putea avea "un protocol secret cu statul paralel".

Liviu Dragnea: Preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să ceară mandat când merge la Consiliul European

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să ceară mandat înainte să participe la reuniunile Consiliului European, precizând că acest lucru "este o obligaţie, nu o regulă".

Dragnea, despre Iohannis care a contestat legile justiției: Are protocol secret cu statul paralel

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în legătură cu sesizarea depusă de președintele Klaus Iohannis la Curtea Constituțională privind legile justiției, că, metaforic vorbind, șeful statului ar putea avea "un protocol secret cu statul paralel".

Dragnea: Am auzit scenarii că unii de la PNL şi USR vor să-i facă plângere penală premierului Dăncilă. Există o linie roşie peste care nu trebuie să se treacă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că a auzit o serie de scenarii printre care şi unul în care unii membri ai PNL şi USR, prin nişte ONG-uri, ar vrea să îi facă o plângere penală premierului Viorica Dăncilă, precizând că speră să nu se treacă această linie roşie.

Dragnea îl atacă pe Iohannis pentru rolul său în politica externă a României: E o reacţie de om rănit/ Liderul PSD, despre datele economice prezentate de şeful statului: Le-a luat de pe Facebook, de la #rezist

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, că afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis în legătură de cum ar trebui să procedeze Guvernul şi Parlamentul în problemele de politică externă denotă "o reacţie de om rănit, de frustrare, de enervare".

Dragnea, răspuns ironic la propunerea făcută de CE privind introducerea unui mecanism de control al statului de drept: De ea depinde încălzirea sau răcirea globală

Liviu Dragnea a declarat, joi, ironic, că de asocierea cu respectarea statului de drept faţă de accesul la fondurile europene depinde încălzirea globală sau răcirea globală, replica venind după ce Comisia Europeană a propus restricţionarea finanţării în cazurile unde este afectat statul de drept.