m britanie

Militarii britanici se vor retrage din Afganistan în cinci ani

Războiul din Afganistan va pierde în intensitate anul viitor, iar militarii britanici vor fi retraşi în cinci ani, a afirmat comandantul armatei britanice, generalul David Richards, într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul Daily Telegraph.

O britanică de 36 de ani, condamnată pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu un băiat de 12 ani

O britanică a fost condamnată la nouă ani de închisoare după ce a întreţinut relaţii sexuale cu un minor în vârstă de 12 ani, de aproape 200 de ori.

Guvernul scoţian vrea referendum pentru independenţă

Guvernul scoţian a făcut public proiectul de referendum privind independenţa, locuitorii fiind chemaţi să se pronunţe fie pentru acordarea de noi puteri Parlamentului scoţian, fie pentru independenţa totală faţă de Marea Britanie.

Legea privind sinuciderea asistată a fost clarificată în Marea Britanie

Parchetul britanic a clarificat joi legea privind sinuciderea asistată, obiect al unei dezbateri aprinse în Marea Britanie, după ce unele persoane au decis să-şi pună capăt vieţii în străinătate, de teamă ca apropiaţii lor să nu fie deferiţi justiţiei.

SUA refuză să susţină suveranitatea britanică în disputa privind Insulele Falkland

Washingtonul a refuzat să susţină pretenţiile britanice de suveranitate asupra Insulelor Falkland, miercuri, în contextul în care disputa diplomatică privind forajul petrolier în Atlanticul de Sud s-a intensificat la Londra, Buenos Aires şi ONU, relatează The Times, în ediţia electronică.

Noua ambasadă americană din Londra va fi protejată de un şanţ umplut cu apă

Statele Unite şi-au dezvăluit intenţiile cu privire la noua clădire a ambasadei americane de la Londra, care va costa un miliard de dolari şi va beneficia de un sistem de securitate foarte avansat, ce va include şi un şanţ de apărare umplut cu apă, informează The Times, în ediţia electronică.

Hugo Chavez: Argentina „nu va fi singură” în cazul unui nou război în insulele Falkland

Argentina "nu va fi singură" în cazul unui eventual nou război în insulele Falkland împotriva Marii Britanii, a asigurat preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, care i-a cerut Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii să restituie arhipelagul autorităţilor de la Buenos Aires.

Premierul israelian a autorizat asasinatul din Dubai

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a autorizat Mossad-ul să ducă la îndeplinire misiunea de a-l asasina în Dubai pe Mahmoud al-Mabhouh, un membru al mişcării palestiniene Hamas, în cursul unei reuniuni la sediul serviciului secret, potrivit unor surse citate de Sunday Times.

11 persoane cu paşapoarte europene, căutate în cazul asasinării unui militant Hamas – VIDEO

Premierul britanic, Gordon Brown, a promis o "anchetă completă" cu privire la folosirea de paşapoarte britanice false în asasinarea unui militant Hamas. Unsprezece persoane deţinând paşapoarte europene sunt căutate în legătură cu asasinarea lui Abdel Raouf Al-Mabhou.

Doi copii din Marea Britanie, condamnaţi la detenţie pe termen nedefinit pentru tortură

Doi fraţi din Marea Britanie, în vârstă de 11 şi, respectiv, 12 ani, au fost condamnaţi la detenţie pe termen nedeterminat, cu minimun cinci ani de închisoare, după ce au torturat doi băieţi de nouă, respectiv 11 ani.

Stabilizarea economiei britanice, condiţie pentru ridicarea restricţiilor pentru români şi bulgari

Ridicarea restricţiilor impuse pentru români şi bulgari pe piaţa muncii din Marea Britanie depinde de stabilizarea situaţiei economiei britanice, a declarat ministrul britanic pentru Europa, Chris Bryant, într-un interviu acordat postului naţional de radio bulgar, citat de site-ul Novinite.com.

Prinţul Andrew a dat cu maşina peste un poliţist la intrarea în curtea Palatului Buckingham

Prinţul Andrew al Marii Britanii a lovit un agent de poliţie cu maşina în timp ce se deplasa spre palatul Buckingham, cazul fiind investigat de poliţia londoneză.

Un şofer musulman din Londra a oprit un autobuz cu pasageri în plin trafic pentru a se ruga

Regia de transporturi londoneze şi-a prezentat scuze faţă de pasagerii unui autobuz al cărui şofer musulman a oprit autovehiculul în plin trafic, la începutul lunii, pentru a se ruga.

Berezovski dă în judecată un post de televizune rus pentru defăimare

Înalta Curte din Londra a început luni să examineze o plângere de defăimare depusă de miliardarul rus Boris Berezovski, după difuzarea, de către un post rus de televizune, a unor acuzaţii de implicare a omului de afaceri în otrăvirea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko.

Gordon Brown a plâns în timpul unui interviu, vorbind despre moartea fiicei sale

Gordon Brown a plâns în public vorbind despre moartea fiicei sale, Jennifer, şi despre posibila moarte prematură a fiului său care suferă de fibroză chistică, relatează Mail on Sunday în ediţia electronică.

BAE achită amenzi pentru a opri anchetarea vânzărilor de armament în diverse ţări, inclusiv România

Compania britanică BAE Systems a acceptat să plătească amenzi în valoare de 327 milioane de euro către autorităţile americane şi britanice în schimbul stopării anchetelor privind vânzarea de armament către mai multe ţări, printre care şi România, relatează The Times.

Londra anulează alerta de pandemie de gripă nouă

Starea de pandemie de gripă cu virus A/H1N1 decretată în Marea Britanie, care a dus la costuri de peste un miliard de euro, a luat sfârşit la nivel oficial, însă criticii susţin că oficialii au realizat o evaluare greşită a ameninţării, realatează The Daily Mail, în ediţia electronică.

Premierul nord-irlandez îşi reia funcţia, în urma unui scandal politico-sexual

Premierul nord-irlandez Peter Robinson, suspectat de presupuse deturnări de fonduri într-un vast scandal politico-sexual în care este implicată soţia sa, a fost achitat de o anchetă internă şi şi-a reluat funcţia, a anunţat miercuri biroul său.

Pasagerii care refuză verificarea cu scanerele corporale în M. Britanie nu se vor putea îmbarca

Pasagerii care vor refuza să fie verificaţi cu ajutorul scanerelor corporale pe aeroporturile din Marea Britanie nu se vor putea îmbarca pentru destinaţiile dorite, relatează Daily Mail în ediţia electronică.

Guvernul britanic elaborase din 2001 un plan secret pentru înlăturarea lui Saddam Hussein

Un plan secret pentru organizarea unui complot intern în scopul înlăturării lui Saddam Hussein fusese elaborat de Guvernul britanic în 2001, cu doi ani înainte de intervenţia militară americano-britanică, dezvăluie cotidianul The Independent în ediţia electronică.

Marea Britanie, vizată de terorişti cu explozibili introduşi chirurgical în corp

O operaţiune desfăşurată de MI5 (serviciul britanic de informaţii militare) a condus la dovezi care arată că reţeaua al-Qaida plănuieşte noi atentate împotriva Marii Britanii, comise de terorişti care vor avea bombele introduse chirurgical în corpul lor, relatează Mail On Sunday, în ediţia online.

Poliţia britanică a anihilat o reţea de români care încasau ajutoare pentru copii inexistenţi

Poliţia britanică a anihilat o reţea de români care ar fi obţinut ajutoare în valoare de milioane de euro, folosind sute de cereri false ale unor persoane care pretindeau că au copii, relatează Sunday Mirror, în ediţia electronică.

Cinci persoane riscă să fie inculpate pentru mită dată de BAE Systems în România şi alte ţări -presă

Cel puţin cinci persoane riscă să fie puse sub acuzare pentru mită, în legătură cu plăţi ilegale pe care le-ar fi efectuat compania de armament BAE Systems pentru a obţine contracte în România, Africa de Sud şi Tanzania, relatează The Mail on Sunday, în ediţia electronică.

Margaret Thatcher a ţinut un regim bogat în ouă şi grepfrut, înaintea alegerilor din 1979

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a ţinut un regim cu multe proteine, bogat în ouă şi grepfrut, pentru a pierde în greutate înaintea alegerilor din 1979, în urma cărora a ajuns la putere, potrivit unor arhive declasificate sâmbătă.

Tony Blair nu regretă înlăturarea regimului Saddam Hussein – VIDEO

Fostul premier britanic Tony Blair a declarat vineri seară, în cursul audierii de către comisia care anchetează participarea Marii Britanii la conflictul din Irak, că nu are "niciun regret" că a contribuit la înlăturarea regimului Saddam Hussein.

Tony Blair justifică războiul din Irak prin nerespectarea rezoluţiilor ONU – VIDEO

Fostul premier britanic Tony Blair a afirmat, vineri, că, în opinia sa, doar nerespectarea de către Irak a rezoluţiilor ONU a justificat declanşarea războiului în 2003, atenuând astfel afirmaţiile făcute recent într-un interviu acordat postului BBC.

Hillary Clinton anunţă sporirea presiunilor în dosarul nuclear iranian

Secretarul de Stat american Hillary Clinton a declarat joi, la Londra, că atitudinea Iranului faţă de programul nuclear nu lasă marilor puteri "nicio altă opţiune în afară de intensificarea presiunilor".

Peste 140 de milioane de dolari, promise Afganistanului pentru finanţarea „reintegrării” talibanilor – VIDEO

Peste 140 de milioane de dolari au fost promise pentru finanţarea primului an al programului de reintegrare a talibanilor, adoptat de Guvernul afgan, a anunţat ministrul britanic al Afacerilor Externe, David Miliband, la finalul Conferinţei de la Londra asupra Afganistanului.

Hamid Karzai întinde o mână „fraţilor” săi care nu fac parte din organizaţii teroriste – VIDEO

Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a apreciat joi că ar trebui întinsă o mână "fraţilor" săi dezamăgiţi, care nu sunt "membri ai al-Qaida sau ai altei organizaţii teroriste", în deschiderea conferinţei de la Londra pe tema Afganistanului.

Întrebările la care va trebui să răspundă Tony Blair, în cadrul audierii privind războiul în Irak

Fostul prim-ministru britanic Tony Blair va depune mărturie vineri în faţa comisiei de anchetă privind angajamentul Marii Britanii în Irak, el urmând să răspundă la o serie de întrebări, al căror conţinut este prezentat de AFP.

Românii, pe locul zece în topul infractorilor străini din închisorile britanice

Un număr de 357 de infractori români sunt încarceraţi în închisorile din Marea Britanie, ocupând locul zece pe naţiuni în clasamentul infractorilor străini aflaţi în detenţie în această ţară, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

Ben Laden a apelat în 2000 la un consilier yemenit pentru a-i găsi o soţie

Liderul reţelei teroriste al-Qaida, Osama ben Laden, a apelat în 2000 la cei mai apropiaţi consilieri pentru a-i găsi o soţie, când a decis să se căsătorească pentru a cincea oară, preferând o femeie din Yemen pentru a consolida relaţia cu această ţară, scrie The Sunday Times.

Irakul ar putea ancheta achiziţionarea detectoarelor de bombe din Marea Britanie

Preşedintele Comisiei de apărare şi securitate din Parlamentul irakian şi-a exprimat duminică intenţia de a declanşa o anchetă privind detectoarele de explozibil vândute în Irak de compania britanică ATSC.

The Lancet: Eforturile umanitare în Haiti, marcate de tacticile corporatiste ale marilor agenţii – VIDEO

Agenţiile umanitare prezente în Haiti după cutremurul din 12 ianuarie folosesc tactici corporatiste "dezgustătoare", concurând pentru a atrage fonduri, într-un efort haotic de ajutorare a populaţiei, afirmă publicaţia medicală The Lancet, citată de Financial Times.

Echipa Angliei la Cupa Mondială ar putea fi ţinta unui atac terorist

Serviciile de securitate britanice se tem că membrii echipei de fotbal a Angliei la Cupa Mondială ar putea fi ţinta unei celule islamiste care activează în Africa de Sud şi care consideră meciul de deschidere cu SUA drept o ţintă importantă, informează Sunday Express.

Furnizori din România, implicaţi în producţia detectoarelor necorespunzătoare livrate în Irak

Dispozitivele pentru detectarea bombelor livrate în Irak de compania britanică ATSC - al cărei director a fost arestat pentru fraudă - erau produse, la un preţ de 250 de dolari, de furnizori din Marea Britanie şi România, a declarat un asociat al firmei, citat de New York Times.

The Times: Prostituatele românce pleacă în vestul UE pentru a scăpa de legislaţia dură

Prostituatele din România preferă să plece în ţările din vestul Uniunii Europene, unde câştigă mai bine şi nu sunt nevoite să plătească amenzile impuse în România, relatează The Times, în ediţia de sâmbătă, prezentând cazul unei românce în vârstă de 32 de ani.

Marea Britanie a ridicat nivelul riscului terorist de la „substanţial” la „sever”

Riscul terorist în Marea Britanie a fost ridicat de la "substanţial" la "sever", nivelul patru pe o scală cu cinci niveluri, a anunţat vineri seara ministrul britanic de Interne, Alan Johnson, citat de BBC News online.

M. Britanie va introduce un regim sever de taxe pe fondul temerilor unui nou aflux de români

Autorităţile britanice vor lua măsuri drastice împotriva imigranţilor care beneficiază de tratamente medicale gratuite, Ministerul de Interne urmând să introducă un regim sever de taxe, pe fondul temerilor privind un nou aflux de români în Marea Britanie, relatează Daily Star, în ediţia online.

Noi proceduri de obţinere a vizei pentru Marea Britanie

Ambasada britanică la Bucureşti anunţă că din 15 februarie intră în vigoare noi proceduri privind obţinerea vizei pentru Marea Britanie, aplicaţiile de viză formulate de cetăţeni din state terţe pe teritoriul României şi Bulgariei urmând să fie procesate la Varşovia.