m britanie

Cum a fost ASASINAT Aleksandr Litvinenko: O anchetă britanică susţine că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat „probabil” uciderea fostului spion – VIDEO

Asasinarea fostului spion Aleksandr Litvinenko în 2006 a fost "probabil" aprobată de către preşedintele Vladimir Putin, a conchis o anchetă publică, relatează BBC News online.

Donald Tusk: Marea Britanie trebuie să rămână membră UE, dar nu vom accepta discriminare între cetăţeni

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a dat asigurări, luni, că nu va tolera, în negocierile pe tema rămânerii Marii Britanii în UE, niciun compromis care ar conduce la discriminare între cetăţenii statele europene.

David Cameron a făcut declaraţii cu privire la IEŞIREA din Uniunea Europeană a Marii Britanii

Premierul britanic, David Cameron, a avertizat că părăsirea Uniunii Europene "nu este răspunsul corect" la problemele Marii Britanii, dar a precizat că va face "totul pentru a funcţiona" dacă alegătorii decid ieşirea din UE, menţionând că nu va demisiona, relatează AFP în pagina electronică.

Islamiştii arestaţi într-un tren care se îndrepta spre România, condamnaţi la doi ani de închisoare

Doi islamişti britanici arestaţi preventiv în Ungaria, în noiembrie 2015, la bordul unui tren care se îndrepta spre România, au fost condamnaţi la doi ani de închisoare în Marea Britanie, informează BBC News online.

Un avion de pasageri care zbura din Marea Britanie spre Ungaria a aterizat de urgenţă

Un avion de pasageri care efectua o cursă între Marea Britanie şi Ungaria a revenit la Londra din cauza unei probleme tehnice, a declarat un pasager citat de MTI.

Orban: Abuzurile în sistemul social britanic trebuie evitate, dar ungurii nu trebuie discriminaţi

Ungaria este favorabilă găsirii unei soluţii pentru evitarea abuzurilor în sistemul britanic de indemnizaţii sociale, a declarat premierul Viktor Orban după întâlnirea cu omologul său britanic, David Cameron, pledând însă pentru evitarea discriminării între cetăţenii Uniunii Europene.

Guvernul britanic, acuzat de lacune în sistemul de securitate, după ce un islamist a fugit în Siria şi ar fi devenit noul călău ISIS – VIDEO

Parlamentari de opoziţie din Marea Britanie au criticat marţi Guvernul pentru că nu a reuşit să împiedice un bărbat, acuzat de infracţiuni grave, să călătorească în Siria pentru a se alătura reţelei Stat Islamic, relatează Associated Press în pagina online.

Cameron permite miniştrilor britanici să lanseze campanii pentru ieşirea sau rămânerea ţării în UE

Premierul britanic, David Cameron, va permite miniştrilor să facă liber campanie pentru ca Marea Britanie să rămână sau să iasă din Uniunea Europeană, după ce va fi convenit un acord cu UE privind statutul Marii Britanii în comunitatea europeană, informează BBC News online.

Islamistul apărut în înregistrarea difuzată de Stat Islamic, un britanic eliberat pe cauţiune – VIDEO

Principalul suspect în cazul celei mai recente înregistrări video difuzate de reţeaua teroristă Stat Islamic este un cetăţean britanic, Siddhartha Dhar, afirmă surse citate de BBC News online.

Imigrantul care a parcurs pe jos Eurotunelul a primit azil în Marea Britanie

Imigrantul sudanez care a fost arestat în august 2015 după ce parcursese în totalitate Eurotunelul a obţinut azil în Marea Britanie, afirmă avocaţii extracomunitarului, citaţi de site-ul cotidianului Le Figaro.

Cei doi soţi islamişti, soţ şi soţie, care pregăteau un atentat la Londra, condamnaţi la detenţie pe viaţă

Cei doi islamişti, soţ şi soţie, care intenţionau să comită un atentat la Londra au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, informează Sky News.

Doi islamişti britanici, soţ şi soţie, pregăteau un atentat de amploare la Londra

Doi islamişti britanici, soţ şi soţie, au fost găsiţi vinovaţi de pregătirea unui atac terorist sinucigaş care urma să fie comis la Londra, în casa celor doi fiind găsite substanţe chimice periculoase, informează site-ul postului Sky News.

Femeie de 81 de ani, împuşcată mortal într-un azil de bătrâni din Marea Britanie

O femeie în vârstă de 81 de ani a fost împuşcată mortal într-un azil de bătrâni din sud-estul Marii Britanii, un bărbat, locatar al aceluiaşi centru, fiind arestat preventiv în acest caz, informează Sky News.

David Cameron vizitează luni zonele din nordul Angliei afectate de inundaţii

Premierul britanic, David Cameron, va vizita luni zonele afectate de inundaţii din nordul Angliei, în condiţiile în care locuitorii se luptă în continuare cu apele, iar aproape 30 de avertizări de inundaţii severe sunt în continuare în vigoare, relatează BBC News Online.

Cameron promite trupe suplimentare care să ajute populaţia afectată de inundaţii în nordul Angliei

Premierul britanic David Cameron a anunţat duminică mobilizarea unor trupe suplimentare care să ajute populaţia afectată de inundaţii ce au atins un nivel "fără precedent" în nordul Angliei, relatează AFP.

Preşedintele Poloniei: UE se va confrunta cu o criză foarte gravă în cazul ieşirii Marii Britanii

Uniunea Europeană se va confrunta cu o "criză foarte gravă" în cazul ieşirii Marii Britanii, avertizează preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, respingând însă propunerea britanică privind limitarea indemnizaţiilor sociale destinate angajaţilor străini.

Războiul din Siria: O treime dintre rebelii sirieni susţin ideologia reţelei teroriste Stat Islamic

Aproximativ 100.000 de rebeli sirieni susţin ideologia promovată de organizaţia teroristă Stat Islamic (SI), iar combaterea militară a reţelei nu va însemna şi sfârşitul islamismului radical global, susţine un studiu realizat de Centrul pentru Religie şi Geopolitică, citat de BBC News online.

Parlamentul britanic aprobă exploatarea zăcămintelor de gaz de şist existente sub parcurile naturale

Membrii Parlamentului Marii Britanii au aprobat, miercuri, un proiect care va permite activităţi de extracţie a gazelor de şist existente sub parcurile naturale naţionale, informează site-ul agenţiei Reuters.

Ministrul britanic de Externe: Rusia continuă să atace opoziţia siriană, consolidând terorismul

Rusia continuă să atace preponderent poziţii ale insurgenţilor sirieni, ajutând, indirect, reţeaua teroristă Stat Islamic, acuză ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Merkel: Vrem rămânerea Marii Britanii în UE, dar nu vom renunţa la principii comunitare esenţiale

Germania vrea ajungerea la un acord pentru menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, dar nu va accepta renunţarea la principii esenţiale comunitare precum libertatea de circulaţie şi egalitatea cetăţenilor statelor membre, afirmă cancelarul Angela Merkel.

Jumătate dintre cetăţenii Marii Britanii susţin ieşirea ţării din Uniunea Europeană

Jumătate dintre cetăţenii Marii Britanii sunt favorabili ieşirii ţării din Uniunea Europeană, conform unui sondaj de opinie efectuat în contextul în care premierul David Cameron poartă negocieri cu Bruxellesul pe această temă, informează site-ul agenţiei AFP.

Primarul Londrei, Boris Johnson, după vizita lui Cameron în România: Lideri din ţări UE i-au „ignorat necugetat” propunerile

Propunerile premierului David Cameron de limitare a indemnizaţiilor destinate imigranţilor comunitari au fost "ignorate necugetat" de liderii altor state europene, afirmă primarul Londrei, Boris Johnson, un apropiat al acestuia, după vizitele liderului britanic în România, Bulgaria şi Polonia.

Bărbat împuşcat mortal în Londra, într-o operaţiune a poliţiei britanice

Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, de poliţia britanică în timpul unei operaţiuni non-teroriste, în nordul Londrei, informează BBC News online.

FOCUS: David Cameron, prima vizită în România, în contextul negocierilor Marii Britanii cu UE

Premierul britanic, David Cameron, face miercuri prima sa vizită oficială în România, în cadrul unui turneu iniţiat în contextul negocierilor pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, dar şi pe fondul crizei imigranţilor şi al riscurilor teroriste.

Suspectul în atacul cu cuţitul de la metroul din Londra, inculpat pentru tentativă de omor

Poliţia antiteroristă britanică a inculpat duminică un bărbat în vârstă de 29 de ani pentru tentativă de crimă, la o zi după un atac cu un cuţit, soldat soldat cu doi răniţi, într-o staţie de metrou în estul Londrei, relatează AFP în pagina electronică.

Aviaţia britanică a efectuat noi raiduri aeriene împotriva grupării Stat Islamic în Siria

Avioanele de luptă britanice au efectuat a doua rundă de raiduri aeriene în Siria după aprobarea Parlamentului de la Londra, vizând din nou câmpuri petrolifere controlate de gruparea Stat Islamic, relatează BBC News Online.

ATENTATELE din Paris: Atacatorii aveau legături cu persoane din Marea Britanie – presă

Reţeaua militantă aflată în spatele atacurilor de luna trecută de la Paris avea legături cu persoane din Marea Britanie, iar poliţia britanică verifică dacă unul dintre atacatori a sunat la Birmingham înaintea atentatelor, potrivit presei, citată de Reuters în pagina electronică.

Aviaţia britanică a efectuat primele raiduri aeriene în Siria. Michael Fallon: Au vizat cu succes câmpurile petrolifere aflate sub controlul ISIS

Primele raiduri aeriene efectuate de aviaţia britanică împotriva grupării Stat Islamic în Siria, după votul de miercuri seara al Parlamentului, au vizat câmpuri petrolifere şi au avut succes, a declarat joi ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, citat de BBC News Online.

Parlamentul britanic aprobă lansarea bombardamentelor în Siria, contra reţelei teroriste Stat Islamic

Parlamentul Marii Britanii a aprobat, miercuri seară, planul Guvernului David Cameron de a lansa raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Siria ale reţelei teroriste Stat Islamic.

Mii de oameni au protestat în Londra faţă de posibila campanie militară a Marii Britanii în Siria

Circa 4.000 de oameni au protestat în Londra faţă de propunerea premierului britanic, David Cameron, ca Marea Britanie să intervină militar în Siria pentru a combate organizaţia teroristă Stat Islamic (SI), informează site-ul agenţiei de presă AFP.

Şase răniţi în Marea Britanie, după ce un bărbat a intrat cu maşina într-o mulţime

Şase persoane au fost rănite, după ce un bărbat a intrat cu maşina într-o mulţime, în Belfast, informează site-ul publicaţiei The Guardian.

Cei doi britanici reţinuţi în Ungaria într-un tren spre România, inculpaţi pentru terorism la Londra

Cei doi britanici condamnaţi în trecut pentru activităţi teroriste, care au fost reţinuţi în Ungaria, la bordul unui tren internaţional care circula spre Bucureşti, au fost puşi sub acuzare la Londra pentru părăsirea teritoriului britanic, deşi aveau interdicţie, informează BBC News online.

David Cameron: Campania militară a Marii Britanii în Siria este în interesul ţării

David Cameron, premierul britanic, a pledat, joi, în Parlamentul britanic, pentru avizarea campaniei militare a Marii Britanii în Siria, susţinând că o astfel de intervenţie este "în interesul naţional al Marii Britanii", informează BBC News online.

Peste 50% dintre cetăţenii Marii Britanii vor ieşirea ţării din Uniunea Europeană

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii Marii Britanii sunt favorabili ieşirii ţării din Uniunea Europeană, arată un sondaj de opinie efectuat după atentatele din Franţa publicat de cotidianul The Independent.

ALERTĂ DE SECURITATE în centrul Londrei, în apropierea Palatului Buckingham: Scotland Yard, chemat după descoperirea unui pachet suspect | FOTO

O stradă din apropierea Palatului Buckingham, în centrul Londrei, a fost evacuată miercuri după-amiază, după descoperirea unui pachet suspect, informează ziarul Evening Standard.

Un marinar rus beat a eşuat cu o navă de 7.000 de tone pe coastele Scoţiei. Ofiţerul consumase jumătate de litru de rom

Un marinar rus, care a băut o jumătate de litru de rom înainte de serviciu, potrivit anchetatorilor, a provocat eşuarea, cu toată viteza, a unei nave cargo de 7.000 de tone şi 129 de metri lungime, pe o coastă în Scoţia, relatează CNN.

David Cameron: Marea Britanie va consolida capacităţile militare, pentru combaterea terorismului

Marea Britanie va aloca fonduri suplimentare pentru consolidarea capacităţilor militare, în scopul intensificării operaţiunilor împotriva organizaţiilor teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida, a declarat luni premierul David Cameron.

Forţele Aeriene Regale caută un submarin rusesc observat în largul coastelor Scoţiei

Un avion aparţinând Forţelor Aeriene Regale (RAF) "desfăşoară activităţi" în largul coastelor Scoţiei, a anunţat duminică Ministerul Apărării, în urma unor informaţii potrivit cărora un submarin rusesc a fost observat în regiune, relatează BBC News online.

Doi indivizi care au lansat o alertă cu bombă vizând un avion, arestaţi în Marea Britanie

Autorităţile britanice au arestat, vineri, doi indivizi suspectaţi că au lansat o alertă falsă cu bombă vizând un avion al companiei EasyJet, informează site-ul agenţiei AFP.

Circa 350 de persoane evacuate de pe un vas de croazieră din cauza unui incendiu

Toate cele 347 de persoane aflate la bordul unui vas francez de croazieră au fost evacuate, de forţele britanice, din cauza unui incendiu izbucnit în sala motoarelor, când naviga în apropiere de Insulele Falkland, un teritoriu al Marii Britanii, relatează site-ul postului Deutsche Welle.