locarno

Filmul „Ivana cea Groaznică” a câştigat premiul special al juriului la Festivalul de la Locarno

Pelicula „Ivana cea Groaznică”, regizat de Ivana Mladenović, a câştigat sâmbătă premiul special al juriului Cineasti del Presente la Festivalul de la Locarno, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

INTERVIU | Andra Guţi, după premiul de la Locarno: Iniţial, castingul a fost o joacă | FOTO, VIDEO

Andra Guţi a primit la Festivalul Internaţional de film de la Locarno premiul pentru cea mai bună actriţă şi a vorbit pentru MEDIAFAX despre drumul de la rolul interpretat în copilărie până la prestaţia care i-a adus reputatul premiu internaţional ca şi despre felul în care resimte violenţa socială.

Filmul „Alice T.”, de Radu Muntean, în competiţie la Festivalul de la Locarno 2018

"Alice T.", cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Muntean, va avea premiera mondială pe 4 august, în competiţia internaţională a Festivalului de Film de la Locarno, Elveţia, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Roman Polanski se va întoarce în Elveţia, pentru a participa la Festivalul de film de la Locarno

Regizorul franco-polonez Roman Polanski va reveni în Elveţia pentru a lua parte la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de film de la Locarno, unde va fi invitat de onoare, au anunţat sâmbătă organizatorii evenimentului.

Filmul francez „La fille de nulle part” a câştigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno

Drama franceză "La fille de nulle part/ The Girl From Nowher", în regia lui Jean-Claude Brisseau, care a asigurat şi bugetul redus pentru această peliculă, a fost câştigătoarea trofelului Leopardul de Aur, marele premiu al Festivalului Intarnaţional de Film de la Locarno, încheiat sâmbătă seară.

Le Temps: Ultimele veşti din România, la Locarno. Cotidianul elveţian dedică un articol filmelor româneşti – VIDEO

Cotidianul elveţian Le Temps dedică un articol peliculelor româneşti sau care amintesc de România, la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, care se încheie sâmbătă, potrivit ediţiei online de vineri a ziarului.

Festivalul de la Locarno: Claudia Cardinale, Harrison Ford, Daniel Craig- printre vedetele care vor participa la eveniment

Numeroase personalităţi din lumea cinematografiei, precum Claudia Cardinale, Harrison Ford, Guy Bedos, Daniel Craig şi Bruno Ganz, sunt aşteptate să participe la cea de-a 64-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno (3 - 13 august), a cărei selecţie oficială a fost făcută publică miercuri.

„Crulic” de Anca Damian şi „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”, în competiţie la Locarno

Lungmetrajele "Crulic - Drumul spre dincolo", de Anca Damian, şi "Din dragoste, cu cele mai bune intenţii", de Adrian Sitaru, au fost selectate în competiţia principală a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, care se desfăşoară între 3 şi 13 august, informează site-ul evenimentului.

Producătorul Paulo Branco, desemnat preşedintele juriului Festivalului de Film de la Locarno

Producătorul de film portughez Paulo Branco va prezida juriul competiţiei oficiale din cadrul celei de-a 64-a ediţii a Festivalului de Film de la Locarno, informează variety.com.

Coproducţia româno-italiană „Şapte opere de milostenie”, la Festivalul de la Locarno 2011

Coproducţia româno-italiană "Şapte opere de milostenie/ Sette opere de la misericordia" a fost selectată în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, care se desfăşoară între 3 şi 13 august.

Cineastul american Abel Ferrara, recompensat pentru întreaga carieră la Locarno

Cineastul american Abel Ferrara va primi din partea organizatorilor Festivalului Internaţional de Film de la Locarno trofeul Leopardul de Onoare, care îi va fi decernat pentru întreaga carieră, informează allocine.fr.

Marian Crişan: Mă bucur că am luat acest premiu, filmele premiate rămân în atenţie şi după festival

Regizorul Marian Crişan, care, sâmbătă, a câştigat patru trofee la Festivalul de Film de la Locarno, pentru pelicula "Morgen", a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că este bucuros pentru aceste premii, deoarece astfel filmul va rămâne în atenţia publicului.

Marian Crişan – 4 trofee la Festivalul de la Locarno, printre care premiul special al juriului

Lungmetrajul "Morgen", de Marian Crişan, a câştigat patru trofee, sâmbătă, la Festivalul de Film de la Locarno (4 - 14 august), printre care premiul special al juriului, acordat celei de-a doua cea mai bună producţie din competiţia internaţională, potrivit swissinfo.ch.

Chiara Mastroianni, recompensată cu premiul de excelenţă la Festivalul de Film de la Locarno

Actriţa franceză Chiara Mastroianni va primi premiul de excelenţă la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Locarno, informează variety.com.

Festivalul de Film de la Locarno o consacră pe regizoarea Xiaolu Guo

A 62-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno a decernat, sâmbătă, trofeul Leopardul de Aur regizoarei şi romancierei chineze Xiaolu Guo, pentru filmul său intitulat "She, a Chinese".

„Palmele”, de George Chiper, în secţiunea Leopards of Tomorrow, la Locarno

Scurtmetrajul "Palmele", de George Chiper, a fost selecţionat în secţiunea Leopards of Tomorrow a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, ce se desfăşoară între 5 şi 15 august, informează site-ul oficial al evenimentului.

10 premiere mondiale, la ediţia din 2009 a Festivalului de Film de la Locarno

Un număr de zece premiere mondiale, printre care se află filme din SUA, Mongolia, Japonia, Franţa, Israel, Africa de Sud şi China, vor fi proiectate la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, care are loc în perioada 5 - 15 august, informează variety.com.

Adrian Sitaru, în juriul secţiunii Leopards of Tomorrow, la Locarno

Regizorul Adrian Sitaru, autorul filmului "Pescuit sportiv", va face parte din juriul secţiunii Leopards of Tomorrow a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno (5 - 15 august), informează site-ul oficial al evenimentului.

Scurtmetraje prezentate la Festivalul de la Locarno, proiectate la NexT

Scurtmetraje care au rulat în secţiunea Leopards of Tomorrow a Festivalului Internaţional de la Locarno vor fi prezentate la cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Scurt şi Mediu Metraj NexT (1 - 5 aprilie), informează organizatorii.

„Parque Via”, recompensat cu Leopardul de Aur la Locarno

"Parque Via", al mexicanului Enrique Rivero, a câştigat, sâmbătă seară, Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno, în timp ce scurtmetrajul românesc "Ciobanul zburător" de Cătălin Muşat a primit o menţiune specială la secţiunea Leopards of Tomorrow, informează site-ul oficial al competiţiei.

„Ciobanul zburător” de Cătălin Muşat, recompensat cu menţiune specială la Locarno

"Ciobanul zburător" de Cătălin Muşat a primit, sâmbătă, o menţiune specială la secţiunea "Leopards of Tomorrow" - competiţia internaţională, dedicată filmelor de scurtmetraj, din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, informează site-ul oficial al competiţiei.

Trei premii pentru „Mar Nero”, la Locarno

"Mar Nero", lungmetrajul de debut al regizorului italian Federico Bondi, cu Dorotheea Petre şi Vlad Ivanov în distribuţie, a obţinut, sâmbătă, trei premii, printre care şi cel pentru interpretare feminină, la cea de-a 61-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno, informează notizie.alice.it.

Filme româneşti, selectate în competiţia de scurtmetraj la Locarno (Video)

"Ciobanul zburător" de Cătălin Muşat şi "Faţa galbenă care râde" de Constantin Popescu au fost selectate în secţiunea "Leopards of Tomorrow" - competiţia internaţională, dedicată filmelor de scurtmetraj, din cadrul Festivalului de la Locarno (6-16 august).

„Mar Nero”, cu Dorotheea Petre şi Vlad Ivanov – în competiţia oficială la Locarno (Video)

Pelicula "Mar Nero", o coproducţie Italia, România, Franţa, concurează în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, care va avea loc între 6 şi 16 august, în timp ce Cristi Puiu va face parte din juriul care va alege cel mai bun film de debut.

Anjelica Huston, onorată la Festivalul de Film de la Locarno (Video)

Actriţa americană Anjelica Huston este invitată specială la cea de-a 61-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno (6 - 16 august), unde va primi un Premiu de Excelenţă, informează variety.com.

Amos Gitai, premiat pentru întreaga activitate la Festivalul de la Locarno

Regizorul israelian Amos Gitai va fi recompensat cu premiul Leopardul de Aur pentru întreaga activitate, la cea de-a 61-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno, care se va desfăşura în perioada 6 - 16 august, informează variety.com.

Regizorul Cristi Puiu, în juriul Festivalului de Film de la Locarno

Regizorul Cristi Puiu va face parte din juriul care va decide câştigătorul premiului pentru film de debut, la cea de-a 61-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno, organizat în perioada 6-16 august.

Nae Caranfil, în competiţie la Festivalul de la Locarno

Festivalul de Film de la Locarno, unul dintre cele mai vechi evenimente de gen, va începe miercuri, cu 19 premiere internaţionale sau mondiale în competiţie, printre care şi "Restul e tăcere" de Nae Caranfil.

Patru filme româneşti la Festivalul de la Locarno

Patru filme româneşti, printre care şi "Independenţa României", cel dintâi lungmetraj realizat la noi, în 1911, vor fi prezentate la cea de-a 60-a ediţie a Festivalului de la Locarno, ce va avea loc între 1 şi 11 august.