m britanie

Fost deputat britanic, condamnat la 16 luni de închisoare pentru decontări ilegale

Fostul deputat laburist Jim Devine, din Marea Britanie, inculpat în scandalul decontării abuzive a unor cheltuieli de aproape 8.500 de lire sterline, a fost condamnat, joi, la 16 luni de închisoare, relatează The Independent.

O fetiţă de cinci ani, ucisă într-un conflict armat între bande rivale din Londra

O fetiţă în vârstă de 5 ani a fost ucisă într-un conflict armat între bande rivale dintr-un cartier din sudul Londrei, alte persoane aflate în zonă fiind, de asemenea, omorâte sau rănite de gloanţe, Poliţia oferă 50.000 de lire sterline pentru informaţii care să conducă la prinderea vinovaţilor.

Un tânăr de 21 de ani din Marea Britanie, găsit vinovat pentru crimă şi obstrucţionarea justiţiei

Un tânăr de 21 de ani din Marea Britanie, aflat pe lista agresorilor sexuali, a fost găsit vinovat, alături de tatăl şi fratele său, pentru uciderea unui dependent de heroină şi obstrucţionarea justiţiei, relatează The Independent.

Cel mai lung raid aerian britanic de la al Doilea Război Mondial lasă armata lui Kadhafi fără muniţie

Forţele colonelului Muammar Kadhafi au început să rămână fără muniţie, după ce bombardierele britanice şi americane au distrus, luni dimineaţa, un amplu complex de depozitare a muniţiei, în deşertul libian, relatează Daily Express în ediţia electronică.

William Hague dă asigurări că ministrul libian de Externe nu va beneficia de imunitate juridică

Ministrul britanic de Externe, William Hague, a declarat cã omologul său libian, Moussa Koussa, care a demisionat şi este în Marea Britanie, nu va beneficia de imunitate în faţa justiţiei internaţionale şi britanice, informează Sky News.

Explozibil descoperit în maşina unei membre a securităţii de la stadionul olimpic din Londra

O femeie, membră a securităţii britanice, a fost arestată miercuri de poliţie, într-o parcare a stadionului olimpic din Londra, după ce în maşina acesteia a fost găsită o cantitate mică de explozibil Semtex, relatează AFP.

Ministrul libian al Afacerilor Externe şi-a anunţat demisia după sosirea sa la Londra

Ministrul libian al Afacerilor Externe, Moussa Koussa, şi-a anunţat demisia după sosirea sa la Londra, miercuri seara, a informat Ministerul britanic de Externe.

UPDATE: Marea Britanie a decis expulzarea a cinci diplomaţi libieni

(Adaugă un comunicat al Ministerului britanic de Externe şi elemente de context.)

Falşi miri din Pakistan şi Republica Slovacă, arestaţi de poliţiştii de frontieră din Regatul Unit

Un mire şi o mireasă din Pakistan, respectiv Slovacia, care se căsătoreau pentru a primi drept de şedere în Marea Britanie, au fost arestaţi de poliţiştii de frontieră în Leeds, relatează The Independent.

Asistenta supermodelului Erin O’Connor, acuzată că a furat 45.000 de lire sterline de la vedetă

Asistenta supermodelului britanic Erin O'Connor este acuzată că a furat 45.000 de lire sterline, în decurs de trei ani, de la vedetă, pentru a-şi finanţa un stil de viaţă luxos, relatează The Independent.

Taximetrist britanic, arestat în cazul uciderii unei tinere, după două săptămâni de la crimă

Un taximetrist, în vârstă de 47 de ani, a fost arestat, miercuri, în cazul uciderii unei tinere care petrecuse cu prietenele, în noaptea de 18 spre 19 martie, iar după ce a plecat in bar, femeia a dispărut, cadavrul ei fiind găsit după câteva zile, relatează The Independent.

Prezenţei unei bombe false într-un avion-cargo, anchetată la Londra

Ministerul britanic al Transporturilor a demarat cercetări, miercuri, pentru a afla cum o bombă falsă, ascunsă într-o cutie de tort pentru nuntă, a putut fi transportată de la Londra la Istanbul, la bordul unui avion-cargo al companiei UPS, informează AFP.

Londra anchetează asupra prezenţei unei bombe false într-un avion-cargo

Guvernul britanic ancheta miercuri pentru a afla cum o bombă falsă, ascunsă într-o cutie de tort pentru nuntă, a putut fi transportată de la Londra la Istanbul, la bordul unui avion-cargo al companiei UPS, a anunţat Ministerul Transporturilor, citat de AFP.

Londra nu caută o ţară care să îl primească pe Kadhafi dar nu exclude un demers al altor state

Londra nu caută o ţară care să îl primească pe colonelul Muammar Kadahfi, dar "nu este exclus ca alte ţări să facă acest lucru", a declarat marţi ministrul britanic de Externe, William Hague, la încheierea unei reuniuni internaţionale privind Libia, relatează AFP.

Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia promite „alegeri libere şi corecte”

Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), "guvernul" rebeliunii libiene, a promis "alegeri libere şi corecte" după înlăturarea de la putere a colonelului Muammar Kadhafi, potrivit unui comunicat difuzat marţi în cadrul unei reuniuni internaţionale la Londra privind Libia, relatează AFP.

Washingtonul va trimite un reprezentant la Benghazi, fieful rebeliunii libiene

Washingtonul va trimite "rapid" un emisar la Benghazi, fieful rebeliunii libiene, iar secretarul de Stat american, Hillary Clinton, s-a întâlnit marţi, la Londra, cu un reprezentant al opoziţiei faţă de colonelul Muammar Kadhafi, a anunţat marţi un oficial american de rang înalt, citat de AFP.

Premierul britanic doreşte extinderea coaliţiei statelor implicate în operaţiunile din Libia

Premierul britanic, David Cameron, doreşte ca reuniunea pe tema Libiei care va avea loc la Londra, marţi, să conducă la o extindere a coaliţiei statelor care se angajează să aplice rezoluţiile ONU privind Libia, a declarat luni unul dintre purtătorii săi de cuvânt.

Nicolas Sarkozy şi David Cameron îi cer liderului libian să renunţe la putere „imediat”

Nicolas Sarkozy şi David Cameron afirmă că Muammar "Kadhafi trebuie să plece imediat" şi le cer susţinătorilor lui să "îl părăsească înainte de a nu fi prea târziu", într-o declaraţie comună publicată luni, cu o zi înainte de reuniunea "grupului de contact" privind Libia.

Avioane britanice au distrus tancuri, sisteme de artilerie şi un depozit de muniţie din Libia

Avioanele britanice care participă la operaţiunile internaţionale din Libia au distrus 22 de blindate şi sisteme de artilerie, precum şi un depozit de muniţie, anunţă surse militare citate de AFP.

Coaliţia nu le va furniza arme rebelilor libieni, declară ministrul britanic al Apărării

Ţările coaliţiei care atacă ţinte din Libia nu le vor furniza arme rebelilor care luptă împotriva forţelor colonelului Muammar Kadhafi, a declarat ministrul britanic al Apărării, Liam Fox, citat duminică de BBC News Online.

Violenţe la mitingul din Londra: 84 de răniţi şi 214 de arestări – GALERIE FOTO, VIDEO

Poliţia britanică a anunţat că 84 de persoane au fost rănite şi 214 au fost arestate, după ce mai mulţi "infractori" au jefuit un cartier comercial din Londra, sâmbătă, în timpul unei manifestaţii împotriva austerităţii, la care au participat cel puţin 250.000 de britanici.

Proteste şi violenţe la Londra: Zeci de mii de britanici manifestează la Londra împotriva austerităţii – VIDEO

Zeci de mii de britanici manifestează sâmbătă în centrul Londrei, pentru a protesta faţă de austeritate, răspunzând în număr mare la apelul sindicatelor. Un purtător de cuvânt al confederaţiei sindicatelor britanice, Trades Union Congress (TUC), a apreciat la peste "200.000 de persoane" numărul participanţilor la miting.

Muammar Kadhafi ar putea organiza un atentat similar celui de la Lockerbie, din răzbunare

Ministrul britanic al Justiţiei, Kenneth Clarke, a avertizat că liderul libian Muammar Kadhafi ar putea organiza un atentat similar celui de la Lockerbie, din Scoţia, ca să se răzbune pentru rolul Marii Britanii în operaţiunile din Libia, relatează The Guardian, în ediţia electronică.

Nicolas Sarkozy: Franţa şi Marea Britanie pregătesc o soluţie politică la criza din Libia

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a anunţat vineri că Parisul şi Londra pregătesc o iniţiativă în vederea unei soluţii politice şi diplomatice în Libia, dincolo de intervenţia militară.

NATO va prelua comanda operaţiunilor din Libia în câteva zile

Ministrul britanic al Afacerilor Externe, William Hague, a apreciat vineri că NATO va prelua comandamentul complet al operaţiunilor militare internaţionale în Libia "în câteva zile".

Echipamente şi obiecte de 700.000 de lire sterline, furate de la Ministerul britanic al Apărării

Componente de elicoptere, ochelari cu infraroşu, medalii şi alte echipamente, în valoare totală de 700.000 de lire sterline, au fost furate de la Ministerul britanic al Apărării în ultimele zece luni, informează The Independent.

Agresor sexual şi tâlhar în serie, găsit vinovat de o instanţă britanică

Un bărbat de 53 de ani, care timp de aproape 20 de ani a agresat sexual zeci de persoane în vârstă şi a tâlhărit peste 200 de britanici, a fost găsit vinovat de o instanţă britanică, anchetatorii descriindu-i faptele drept unele din cele mai grave pe care le-au întâlnit, potrivit The Telegraph.

Avioanele de vânătoare britanice lansează rachete asupra blindatelor libiene

Avioane de vânătoare Tornado, ale armatei britanice, au lansat rachete, în noaptea de joi spre vineri, împotriva unor vehicule blindate libiene, care "ameninţau" civili în oraşul Ajdabiya, din estul Libiei, a anunţat Ministerul britanic al Apărării, citat de AFP.

MI5: Extremişti libieni ar putea comite atentate în Marea Britanie

Serviciul britanic de informaţii interne (MI5) avertizează că imigranţi libieni intenţionează să comită atacuri teroriste în Marea Britanie drept răzbunare pentru raidurile aeriene împotriva regimului Muammar Kadhafi, informează Daily Mail.

Apărarea antiaeriană libiană, vizată de rachete britanice Tomahawk

Un submarin britanic a lansat o nouă salvă de rachete Tomahawk împotriva apărării antiaeriene libiene, într-un atac coordonat cu coaliţia internaţională, a anunţat, joi, Ministerul britanic al Apărării, citat de AFP.

UPDATE: Aviaţia libiană „nu mai există ca forţă de luptă”, declară un general britanic

(Adaugă declaraţii ale generalului britanic)

Alain Juppe: Prima reuniune a Grupului de Contact asupra Libiei va avea loc marţi, la Londra

Prima reuniune a Grupului de Contact asupra Libiei, din care fac parte Statele Unite, Franţa, Marea Britanie şi alte ţări participante la operaţiunile contra trupelor colonelului Muammar Kadhafi, va avea loc marţi, la Londra, a anunţat miercuri şeful diplomaţiei franceze, Alain Juppe, citat de AFP.

Aviaţia libiană „nu mai există ca forţă de luptă”, declară un general britanic

Aviaţia libiană "nu mai există ca forţă de luptă", după intervenţia coaliţiei internaţionale în Libia, a declarat miercuri un oficial de rang înalt al Forţelor aeriene britanice, Greg Bagwell, citat de presa britanică.

Libia deţine rezerve de aur în valoare de peste şase miliarde de dolari

Libia a declarat că deţine rezerve de aur în valoare de peste şase miliarde de dolari, păstrate în principal în interiorul ţării şi care ar putea fi folosite pentru finanţarea regimului lui Muammar Kadhafi, într-o perioadă în care este supus sancţiunilor internaţionale, relatează BBC News Online.

Poliţişti şi 400 de voluntari caută o tânără dispărută într-o pădure din Marea Britanie

Poliţişti şi 400 de voluntari au reluat, miercuri, căutarea unei tinere de 22 de ani care a dispărut în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a plecat dintr-un club din Swindon, ultimul apel de pe telefonul ei fiind localizat într-o pădure din apropierea localităţii, potrivit The Independent.

Londra discută cu ţările arabe pentru consolidarea coaliţiei internaţionale angajate în Libia

Marea Britanie poartă discuţii cu ţările arabe, în vederea "dezvoltării" coaliţiei militare internaţionale contra liderului libian Muammar Kadhafi, a anunţat marţi, la Londra, un purtător de cuvânt al premierului britanic David Cameron, relatează AFP.

Britanic condamnat la detenţie pe viaţă pentru uciderea fiicei şi tentativă de ucidere a fiului său

Un britanic care, în urmă cu peste un an, a condus maşina în care se aflau copiii săi într-un râu îngheţat, cauzând moartea fiicei sale de cinci ani şi rănirea gravă a fiului său de şase ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, informează The Independent.

Camera Comunelor aprobă participarea Marii Britanii la intervenţia în Libia

Parlamentarii britanici au aprobat participarea forţelor britanice la intervenţia militară în Libia, iniţiativa fiind adoptată în Camera Comunelor cu 557 de voturi pentru şi 13 împotrivă, informează AFP.

Şeful Statului Major britanic exclude ca Muammar Kadhafi să fie vizat direct de raidurile aeriene

Şeful Statului Major al Armatei britanice, generalul David Richards, a exclus luni ca forţele coaliţiei să îl vizeze direct pe colonelul Muammar Kadhafi în Libia, contrar sugestiilor făcute de doi miniştri, inclusiv cel al Apărării.

Ucigaşul din Cumbria nu avusese tulburări psihice şi avea un istoric medical normal – presă

Derrick Bird, un taximetrist din Cumbria, Marea Britanie, cunoscut după ce în 2 iunie a fost autorul unui carnagiu, în care a ucis 12 persoane şi a rănit alte câteva, după care s-a sinucis, nu avusese probleme psihice şi avea un istoric medical normal, potrivit The Independent.