m britanie

Camera Comunelor din Parlamentul de la Londra a aprobat proiectul de lege privind Brexit

Membrii Camerei Comunelor au aprobat proiectul de lege privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, cu 324 de voturi pentru şi 295 împotrivă, informează site-ul postului Sky News.

Dolores O’Riordan, solista formaţiei The Cranberries, a murit, la 46 de ani/ BIO: Dolores O’Riordan – voce de mezzosoprană, cu o personalitate rock

Solista trupei The Cranberries, Dolores O'Riordan, a murit la Londra, la vârsta de 46 de ani, anunţă surse citate de presa britanică.

Avioane militare ruse, interceptate în apropierea Marii Britanii

Marea Britanie a trimis luni două avioane de vânătoare pentru interceptarea unor aeronave militare ruse care se apropiau de spaţiul aerian britanic, anunţă Ministerul Apărării de la Londra. UPDATE 15.50: Incidentul care a implicat avioane militare britanice şi ruse s-a încheiat, anunţă Ministerul britanic al Apărării, dând asigurări că bombardierele trimise de Moscova nu au pătruns în spaţiul aerian al Marii Britanii.

Administraţia Donald Trump anunţă că eforturile de a programa o vizită la Londra continuă

Casa Albă a declarat, vineri, că decizia preşedintelui de a amâna vizita la Londra reprezintă doar refuzul de a participa la inaugurarea noii ambasade SUA, iar eforturile de a programa o nouă viziă continuă, informează site-ul Ynetnews.com.

Guvernul Marii Britanii afirmă că Donald Trump este binevenit în vizită după ce liderul de la Casa Albă şi-a anulat vizita

Preşedintele SUA, Donald Trump, este binevenit la Londra şi a acceptat invitaţia de a efectua o vizită, a declarat vineri un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May, după ce liderul american a anulat o vizită în capitala britanică.

Donald Trump a amânat vizita la Londra din cauza unor posibile proteste

Preşedintele american Donald Trump a anulat joi, vizita pe care ar fi trebuit să o efectueze la Londra pentru a deschide noua ambasadă a Statelor Unite, din cauza îngrijorării că ar putea provoca proteste, informează site-ul cotidianului The Guardian.

Primarul Londrei avertizează: Marea Britanie riscă să piardă 500.000 de locuri de muncă şi zeci de miliarde de euro din cauza Brexit

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord privind viitoarele relaţii bilaterale riscă să genereze pierderea a 500.000 de locuri de muncă pe teritoriul britanic şi retragerea unor investiţii în valoare de 50 de miliarde de lire (56 mln euro), avertizează primarul Londrei, Sadiq Khan.

Lideri ai mişcării pro-Brexit acceptă un nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la UE: „Singura opţiune este să revenim la urne”

Arron Banks, cofondatorul mişcării pro-Brexit Leave.EU, este de acord cu sugestia politicianului naţionalist Nigel Farage de organizare a unui nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană.

Ministrul britanic de Externe discută joi cu omologul său iranian despre acordul nuclear

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, se va întâlni, joi, cu omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif, pentru a discuta despre acordul nuclear semnat în 2015 şi despre recentele proteste antiguvernamentale din Iran, informează site-ul Politico.eu.

INCIDENT în Canalul Mânecii: O fregată britanică a escortat patru nave militare ruse

Marea Britanie a trimis luni o fregată pentru escortarea unor nave militare ruse care tranzitau Canalul Mânecii, anunţă Ministerul rus al Apărării, semnalând o intensificare a activităţilor navale ruse în această zonă, informează site-ul agenţiei Reuters.

Premierul britanic Theresa May va remania săptămâna viitoare Guvernul de la Londra. Motivul care a dus la această decizie

Premierul britanic Theresa May a declarat că va face curând unele schimbări în rândul echipei de miniştri, după ce adjunctul ei, Damian Green, prim secretar de stat, a fost forţat să demisioneze, în luna decembrie, în urma unui scandal sexual, informează site-ul postului BBC.

Ministrul britanic al Apărării: Operaţiunile contra reţelei teroriste Stat Islamic intră într-o nouă etapă

Pericolele reprezentate de organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic sunt "departe de a se fi încheiat", în pofida victoriilor înregistrate în Irak, avertizează ministrul britanic al Apărării, Gavin Williamson, citat de site-ul agenţiei Associated Press.

FT: Marea Britanie vrea să adere la Tratatul de Parteneriat Trans-Pacific, deşi nu este situată în această zonă/ Cum a reacţionat ministrul Comerţului din cabinetul May

Marea Britanie a iniţiat discuţii informale în vederea eventualei aderări, după ieşirea din Uniunea Europeană, la Tratatul de Parteneriat Trans-Pacific (TPP), deşi naţiunea nu este situată în această regiune, informează cotidianul Financial Times.

Negocierile Brexit au avansat, dar Guvernul Theresa May are dificultăţi/ UE nu va acorda statut special Marii Britanii

Negocierile pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană au avansat, urmând să treacă la etapa configurării viitoarelor relaţii bilaterale, dar liderii europeni au semnalat că nu vor acorda Londrei un statut special post-Brexit, iar din ce în ce mai mulţi britanici vor rămânerea în UE.

Un avion militar aparţinând SUA a aterizat de urgenţă în Marea Britanie

Un avion de realimentare aparţinând Forţelor Aeriene americane a efectuat miercuri o aterizare de urgenţă în Marea Britanie, din cauza unor "probleme tehnice".

Nave militare ruse, escortate în apropierea Marii Britanii / Londra denunţă „agresiuni” ruse

Guvernul Marii Britanii avertizează că nu va tolera "agresiunile" Rusiei, în contextul în care Forţele Navale Regale au escortat patru nave militare ruse care se apropiaseră de apele teritoriale britanice.

Grădina zoologică din Londra, închisă în weekend din cauza unui incendiu

Grădina zoologică din Londra a fost închisă, sâmbătă, după ce un incendiu a acaparat o cafenea şi un magazin din apropierea unui zone în care erau ţinute animalele, însă autorităţile nu au informaţii dacă cineva a fost rănit, relatează site-ul agenţiei de ştiri Dpa.

Moscova: Rusia şi Marea Britanie sunt pregătite să depăşească impasul din relaţiile bilaterale

Rusia şi Marea Britanie sunt pregătite să ia măsuri pentru a depăşi impasul care se înregistrează în relaţiile ruso-britanice, a declarat Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Mosocva, după întrevederea între şefii diplomaţiei din cele două state.

Marea Britanie şi Polonia, preocupate de campaniile Rusiei în sensul dezinformării: „Kremlinul încearcă să submineze sistemul internaţional”

Marea Britanie şi Polonia sunt îngrijorate de încercările Rusiei de a folosi informaţiile ca armă, a afirmat, la Varşovia, premierul britanic Theresa May, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Damian Green, adjunctul premierului Theresa May, şi-a dat demisia în urma unui scandal sexual

Premierul britanic Theresa May a transmis că a acceptat demisia prim secretarului de stat Damian Green, care a anunţat că va demisiona după ce a fost deschis o anchetă privind implicarea sa într-un scandal sexual, informează site-ul postului France 24.

Donald Trump şi Theresa May au discutat telefonic despre situaţia din Orientul Mijlociu şi Brexit

Premierul britanic Theresa May l-a îndemnat pe preşedintele american Donald Trump să prezinte propunerile sale privind soluţionarea pe cale paşnică a conflictului din Orientul Mijlociu între Israel şi palestinieni, după ce liderul SUA a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului.

Donald Trump și Theresa May au discutat telefonic despre situația din Orientul Mijlociu și Brexit

Premierul britanic Theresa May l-a îndemnat pe președintele american Donald Trump să prezinte propunerile sale privind soluționarea pe cale pașnică a conflictului din Orientul Mijlociu între Israel și palestinieni, după ce liderul SUA a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului.

Autorul atacului comis la o bază militară din Marea Britanie are probleme psihice

Individul care a lovit intenţionat cu un vehicul barierele instalate la intrarea într-o bază militară americană din Marea Britanie a fost arestat preventiv şi este internat într-un centru psihiatric, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Un portavion britanic nou, care a costat 3,5 mld euro, are o fisură prin care intră 200 de litri de apă pe oră

Un portavion britanic nou, "HMS Regina Elizabeth", o navă care a costat 3,1 miliarde de lire (3,5 miliarde de euro), are un "defect semnificativ", anunţă autorităţile britanice, potrivit publicaţiilor The Telegraph şi The Guardian.

Restricţii de circulaţie după un incident de securitate în Londra

Un individ care avea asupra sa arme de foc a fost arestat marţi după-amiază în estul Londrei, în urma unui "incident semnificativ de securitate", anunţă autorităţile britanice.

Uniunea Europeană avertizează că nu va acorda Marii Britanii statut special post-Brexit

Uniunea Europeană nu va accepta un acord comercial care să confere Marii Britanii un statut special, afirmă negociatorul european pe tema Brexit, Michel Barnier.

Patru bărbaţi au fost arestaţi în Marea Britanie, fiind suspectaţi că ar comite acte de terorism

Patru bărbaţi au fost arestaţi, marţi, fiind suspectaţi că ar comiteacte de terorism, în urma investigaţiilor efectuate de autorităţile din comitatele Yorkshire şi Derbyshire, situate în Marea Britanie, informează site-ul postului BBC.

Cazul Rebecca Dykes | Un şofer Uber a recunoscut uciderea unui angajat diplomatic britanic din Liban

Un şofer de Uber din Liban a recunoscut, luni, că a ucis-o pe Rebecca Dykes, o femeie britanică ce lucra pentru Ambasada Marii Britanii de la Beirut, a informat o sursă din serviciile de securitate, relatează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Incident de securitate la o bază militară americană din Marea Britanie | Un individ a vrut să intre forţat cu un vehicul în baza Mildenhall

Un individ a încercat să pătrundă neautorizat cu un vehicul în Baza militară Mildenhall, fiind oprit cu forţa de personalul de securitate, anunţă surse din cadrul Poliţiei britanice.

Moscova: Rusia nu a fost niciodată o ţară „militaristă”, spre deosebire de statele europene/Şeful diplomaţiei britanice a comparat Rusia cu Sparta antică

Rusia nu a fost niciodată o ţară "militaristă", spre deosebire de statele europene, a declarat Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, după ce Boris Johnson, şeful diplomaţiei britanice, a comparat Rusia cu "militarista şi antidemocratica" Sparta.

Şeful Statului Major al armatei britanice: Rusia ar putea distruge cabluri submarine de telecomunicaţii, inclusiv cele de Internet. Efectele ar fi „catastrofale”

Rusia ar putea distruge cabluri submarine de telecomunicaţii, inclusiv cele pentru semnalul Internet, avertizează mareşalul Stuart Peach, şeful Statului Major al armatei britanice, avertizând că efectele negative ale unui astfel de atac ar fi "potenţial catastrofale", informează BBC şi Sky News.

Prinţul Harry şi actriţa americană Meghan Markle au fixat data nunţii

Nunta prinţului Harry cu actriţa americană Meghan Markle va avea loc pe data de 19 mai 2018, anunţă Palatul Kensington, informează site-ul postului BBC.

Banca Angliei menţine rata dobânzii la nivelul de 0,5%

Banca Angliei a anunţat, joi, menţinerea ratei dobânzii la 0,5%, după ce a fost majorată luna trecută pentru prima dată în ultimii zece ani, informează BBC News online.

Camera Comunelor modifică procedura BREXIT, ceea ce constituie o lovitură pentru Theresa May / Eforturile de ajungere la un acord între Londra şi Bruxelles, în PERICOL / Reacţia Guvernului britanic

Camera Comunelor a adoptat, miercuri seară, un amendament referitor la procedura de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, în contextul în care mai mulţi deputaţi conservatori au votat împotriva Guvernului Theresa May.

Oficiali UE evocă riscul disensiunilor în negocierile Brexit / Reuters: Irlanda şi România ar putea avea priorităţi diferite

Negocierile pe tema Brexit ar putea genera disensiuni între ţările Uniunii Europene, afirmă diplomaţi, în timp ce preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut apel la unitate, în contextul în care, notează agenţia Reuters, state precum Irlanda şi România au priorităţi diferite în relaţia cu Marea Britanie.

Theresa May: Acordul de retragere a Marii Britanii din UE va fi supus la vot în Parlamentul britanic

Premierul britanic Theresa May a anunţat miercuri că acordul final de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi supus la vot în ambele camere ale Parlamentului, relatează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Uniunea Europeană avertizează că nu va semna un acord comercial cu Marea Britanie înaintea producerii Brexit

Bruxellesul şi Londra nu pot definitiva un acord comercial privind viitoarele relaţii până în momentul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în martie 2019, afirmă negociatorul-şef european, Michel Barnier.

Theresa May susţine că observă un nou „sentiment de optimism” după compromisul privind Brexit

Premierul britanic Theresa May susţine că observă un nou "sentiment de optimism" în negocieri după ce oficialii britanici şi cei europeni au ajuns vineri la un compromis privind procesul de Brexit, informează site-ul postului BBC News.

Oficial din Guvernul de la Londra: Alegătorii britanici pot schimba acordul final de Brexit

Michael Gove, ministrul pentru Mediu de la Londra, a declarat că alegătorii britanici pot schimba acordul final de Brexit în cazul în care sunt nemulţumiţi de direcţia negocierilor, informează site-ul postului BBC News online.

Boris Johnson afirmă că terorismul islamic nu reprezintă o ameninţare existenţială pentru Marea Britanie

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a declarat joi că terorismul islamic "pur şi simplu nu este o ameninţare existenţială" pentru Marea Britanie, informează agenţia de ştiri Reuters şi cotidianul The New York Times.