locuitori

ONU: populaţia Indiei o va depăşi pe cea a Chinei în această săptămână

India va depăşi China şi va deveni cea mai populată ţară din lume până la sfârşitul acestei săptămâni, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite, potrivit BBC.

O insulă din Scoţia a fost scoasă la vânzare pentru 190.000 de dolari

Cine doreşte să evadeze din cotidian şi să se îndrepte spre o insulă izolată, fără alţi locuitori, acum ar avea ocazia. Insula Barlocco din Scoţia este scoasă la vânzare, la un preţ de peste 150.000 de lire sterline, adică 190.000 de dolari, scrie CNN.

Coreea de Nord: proba de joi a fost a unei noi rachete balistice intercontinentale

Coreea de Nord afirmă că proba de joi a fost a unei noi rachete balistice intercontinentale cu combustibil solid. Lansarea acesteia a provocat o alertă de urgenţă a Guvernului prin care avertiza locuitorii să se adăpostească.

Un incendiu din Coreea de Sud a evacuat 500 de locuitori

Peste 500 de persoane au fost evacuate din casele lor din oraşul Gangneung, de pe coasta de est a Coreei de Sud, în timp ce vânturile puternice au provocat un incendiu marţi, au declarat oficialii.

Parisul votează pentru interzicerea trotinetelor electrice

Locuitorii Parisului au votat în favoarea interzicerii închirierii scuterelor electrice din capitala Franţei.

Iată când va atinge omenirea vârful absolut de populaţie. Studiul ce dă peste cap estimările anterioare

Autorilor unui nou raport estimează că numărul de oameni va atinge un nivel maxim mai mic şi mai devreme decât se preconiza anterior.

Imigraţia creşte numărul populaţiei din Canada cu peste 1 milion de locuitori

Creşterea a fost alimentată parţial de eforturile guvernului de a recruta migranţi în ţară pentru a reduce deficitul de forţă de muncă, a spus Statistics Canada. Ţara depinde şi de migraţie pentru a susţine o populaţie care îmbătrâneşte.   Statistics Canada a mai spus că creşterea numărului de imigranţi permanenţi şi temporari ar putea „reprezenta, […]

Suspans în Nigeria: zeci de milioane de locuitori aşteaptă rezultatele alegerilor

Primele rezultate ale alegerilor din Nigeria sunt aşteptate duminică de zeci de milioane de nigerieni. Experţii susţin că sunt cele mai strânse alegeri din 1999, de la sfârşitul regimului militar.

India va deveni, în curând, cea mai populată naţiune din lume

India va deveni în două luni cea mai populată ţară din lume, cu peste 1.4 miliarde de locuitori, arată estimările.

Capitala Thailandei, la un nivel grav de poluare. Locuitorii au fost sfătuiţi să lucreze de acasă şi să poarte măşti

Oficialii au îndemnat oamenii să folosească transportul public în locul maşinilor personale pentru a face naveta şi au declarat că autorităţile vor încerca să reducă sursele de poluare, cum ar fi arderile în aer liber şi activităţile de construcţie. Măştile de faţă vor fi distribuite persoanelor vulnerabile, au declarat autorităţile din Bangkok.   Guvernatorul Bangkokului, […]

Problema care „dezbină” Parisul. Locuitorii sunt invitaţi la vot pentru interzicerea trotinetelor electrice de închiriat

Problema este una care „dezbină” oraşul, a declarat Anne Hidalgo în ediţia de weekend a ziarului Le Parisien, criticii afirmând că cei care folosesc trotinete nu respectă decât foarte puţin regulile de circulaţie. Aceştia sfidează adesea interdicţiile de a circula pe trotuare sau parchează în locuri interzise, în timp ce unii abandonează trotinetele în parcuri […]

Inundaţii în California. Zeci de milioane de locuitori sunt în pericol

Aproximativ 25 de milioane de locuitori din California se află în zone vizate de o alertă de inundaţii în acest weekend, potrivit BBC.

Mii de locuitori din Herson sunt evacuaţi. Ei primesc bani de la autorităţile ucrainene

Ministerul Reintegrării Teritoriilor Ocupate Temporar a anunţat că 2.500 de civili au părăsit zona Herson îndreptându-se spre alte regiuni sigure din Ucraina. Oamenii sunt mutaţi prin „rute sigure” către Liov şi Khmelnytskyi, se arată într-o declaraţie. Vicepremierul ucrainean, Iryna Vereshchuk, a spus că persoanele care pleacă primesc „plăţi în numerar” atunci când ajung la gară: […]

Locuitorii din Herson sunt mutaţi în zone unde problemele de încălzire sunt mai puţin grave

Cetăţenii din oraşul Herson, recent eliberat, situat în sudul ţării, unde Kievul spune că trupele ruseşti au distrus infrastructura critică, sunt în prezent mutaţi în zone unde problemele de securitate şi de încălzire sunt mai puţin grave, scrie Sky News.

VIDEO Proteste violente în China. Locuitorii se revoltă din cauza restricţiilor dure privind COVID-19

Un număr mare de locuitori din Guangzhou, metropola industrială din sudul Chinei, au ieşit din izolarea obligatorie şi s-au ciocnit cu poliţia, în timp ce furia faţă de restricţiile stricte privind coronavirusul a ajuns la cote maxime.

Primarul Kievului îi avertizează pe locuitori să se pregătească pentru ce e mai rău

Primarul Kievului i-a avertizat pe locuitori că, dacă Rusia continuă să lovească infrastructura energetică a ţării, trebuie să se pregătească să nu aibă electricitate, apă sau căldură, deoarece temperaturile scad sub zero grade.

Locuitorii Kievului cumpără noi timbre care celebrează explozia de la podul Kerch

Locuitorii din capitala ucraineană Kiev au fost văzuţi colecţionând un nou timbru poştal care comemorează explozia care a avariat un pod important care leagă Rusia de Crimeea.

Un sat ucrainean nu mai are niciun locuitor. Ultimii şapte au plecat din cauza bombardamentelor

Un sat din estul Ucrainei a rămas gol după ce ultimii şapte locuitori au fost evacuaţi, a declarat un oficial ucrainean.

Coreea de Nord lansează o rachetă deasupra Japoniei. Locuitorii, îndemnaţi să se adăpostească

Japonia şi-a îndemnat locuitorii să se pună la adăpost marţi dimineaţa devreme, după ce Coreea de Nord a lansat cel puţin o rachetă balistică deasupra nordului ţării, într-o escaladare a testelor cu rachete ale Pyongyangului care a provocat reacţii imediate din partea Tokyo, scrie CNN.

Locuitorii din Herson şi Zaporojia vor fi întrebaţi unde ar trebui să fie graniţele regiunilor lor

Locuitorii din Herson şi Zaporojia vor fi întrebaţi unde ar trebui să fie graniţele regiunilor lor. Anuntul autorităţilor de la Kremlin apare în condiţiile în care teritoriile anexate de Rusia nu sunt controlate în totalitate de ruşi, iar armata ucraineană avansează spre sud, potrivit Sky News.

Războiul din Ucraina, ziua 213. „Am terminat cu armata profesionistă a Rusiei, iar acum este timpul să-i învingem pe neprofesionişti”, afirmă comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei. Rusia accelerează campania de înstrăinare a teritoriilor ocupate. Locuitorii sunt aspru pedepsiţi dacă nu participă la referendum. Bombardamente în Zaporojie

UPDATE 23:10 Prioritatea stringentă în Ucraina este facilitarea negocierilor de pace, afirmă China  China susţine toate eforturile care conduc la rezolvarea paşnică a „crizei” din Ucraina, a declarat sâmbătă ministrul de externe Wang Yi, în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite, adăugând că prioritatea stringentă este facilitarea discuţiilor de pace, scrie Reuters. UPDATE 22:00 „Măcelarul din Mariupol” […]

Consilierul lui Zelenski, mesaj pentru locuitorii din Crimeea: pregătiţi adăposturile antiaeriene

Consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski i-a sfătuit pe locuitorii din Crimeea să pregătească provizii şi adăposturile aeriene deoarece armata ucraineană face planuri pentru o contraofensivă în teritoriul ocupat de ruşi, potrivit Reuters.

Populaţia României continuă să scadă: la începutul anului, România avea 19,03 milioane de locuitori

Populaţia rezidentă din România a atins 19,038 milioane de persoane în ianuarie 2022, în scădere cu 163.600 de persoane faţă de ianuarie 2021, arată datele transmise marţi de INS.

Fukushima permite foştilor locuitori să se întoarcă la 11 ani de la de la dezastrul nuclear

Oraşul Fukushima ridică ordinul de evacuare, permiţând foştilor locuitori să se întoarcă la 11 ani de la dezastrul nuclear.

Este oficial: Locuitorii mai multor localităţi vor putea ieşi mai repede la pensie

Lista localităţilor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizaţi, va fi extinsă, cu noi localităţi după publicarea în Monitorul Oficial a Legii 258/2022 promulgată de preşedintele României prin Decret nr. 1038/2022 în data de 21 iulie 2022.

Ucraina le cere locuitorilor din Herson să părăsească zona ocupată de ruşi

Vicepremierul ucrainean i-a îndemnat duminică pe civilii din regiunea Herson, ocupată de Rusia, să se evacueze de urgenţă, deoarece forţele armate ucrainene pregătesc un contraatac, informează Reuters.

Inundaţiile din Australia se înrăutăţesc. Alte mii de persoane îşi părăsesc casele din Sydney

Ploile torenţiale au continuat să se reverse marţi asupra coastei de est a Australiei, intensificând pericolul de inundaţii în Sydney. Mii de locuitori au primit ordin să îşi părăsească locuinţele după ce râurile au depăşit cu repeziciune nivelul de pericol.

Parcarea din incinta Arenei Naţionale va fi deschisă pentru populaţie

Parcarea din incinta Arenei Naţionale va fi deschisă pentru populaţie, anunţă USR: „Dacă totul merge conform planului, din septembrie locuitorii din Sectoarele 2 şi 3 vor avea la dispoziţie această parcare”.

Bucureştiul are 3 milioane de locuitori în timpul zilelor de lucru. În Capitală sunt 700.000 de persoane care lucrează şi care au domiciliul în alt judeţ

Este oficial: Bucureştiul are 3 milioane de locuitori în timpul zilelor de lucru. 700.000 de angajaţi din ţară intră la companii din Capitală.

Părţi din Shanghai iau noi măsuri de carantină din cauza COVID-19

Unele părţi ale oraşului Shanghai au început să impună joi noi restricţii de izolare. Locuitorii din districtul Minhang, care se întinde pe o suprafaţă mare, au primit ordin să rămână acasă timp de două zile, în încercarea de a controla riscurile de transmitere a COVID-19, potrivit Reuters.

Investiţii majore în mediul rural. Sprijin prin PNRR pentru satele cu sub 2.000 de locuitori în domeniul managementului apei

Potrivit Ministerului Mediului, primul ghid de finanţare are în vedere extinderea sistemelor de apă şi canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori, iar al doilea ghid vizează investiţii în colectarea apelor uzate în aglomerările mai mici de 2.000 de locuitori din arii naturale protejate. „Avem prin PNRR un buget de aproximativ 1 miliard […]

Iluzia întoarcerii la sate: comunele cu mii de buletine noi sunt de fapt noile cartiere mai ieftine

Statistica numără peste 100.000 de români mutaţi din oraşe în zona rurală în ultimul an, dar aceleaşi date arată că topul primelor 50 de comune - cu 30.000 de noi locuitori în total - este format exclusiv din localităţi lipite de marile oraşe sau la o distanţă de 10-15 km de acestea.

Propunere de adoptare: Locuitorii de zeci de localităţi ar putea ieşi mai repede la pensie

În această săptămână, proiectul de lege prin care se vrea modificarea legislaţiei privind sistemul de pensii publice prin extinderea listei localităţilor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizaţi a primit propunere de adoptare şi va merge la votul decisiv al deputaţiilor.

Este oficial: Noua categorie de persoane care pot ieşi mai repede la pensie

În această săptămână a fost publicată în Monitorul Oficial legea care le dă dreptul salariaţilor încadraţi pe anumite locuri de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă să iasă mai devreme la pensie. Mai exact este vorba despre Legea nr. 74/2022 pentru completarea art. 30 din Legea nr. […]

Peste 2.100 de locuitori din Mariupol au fost ucişi

În oraşul Mariupol, bombardat de mai multe zile, fără servicii esenţiale şi fără provizii, au fost ucişi 2.187 de locuitori.

Pandemia nu s-a terminat în China. Un oraş cu nouă milioane de locuitori intră complet în carantină

China a ordonat vineri carantinarea celor 9 milioane de locuitori ai oraşului Changchun din nord-estul ţării, pe fondul unei noi creşteri a numărului de cazuri de COVID-19 în zonă, atribuită variantei omicron, foarte contagioasă.

Unii români ar putea ieşi mai repede la pensie. Care sunt condiţiile

În această săptămână, Senatul a adoptat un proiect de lege prin care se vrea modificarea legislaţiei privind sistemul de pensii publice prin extinderea listei localităţilor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizaţi.

Incidenţă record într-o comună din Timiş. Rata de infectare este de aproape 50 la mie

Incidenţa cazurilor de Covid din comuna Dumbăviţa, judeţul Timiş, a ajuns duminică la 47,43 la mia de locuitori, fiind cea mai mare din ţară.

Incidenţa COVID-19 din Capitală se apropie de 12 la mia de locuitori

Rata de infectare cu coronavirus din Capitală este în creştere şi se apropie de 12 cazuri la mia de locuitori.

România avea o populaţie de 20,1 milioane de locuitori în 2011. Câţi locuitori a pierdut ţara în ultimii 11 ani

România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de persoane din populaţia rezidentă din 2011 până în prezent, pe fondul sporului natural negativ şi al migraţiei externe, principalii factori ai scăderii populaţiei.