ludovic orban

Orban: Guvernul să vină în Parlament şi să scoată din program măsurile introduse peste noapte

Preşedintele PNL,Ludovic Orban, a declarat,luni, că liberalii cer Guvernului să se prezinte în faţa Parlamentului şi să scoată din programul de guvernare măsurile fiscale pe care le-au introdus "peste noapte", afirmând că dacă sunt păstrate ele pot fi trecute prin ordonanţă de urgenţă,precum OUG 13.

Ludovic Orban, preşedintele PNL: Lucrăm la un proiect pentru transparentizarea acţionariatului firmelor care iau bani publici

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, vineri, că liberalii lucrează la un proiect pentru a asigura transparentizarea acţionariatului firmelor care au contracte pe bani publici.

Orban: PNL cere demiterea de urgenţă a preşedintelui ANAF, după descinderea în redacţia RISE Project

PNL solicită demiterea “de urgenţă” a preşedintelui ANAF şi a responsabililor care au dispus descinderea în redacţia RISE Project, la câteva ore după anunţarea unor dezvăluiri despre liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat, joi, preşedintele PNL, Ludovic Orban, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Orban: PNL, în activitate în perioada vacanţei. Monitorizăm ministerele, există riscul unei OUG 13

PNL va fi în activitate pe toată perioada vacanţei parlamentare, a declarat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban. El a afirmat că liberalii vor monitoriza activitatea fiecărui minister pentru că legea de abilitare a Guvernul face posibilă emiterea unor acte similare OUG 13.

Orban: Schimbarea programului de guvernare al PSD, crimă cu premeditare; Toţi românii să se opună

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că schimbarea programului de guvernare al PSD este o „crimă cu premeditare”, făcând apel la toate forţele politice, la oamenii de afaceri şi la românii responsabili să se opună impozitării cifrei de afaceri a companiilor şi desfiinţării cotei unice.

Orban: értetlenül állok Tudose megnevezése előtt. A PSD programjából semmit nem teljesített

Ludovic Orban, a Nemzeti Liberális Párt (PNL) elnöke hétfőn azt mondta, „értetlenül áll” a Szociáldemokrata Párt (PSD) azon döntése előtt, hogy Mihai Tudosét javasolja kormányfőjelöltnek. Orban szerint Tudose gazdasági miniszterként a kormányprogram egyetlen pontját sem teljesítette.

PNL şi PMP, discuţii despre coalizarea Opoziţiei. Ludovic Orban: Am avut întâlniri. Formarea unei noi majorităţi, foarte dificilă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a avut luni o întâlnire cu preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac pentru a discuta posibilitatea formării unei majorităţi în Parlament care ar putea susţine un premier de dreapta, au declarat surse parlamentare pentru MEDIAFAX.

PNL, discuţii exploratorii pentru formarea majorităţii. Orban: Discutăm cu ALDE şi orice partener în afară de PSD/ USR ar sprijini un Guvern de coaliţie, fără PSD, în care să deţină portofoliul Justiţiei

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat,joi, că nu va purta discuţii cu PSD pentru formarea unui nou guvern şi că va vota împotriva oricărei formule de guvernare din care face parte PSD, afirmând că PNL va purta discuţii inclusiv cu ALDE pentru a vedea dacă poate forma o majoritatea parlamentară.

Ludovic Orban a hétfői konzultációkról: pártüléseken döntjük majd el a stratégiát

Ludovic Orban, a Nemzeti Liberális Párt (PNL) elnöke azt követően, hogy a Grindeanu-kormányt bizalmatlansági indítvánnyal menesztették, azt mondta, összehívta pártja politikai végrehajtó büróját, majd a vidéki pártszervezetek vezetőivel is konzultál a továbbiakban követendő stratégiáról.

PNL, protest pe holul Parlamentului. Ludovic Orban: Nu votăm. Este răfuiala PSD/ La discursul deputatului PNL Raluca Turcan din plen, parlamentarii PSD s-au retras din sală

Parlamentarii PNL au protestat miercuri, la intrarea în sala de plen, afişând mesaje precum "Ruşine PSD" şi "Grindeanu=Dragnea", liderul liberalilor Ludovic Orban susţinând că a discutat personal cu aleşii PNL şi are încredere că aceştia vor respecta decizia partidului de a nu vota. Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că tot ceea ce a reuşi preşedintele Klaus Iohannis în vizitele externe este distrus de „piromanii de la PSD”, afirmând că PNL nu va lua parte la reevaluarea lui Ponta, alibirea lui Grindeanu, mai mulţi aleşi PSD părăsind sala.

Orban: PNL va fi în sală la moţiunea de cenzură. Lipsa de cvorum, în interesul lui Dragnea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că parlamentarii PNL vor fi prezenţi în sală la votul moţiunii de cenzură pentru a împiedica fraudarea voturilor şi a-şi exprima poziţia critică, afirmând că nerealizarea cvorumului este în interesul liderului PSD, Liviu Dragnea.

Ludovic Orban: PNL se va opune trocului făcut de clanul Dragnea. Îi cer demisia de conştiinţă premierului

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a cerut,marţi, „demisia de conştiinţă” premierul Sorin Grindeanu, afirmând că astfel ar putea fi împiedicat trocul făcut de Liviu Dragnea cu UDMR, adoptarea mai multor acte normative care privesc minoritatea maghiară, potrivit unui declaraţii solicitate de MEDIAFAX.

Orban: a PNL képviselői jelen lesznek az indítványnál, de nem fognak szavazni

Ludovic Orban, a Nemzeti Liberális Párt (PNL) elnöke hétfőn azt mondta, a párt képviselői jelen lesznek a teremben a bizalmatlansági indítványnál, de nem fognak szavazni, mivel a liberálisok úgy döntöttek, nem akarnak beleszólni a „Szociáldemokrata Párton (PSD) belüli vitákba”.

Parlamentarii PNL nu vor vota moţiunea. Deputaţii grupului minorităţilor vor vota cum cred de cuviinţă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că parlamentarii PNL vor fi prezenţi în sală la moţiunea de cenzură, însă, nu vor vota, afirmând că perpetuarea crizei politice poate avea consecinţe grave asupra României şi că liberalii au decis să nu se amestece în „răfuiala PSD”.

Orban: BEx PNL decide poziţionarea faţă de criza politică generată de C.A.P.-ul vechililor roşii

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că liberalii vor trebui să ia o decizie cu privire la moţiunea de cenzură, afirmând că noul Birou Executiv îşi începe mandatul în plină criză politică generată de „C.A.P-ul vechilor roşii”.

Alegeri în PNL. Buşoi: Să păstreze secretul votului / Orban: Mă alătur îndemnului; Să îmi alegeţi oamenii

Liberalul Cristian Buşoi, învins în cursa pentru şefia PNL de către Ludovic Orban, a declarat, duminică, în CNC al PNL, că se fac "abateri grave" de la procedura stabilită de desfăşurare a alegerilor interne, făcând apel la noul preşedinte al partidului ca votul secret să fie respectat.

A doua zi de alegeri în PNL | CNC: Robert Sighiartău, secretar general PNL; Bolojan, Turcan, Hava şi Dumitrescu, prim-vicepreşedinţi

CNC al PNL s-a întrunit, duminică, la Romexpo, şi şi-a ales noii prim-vicepreşedinţi, secretarul general, vicepreşedinţii regionali şi de specialitate şi membrii Biroului Executiv, preşedintele PNL, Ludovic Orban, cerându-le liberalilor să voteze echipa care l-a susţinut.

Ludovic Orban: PNL nu va participa duminică la plenul convocat de PSD-ALDE pentru citirea moţiunii

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că formaţiunea sa nu va participa duminică la şedinţa de plen comun convocată de PSD-ALDE pentru citirea moţiunii de cenzură.

Ludovic Orban, liberal de 25 de ani. Care a fost parcursul său până la şefia PNL

Ludovic Orban a fost ales, sâmbătă, cu majoritate covârşitoare preşedintele noului PNL, fiind cel care încheie fuziunea dintre vechile partide PNL şi PDL, liberalul fiind membru de partid de peste 25 de ani.

NEWS ALERT| Ludovic Orban este noul preşedinte al PNL. Orban: Port pe umeri răspunderea de a transforma PNL în forţa politică de care are nevoie România / Reacţia lui Buşoi – VIDEO/FOTO

Şefia PNL este disputată astăzi în CN de Ludovic Orban şi Cristian Buşoi. Majoritatea filialelor şi-au declarat sprijinul pentru Orban, în timp ce liderul fostului PDL, Vasile Blaga, a refuzat să spună pe cine va susţine, la fel şi liderul PNL Suceava, fiind şi filiale care susţin că vor vota "liber".

Crin Antonescu: Nu particip la Congresul PNL; Orban nu trebuie să fie preşedintele partidului

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, marţi, că nu va participa la Congresul PNL de sâmbătă, pentru a evita o "parazitare mediatică" a evenimentului, afirmând că Ludovic Orban nu trebuie să fie preşedintele PNL.

Viorel Cataramă a fost eliminat din competiţia pentru şefia PNL. Candidatura lui nu a primit susţinerea filialelor. Conducerea PNL, disputată de Orban şi Buşoi

Moţiunea susţinută de candidatul la şefia PNL Viorel Cataramă nu a primit susţinerea filialelor pentru a fi supusă dezbaterii votului în cadrul Congresului PNL din 17 iunie, lupta pentru preşedinţia partidului urmând să se dea între Ludovic Orban şi Cristian Buşoi, potrivit unui comunicat de presă.

Ludovic Orban: Am susţinerea a 24 de preşedinţi de organizaţii PNL. Luni îmi voi depune candidatura oficial

Candidatul la şefia PNL Ludovic Orban a declarat, marţi, că are susţinerea a 24 de preşedinţi de organizaţii, afirmând că luni îşi va depune oficial candidatura, iar în perioada următoare îşi va desemna echipa.

Ludovic Orban: „Este că e destul de ciudat ca un candidat care are şanse să câştige Primăria Capitalei să fie oprit din cursa de un dosar care nu stă în picioare”

Ludovic Orban vorbeşte într-un interviu pentru Gândul.info despre „candidatura fermă” la şefia PNL, starea generală a partidului liberal şi rivalii politici.

Alina Gorghiu: Orban achitat! Vedeţi de ce e necesar să discutăm deschis despre răspunderea magistraţilor?

Fostul lider al PNL Alina Gorghiu a comentat marţi achitarea lui Ludovic Orban spunând că acest caz arată că este nevoie de o lege a răspunderii magistraţilor.

Ludovic Orban, achitat în dosarul privind banii pe care i-ar fi cerut în campania electorală pentru alegerile locale din 2016 / Raluca Turcan: Ne bucurăm pentru achitarea lui Ludovic Orban

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au achitat marţi, pe Ludovic Orban, fostul candidat PNL la Primăria Capitalei, în dosarul în care este judecat pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, decizia nefiind definitivă.

Ludovic Orban: Blaga şi Petrache au făcut întâlniri să împartă partidul. Lăsaţi PNL să aleagă liber

Fostul lider al PDL Vasile Blaga şi actualul secretar general al PNL, Marian Petrache, au organizat întâlniri diferite pentru a împarţi partidul, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX Ludovic Orban, afirmând ca PNL are nevoie de analiza rezultatului din 11 decembrie şi de alegeri interne.

Ludovic Orban: „Cioloş e binevenit în PNL, dar nimeni nu poate să îi promită că va fi şi ales”

Fostul deputat liberal Ludovic Orban consideră că Dacian Cioloş este binevenit în PNL, dar insistă că nimeni nu îi poate promite acestuia că va fi ales în vreo funcţie.

Ludovic Orban: PNL nu mai poate fi condus de şefi agreaţi de alţi şefi, dinăuntru sau din afară partidului

PNL nu mai poate fi condus de şefi agreaţi de alţi şefi, dinăuntru sau din afară partidului, spune liberalul Ludovic Orban.

Ludovic Orban îi cere Alinei Gorghiu să anunţe public obiectivul politic al PNL la parlamentare: Degeaba devii parte dintr-o majoritate, dacă ai 20,25 sau 30%

Deputatul PNL Ludovic Orban îi cere liderului partidului, Alina Gorghiu, să anunţe public obiectivul politic al PNL la alegerile parlamentare arătând că ''degeaba devii parte dintr-o majoritate dacă ai 20, 25 sau 30%''.

Ludovic Orban scapă definitiv de controlul judiciar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, miercuri, să respingă contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind ridicarea controlului judiciar în dosarul în care fostul candidat al PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, a fost trimis în judecată de DNA, hotărârea fiind definitivă.

Ludovic Orban scapă de controlul judiciar, decizia nu este definitivă

Magistraţii instanţei supreme au decis revocarea controlului judiciar în cazul lui Ludovic Orban, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi cerut bani unui om de afaceri pentru campania electorală, decizia nefiind definitivă.

Fostul candidat al PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, a fost trimis în judecată de DNA

Ludovic Orban, fost candidat al PNL la Primăria Capitalei, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, fiind suspectat că ar fi cerut bani unui om de afaceri pentru campania electorală.

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, denunţător în dosarul lui Ludovic Orban

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu este denunţătorul din dosarul lui Ludovic Orban, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX, acesta înregistrând discuţia în care liberalul îi cerea bani ca să îşi plătească apariţiile televizate.

Ludovic Orban rămâne sub control judiciar, a decis instanţa supremă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, marţi, ca nefondată contestaţia depusă de fostul candidat al PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, la măsura controlului judiciar, dispusă de procurorii DNA în dosarul în care este urmărit penal.

Sorin Oancea, la ieşirea de la DNA: M-am întâlnit cu Ludovic Orban, vineri, înainte de a fi chemat dânsul la audieri

Directorul general al postului de televiziune B1 Tv, Sorin Oancea, a declarat la ieşirea din sediul DNA, după ce a fost audiat ca martor în dosarul lui Ludovic Orban, că a avut mai multe întâlniri cu liberalul, ultima fiind cu câteva zile înainte ca acesta să fie chemat la DNA.

ÎCCJ discută contestaţia făcută de Ludovic Orban la măsura controlului judiciar

Magistraţii instanţei supreme judecă, marţi, contestaţia formulată de fostul candidat al PNL la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, la măsura controlului judiciar, dispusă de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut bani unui om de afaceri pentru campania electorală.

Ludovic Orban, după audierea la DNA: Controlul judiciar nu e o măsură care să fie necesară

Ludovic Orban a declarat, după ce a fost audiat de procurori, că a contestat controlul judiciar impus de DNA în dosarul în care este acuzat că a cerut unui om de afaceri bani pentru campania electorală, precizând că nu are de gând să părăsească ţara.

Nicuşor Dan despre retragerea lui Orban: E clar că nu mai putem alege la Primărie tot un om de partid

Candidatul USB la Primăria Capitalei afirmă că retragerea liberalului Ludovic Orban din cursa pentru funcţia de edil, ca urmare a anchetei DNA, demonstrează faptul că bucureştenii nu trebuie să-şi mai dea votul unui reprezentant al partidelor.

DNA: Ludovic Orban a cerut 50.000 de euro unui om de afaceri pentru campania electorală

Procurorii DNA au anunţat că prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, acesta solicitându-i unui om de afaceri 50.000 de euro pentru campania electorală din vara anului 2016.